ÎCCJ, decizie (scj.ro #81967)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81967) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune pentru

obligarea unei  societăți comerciale să pronunțe o decizie privind

restituirea unui imobil. Introducerea în cauză, din oficiu, de către instanță,

a Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român și a

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Încălcarea principiului

disponibilității

.

Index alfabetic

. Drept procesual civil. Procedura

necontencioasă

.

Alte persoane care pot lua parte la judecată. Intervenția.

Cuprins pe materii

. Drept procesual civil.

-

Acțiune pentru obligarea unei  societăți comerciale

să pronunțe o decizie privind  restituirea unui imobil.

-

Introducerea în cauză, din oficiu, de către instanță, a

Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român și a

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

-

Încălcarea principiului disponibilității.

C.pr.civ

.

art

. 49

Unul

dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al

disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul reclamantului de a

determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în

care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la părți.

În

respectarea acestui principiu, instanța nu poate introduce din oficiu o altă

persoană în proces. Numai părțile pot lărgi sfera subiectivă a procesului prin

formularea cererilor de intervenție forțată. De asemenea, terții pot solicita

să participe la judecată sub forma intervenției voluntare

.

Î.C.C.J., Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 2952

din 2 aprilie 2007

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Mehedinți

– secția civilă la 11 martie 2002 P.A.M. și I.D.C. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., prin lichidator Ș.F., ca pârâta să fie

obligată să pronunțe o decizie de restituire în natură a unui imobil din

Drobeta Turnu

Severin

. De asemenea, a mai solicitat

daune cominatorii de 3.000.000 lei pe zi de întârziere de la data pronunțării

hotărârii până la data comunicării actului.

În

motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că autorii reclamanților au

fost cetățeni români de etnie germană motiv pentru care au fost deportați în

Bărăgan între 1951 – 1955.

G.I.

a fost asociat unic al firmei „Prima Fabrică de Bomboane de Lux  - I.G.”

din Turnu

Severin

, naționalizată la 14 iunie 1948 și

transformată în întreprindere de stat a cărei succesoare este pârâta care

deține imobilul.

BCR

– Sucursala

Mehedinți

a formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtei cu motivarea că pârâta a contractat credite de

la această bancă, garantate cu ipotecă de rang I cu imobilele societății

comerciale, iar neplata la scadență a creditelor a dus la

falimentarea

pârâtei.

Prin

sentința civilă

nr

. 629 din 16 septembrie 2002

Tribunalul

Mehedinți

– secția civilă a respins

acțiunea ca

nefondată

.

Această

sentință a fost anulată prin decizia civilă

nr

. 6 din

17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Craiova -Secția civilă și cauza a fost

reținută pentru evocarea fondului.

Prin

decizia civilă

nr

. 326 din 13 aprilie 2006 a fost

admisă în parte acțiunea și cererea de intervenție, a fost anulată dispoziția

nr

. 4 din 20 septembrie 2001 emisă de S.C. C. S.A. S-a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul preluat de stat prin procesul – verbal

nr

. 1 din 11 iunie 1948 situat în Drobeta Turnu

Severin

. A fost obligată pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului să facă reclamanților o ofertă de restituire

prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. A fost respins capătul de

cerere privind restituirea în natură. A fost respinsă acțiunea față de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au dovedit calitatea de

persoane îndreptățite în sensul

art

. 4 alin. 2 din

Legea

nr

. 10/2001 precum și faptul că autorii lor au

fost proprietarii imobilelor preluate de stat prin naționalizare, bunuri

identificate în anexa

nr

. 7 a procesului – verbal de

predare – primire din 14 iunie 1948.

Critica

reclamanților, privitoare la lipsa de calitate procesuală a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, introdusă din oficiu în cauză, a fost

înlăturată cu motivarea că instituția implicată în privatizarea societății în

patrimoniul căreia se află imobilele solicitate este obligată să facă

reclamanților o ofertă de restituire prin echivalent în conformitate cu

art

. 27 și 28 din Legea

nr

.

10/2001. Această măsură se impune fiindcă din imobilele preluate în anul 1948

expertul concluzionează că în prezent mai există doar puțul de apă iar din

clădirile aferente fierbătorului de rahat și centralei termice, care erau

alăturate, s-a

reamenajat

actuala centrală termică în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor

legale, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent la

care a fost obligată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului.

Reclamanții

au invocat, în esență, faptul că în proces au fost introduse și citate în

calitate de părți persoane juridice pe care reclamanții nu le-au chemat în

judecată și despre a căror participare procesuală reclamanții au aflat abia din

sentința tribunalului.

Obiectul

acțiunii este obligația de a face, în sensul obligării pârâților să soluționeze

în scris notificarea trimisă unității deținătoare a imobilului revendicat de

reclamanți. Într-o atare situație, raporturile procesuale s-au format numai

între reclamanți, în calitate de persoane îndreptățite, și pârâții indicați în

acțiune. În acest context, reclamanții au invocat și invocă în continuare

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului.

Nici

pe fond soluția curții de apel nu este legală întrucât a reținut că statul are

un titlu valabil asupra imobilului. În realitate, preluarea a fost abuzivă și

cu încălcarea Constituției din 1948,

art

. 480 și 481

C.

civ

. și a Tratatului de pace de la

Paris

, semnat de România la 10 februarie 1947.

Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a criticat decizia instanței întrucât

s-a încălcat principiul disponibilității.

În

ceea ce-i privește pe pârâții în contradictoriu cu care reclamanții au înțeles

să se judece, aceștia au ținut să specifice de nenumărate ori că nu pretind

nimic în acest proces de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

și Ministerul Finanțelor Publice, invocând în acest sens chiar excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestor pârâți, reținând că raporturile

procesuale s-au format între P.A.M. , I.D.C. și pârâta S.C. C. S.A.

Analizând

hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de

actele de procedură săvârșite în cauză, Înalta Curte a apreciat că recursurile

sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Unul

dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al

disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul reclamantului de a

determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în

care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la părți.

În

respectarea acestui principiu, instanța nu poate introduce din oficiu o altă

persoană în proces. Numai părțile pot lărgi sfera subiectivă a procesului prin

formularea cererilor de intervenție forțată. De asemenea, terții pot solicita

să participe la judecată sub forma intervenției voluntare.

În

considerentele încheierii întocmite pentru termenul din 16 mai 2002 s-a reținut

că din oficiu, instanța „consideră” necesară introducerea în cauză a Ministerul

Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român și a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Greșeala

primei instanțe a fost perpetuată de instanța care a evocat fondul după

anularea sentinței. Reclamanții au formulat o cerere prin care au solicitat ca

unitatea deținătoare a imobilului preluat de la autorii lor să fie obligată să

le restituie imobilul în natură. De vreme ce acesta a fost obiectul și persoana

cărora reclamanții au înțeles să îi facă opozabilă hotărârea, în exercițiul

rolului activ instanța nu putea decât să pună în discuția părților necesitatea

lărgirii cadrului procesual inițial, și nicidecum să introducă ea părți în

proces.

Procedând

astfel, instanța a încălcat principiul disponibilității, consacrat printr-o

normă imperativă, și a produs tuturor recurenților o vătămare procesuală care

nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei pentru motivul prevăzut de

art

. 304

pct

. 5 C.

proc

.

civ

.

În

condițiile

art

. 312 alin. 3 C.

proc

.

civ

. casarea a fost cu trimitere, pentru ca evocarea

fondului să fie făcută cu privire la obiectul dedus judecății prin cererea

introductivă de instanță și în contradictoriu cu partea chemată în judecată de

reclamanți.

Cu

ocazia

rejudecării

vor fi avute în vedere și

aspectele invocate de reclamanți cu privire la fondul raportului juridic

litigios.