ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3343/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127 din 2

februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 47007/3/2005, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

s-a dispus condamnarea inculpatei B.M., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost

interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), b), c) și e) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., raportat

la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive începând cu data de 13

septembrie 2005 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatei.

De asemenea, inculpata a fost

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, pe data de 12 septembrie 2005, inculpata a fost surprinsă în

flagrant, în timp ce vindea 3 doze de heroină, pentru suma de 600.000 lei,

martorului denunțător P.M.

Împotriva acestei sentințe a

declarat  apel inculpata B.M., solicitând reducerea pedepsei pe care o

consideră prea aspră în raport de fapta săvârșită și de datele ei personale.

Prin decizia penală nr. 182 din 8

martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost

admis apelul inculpatei și s-a desființat în parte sentința atacată. În

rejudecare, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., și s-a

redus pedeapsa de la 10 ani la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata

arestului preventiv de la 13 septembrie 2005 până la zi și a fost menținută

starea de arest a inculpatei.

Nemulțumită de soluția instanței de

apel, inculpata a atacat-o cu recurs, solicitând reindividualizarea pedepsei ce

i-a fost aplicată, întrucât o consideră prea aspră.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 72 C. proc. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de apel a efectuat o justă individualizare

a pedepsei aplicate inculpatei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia,

cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate

mai sus.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatei

(traficul de droguri) este deosebit de gravă, inculpata făcând o obișnuință din

activitatea de distribuire a acestor substanțe.

În aceste condiții nu se poate avea

în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor

de individualizare cu care a operat instanța de apel.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata B.M.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

17

alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv începând cu data de 13

septembrie 2005, până la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva

deciziei penale nr. 182 din 8 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării

preventive de la 13 septembrie 2005 la 25 mai 2006.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2006.