ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2006

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 4466 din 10

iunie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins ca

nefondat recursul declarat de pârâții D.M., F.S.(S.), F.V. și F.N. împotriva

deciziei civile nr. 18A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă, și i-a obligat pe recurenții-pârâți la plata sumei de 8 500 000 lei

cheltuieli de judecată.

La data de 18 iunie 2004, împotriva

acestei decizii au formulat contestație în anulare recurenții, invocând următoarele

motive:

serie de greșeli de fapt privind aprecierea probelor existente în dosar, precum

și în interpretarea unor prevederi legale.

Instanța de recurs nu a analizat

niciunul din motivele de recurs invocate în cerere, așa cum prevăd imperativ

dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

interpretat eronat dispozițiile legale în materie, respectiv art. 36 din Legea

nr. 7/1996.

pronunțe asupra unui motiv de casare, acela potrivit căruia instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a observat că prin dec. civ. nr.

1470/1973 a Tribunalului Mehedinți nu s-a trecut în proprietatea statului decât

½ din imobilul în litigiu, F.V. fiind singurul cercetat în baza Legii

nr. 18/1968.

Contestatorii au dezvoltat toate

aceste motive, arătând care sunt, în opinia lor, greșelile săvârșite de

instanță în soluționarea recursului.

Nu toate aceste motive pot fi însă

analizate de către Înalta Curte în soluționarea contestației în anulare,

deoarece aceasta este o cale de atac extraordinară, care se poate exercita

numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de art. 317 și art. 318

C. proc. civ.

Astfel, criticile potrivit cărora

instanța de recurs ar fi săvârșit greșeli în reținerea situației de fapt,

printr-o eronată apreciere a probelor din dosar sau cele referitoare la

aplicarea greșită a legii la situația de fapt reținută nu se încadrează în

niciunul din motivele contestației în anulare prevăzute de lege.

Omisiunea instanței de recurs de a

analiza vreunul din motivele de modificare sau de casare și, cu atât mai mult,

omisiunea de a analiza toate motivele invocate, se încadrează în dispozițiile

art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dar nu își găsește aplicabilitatea în speță.

Astfel, verificând actele dosarului,

curtea constată următoarele:

Recursul declarat de pârâți

împotriva deciziei civile nr. 18 a Curții de Apel Pitești a fost inițial

soluționat prin decizia civilă nr. 2817 din 27 iunie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii

s-a formulat o primă contestație în anulare, care a fost admisă prin decizia

civilă nr. 3969 din 2 iulie 2003 a aceleiași instanțe, pentru omisiunea

analizării unui motiv de recurs.

Motivul a cărui omisiune s-a

constatat a fost acela conform căruia prin decizia civilă nr. 1470/1973 a

Tribunalului Mehedinți numai ½ din imobilul în litigiu a trecut în

proprietatea statului și că acest aspect ar fi hotărâtor pentru soluționarea acuzei.

Așadar, anularea primei decizii s-a

dispus strict în considerarea omisiunii acestui motiv de recurs, astfel încât

decizia pronunțată ulerior, a cărei anulare se solicită prin prezenta

contestație, nu trebuia să reanalizeze toate motivele invocate de recurenți.

Verificând decizia nr. 4466 din 10

iunie 2994, Înalta Curte constată că aceasta răspunde motivului de recurs

inițial omis.

Nemulțumirea recurenților în raport

de decizia instanței de apel a constat în aceea că greșit s-a menținut soluția

de radiere a dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul și terenul

aferent din Turnul Severin, și s-a dispus întabularea acestui drept în favoarea

reclamantei SC L. SA, soluție care s-a întemeiat pe constatarea că imobilul în

litigiu a aparținut autorilor pârâților, de la care a fost preluat în baza

Legii nr. 18/1968, că pentru același imobil pârâtei i s-a atestat dreptul de

proprietate prin certificatul seria M nr. 10317, dar că printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă pârâta a câștigat procesul având ca

obiect revendicarea acestui imobil.

Sub acest aspect, instanța de recurs

a reținut că nu pot fi primite criticile prin care recurenții tind să conteste

reclamantei calitatea de proprietară a imobilului și că legitimitatea

demersului reclamantei a fost în mod riguros și detaliat argumentată de

instanța de apel în raport de dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Astfel, s-a arătat că, întrucât

recurenții au procedat la întabularea dreptului lor de proprietate în baza unei

hotărâri judecătorești care a fost ulterior casată, sentința civilă nr. 150 din

11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad, casată prin decizia civilă nr. 856 din 17

noiembrie 1999 a Curții de Apel Timișoara, radierea respectivei întabulări

reprezintă modalitatea procedurală de repunere a părâilor în situația

anterioară.

În ceea ce privește efectele pe care

ar fi trebuit să le producă decizia civilă nr. 1470/1973 a Tribunalului

Mehedinți, despre care recurenții au susținut că ar fi avut drept consecință

trecerea în proprietatea statului doar a ½ din imobilul autorului lor,

curtea a reținut că, în contextul obiectului cererii cu care a fost învestită

instanța, această critică a recurenților este lipsită de relevanță.

Toate aceste considerente ale

deciziei nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, dar au fost

redate pentru că ele demonstrează că instanța de recurs a răspuns în mod

efectiv criticilor formulate de recurenți.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că nu sunt întrunite condițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

și, în consecință, va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondată contestația în anulare formulată de D.M., F.S., F.N. și F.V.

împotriva deciziei civile nr. 4466 din 10 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.