ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10045/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10045/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 2893/2004 emisă

de primarul orașului Cristuru Secuiesc s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului situat în orașul Cristuru Secuiesc, formulată de

notificatorul P.I., cu motivarea că imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

S-a stabilit totodată, ca valoare

echivalentă a imobilului imposibil de restituit și cuvenită notificatorului,

suma de 684.790.000 lei, în limita căreia se vor acorda măsuri reparatorii.

Contestatorul a atacat această dispoziție, prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 821 din 29 aprilie

2004 chemând în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Primăria orașului Cristuru Secuiesc, SC C. Harghita SA, R.S. și R.J.

și solicitând anularea dispoziției nr. 2893/2004 emisă de Primarul orașului

Cristuru Secuiesc și repunerea sa în situația anterioară preluării abuzive a

imobilului de către Statul Român, intabularea dreptului de proprietate asupra

acestui imobil în favoarea reclamantului, cu obligarea pârâților R. să-i lase

în deplină proprietate, posesiune și folosință liniștită, imobilul în litigiu.

În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că

imobilul ce-l solicită a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974,

iar prin dispoziția nr. 2893/2004 s-a respins în mod greșit cererea de

restituire, cu motivarea că imobilul a fost vândut în condițiile Legii nr.

112/1995.

Prin sentința civilă nr. 1109 din 9

noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul în litigiu a

fost înstrăinat chiriașului cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar

prin hotărârea nr. 317/1998 emisă de Consiliul județean pentru aplicarea

acestei legi s-au acordat reclamantului despăgubiri. Contestația formulată de

reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin sentința civilă nr.

861/1999 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia civilă nr. 749/R/2000 a Curții de Apel Târgu Mureș. De asemeni,

prin sentința civilă nr. 608/2002 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, definitivă

și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1013/R/2003 a Curții de Apel Târgu Mureș

s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. pentru anularea contractului

de vânzare-cumpărare nr. 57/1996 încheiat între SC C. Harghita SA și

cumpărătorii R.S. și R.J., cu privire la imobilul în litigiu.

Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței sus menționate, cu

motivarea că de esența soluționării cauzei este lipsa titlului valabil al

statului întrucât Decretul nr. 223/1974 a fost neconstituțional chiar în raport

de Constituția din 1965.

S-a mai susținut că referitor la

contractul nr. 57/1996, vânzătorul trebuie să fie titularul dreptului ce se

înstrăinează, în caz contrar, el nu poate transmite dreptul ce face obiectul

contractului.

Prin decizia civilă nr. 206/A din 28

aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondat apelul.

În motivarea acestei decizii s-a

arătat că, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 57/1996 a fost

considerat valabil încheiat, prin hotărârea judecătoriei definitivă și

irevocabilă, apelantul este îndreptățit, în baza art. 18 din Legea nr. 10/201,

la măsuri reparatorii numai în echivalent, conform procedurii prevăzute la art.

19 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu pct. 19.2 din H.G. nr. 498/2003.

În termen legal, reclamantul a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei

legal prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și susținând, în esență,

următoarele critici:

- cumpărătorii nu se găsesc la

adăpostul convenabil al bunei-credințe, întrucât, anterior actului de

înstrăinare, atât vânzătorul cât și cumpărătorii cunoșteau demersurile de

revendicare ale recurentului;

- de esența litigiului este lipsa

titlului valabil al statului pentru preluarea imobilului întrucât Decretul nr.

223/1974 a fost neconstituțional, astfel că preluarea imobilului în litigiu s-a

făcut în mod abuziv și fără titlu legal;

Intimații R.S. și R.J. au formulat

întâmpinare în sensul prevederilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care

au solicitat respingerea recursului.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport cu criticile formulate și cu prevederile legale aplicabile,

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

În conformitate cu prevederile art.

18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor înstrăinate foștilor

chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, se stabilesc măsuri

reparatorii prin echivalent.

Împrejurarea că respectivul act de

înstrăinare s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 rezidă din

hotărârea judecătoriei prin care s-a respins acțiunea formulată de recurentul

din prezenta cauză pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.

57/1996 încheiat între intimații pârâți, cu privire la imobilul în litigiu,

respectiv sentința civile nr. 608/2002 pronunțată de Judecătoria Odorheiu

Secuiesc, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1013/R/2003 a

Curții de Apel Târgu Mureș.

Față de aceste considerente,

criticile vizând buna sau reaua-credință a părților la încheierea respectivului

act sunt neavenite, cât timp prin hotărârea judecătoriei irevocabilă s-a

statuat în sensul celor menționate.

Chiar dacă prin Legea nr. 10/2001 se

recunoaște caracterul abuziv al Decretului nr. 223/1974, această apreciere

trebuie însă analizată în contextul întregii reglementări a legii de reparație,

care prevede reglementări diverse, raportate diferitelor situații din

realitate, între care și cea în cauză, când imobilul a fost înstrăinat cu

respectarea dispozițiilor legale aplicabile la momentul respectiv.

De menționat că situația imobilului

în litigiu a mai fost analizată și rezolvată și prin Hotărârea nr. 317/1998 a

Comisiei județene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar

plângerea formulată de actualul recurent împotriva acestei hotărâri a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 861/1999 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, definitivă

și irevocabilă prin decizia nr. 749/R/2000 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Față de cele menționate, Curtea

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I.

împotriva deciziei nr. 206A din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Obligă recurentul să plătească intimaților R.S. și J. suma

de 400 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 decembrie 2005

.