ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3559/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3559/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererii de revizuire de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea de revizuire
înregistrată la data de 17 noiembrie 2006, pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, revizuienții C.V., G.E.,
M.I., M.F., P.M., P.Mi., S.R., S.D., Ș.D., T.G., V.D., B.A., L.M., P.V., C.L.
și C.Li., în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României au
solicitat revizuirea deciziei civile nr. 664 din 24 octombrie 2006 pronunțată
de Curtea de Apel Iași, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,
pronunțată în dosarul nr. 3653/45/2006 al Curții de Apel Iași.
În motivarea cererii revizuienții au
susținut, în esență următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 28 iulie 2004 pe rolul Tribunalului Vaslui, revizuienții au solicitat
obligarea intimatei Curtea de Conturi a României, la plata diferențelor
actualizate între indemnizațiile cuvenite legal și cele efectiv acordate, în
perioada 1 ianuarie 2002-30 iunie 2004 și plata pe viitor începând cu data de 1
iulie 2004 a indemnizației cuvenite fiecăruia, plata actualizată a premiilor
anuale, aferente anilor 2002 și 2003 în funcție de valorile sectoriale legale
și a diferențelor actualizate.
Prin sentința civilă nr. 1314 din 30
septembrie 2004, Tribunalul Vaslui a respins cererea de chemare în garanție
formulată de Curtea de Conturi a Românie, a admis acțiunea și a obligat pârâta-intimată
să plătească reclamanților-revizuienți drepturile salariale brute reactualizate
și la corectarea încadrărilor salariale în raport cu valoarea de referință
sectorială prevăzută de Legea nr. 216/2001, actualizată cu indexările prevăzute
de O.U.G. nr. 187/2001, O.U.G. nr. 186/2000 și respectiv nr. 123/2003, începând
cu 1 iulie 2004.
Pentru a se pronunța astfel,
tribunalul a reținut că reclamanții îndeplinesc funcțiile de controlori financiari
în cadrul Curții de Conturi, iar salarizarea acestora s-a făcut în conformitate
cu prevederile O.U.G. nr. 160/2006.
Întrucât în perioada 1 ianuarie 2002-30
iunie 2004, au avut loc o serie de indexări (în baza O.U.G. nr. 187/2001
aprobată prin Legea nr. 342/2004, O.U.G. nr. 186/2002 aprobată prin Legea nr. 185/2003,
O.U.G. nr. 123/2003) valoarea sectorială ce urma să constituie baza de calcul
pentru stabilirea indemnizațiilor lunare pentru controlorii financiari trebuia
să fie determinată și corectată în aceleași condiții ca și valoarea de
referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Recursul declarat împotriva acestei
sentințe de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, a fost respins ca
nefondat prin decizia nr. 778 din 25 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de
Apel Iași.
La data de 24 mai 2006 reclamanții-revizuienți
C.V., G.E., M.I., M.F., P.M., P.Mi., S.R., S.D., Ș.D., T.G., V.D., B.A., L.M., P.V.,
C.L. și C.Li. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Camera de Conturi a României
au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care intimata-pârâtă să
fie obligată la plata diferențelor salariale cuvenite fiecăruia pe perioada 1
ianuarie 2005-30 aprilie 2006 neacordate prin necorectarea valorii de referință
sectorială, reactualizată până la data plății efective, diferența de premiu
anual pentru anul 2005, corectarea încadrărilor salariale a controlorilor
financiari pentru perioada 1 ianuarie 2005-30 aprilie 2006 și corectarea
salariilor pe viitor.
Motivându-și în fapt acțiunea,
reclamanții au arătat că indemnizațiile funcțiilor de specialitate din cadrul
Curții Conturi a României sunt reglementate de O.U.G. nr. 160/2000 cu
modificările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 1484 din 5
iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, a fost obligată
pârâta să achite reclamanților diferențele dintre drepturile salariale efectiv
încasate și cele cuvenite legal, în perioada 1 ianuarie 2005-30 aprilie 2006,
diferența de la drepturile de premiu anual efectiv încasate pentru anul 2005 și
cele legal cuvenite, reactualizate cu rata inflației și să efectueze cuvenitele
rectificări în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au
declarat recurs Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice
(denumit așa la acea dată), prin D.G.F.P. Vaslui, întrucât instanța de fond, a
interpretat eronat prevederile legale aplicabile în cauză, respectiv, O.U.G.
nr. 160 din 13 octombrie 2000 privind salarizarea controlorilor financiari din
cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711 din 3 decembrie 2001, O.G.
nr. 9/2005 și O.G. nr. 3/2006 la situația reclamanților.
Prin întâmpinarea depusă la recursul
declarat, reclamanții au invocat autoritatea de lucru judecat, prin raportare
la sentința civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul
Vaslui.
Curtea de Apel Iași, secția litigii
de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 664 din 24 octombrie 2006, a
admis recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1484 din 5 iulie
2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui și în rejudecare a respins ca nefondată
acțiunea reclamanților și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
Curtea de Conturi a României, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor
Publice (denumit așa la acea dată).
Pentru a decide astfel, curtea, a
reținut, în esență, că instanța de fond, în mod greșit a coroborat prevederile
O.G. nr. 9/2005 și O.G. nr. 3/2006, întrucât ambele se referă la creșterile
salariale ce se aplică în anul 2005 respectiv 2006 personalului bugetar
salarizat potrivit O.G. nr. 24/2000 și celui salarizat potrivit anexelor II și
III la Legea nr. 154/1998.
Ori, așa cum rezultă din conținutul
acestui din urmă act normativ, funcțiile de execuție de specialitate specifice
Curții de Conturi a României și valoarea de referință sectorială pentru aceștia
sunt prevăzute de anexa IV/2 și nu de anexele II și III.
În consecință, nu se poate vorbi,
așa cum au susținut reclamanții de autoritate de lucru judecat, prin raportare
la sentința civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul
Vaslui.
Revizuienții au susținut că în cele
două procese, în care s-au pronunțat soluții potrivnice, părțile sunt aceleași,
au aceiași calitate și același obiect, existând autoritate de lucru judecat.
Cererea de revizuire formulată de
reclamanții-revizuienți în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
este nefondată.
Rațiunea reglementării revizuirii
prevăzută de acest text, o constituie necesitatea înlăturării încălcării
principiului autorității de lucru judecat când instanțele au pronunțat hotărâri
potrivnice, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și
aceleași părți.
Cerințele legale nu sunt îndeplinite
întrucât obiectul și cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1314 din
30 septembrie 2004 a Tribunalului Vaslui, irevocabilă prin decizia nr. 778 din
25 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași, nu sunt identice cu cele
ale acțiunii formulate la data de 24 noiembrie 2006 soluționată prin sentința
civilă nr. 1484 din 5 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, rămasă
irevocabilă prin decizia nr. 664 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de
Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Obiectul acțiunii promovate de
reclamanții-revizuienți, la data de 28 iulie 2004 l-a constituit plata
diferențelor actualizate între indemnizațiile cuvenite legal și cele efectiv
acordate, în perioada 1 ianuarie 2002-30 iunie 2004, plata actualizată a
premiilor anuale și a diferențelor actualizate, în timp ce obiectul acțiunii
promovate la data de 24 mai 2006 se referă la perioada 1 ianuarie 2005-30
aprilie 2006.
Fundamentul pretențiilor
revizuienților-reclamanți în prima acțiune l-a constituit Legea nr. 216/2001; O.U.G.
nr. 187/2001, O.U.G. nr. 186/2000 și O.U.G. nr. 123/2003, iar în cea de a doua,
Legea nr. 154/1998 anexa IV/2.
Prin urmare, nu există
contradictorialitate, sunt perioade diferite, vizând alte prejudicii,
consecință a încălcării unor acte normative diferite.
Cu prilejul judecării recursului
declarat de către Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 1484
din 5 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, revizuienții-reclamanți au
invocat excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința
civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vaslui, iar
excepția a fost considerată ca nefondată.
Față de cele expuse, cererea de
revizuire va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire
introdusă de C.V., G.E., M.I., M.F., P.M., P.Mi., S.R., S.D., Ș.D., T.G., V.D.,
B.A., L.M., P.V., C.L. și C.Li. împotriva deciziei nr. 664 din 24 octombrie
2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.