ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2354/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2354/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin sentința nr.
1520 din 23 decembrie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis
în parte contestația formulată de S.A.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.,
a anulat dispoziția nr. 8/2005 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o
propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul
situat în Pitești, compus din 2800 mp teren și construcție demolată în
suprafață de 117 mp.
În considerentele
sentinței s-a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului
reclamantului, S.I., de la care a fost expropriat în temeiul Decretului nr.
181/1967 cu plata unei despăgubiri de 6300 lei pentru teren și 38.879 lei
pentru construcție.
De pe urma autorului
S.I., decedat la 2 decembrie 1974 au rămas ca moștenitori G.V.H. și S.A.P., în
calitate de fii, având o cotă de ½ fiecare.
La dosarul
administrativ nu a fost depus titlul de proprietate, situație care nu înlătură
aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001 republicată.
În cauză, dintre cei
doi moștenitori a formulat notificare doar S.A.P., care conform art. 4 alin.
(4) din Legea 10/2001 va culege și cota celeilalte descendente.
Din probele
administrate a rezultat că terenul se află în prezent în patrimoniul SC L.D.
conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1915 din 25
iunie 1998, fiind ocupat de construcții, instalații și lucrări, unele de
interes public. Prin urmare, terenul nu se poate restitui în natură, iar
contestatorul este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii prin
echivalent conform art. 11 alin. (4) și (7) din Legea 10/2001. Având în vedere
modificările Legii 10/2001 aduse prin Legea 247/2005 stabilirea valorii
despăgubirilor se va face de comisia de evaluare, astfel încât pârâta va fi obligată
doar la emiterea propunerii de acordare a acestor măsuri.
Sub acest aspect
raportul de expertiză efectuat în cauză nu este util pentru că evaluarea
urmează a se face de comisia de experți și pentru faptul că nu permite scăderea
despăgubirilor
acordate la data exproprierii. Ca urmare, nu
se justifică admiterea cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de
judecată reprezentând onorariu de expert.
Împotriva sentinței
au declarat apel reclamantul S.A.P. și pârâta A.V.A.S.
În apelul formulat de
reclamant s-a susținut că în mod greșit au fost acordate măsurile reparatorii
doar pentru suprafața de 2800 mp teren, din moment ce probatoriul administrat
în cauză, respectiv adeverința 21946/2005 a Primăriei Pitești din care rezultă
că S.I. a deținut teren agricol în suprafață de 39 ari, a dovedit că suprafața
reală expropriată a fost de 3700 mp. Instanța nu s-a pronunțat și cu privire la
suprafața de 800 mp ce apare în evidențele SC A. Pitești, suprafață distinctă
de cea de 2800 mp expropriată, dar care face parte din totalul de 3700 mp. În
mod greșit nu au fost acordate cheltuielile de judecată reprezentând onorariul
de expert și avocat.
La 31 octombrie 2008
motivele de apel au fost completate, reclamantul solicitând ca instanța să se
pronunțe și asupra despăgubirilor pentru construcția demolată, în suprafață de
117 mp.
În motivarea
apelului formulat de pârâta A.V.A.S. s-a susținut greșita aplicare a art. 23
din Legea 10/2001. Astfel, la notificare nu au fost atașate toate actele de
proprietate, iar actele atașate nu au fost certificate sau depuse în copie
legalizată. S-a mai arătat că A.V.A.S. nu are competența să se pronunțe asupra
măsurilor reparatorii pentru construcția demolată, aceasta revenind primăriei
potrivit dispozițiilor art. 10
alin. (l),
(2) și (4) și art. 32 din Legea 10/2001.
Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă, prin decizia nr. 145A din 5 martie 2007 a respins
apelurile ca nefondate.
în ce privește
apelul reclamantului s-a reținut că prin notificare s-a solicitat suprafața de
2800 mp teren, așa încât cererea prin care se solicită în apel suprafața de
3700 mp reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă potrivit dispozițiilor art. 294
alin. (1) C. proc. civ.
Stabilirea în concret
a despăgubirilor conform raportului de expertiză nu poate fi dispusă de
instanță, avându-se în vedere dispozițiile titlului VII art. 16 din Legea
10/2001 republicată.
Reclamantul nu a
făcut dovada achitării onorariului de avocat, cererea nefiind dovedită conform
art. 1169 C. civ. Onorariul de expert nu a fost acordat întrucât raportul de
expertiză s-a dovedit neutil cauzei.
Referitor la apelul
pârâtei s-a reținut că în situația în care pârâta considera că nu s-au depus
toate actele doveditoare avea obligația să solicite notificatorului completarea
probatoriului.
Corect a reținut
instanța de fond aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, în
situația în care nu s-a depus titlul de proprietate asupra imobilului.
Nici critica
potrivit căreia A.V.A.S. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor pentru
construcția demolată nu a fost reținută, întrucât pârâta a efectuat
privatizarea astfel cum rezultă din contractul autentificat sub nr. 1915 din 25
iunie 1988.
Împotriva
deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul S.A.P., în temeiul
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând următoarele critici:
-
propunerea de acordare a
despăgubirilor trebuia dispusă pentru întreaga suprafață de 3700 mp teren
-
despăgubirile trebuiau
acordate în cuantumul stabilit prin concluziile raportului de expertiză
-
în mod greșit a fost
respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
împotriva deciziei a
declarat recurs și pârâta A.V.A.S., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 și
9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
-
la notificare nu au fost
depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate
-
instanța a acordat mai
mult decât s-a cerut, în notificare s-a solicitat suprafața de 800 mp, iar prin
decizie s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru 2800 mp teren
-
pentru imobilul
construcție demolată acordarea măsurilor reparatorii revine primăriei conform
art. 32 din Legea 10/2001.
Recursurile nu sunt fondate.
Referitor la recursul
formulat de reclamantul S.A.P.
Prin notificarea
adresată pârâtei A.V.A.S. (fila 8 a dosarului de fond) reclamantul a solicitat
acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 2800 mp teren și
construcția demolată, iar ulterior, prin apel, a solicitat acordarea de măsuri
reparatorii pentru întreaga suprafață de teren de 3700 mp.
Soluționarea
unei contestații, întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, nu se poate face în
afara cadrului procesual prevăzut de legea specială, neputându-se formula
pretenții asupra unor imobile care nu au fost solicitate prin notificare în
cadrul procedurii administrative. Rezolvarea unei asemenea cereri nu este
posibilă direct în instanță pentru că s-ar eluda procedura specială prevăzută
de lege. Ca atare, o decizie de restituire nu poate fi anulată ori modificată
prin majorarea obligației de restituire pentru bunuri care nu au fost pretinse
prin notificare.
Expertiza
tehnică efectuată nu este utilă cauzei, în condițiile în care instanța de
judecată nu mai este îndrituită să analizeze și să stabilească cuantumul
măsurilor reparatorii, existând posibilitatea urmării procedurii administrative
prevăzută de Capitolul
V
al Titlului VII din Legea 247/2005.
Potrivit
modificărilor aduse Legii 10/2001, republicată prin Titlurile
I
și
VI
ale
Legii nr. 247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă
se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensare
cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluționarea
notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în
condițiile prevederilor speciale.
Titlul VII al
legii amintite prevede că evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent
este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către
Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faptul că, în
speță, nu s-a stabilit o valoare a despăgubirilor potrivit concluziilor
raportului de expertiză nu are relevanță, întrucât acordarea despăgubirilor se
va realiza conform procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii
247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Astfel,
conform art. 16.6 ultimul alineat al H.G. 1095/2005 după rămânerea definitivă
și irevocabilă a hotărârii judecătorești, decizia sau dispoziția care a făcut
obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va
transmite, împreună cu toată documentația privind imobilul, evaluatorului sau
societății de evaluatori.
Potrivit art.
16.12 din același act normativ, raportul întocmit de evaluator va conține
cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de
despăgubire.
Rezultă că
prin hotărârea menționată a fost stabilit numai dreptul de despăgubire al
reclamantului, în condițiile speciale ale legii noi.
Aceasta
înseamnă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 13 lit. a) din Capitolul
III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății
despăgubirilor, potrivit căruia stabilirea cuantumului final al despăgubirilor
ce se acordă potrivit prezentei legi se face de Comisia centrală constituită în
subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție
emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.
Soluția
instanței este în acord și cu prevederile art. 1 alin. (2) din Capitolul 1
Titlul VII din legea menționată, potrivit căruia dispozițiile prezentului titlu
sunt aplicabile și despăgubirilor
propuse prin decizie motivată a
conducătorului instituției publice implicate în privatizare.
Nici motivul
de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat
pentru că art. 274 C. proc. civ. prevede expres că partea care cade în
pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Prin urmare textul redat are în vedere o singură cerință cu caracter general,
anume aceea de a cădea în pretenții, altfel spus de a pierde procesul. Insă,
pentru acordarea acestor cheltuieli, conform art. 1169 C. civ. partea care le
solicită trebuie să le și dovedească.
În speță,
reclamantul nu a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat, iar
onorariul de expert nu a fost acordat întrucât proba cu expertiză nu s-a
dovedit utilă cauzei.
Referitor la
recursul formulat de pârâta A.V.A.S.
Chiar dacă
reclamantul nu a depus copia titlului de proprietate la dosarul administrativ,
ci doar înscrisuri care atestă că imobilul a aparținut autorului său, operează
prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin
Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și
întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau
de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În cazul de
față imobilul a fost expropriat prin Decretul 181/1967, în care, la poziția nr.
28 figurează autorul reclamantului, S.I.
Nu se poate
reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin notificare
s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 2800 mp și
construcția demolată, iar prin sentința menținută de instanța de apel, pârâta
A.V.A.S. a fost obligată să emită propunerea de acordare a măsurilor
reparatorii în echivalent pentru această suprafață și pentru construcția
demolată.
Dispozițiile
art 32 din Legea 10/2001 republicată se aplică doar în situația în care terenul
pe care s-a situat construcția demolată se află în proprietatea statului, or,
în speță terenul este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale
integral privatizate. Ca atare, nu primăria este îndrituită să emită dispoziția
privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, ci
instituția publică implicată în procesul de privatizare, respectiv A.V.A.S.,
conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 26 alin. (1)
și (2) din Legea 10/2001.
Față de
considerentele reținute recursurile se privesc ca nefondate și se vor respinge
ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate
de reclamantul S.A.P. și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 145 A din 5
martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.