ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2006

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4466 din 10 iunie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții D.M., F.S.(S.), F.V. și F.N. împotriva deciziei civile nr. 18A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, și i-a obligat pe recurenții-pârâți la plata sumei de 8 500 000 lei cheltuieli de judecată. La data de 18 iunie 2004, împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare recurenții, invocând următoarele motive: 1. Instanța de recurs a săvârșit o serie de greșeli de fapt privind aprecierea probelor existente în dosar, precum și în interpretarea unor prevederi legale.

Instanța de recurs nu a analizat niciunul din motivele de recurs invocate în cerere, așa cum prevăd imperativ dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. 2. Instanța de recurs a apreciat și interpretat eronat dispozițiile legale în materie, respectiv art. 36 din Legea nr. 7/1996. 3. Instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare, acela potrivit căruia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a observat că prin dec. civ. nr. 1470/1973 a Tribunalului Mehedinți nu s-a trecut în proprietatea statului decât ½ din imobilul în litigiu, F.V. fiind singurul cercetat în baza Legii nr. 18/1968. Contestatorii au dezvoltat toate aceste motive, arătând care sunt, în opinia lor, greșelile săvârșite de instanță în soluționarea recursului.

Nu toate aceste motive pot fi însă analizate de către Înalta Curte în soluționarea contestației în anulare, deoarece aceasta este o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Astfel, criticile potrivit cărora instanța de recurs ar fi săvârșit greșeli în reținerea situației de fapt, printr-o eronată apreciere a probelor din dosar sau cele referitoare la aplicarea greșită a legii la situația de fapt reținută nu se încadrează în niciunul din motivele contestației în anulare prevăzute de lege. Omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul din motivele de modificare sau de casare și, cu atât mai mult, omisiunea de a analiza toate motivele invocate, se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., dar nu își găsește aplicabilitatea în speță. Astfel, verificând actele dosarului, curtea constată următoarele: Recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile nr. 18 a Curții de Apel Pitești a fost inițial soluționat prin decizia civilă nr. 2817 din 27 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Împotriva acestei din urmă decizii s-a formulat o primă contestație în anulare, care a fost admisă prin decizia civilă nr. 3969 din 2 iulie 2003 a aceleiași instanțe, pentru omisiunea analizării unui motiv de recurs. Motivul a cărui omisiune s-a constatat a fost acela conform căruia prin decizia civilă nr. 1470/1973 a Tribunalului Mehedinți numai ½ din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului și că acest aspect ar fi hotărâtor pentru soluționarea acuzei.

Așadar, anularea primei decizii s-a dispus strict în considerarea omisiunii acestui motiv de recurs, astfel încât decizia pronunțată ulerior, a cărei anulare se solicită prin prezenta contestație, nu trebuia să reanalizeze toate motivele invocate de recurenți. Verificând decizia nr. 4466 din 10 iunie 2994, Înalta Curte constată că aceasta răspunde motivului de recurs inițial omis.

Nemulțumirea recurenților în raport de decizia instanței de apel a constat în aceea că greșit s-a menținut soluția de radiere a dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul și terenul aferent din Turnul Severin, și s-a dispus întabularea acestui drept în favoarea reclamantei SC L. SA, soluție care s-a întemeiat pe constatarea că imobilul în litigiu a aparținut autorilor pârâților, de la care a fost preluat în baza Legii nr. 18/1968, că pentru același imobil pârâtei i s-a atestat dreptul de proprietate prin certificatul seria M nr. 10317, dar că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pârâta a câștigat procesul având ca obiect revendicarea acestui imobil.

Sub acest aspect, instanța de recurs a reținut că nu pot fi primite criticile prin care recurenții tind să conteste reclamantei calitatea de proprietară a imobilului și că legitimitatea demersului reclamantei a fost în mod riguros și detaliat argumentată de instanța de apel în raport de dispozițiile Legii nr. 7/1996. Astfel, s-a arătat că, întrucât recurenții au procedat la întabularea dreptului lor de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești care a fost ulterior casată, sentința civilă nr. 150 din 11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad, casată prin decizia civilă nr. 856 din 17 noiembrie 1999 a Curții de Apel Timișoara, radierea respectivei întabulări reprezintă modalitatea procedurală de repunere a părâilor în situația anterioară.

În ceea ce privește efectele pe care ar fi trebuit să le producă decizia civilă nr. 1470/1973 a Tribunalului Mehedinți, despre care recurenții au susținut că ar fi avut drept consecință trecerea în proprietatea statului doar a ½ din imobilul autorului lor, curtea a reținut că, în contextul obiectului cererii cu care a fost învestită instanța, această critică a recurenților este lipsită de relevanță. Toate aceste considerente ale deciziei nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, dar au fost redate pentru că ele demonstrează că instanța de recurs a răspuns în mod efectiv criticilor formulate de recurenți. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. și, în consecință, va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de D.M., F.S., F.N. și F.V. împotriva deciziei civile nr. 4466 din 10 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.