ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2952/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Mehedinți, secția civilă, la 11 martie 2002 reclamanții P.A.M. și I.D.C. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, prin lichidator Ș.F.,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâta să fie obligată să

pronunțe o decizie de restituire în natură a imobilului din Drobeta Turnu

Severin,   și la daune cominatorii de 3.000.000 lei pe zi de întârziere de la

data pronunțării hotărârii până la data comunicării actului.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că autorii reclamanților au fost cetățeni români de etnie germană motiv

pentru care au fost deportați în Bărăgan între 1951-1955.

G.I. a fost asociat unic al firmei P.F.B.K. I.G. din

Turnu Severin, naționalizată la 14 iunie 1948 și transformată în întreprindere

de stat a cărei succesoare este pârâta care deține imobilul.

B.C.R., sucursala Mehedinți, a formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtei cu motivarea că pârâta a contractat credite de

la această bancă, garantate cu ipotecă de rang I cu imobilele societății

comerciale, iar neplata la scadență a creditelor a dus la falimentarea pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 629 din 16 septembrie 2002

Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.

Această sentință a fost anulată prin decizia civilă

nr. 6 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și cauza a

fost reținută pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 326 din 13 aprilie 2006 a

fost admisă în parte acțiunea și cererea de intervenție, a fost anulată

dispoziția nr. 4 din 20 septembrie 2001 emisă de SC C. SA S-a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul preluat de stat prin procesul-verbal nr. 1 din 11 iunie 1948 situat în

Drobeta Turnu Severin. A fost obligată pârâta A.V.A.S. să facă reclamanților o

ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. A fost

respins capătul de cerere privind restituirea în natură. A fost respinsă

acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanții au dovedit calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum și faptul că autorii lor au fost

proprietarii imobilelor preluate de stat prin naționalizare, bunuri

identificate în anexa nr. 7 a procesului-verbal de predare-primire din 14 iunie

1948.

Critica reclamanților, privitoare la lipsa de

calitate procesuală a A.V.A.S., introdusă din oficiu în cauză, a fost

înlăturată cu motivarea că instituția implicată în privatizarea societății în

patrimoniul căreia se află imobilele solicitate este obligată să facă

reclamanților o ofertă de restituire prin echivalent în conformitate cu art. 27

și art. 28 din Legea nr. 10/2001. Această măsură se impune fiindcă din

imobilele preluate în anul 1948 expertul concluzionează că în prezent mai

există doar puțul de apă iar din clădirile aferente fierbătorului de rahat și centralei

termice, care erau alăturate, s-a reamenajat actuala centrală termică în 1961.

Fiind vorba de imobile preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul

unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale,

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent la care a

fost obligată A.V.A.S.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât

reclamanții cât și pârâta A.V.A.S.

Reclamanții au invocat, în esență, faptul că în

proces au fost introduse și citate în calitate de părți persoane juridice pe

care reclamanții nu le-au chemat în judecată și despre a căror participare

procesuală reclamanții au aflat abia din sentința tribunalului.

Obiectul acțiunii este obligația de a face, în sensul

obligării pârâților să soluționeze în scris notificarea trimisă unității

deținătoare a imobilului revendicat de reclamanți. Într-o atare situație,

raporturile procesuale s-au format numai între reclamanți, în calitate de

persoane îndreptățite, și pârâții indicați în acțiune. În acest context,

reclamanții au invocat și invocă în continuare excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român și a A.V.A.S.

Nici pe fond soluția curții de apel nu este legală

întrucât a reținut că statul are un titlu valabil asupra imobilului. În

realitate, preluarea a fost abuzivă și cu încălcarea Constituției din 1948,

art. 480 și art. 481 C. civ. și a Tratatului de pace de la Paris, semnat de

România la 10 februarie 1947.

În temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., A.V.A.S. a

criticat decizia instanței întrucât s-a încălcat principiul disponibilității.

În ceea ce-i privește pe pârâții în contradictoriu cu

care reclamanții au înțeles să se judece, aceștia au ținut să specifice de

nenumărate ori că nu pretind nimic în acest proces de la A.V.A.S. și Ministerul

Finanțelor Publice, invocând în acest sens chiar excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestor pârâți, reținând că raporturile procesuale s-au

format între P.A.M. și I.D.C. și pârâta SC C. SA

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de

recurs formulate și în raport de actele de procedură săvârșite în cauză, Înalta

Curte a apreciat că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele

considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului

civil este cel al disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul

reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale

cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la

părți.

În respectarea acestui principiu, instanța nu poate

introduce din oficiu o altă persoană în proces. Numai părțile pot lărgi sfera

subiectivă a procesului prin formularea cererilor de intervenție forțată. De

asemenea, terții pot solicita să participe la judecată sub forma intervenției

voluntare.

În considerentele încheierii întocmite pentru

termenul din 16 mai 2002 s-a reținut că din oficiu, instanța „consideră”

necesară introducerea în cauză a Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant

al Statului Român și a A.V.A.S.

Greșeala primei instanțe a fost perpetuată de

instanța care a evocat fondul după anularea sentinței. Reclamanții au formulat

o cerere prin care au solicitat ca unitatea deținătoare a imobilului preluat de

la autorii lor să fie obligată să le restituie imobilul în natură. De vreme ce

acesta a fost obiectul și persoana cărora reclamanții au înțeles să îi facă

opozabilă hotărârea, în exercițiul rolului activ instanța nu putea decât să

pună în discuția părților necesitatea lărgirii cadrului procesual inițial, și

nicidecum să introducă ea părți în proces.

Procedând astfel, instanța a încălcat principiul

disponibilității, consacrat printr-o normă imperativă, și a produs tuturor

recurenților o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin

casarea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

casarea va fi cu trimitere, pentru ca evocarea fondului să fie făcută cu

privire la obiectul dedus judecății prin cererea introductivă de instanță și în

contradictoriu cu partea chemată în judecată de reclamanți.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și

aspectele invocate de reclamanți cu privire la fondul raportului juridic

litigios.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții P.A.M. și

I.D.C. și pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 326 din 13 aprilie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă și în consecință:

Casează decizia și trimite cauza pentru evocarea

fondului la Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2007.