ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4898/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura în fața

primei instanțe

Prin cererea

înregistrată la 16 noiembrie 2011, reclamantul B.M. a solicitat, în

contradictoriu cu M.S. București, ca prin sentința ce se va pronunța în cauză

să fie obligat acesta să-i răspundă la cererea prealabilă adresată acestuia, în

temeiul Legii nr. 544/2001, obligarea la daune morale de 5.000 lei și daune

patrimoniale de 10.000 lei, în favoarea statului.

În motivarea cererii,

a arătat că pârâtul a refuzat să-i răspundă la cererea prealabilă din 13 septembrie

2011, dovedind ignorarea legilor și sfidarea aplicării hotărârilor

judecătorești, cărora nu le dă efecte prin abuz de putere ministerială.

S-a depus la dosar

întâmpinare de către pârât, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, în

principal, pe excepția rămânerii fără obiect a cererii, cu motivarea că i s-a

comunicat răspuns la cererea înregistrată la această instituție, sens în care a

anexat înscrisurile doveditoare.

De asemenea, a fost

invocată excepția inadmisibilității cererii, raportată la art. 21 din Legea nr.

544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, cu motivarea că

sesizarea autorității publice emitente este o etapă prealabilă sesizării

instanței de contencios administrativ, care va fi învestită cu o astfel de

acțiune numai după efectuarea procedurii prealabile, ceea ce, în cauză,

reclamantul nu a respectat.

Totodată, a fost

invocată excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată,

raportată la dispozițiile art. 22 din același act normativ, în sensul că

reclamantul nu a respectat termenul de sesizare a instanței de contencios

administrativ, mai concret, termenul de 30 de zile de la data expirării

termenului prevăzut la art. 7.

Pârâtul a arătat că,

în ipoteza în care se va trece peste excepțiile invocate, nici pe fond cererea

reclamantului nu este justificată, deoarece nu acestuia îi revenea obligația

soluționării cererii reclamantului, ci C.N.A.S., la care, prin răspunsul

transmis, a fost îndreptat reclamantul să se adreseze.

Ca atare, nici

cererile subsidiare, legate de sancțiunile pecuniare solicitate de reclamant,

nu-și au justificare legală, neînregistrându-se vreun prejudiciu cauzat prin

fapta ilicită, culpabilă, a pârâtului.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința nr. 51/

F-CONT din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului B.M. în

contradictoriu cu pârâtul M.S.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, având în vedere că în întâmpinarea formulată

pârâtul a invocat excepții de natură a face inutilă cercetarea fondului cauzei,

le-a analizat cu precădere, în raport de întâietatea uneia față de cealaltă.

Analizând excepția

tardivității sesizării instanței, în raport de dispozițiile art. 7 și art. 22

din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că plângerea prealabilă nu este

necesară, întrucât aceste norme sunt speciale, derogatorii de la dreptul comun,

reglementat prin Legea nr. 554/2004-R, interpretare statuată constant în

practica și literatura în materie.

Curtea a mai

constatat că data expedierii cererii către autoritatea publică este 13

septembrie 2011, înregistrarea la instituție, fiind în 14 septembrie 2011, pe

care comparând-o cu data introducerii cererii la instanța de judecată

competentă, respectiv la 16 noiembrie 2011, a observat că termenul prevăzut de

actul normativ susmenționat a fost depășit.

Prin urmare, excepția

invocată de către pârât a fost apreciată ca fiind justificată și față de

dezlegarea dată pricinii, în raport de excepția tardivității introducerii

cererii, care primează, celelalte apărări privind fondul cauzei nu au mai fost analizate.

3.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul B.M. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Recurentul critică

soluția instanței de fond, susținând, în esență, că au fost interpretate și

aplicate greșit dispozițiile Legii nr. 544/2001.

Totodată, invocă în

motivarea căii de atac refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i

soluționa cererea conform normelor legale.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte apreciază

ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe care a analizat cu

prioritate excepția tardivității sesizării instanței de contencios

administrativ, soluționând-o în sensul admiterii, prin prisma dispozițiilor art.

7 și art. 22 din Legea nr. 544/2001.

Astfel, conform art. 22

din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public,

cu modificările și completările ulterioare: „În cazul în care o persoană se

consideră vătămată în drepturile sale prevăzute în prezenta lege, poate face

plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază

teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul

autorității ori instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile

de la data expirării termenului prevăzut de art. 7”.

Prin urmare, termenul

de sesizare a instanței de contencios administrativ va începe să curgă de la

data expirării termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 544/2001.

Acțiunea

reclamantului a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 17 noiembrie 2011, iar

cererea acestuia a fost înregistrată la M.S. la 14 septembrie 2011, astfel că

reclamantul trebuia să introducă prezenta acțiune cel mai târziu la data de 14

noiembrie 2011, conform prevederilor legale mai sus menționate.

Pe de altă parte,

argumentele invocate de recurent cu privire la refuzul autorității pârâte de

a-i soluționa cererea sunt lipsite de suport probatoriu.

Independent de

soluția pronunțată de judecătorul fondului, legală și temeinică în opinia

instanței de control judiciar, Înalta Curte remarcă faptul că reclamantul a

solicitat obligarea M.S. să comunice un răspuns la cererea înregistrată sub nr.

52934/2011, iar structura de specialitate, respectiv Serviciul Patrimoniu și

Informatică – Compartimentul relații publice a expediat răspunsul cu nr. 52934

din 27 octombrie 2011 la adresa transmisă de reclamant.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, va fi respins recursul formulat de reclamant, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.M. împotriva sentinței nr. 51/ F-CONT din 10 februarie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.