ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 120 din 24 octombrie 2005, a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. 4001/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea întemeiată pe Legea nr. 544/2001, numitului A.M., având ca obiect obligarea pârâtului Guvernul României, de a-i comunica data certă la care soluțiile justiției vor deveni coerente, raționale și previzibile, precum și obligarea aceluiași pârât, la 2.000.000. lei pe zi de întârziere, în comunicarea informației de interes public solicitate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că informația solicitată de reclamant, de la Guvernul României, privește activitatea judiciară, iar nu activitatea pârâtului, astfel cum prevede art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, când definește „informația de interes public”.

A apreciat instanța, că informația solicitată de reclamant nu poate avea caracter cert, în condițiile în care „coerența rațională și previzibilitatea” soluțiilor instanțelor depind de aprecierea exclusivă a reclamantului, nemulțumit de soluțiile date în cauzele în care el a fost parte. A constatat instanța că Guvernul, prin H.G. 232/2005, de aprobare a strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea acestei strategii, a avut ca premisă, realizarea unui sistem judiciar credibil și eficient. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal scutită de plată.

În motivare se arată: - că informația solicitată este pendinte de pârât care, în procesul de legiferare, are un rol principal, având inițiativa legislativă prin ministerele de resort; - că reclamantul are un interes personal în a-i fi soluționate rațional cauzele, dar legea nu se aplică unitar, iar sistemul judiciar funcționează arbitrar; - că H.G. 232/2005, Strategia și planul de aplicare a ei conțin referiri tangențiale la informația solicitată de reclamant, fără a preciza vreun termen; ca urmare, drepturile pe care el le are, sunt supuse prescripției penale și civile, deopotrivă; - că instanța nu a analizat argumentele acțiunii, astfel cum au fost formulate, deducând că obligația pârâtei nu ar exista, ceea ce reprezintă o denegare de dreptate.

Recurentul invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., iar prin concluziile scrise și pct. 5 al aceluiași articol, precum și încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) și ale art. 107 din același cod, întrucât pârâtul nu a fost legal citat la data judecății în fond (24 octombrie 2005). Recursul nu se fondează. 1. Asupra excepției invocate pe temeiul art. 304 pct. 5, pentru nelegala citare a pârâtului, în principiu, ea poate fi invocată numai de către persoana care a fost vătămată prin omisiunea de a fi citată, efectul fiind lipsirea acesteia de dreptul de a se apăra. În fond, în speță, Guvernul a fost legal citat, iar prin întâmpinarea trimisă pentru un termen anterior a solicitat judecata în lipsă.

2. Asupra motivelor de recurs invocate sub incidența art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., se constată că nici una dintre cauzele de modificare a sentinței prevăzute de aceste texte nu se regăsește în considerentele celei atacate. Legea nr. 544/2001 a fost edictată în aplicarea art. 31 din Constituția României privind dreptul la informație. Instanța de fond a reținut în mod corect că informația solicitată de reclamant nu este o „informație de interes public”, în sensul strict dat de art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, întrucât nu privește „activitățile” autorității chemate în judecată și nici nu „rezultă din activitățile” acesteia. Conform art. 102 alin. (1) din Constituție, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.

Iar potrivit art. 108 din Constituție, Guvernul adoptă hotărâri care se emit pentru organizarea executării legilor. Conform art. 1 alin. (4) din Constituție, Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a stabilit că obligația pe care reclamantul o invocă privitor la Guvern, nu există, întrucât acesta nu are dreptul și cu atât mai puțin, obligația de a controla activitatea justiției. În fond, ceea ce solicită reclamantul, nu este o „informație”, nici chiar în sensul comun al termenului. Prin cerere, el interpelează Guvernul pe calea unei acțiuni judiciare, referitor la activitatea justiției, ca „serviciu public”.

Pur retorică, întrebarea sa este doar un pretext ca reclamantul însuși să formuleze o critică a sistemului judiciar. În motivarea recursului, acest discurs este reluat, dat fiind că el nu poate fonda admiterea cererii, întrucât argumentarea se situează în domeniul filozofiei juridice, fiind străină atât cadrului juridic invocat în acțiune - Legea nr. 544/2001, cât și motivelor de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinței civile nr. 120 din 24 octombrie 2005, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2006.