ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 120 din 24

octombrie 2005, a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. 4001/2005, a

fost respinsă, ca nefondată, acțiunea întemeiată pe Legea nr. 544/2001,

numitului A.M., având ca obiect obligarea pârâtului Guvernul României, de a-i

comunica data certă la care soluțiile justiției vor deveni coerente, raționale

și previzibile, precum și obligarea aceluiași pârât, la 2.000.000. lei pe zi de

întârziere, în comunicarea informației de interes public solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că informația solicitată de reclamant, de la Guvernul României, privește activitatea judiciară, iar nu activitatea pârâtului, astfel cum

prevede art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, când definește „informația de

interes public”.

A apreciat instanța, că informația

solicitată de reclamant nu poate avea caracter cert, în condițiile în care

„coerența rațională și previzibilitatea” soluțiilor instanțelor depind de

aprecierea exclusivă a reclamantului, nemulțumit de soluțiile date în cauzele

în care el a fost parte.

A constatat instanța că Guvernul,

prin H.G. 232/2005, de aprobare a strategiei de reformă a sistemului judiciar

pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea acestei

strategii, a avut ca premisă, realizarea unui sistem judiciar credibil și

eficient.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal scutită

de plată.

În motivare se arată:

- că informația solicitată este

pendinte de pârât care, în procesul de legiferare, are un rol principal, având

inițiativa legislativă prin ministerele de resort;

- că reclamantul are un interes personal

în a-i fi soluționate rațional cauzele, dar legea nu se aplică unitar, iar

sistemul judiciar funcționează arbitrar;

- că H.G. 232/2005, Strategia și

planul de aplicare a ei conțin referiri tangențiale la informația solicitată de

reclamant, fără a preciza vreun termen; ca urmare, drepturile pe care el le are,

sunt supuse prescripției penale și civile, deopotrivă;

- că instanța nu a analizat

argumentele acțiunii, astfel cum au fost formulate, deducând că obligația

pârâtei nu ar exista, ceea ce reprezintă o denegare de dreptate.

Recurentul invocă în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., iar prin concluziile scrise și pct.

5 al aceluiași articol, precum și încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (1)

și ale art. 107 din același cod, întrucât pârâtul nu a fost legal citat la data

judecății în fond (24 octombrie 2005).

Recursul nu se fondează.

temeiul art. 304 pct. 5, pentru nelegala citare a pârâtului, în principiu, ea

poate fi invocată numai de către persoana care a fost vătămată prin omisiunea

de a fi citată, efectul fiind lipsirea acesteia de dreptul de a se apăra. În

fond, în speță, Guvernul a fost legal citat, iar prin întâmpinarea trimisă

pentru un termen anterior a solicitat judecata în lipsă.

invocate sub incidența art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., se constată că nici una dintre cauzele de modificare a sentinței prevăzute de aceste texte nu se

regăsește în considerentele celei atacate.

Legea nr. 544/2001 a fost edictată

în aplicarea art. 31 din Constituția României privind dreptul la informație.

Instanța de fond a reținut în mod

corect că informația solicitată de reclamant nu este o „informație de interes

public”, în sensul strict dat de art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001,

întrucât nu privește „activitățile” autorității chemate în judecată și nici nu

„rezultă din activitățile” acesteia.

Conform art. 102 alin. (1) din

Constituție, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de

Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită

conducerea generală a

administrației publice.

Iar potrivit art. 108 din

Constituție, Guvernul adoptă hotărâri care se emit pentru organizarea executării

legilor.

Conform art. 1 alin. (4) din

Constituție, Statul se organizează potrivit principiului separației și

echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească.

Așa fiind, în mod corect instanța de

fond a stabilit că obligația pe care reclamantul o invocă privitor la Guvern, nu există, întrucât acesta nu are dreptul și cu atât mai puțin, obligația de a

controla activitatea justiției.

În fond, ceea ce solicită

reclamantul, nu este o „informație”, nici chiar în sensul comun al termenului.

Prin cerere, el interpelează

Guvernul pe calea unei acțiuni judiciare, referitor la activitatea justiției,

ca „serviciu public”. Pur retorică, întrebarea sa este doar un pretext ca

reclamantul însuși să formuleze o critică a sistemului judiciar.

În motivarea recursului, acest

discurs este reluat, dat fiind că el nu poate fonda admiterea cererii, întrucât

argumentarea se situează în domeniul filozofiei juridice, fiind străină atât

cadrului juridic invocat în acțiune - Legea nr. 544/2001, cât și motivelor de

modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

A.M. împotriva sentinței civile nr. 120 din 24 octombrie 2005, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 aprilie 2006.