ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6674/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 328 din 6

aprilie 2005, Tribunalul București a admis contestația formulată de

contestatoarele N.A. și U.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor București și a schimbat în parte decizia nr. 278

din 28 aprilie 2004 emisă de pârât , în sensul că „petentele beneficiază de

măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în cuantum de 1.297.384.034

lei, pentru terenul în suprafață de 947 mp, situat în comuna Snagov și

construcția edificată pe teren”.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că imobilul care face obiectul procesului a aparținut

autorului reclamantelor, fiind dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare,

autentificate sub nr. 10230/1944 și nr. 7407/1945 și a fost preluat de stat în

baza Decretului nr. 92/1950.

Conform certificatului de moștenitor

nr. 58 eliberat la data de 26 iunie 1996, reclamantele sunt moștenitoare legale

ale fostului proprietar, iar imobilul este folosit de Unitatea Militară de

Pompieri care deservește mai multe localități din județul Ilfov și este necesar

scopului legal stabilit, ceea ce face imposibilă restituirea în natură a

bunului, în raport de prevederile art.16 alin.1 din Legea nr. 10/2001.

În privința întinderii

despăgubirilor, contestația este întemeiată, pentru că, în conformitate cu

prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este

aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat să

facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii bunului.

La determinarea valorii

corespunzătoare a imobilului se au în vedere dispozițiile art. 10 alin. (7) din

Legea nr. 10/2001 și pct. 10.8 lit. B) și C) din H.G. nr. 498/2003, în raport

de care se stabilește valoarea reală a imobilului și nu valoarea cu care bunul

este evidențiat ca activ fix.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 775/A din 13 decembrie 2005, a respins ca nefondate

apelurile declarate de contestatoarele N.A. și U.M. și de intimatul Ministerul

Administrației și Internelor, reținând că imobilul se află în administrarea

M.A.I. și în folosința efectivă a Brigăzii de Pompieri „Dealul Spirii”,

respectiv Secția a 14-a, Batalionul 5, care deservește mai multe localități din

județul Ilfov. De aceea, corect a fost încadrat în categoria celor prevăzute de

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și făcându-se dovada utilității

imobilului în interesul public apelantele-contestatoare au dreptul numai la

măsuri reparatorii prin echivalent.

Reține instanța de apel că, dat

fiind dispoziția expresă a legii în cazul imobilelor necesare în vederea

continuării activităților de interes public, se înlătură criticile privitoare

la natura juridică a bunului, la caracterul abuziv al preluării și la faptul că

nu a fost demolată construcția preluată inițial.

Referitor la apelul pârâtului, care

privește modalitatea de stabilire a valorii corespunzătoare terenului și

construcțiilor, se reține că în mod corect valoarea a fost stabilită în raport

de prevederile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.8 din Normele

metodologice de aplicare unitară a legii.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamantele și pârâtul.

Reclamantele, invocând art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., susțin că în mod greșit tribunalul și instanța de apel nu

au dispus restituirea în natură a imobilului pentru care pârâtul nu a dovedit

necesitatea păstrării lui pe considerentul afectațiunii de interes public.

Arată recurentele-reclamante, că

preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil și, fiind o preluare în fapt,

dreptul nu a ieșit din patrimoniul proprietarului U.G. Conform art. 1, art. 7,

art. 9, art. 20 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc regula că imobilele

preluate abuziv se restituie în natură și numai pe cale de excepție se acordă

măsuri reparatorii, trebuia să se dispună restituirea bunului în natură.

De aceea, instanța de apel a

apreciat greșit că imobilul intră în categoria celor prevăzute de art. 16 alin.

(1) și că se pot acorda numai despăgubiri.

Susțin recurentele, că sunt

îndreptățite la restituirea în natură a imobilului alcătuit din teren în

suprafață de 947 mp și construcția tip cabană, pentru că:

- pârâta nu a dovedit necesitatea

păstrării bunului pentru continuarea activităților de interes public;

- expertul a stabilit că pe teren

există numai construcția care era edificată la data preluării;

- greșit s-au considerat a fi

lipsite de relevanță susținerile privind natura juridică a imobilului și

caracterul abuziv al preluării;

- în speță nu există un eventual

drept de proprietate publică al statului asupra imobilului;

- după restituirea imobilului se pot

face demersuri pentru expropriere în condițiile Legii nr. 33/1994.

Pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după ce prezintă pe larg

istoricul procesului, susține că decizia pronunțată de instanța de apel este

nelegală, deoarece pentru imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001,

art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede că dispozițiile emise de

entitățile investite cu soluționarea notificării, în care s-au consemnat sume

ce urmează a se acorda ca despăgubire, se predau Secretariatului de către

A.N.R.P. din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Recurentul-pârât invocă și

prevederile pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 și susține că emiterea de către

persoana deținătoare a unei noi decizii în baza Legii nr. 10/2001, în care să

consemneze un alt cuantum al despăgubirilor, ar constitui o încălcare a

dispozițiilor legale invocate.

Intimații-recurenți au formulat

întâmpinări, prin care au cerut să fie respins recursul declarat de cealaltă

parte.

Analizând recursurile, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că recursul declarat de reclamante este fondat, iar cel

declarat de pârât este nefondat. Recurentele-reclamante au invocat și motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu au formulat

critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.

Notificarea adresată

recurentului-pârât a fost formulată de numitele V.T., N.A. și U.M., iar prin

decizia nr. 278 din 28 iunie 2004, emisă de pârât, s-a respins cererea de

restituire formulată de notificatoarea V.T., cu motivarea că nu a făcut dovada

dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1000 mp și nici dovada

calității de persoană îndreptățită pentru terenul în suprafață de 947 mp și

construcția tip cabană aflată pe teren.

A fost admisă cererea

notificatoarelor N.A. și U.M., stabilindu-se dreptul acestora la măsuri

reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, în sumă de

509.273.582 lei, pentru terenul în suprafață de 947 mp și construcția tip

cabană, pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Totodată s-a

respins cererea de restituire în natură a acestui imobil, menționat la alin.

(2).

Această decizie a fost atacată numai

de reclamantele N.A. și U.M.

Sentința tribunalului, prin care a

fost schimbată în parte decizia atacată, doar cu privire la cuantumul măsurilor

reparatorii și decizia instanței de apel, prin care a fost menținută această

sentință, au fost date cu aplicarea greșită a prevederilor art. 16 din Legea

nr. 10/2001 care privesc imobilele cu destinațiile arătate în anexa 2 lit. a),

unde la pct. 3 sunt înscrise imobilele ocupate de instituții publice.

Articolul 16 alin. (4) din lege a

avut în timp conținuturi diferite, însă la data de 6 aprilie 2005, când s-a

pronunțat sentința tribunalului, fiind abrogate dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3

din O.U.G. nr. 184/2002, prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, era în vigoare

forma inițială a art. 16 alin. (4), prin care erau excluse de la aplicarea

alin. (1) și (2) imobilele preluate fără titlu valabil.

Prin urmare, la data pronunțării

sentinței, modalitatea de preluare a imobilului (cu sau fără titlu valabil) era

esențială pentru soluționarea cererii recurentelor-reclamante privind

restituirea în natură, deoarece numai în cazul imobilelor preluate cu titlu

valabil erau incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Articolul 16 din lege a fost însă

modificat prin Titlul I art. I pct. 37 din Legea nr. 247/2005, iar în alin. (1)

textul modificat dispune „În situația imobilelor având destinațiile arătate în

anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și

afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ,

sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz,

moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația

de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele de la

pct. 3, 4 din anexa 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data

emiterii deciziei, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)”.

Deoarece la data de 13 decembrie

2005 când s-a pronunțat decizia atacată era în vigoare textul citat, greșit s-a

reținut că reclamantele au dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, foștii proprietari sau, după caz, moștenitorii

acestora sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor necesare și

afectate exclusiv și nemijlocit activităților prevăzute de text, aceștia având

doar obligația de a-i menține afectațiunea pe perioadele stabilite de lege.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamante este fondat și, pentru aceleași considerente,

se constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

În prezenta cauză sunt incidente

prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată și nu cele invocate de

recurent (art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 16.1 din H.G.

nr. 1095/2005).

Deoarece prin art. 1, art. 7, art. 9

și art. 16 din Legea nr. 10/2001 este consacrat principiul restituirii în

natură și recurentele-reclamante sunt îndreptățite la restituirea în natură a

imobilului,

susținerile

recurentului-pârât privitoare la procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor stabilite prin Legea nr. 247/2005 nu au relevanță.

De altfel, la instanța de apel

pârâtul nu a invocat prevederile Legii nr. 247/2005, deși la data de 3

octombrie 2005, când s-a motivat cererea de apel, această lege era în vigoare.

Prin urmare, recursul declarat de

reclamante va fi admis și, conform art. 314 C. proc. civ., vor fi casate în

parte hotărârile pronunțate de instanța de apel și tribunal.

Se va anula în parte decizia emisă

de pârât [alin. (2) și (3)] și acesta va fi obligat să restituie reclamantelor

în natură, în condițiile art. 16 din Legea nr.10/2001, republicată, imobilul

alcătuit din suprafață de 947 mp teren și construcția tip cabană aflată pe

teren, imobil identificat de ing. R.M.A. în raportul de expertiză întocmit în

cauză.

Se vor menține restul dispozițiilor

sentinței tribunalului și cele ale deciziei pronunțate de instanța de apel și

se va respinge recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele N.A. și U.M.

Casează în parte decizia civilă nr.

7175 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, precum și sentința

civilă nr. 328 din 6 aprilie 2005 a Tribunalului București.

Anulează în parte decizia nr. 278

din 28 iunie 2004 (alineatele 2, 3), emisă de Ministerul Administrației și

Internelor și obligă pârâtul la restituirea către reclamanți, în natură, a

imobilului alcătuit din suprafața de 947 mp teren și construcția tip cabană

aflată pe teren, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în

condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Menține restul dispozițiilor

sentinței și ale deciziei.

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2006.