ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9510/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată sub nr. 299 din 24 februarie 2004 pe rolul Tribunalului

Hunedoara, reclamantul S.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 829/2003

prin care Primarul municipiului Hunedoara i-a respins notificarea depusă

în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură sau prin

echivalent a „terenului în litigiu”.

În motivarea contestației,

contestatorul arată că este proprietarul terenului situat în

Hunedoara „zona Ciuperca”, cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public F.L. sub nr.

3674 din 7 noiembrie 2001, teren aflat în administrarea Consiliului Local

Hunedoara fără nici un drept, consiliul refuzând să i-l cedeze

în deplină proprietate, deși a formulat notificare și este unic

proprietar de carte funciară.

Tribunalul Hunedoara, prin

sentința civilă nr. 299/2004, a respins contestația ca

neîntemeiată, soluție menținută de Curtea de Apel Alba

Iulia, potrivit deciziei civile nr. 648/A din 6 mai 2005, prin care a fost

respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Considerentele pentru care

instanțele anterioare au respins contestația și apelul

reclamantului vizează împrejurarea că acesta nu este

îndreptățit la măsurile reparatorii solicitate în temeiul Legii

nr. 10/2001, deoarece la data când a cumpărat imobilul identificat în C.F.

Hunedoara, nr.top. 2534/2/9/1, cunoștea împrejurarea că

vânzătoarea era deposedată de teren de o perioadă mare de timp,

cea mai mare parte a acestuia fiind ocupată de construcții de utilitate

publică.

Dispozițiile art. 3 din Legea

nr. 10/2001 sunt explicite și stabilesc faptul că este

îndreptățită să solicite măsuri reparatorii doar

persoana care a fost proprietara imobilului la data preluării de

către stat.

Contestatorul a dobândit proprietatea

imobilului în litigiu la data de 7 noiembrie 2001.

Împotriva deciziei instanței de

apel a declarat recurs apelantul-reclamant S.M., criticând-o ca fiind

„netemeinică” și nelegală, invocând generic prevederile art. 304

pct. 6-10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora prezintă argumentele

în raport cu care instanțele anterioare au respins contestația.

Recurentul susține că a

cumpărat terenul printr-un act autentic (neanulat), nepunându-se problema

bunei sau relei sale credințe, că Statul Român, care nu a fost

niciodată intabulat în Cartea Funciară, a exercitat o posesie

abuzivă, fără nici un titlu valabil.

Recurentul mai arată că a

cerut plata de despăgubiri în sumă de 35.001 dolari SUA

înțelegând că restituirea în natură nu este posibilă,

întrucât pe terenul aflat în administrarea intimatului pârât s-au construit

blocuri, șosele etc.

Recursul nu este fondat.

Prima instanță a fost

investită cu o contestație îndreptată împotriva dispoziției

nr. 829/2003 prin care Primarul municipiului Hunedoara a respins notificarea

depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul S.M. pentru

restituirea î n natură sau în echivalent a terenului în litigiu.

Cercetarea judecătorească,

în toate fazele procesuale ale litigiului, s-a impus a fi efectuată în

raport cu dispozițiile Legii în baza căreia a fost depusă

notificarea soluționată prin dispoziția contestată, lege

specială de reparație, derogatorie de la dreptul comun.

Legea specială, de principiu,

este aplicabilă exclusiv situațiilor și ipotezelor pe care le reglementează.

Nu este contestat de nici una din

părțile din proces că imobilul solicitat a fost preluat de stat

în mod abuziv, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, anterior

anului 1989, din patrimoniul numitei M.E., făcând obiectul de reglementare

al actului normativ, independent de faptul că ulterior preluării, s-a

intabulat sau nu în cartea funciară dreptul de proprietate al statului.

Pentru acordarea măsurilor

reparatorii, pe lângă cerința ca imobilul solicitat prin notificare

să facă obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, legea

specială prevede în art. 3 alin. (1) și categoriile de persoane

(enumerate limitativ) îndreptățite la restituire.

Astfel, art. 3 alin. (1) lit. a),

coroborat cu art. alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabilește în termeni

clari, nesusceptibili de interpretări diferite că sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii „persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv” „ori

moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.

Cum recurentul reclamant nu

îndeplinește această de-a doua condiție, neavând calitatea de

„persoană îndreptățită”, în înțelesul Legii nr.

10/2001, nu beneficiază de prevederile acestei legi speciale de

reparație, aspect asupra căruia, în aplicarea și interpretarea

corectă a legii, s-au pronunțat și instanțele anterioare.

Împotriva aceleiași decizii a

declarat recurs și pârâtul Primarul municipiului Hunedoara, susținând

nelegalitatea hotărârii judecătorești sub aspectul respingerii

nemotivate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este fondat.

Contrar afirmației

recurentului-pârât, instanța de apel nu a respins cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată, ci nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Pentru situația în care

instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere

de chemare în judecată ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,

legiuitorul a reglementat prin art. 281

2

C. proc. civ. o

procedură specială.

Omisiunea instanței de a se

pronunța asupra unei cereri, nu mai poate fi invocată și

îndreptată pe calea recursului, ci numai în cadrul procedurii speciale

prevăzute de art. 281

2

C. proc. civ. sau pe calea unei

acțiuni separate.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să

respingă ambele recursuri ca nefondate.

Cererea recurentului pârât privind

obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată

efectuate în actuala etapă procesuală va fi respinsă în temeiul

dispozițiilor art. 316 raportat la dispozițiile art. 276 C. proc.

civ. având în vedere că recursurile declarate de părțile

potrivnice au fost respinse în egală măsură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul S.M. și de pârâtul Primarul municipiului

Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 648/A din 6 mai 2005 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2006.