ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4695/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4695/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor dosarului, se constată următoarele: Prin sentința penală nr. 524 din 10 februarie 2005, Judecătoria sectorului 5 București, în baza art. 42 raportat la art. 456 C. proc. pen., a declinat în favoarea Tribunalului București, competența soluționării cererii condamnatului C.C.E. de întrerupere, pentru motive medicale, a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 530 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. S-a constatat că Tribunalul București este instanța de executare și sunt incidente în cauză dispozițiile art. 42 C. proc. pen. Petentul a solicitat instanței să i se permită să-și verifice starea sănătății într-unul din spitalele din circuitul instituțiilor medicale civile pentru a avea o evaluare a afecțiunii de care suferă din 2003, hepatita virală de tip C, întrucât ca urmare a alimentației din penitenciar s-ar putea ca aceasta să se fi înrăutățit.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1382/3/2005 pe rolul secției I penale a Tribunalului București și prin sentința penală nr. 321 din 20 martie 2006 s-a respins, ca nefondată, cererea condamnatului. S-au avut în vedere concluziile raportului expertizei medico – legale efectuate de I.M.L., dispuse de instanță și care au arătat că petentul nu se afla în imposibilitatea de a executa pedeapsa, afecțiunile sale, hepatită cronică cu VHB ȘI VHC 2, putând fi tratate în cadrul rețelei sanitare a A.N.P. cu respectarea indicațiilor terapeutice și reevaluări periodice a funcției hepatice. În aceste condiții s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc.
pen. Împotriva sentințe a declarat apel condamnatul susținând, oral, că starea bolii s-a agravat, diagnosticul fiind confirmat de concluziile raportului efectuat de I.M.L. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 422/ A din 25 mai 2006, a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul C.C.E. împotriva sentinței penale nr. 321 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. Condamnatul nemulțumit și de această hotărâre, în termen legal, a declarat recurs, nemotivat în scris. În susținerea orală a acestuia a solicitat reaprecierea probelor și astfel să i se admită recursul, să se caseze hotărârile date, și pe fond, să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei, starea sa de sănătate, impunând tratarea în rețeaua civilă de spitale.
Recursul este nefondat. Examinându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse dar și față de dispozițiile art. 455 și art. 453 C. proc. pen., se reține că acesta a fost corect evaluat. Cum, raportul medico – legal întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici concluzionează că, acest condamnat ce execută pedeapsa de 5 ani închisoare ca urmare a comiterii infracțiunilor de consum și trafic de droguri, prevăzute de Legea nr. 143/2000, nu se află în nici una din situațiile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., ci trebuie doar să respecte indicațiile terapeutice corespunzătoare funcției hepatice, operație ce se poate realiza la nivelul rețelei sanitare A.N.P. Așadar hotărârile date, vor fi menținute ca temeinice și legale.
În consecință, recursul condamnatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.C.E. împotriva deciziei penale nr. 422 din 25 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului suma de 60 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 august 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.