ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2354/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1520 din 23 decembrie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația formulată de S.A.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a anulat dispoziția nr. 8/2005 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Pitești, compus din 2800 mp teren și construcție demolată în suprafață de 117 mp. În considerentele sentinței s-a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamantului, S.I., de la care a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 181/1967 cu plata unei despăgubiri de 6300 lei pentru teren și 38.879 lei pentru construcție.

De pe urma autorului S.I., decedat la 2 decembrie 1974 au rămas ca moștenitori G.V.H. și S.A.P., în calitate de fii, având o cotă de ½ fiecare. La dosarul administrativ nu a fost depus titlul de proprietate, situație care nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001 republicată. În cauză, dintre cei doi moștenitori a formulat notificare doar S.A.P., care conform art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001 va culege și cota celeilalte descendente. Din probele administrate a rezultat că terenul se află în prezent în patrimoniul SC L.D. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1915 din 25 iunie 1998, fiind ocupat de construcții, instalații și lucrări, unele de interes public.

Prin urmare, terenul nu se poate restitui în natură, iar contestatorul este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent conform art. 11 alin. (4) și (7) din Legea 10/2001. Având în vedere modificările Legii 10/2001 aduse prin Legea 247/2005 stabilirea valorii despăgubirilor se va face de comisia de evaluare, astfel încât pârâta va fi obligată doar la emiterea propunerii de acordare a acestor măsuri. Sub acest aspect raportul de expertiză efectuat în cauză nu este util pentru că evaluarea urmează a se face de comisia de experți și pentru faptul că nu permite scăderea despăgubirilor acordate la data exproprierii. Ca urmare, nu se justifică admiterea cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul S.A.P. și pârâta A.V.A.S. În apelul formulat de reclamant s-a susținut că în mod greșit au fost acordate măsurile reparatorii doar pentru suprafața de 2800 mp teren, din moment ce probatoriul administrat în cauză, respectiv adeverința 21946/2005 a Primăriei Pitești din care rezultă că S.I. a deținut teren agricol în suprafață de 39 ari, a dovedit că suprafața reală expropriată a fost de 3700 mp. Instanța nu s-a pronunțat și cu privire la suprafața de 800 mp ce apare în evidențele SC A. Pitești, suprafață distinctă de cea de 2800 mp expropriată, dar care face parte din totalul de 3700 mp. În mod greșit nu au fost acordate cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expert și avocat.

La 31 octombrie 2008 motivele de apel au fost completate, reclamantul solicitând ca instanța să se pronunțe și asupra despăgubirilor pentru construcția demolată, în suprafață de 117 mp. În motivarea apelului formulat de pârâta A.V.A.S. s-a susținut greșita aplicare a art. 23 din Legea 10/2001. Astfel, la notificare nu au fost atașate toate actele de proprietate, iar actele atașate nu au fost certificate sau depuse în copie legalizată. S-a mai arătat că A.V.A.S. nu are competența să se pronunțe asupra măsurilor reparatorii pentru construcția demolată, aceasta revenind primăriei potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (l), (2) și (4) și art. 32 din Legea 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 145A din 5 martie 2007 a respins apelurile ca nefondate.

în ce privește apelul reclamantului s-a reținut că prin notificare s-a solicitat suprafața de 2800 mp teren, așa încât cererea prin care se solicită în apel suprafața de 3700 mp reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Stabilirea în concret a despăgubirilor conform raportului de expertiză nu poate fi dispusă de instanță, avându-se în vedere dispozițiile titlului VII art. 16 din Legea 10/2001 republicată. Reclamantul nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat, cererea nefiind dovedită conform art. 1169 C. civ. Onorariul de expert nu a fost acordat întrucât raportul de expertiză s-a dovedit neutil cauzei. Referitor la apelul pârâtei s-a reținut că în situația în care pârâta considera că nu s-au depus toate actele doveditoare avea obligația să solicite notificatorului completarea probatoriului.

Corect a reținut instanța de fond aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, în situația în care nu s-a depus titlul de proprietate asupra imobilului. Nici critica potrivit căreia A.V.A.S. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor pentru construcția demolată nu a fost reținută, întrucât pârâta a efectuat privatizarea astfel cum rezultă din contractul autentificat sub nr. 1915 din 25 iunie 1988. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul S.A.P., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând următoarele critici: - propunerea de acordare a despăgubirilor trebuia dispusă pentru întreaga suprafață de 3700 mp teren - despăgubirile trebuiau acordate în cuantumul stabilit prin concluziile raportului de expertiză - în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

împotriva deciziei a declarat recurs și pârâta A.V.A.S., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - la notificare nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în notificare s-a solicitat suprafața de 800 mp, iar prin decizie s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru 2800 mp teren - pentru imobilul construcție demolată acordarea măsurilor reparatorii revine primăriei conform art. 32 din Legea 10/2001. Recursurile nu sunt fondate. Referitor la recursul formulat de reclamantul S.A.P. Prin notificarea adresată pârâtei A.V.A.S. (fila 8 a dosarului de fond) reclamantul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 2800 mp teren și construcția demolată, iar ulterior, prin apel, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren de 3700 mp.

Soluționarea unei contestații, întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, nu se poate face în afara cadrului procesual prevăzut de legea specială, neputându-se formula pretenții asupra unor imobile care nu au fost solicitate prin notificare în cadrul procedurii administrative. Rezolvarea unei asemenea cereri nu este posibilă direct în instanță pentru că s-ar eluda procedura specială prevăzută de lege. Ca atare, o decizie de restituire nu poate fi anulată ori modificată prin majorarea obligației de restituire pentru bunuri care nu au fost pretinse prin notificare. Expertiza tehnică efectuată nu este utilă cauzei, în condițiile în care instanța de judecată nu mai este îndrituită să analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii, existând posibilitatea urmării procedurii administrative prevăzută de Capitolul V al Titlului VII din Legea 247/2005.

Potrivit modificărilor aduse Legii 10/2001, republicată prin Titlurile I și VI ale Legii nr. 247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale. Titlul VII al legii amintite prevede că evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că, în speță, nu s-a stabilit o valoare a despăgubirilor potrivit concluziilor raportului de expertiză nu are relevanță, întrucât acordarea despăgubirilor se va realiza conform procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.

Astfel, conform art. 16.6 ultimul alineat al H.G. 1095/2005 după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, decizia sau dispoziția care a făcut obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite, împreună cu toată documentația privind imobilul, evaluatorului sau societății de evaluatori. Potrivit art. 16.12 din același act normativ, raportul întocmit de evaluator va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Rezultă că prin hotărârea menționată a fost stabilit numai dreptul de despăgubire al reclamantului, în condițiile speciale ale legii noi.

Aceasta înseamnă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, potrivit căruia stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei legi se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Soluția instanței este în acord și cu prevederile art. 1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menționată, potrivit căruia dispozițiile prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Nici motivul de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat pentru că art. 274 C. proc. civ. prevede expres că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare textul redat are în vedere o singură cerință cu caracter general, anume aceea de a cădea în pretenții, altfel spus de a pierde procesul. Insă, pentru acordarea acestor cheltuieli, conform art. 1169 C. civ. partea care le solicită trebuie să le și dovedească. În speță, reclamantul nu a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat, iar onorariul de expert nu a fost acordat întrucât proba cu expertiză nu s-a dovedit utilă cauzei. Referitor la recursul formulat de pârâta A.V.A.S.

Chiar dacă reclamantul nu a depus copia titlului de proprietate la dosarul administrativ, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul a aparținut autorului său, operează prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de față imobilul a fost expropriat prin Decretul 181/1967, în care, la poziția nr. 28 figurează autorul reclamantului, S.I. Nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin notificare s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 2800 mp și construcția demolată, iar prin sentința menținută de instanța de apel, pârâta A.V.A.S.

a fost obligată să emită propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru această suprafață și pentru construcția demolată. Dispozițiile art 32 din Legea 10/2001 republicată se aplică doar în situația în care terenul pe care s-a situat construcția demolată se află în proprietatea statului, or, în speță terenul este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate. Ca atare, nu primăria este îndrituită să emită dispoziția privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, ci instituția publică implicată în procesul de privatizare, respectiv A.V.A.S., conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 26 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001.

Față de considerentele reținute recursurile se privesc ca nefondate și se vor respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.A.P. și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 145 A din 5 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.