ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2839/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6429

din 13 august 2004, la Tribunalul Iași, reclamanții S.M.G., SCM., S.S.R. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și SC A.B. SA

Iași, ca prin sentința ce va pronunța, instanța să constate nulitatea absolută

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr.

2567/2000, pentru un teren în suprafață de 7000 mp, situat în extravilanul

satului Vișani, comuna Bârnova, casa de locuit și anexele gospodărești, în care

se află sediul fermei, imobilele în cauză aparținând autorilor, în baza

titlului de proprietate nr. 15357/2004.

Tribunalul Iași și-a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași, unde cauza

a fost înregistrată sub nr. 6377 din 9 noiembrie 2004, dosar la care a fost

conexat și dosarul cu nr. 287/2005, al aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 151/CA din

17 octombrie 2005, Curtea de Apel Iași, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată,

aceștia fiind obligați și la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC A.B.

SA Iași, în sumă de 34.150.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că certificatul de atestare a dreptului de

proprietate a cărei anulare se solicită, a fost emis de Ministerul

Agriculturii, urmare a procedurii instituită prin H.G. nr. 834/1991, conform

căreia SC A.B. SA Iași, reorganizată ca societate pe acțiuni a întocmit

documentația necesară, avizată de Oficiul de Cadastru și Consiliul Județean

Iași, documentație ce a avut la bază și sentința civilă nr. 9432 din 10 iunie 1998 a Judecătoriei Iași, prin care a fost admisă acțiunea ce a promovat-o împotriva Consiliului

Local Bârnova și s-a constatat că este proprietara suprafeței de 131.362, 98 mp,

teren situat pe raza comunei Bârnova.

După primirea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, pârâta SC A.B. SA Iași a obținut

înscrierea dreptului său în C.F., conform încheierii nr. 13276 din 18 iulie 2003 a Judecătoriei Iași - Biroul C.F. Reține instanța de fond, că la data adoptării H.G. nr. 266/1991,

terenul și construcțiile edificate pe acesta, ce constituiau sediul Fermei D.P.,

se aflau în administrarea I.A.S. Bucium, fapt ce o îndreptățește pe pârâtă, să

solicite recunoașterea dreptului de proprietate în procedura prevăzută de H.G. nr.

834/1991 și eliberarea actului la care avea dreptul conform Legii nr. 15/1990.

Nici emitentului actului și nici beneficiarului acestuia nu i se poate opune o

situație juridică ce a intervenit ulterior momentului emiterii certificatului

în cauză, reclamanții neputând să-și valorifice drepturi dobândite ulterior

asupra acestei suprafețe de teren.

Controlul de legalitate al actului

administrativ contestat se limitează la verificări legate de respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lui, și nu a concordanței

acestui act, cu actele emise ulterior de către alte organe ale statului.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs, reclamanții S.M.G., S.C.M. și S.S.R., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în baza dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs se referă la

faptul că instanța de fond nu a analizat principalul motiv invocat de

reclamanți, prin acțiunea formulată, și anume, vătămarea drepturilor și

intereselor lor legitime prin emiterea certificatului de atestare al SC A.B.

SA, în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ, în condițiile în

care ei au dovedit dreptul lor de proprietate pentru suprafața de teren de 7000

mp, cu actul de dobândire inițial - actul de vânzare-cumpărare autentic cu nr. 124

din 16 ianuarie 1908, prin care autoarea lor a dobândit în proprietate terenul.

La data emiterii certificatului

contestat - 15 noiembrie 2000, era în curs procedura de reconstituire a

dreptului de proprietate, în favoarea autoarei lor, astfel că dreptul lor și

interesul lor legitim vătămate prin emiterea actului administrativ erau

preexistente respectivului act.

Într-un al doilea motiv de recurs se

susține că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este și nelegal,

fiind emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, întrucât, contrar

dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenul în litigiu nu făcea parte

din patrimoniul societății pârâte, terenul fiind, astfel, preluat fără nici un

fel de titlu, de la autoarea lor.

Documentația prezentată și avută în

vedere la emiterea certificatului conține inexactități, menționate de raportul

de expertiză întocmit în cauză, iar sentința civilă nr. 9432 din 10 iunie 1998,

care a stat la baza acestui certificat, doar constată un drept de proprietate,

ea neavând forța probantă mai mare decât certificatul de atestare a dreptului

de proprietate pe care-l contestă.

Mai susțin recurenții în recursul

formulat, că instanța de fond nu a analizat nici faptul că terenul în litigiu

nu este în totalitate teren de incintă, din expertiza efectuată rezultând că

500 mp, din cei 7000 mp, este teren agricol - categoria de folosință arabil.

Singura suprafață de teren de incintă este suprafața de 435,25 mp, aferentă

blocului de nefamiliști, construcție edificată de pârâtă, aceasta fiind

folosită în activitatea efectivă a societății și numai asupra acestei suprafețe

de teren ar avea dreptul conform H.G. nr. 834/1991.

În situația în care s-a reținut în

cauză aplicabilitatea art. 20 din Legea nr. 15/1990, instanța de fond trebuie

să aibă în vedere și actele normative ulterioare acesteia, în concret O.U.G. nr.

198/1999 și legile de aprobare și modificare a acestei ordonanțe, care au

modificat regimul juridic al proprietății asupra terenurilor, cu efecte directe

asupra patrimoniului societăților care au în administrare terenuri agricole,

cum este și societatea pârâtă.

Cei doi pârâți-intimați Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și SC A.B. SA, au

formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea

îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie anularea parțială a agentului administrativ -

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 cu nr. 2567/2000,

pentru un teren în suprafață de 7000 mp, reclamanții-recurenții susținând că

prin acest act administrativ li s-a produs o vătămare, în sensul că li s-a

încălcat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, ulterior emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate finalizându-se procedura

de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței în litigiu, în

anul 2001 și, respectiv, în anul 2004.

Față de obiectul acțiunii și în mod

corect, a analizat legalitatea emiterii actului administrativ contestat, în

raport cu soluția de fapt și cu cadrul legal din momentul emiterii lui.

Astfel, s-a reținut în mod just că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din

patrimoniul SC A.B. SA a fost emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, ca urmare a documentației depusă de această societate, cu

respectarea H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor comune nr. 2665/IC/311/1992 și Completările

cu nr. 425316/M/1992, privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în

patrimoniul societăților comerciale de stat, emise de Ministerul Finanțelor și

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, având avizele

O.C.A.O.T.A. județean și a celorlalte instituții abilitate în acest scop.

În raport cu prevederile art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat,

în societăți comerciale pe acțiuni, terenul din patrimoniul SC A.B. SA este proprietatea

acesteia, iar prin certificatul de atestare emis de minister în temeiul H.G. nr.

834/1991, nu s-a făcut altceva decât să se certifice acest drept legal de

proprietate.

De altfel, așa cum reține și

instanța de fond, nici una din părți nu contesta că la data adoptării H.G. nr. 266/1991,

prin care s-a înființat SC A.B. SA Iași, terenul și construcțiile edificate pe

acestea, ce constituiau sediul Fermei D.P. se aflau în administrarea I.A.S.

Bucium, fapt ce o îndreptățea pe pârâtă; ulterior reorganizării sale ca

societate comercială pe acțiuni, să solicite recunoașterea dreptului de

proprietate asupra acestora, în procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 15/1990

și ale H.G. nr. 834/1991, dobândirea calității de proprietar asupra terenurilor

și construcțiilor aferente de către societatea privată intimată, era

condiționată doar de faptul că bunurile respective să se fi aflat în

administrarea acesteia, indiferent de modul de dobândire a lor.

Așadar, la momentul eliberării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate - contestat de recurenții-reclamanți,

au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr.

834/1991 și, deci, nu există motive de anulare a acestuia.

Mai mult decât atât, la baza

eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate a statului și

sentința civilă nr. 9432 din 10 iunie 1998 a Judecătoriei Iași, prin care se constată dreptul de proprietate al societății, pentru suprafața de 131.362,98 mp,

teren situat pe raza comunei Bârnova, în această suprafață fiind inclusă și

suprafața aferentă Fermei D.P., cu care figura deja înscrisă în C.F., conform

adresei nr. 264 din 28 decembrie 1998 a O.C.A.T.A. Iași.

Faptul că ulterior emiterii

certificatului în condiții legale, recurentelor-reclamante li s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu, nu are relevanță

în cauză, valorificarea acestor drepturi pretind a se face într-un alt cadru

procesual, decât cel actual.

Reținând legalitatea actului a cărei

anulare parțială se solicită, apar ca neîntemeiate și celelalte critici aduse

sentinței instanței de fond, referitoare la menținerea actului administrativ

atacat doar pentru suprafețele strict afectate de construcții (435,25 mp) -

întinderea suprafeței de teren urmând a fi apreciată prin prisma noțiunii de

„activ” și al asigurării unei suprafețe de teren corespunzătoare exploatării

activului, cât și cele referitoare la neanalizarea dreptului de proprietate al

reclamanților prin prisma dispozițiilor legale ulterioare Legii nr. 15/1990 și actului

de înființare al societății.

Legalitatea unui act administrativ

este analizată în funcție de actele normative în baza cărora a fost emis, și nu

în funcție de unele drepturi eventuale și viitoare ale reclamanților-recurenți.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.M.G.,

S.C.M. și S.S.R. împotriva sentinței civile nr. 151/CA din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții, la plata sumei de

1.000 lei RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.B. SA Iași.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 septembrie 2006.