ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 564 din 01

septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost admisă contestația

formulată de P.I.V., în contradictoriu cu intimata C.J.P. Vaslui și s-a dispus

anularea Deciziilor de pensionare nr. 57398 din 25 februarie 2003, 11 martie 2003

și 30 ianuarie 2004, precum și a Deciziei de respingere nr. 2563 din 30

septembrie 2003. S-a dispus recalcularea drepturilor de pensie pentru

contestator, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă C.S. și a

anexelor 1 și 2. A fost obligată intimata să achite contestatorului suma de

6.144.973 lei, despăgubiri materiale până la data de 31 decembrie 2004 și în

continuare, până la repararea integrală a prejudiciului. A fost obligată

intimata să achite contestatorului suma de 5.500.000 lei, cheltuieli de

judecată. Au fost respinse celelalte pretenții ca nedovedite.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs atât contestatorul P.V., cât și intimata C.J.P.

Vaslui.

Prin Decizia

nr. 686 din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, pronunțată în Dosarul nr. 6522/2005, s-a admis recursul declarat de C.J.P.

Vaslui și a fost modificată în parte sentința civilă nr.

564 din 01 septembrie

2005

a

Tribunalului Vaslui, în sensul că s-a respins contestația formulată de P.I.V.,

în contradictoriu cu

C.J.P.

Vaslui împotriva Deciziei

de pensionare nr. 57398 din 27 februarie 2003, decizie care a fost menținută.

Au fost menținute

dispozițiile referitoare la anularea Deciziilor nr. 57938 din 25 februarie 2003,

nr. 57938 din 11 martie 2003, nr. 2563 din 30 septembrie 2003 și nr. 57398 din 30

ianuarie 2004, precum și cele referitoare la respingerea celorlalte pretenții

și acordarea cheltuielilor de judecată.

A fost respinsă

cererea de acordare a despăgubirilor materiale în sumă de 6.144.973 lei.

S-a constatat nul

recursul declarat de contestatorul P.I.V. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că recursul declarat de contestator nu a fost

motivat în termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303 C.

proc. civ., fiind fondată excepția nulității recursului invocată din oficiu de

instanță, în baza dispozițiilor art. 306 C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut

că sentința Tribunalului Vaslui i-a fost comunicată contestatorului la data de 4

octombrie 2005, iar acesta a depus motivele de recurs cu depășirea termenului

legal, la data de 22 noiembrie 2005, susținând că a fost în imposibilitate de a

se deplasa. Este real că, așa cum rezultă din biletul de externare acesta a

fost internat în spital în perioada 17 august - 28 august 2005, însă la data de

21 septembrie 2005 s-a deplasat la Tribunalul Vaslui și, deci, a avut

posibilitatea să depună motivele de recurs în termen legal, ultima zi fiind 23

octombrie 2005. Ca atare, cererea de repunere în termenul de motivare a

recursului a fost respinsă.

În ceea ce privește

recursul declarat de C.J.P. Vaslui, s-a reținut că acesta este fondat, în

parte.

Astfel, prin Decizia

nr. 57398 din 27 februarie 2005 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă

și limită de vârstă, decizie aflată în plată, i s-a stabilit contestatorului un

punctaj mediu anual de 1,27073 corespunzător valorii unui punct de pensie de 2.265.701,

cuantumul pensiei fiind de 2.856.438 lei. Calculul punctajului s-a realizat pe

baza adeverințelor din 2003, luându-se ca bază salariile brute pentru perioada

16 martie 1971 - 01 iulie 1977, 01 ianuarie 1990 - 01 aprilie 2001, emise de

fostul angajator, SC R. SA Bîrlad. Adeverința eliberată ulterior, din 18

ianuarie 2005 pentru perioadele 16 martie 1971 - 20 iunie 1973, 03 decembrie 1974

- 01 septembrie 1987, 01 martie 1990 - 30 august 2002, înscris luat în calcul

la efectuarea ultimei variante a expertizei contabile de la fond nu putea fi

luată în considerare de instanța de fond, nefiind întocmită în conformitate cu

prevederile legale în materie, în sensul că veniturile brute lunare realizate

de contestator nu sunt defalcate, pe tipuri de sporuri, iar instanța nu poate

aprecia dacă în cuantumul fiecărei sume ce reprezintă salariul brut lunar sunt

sau nu incluse și sporuri ori adaosuri ce nu au caracter permanent.

De altfel, aceasta a

fost și poziția expertului contabil la depunerea primei variante a raportului

de expertiză, susținându-se corect în concluzii că diferența între pensia

calculată și cea stabilită de intimată prin decizia atacată este zero.

Ca atare, curtea de

apel a apreciat că în mod greșit instanța de fond a procedat la anularea Deciziei

nr. 57398 din 25 februarie 2003, reținând eronat varianta ultimă a raportului

de expertiză.

În consecință, s-a

constatat că, și în ceea ce privește acordarea sumei de 6.144.973 lei cu titlu

de despăgubiri materiale, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii,

întrucât, chiar în ipoteza luării în calcul a adeverinței din 2005, diferența

totală de plată includea toate indexările valorilor punctului de pensie,

nemaifiind necesară actualizarea acestora la indicele de inflație.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatorul

P.I.V., solicitând casarea hotărârii pronunțate

de Curtea de Apel Iași, pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală, reanalizarea

probelor și soluționarea corectă a cauzei.

La termenul de

judecată din data de 5 iunie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

inadmisibilității recursului, având în vedere următoarele considerente:

Decizia pronunțată de

curtea de apel nu se încadrează în dispozițiile art. 299 C. proc. civ., care

reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului și anume: hotărârile

date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute

de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În speță, decizia

atacată este o hotărâre pronunțată în recurs, care este irevocabilă potrivit art.

377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de

reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art.

299 C. proc. civ.

Mai mult,

recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv,

aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.

Normele procedurale

privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Prin urmare,

hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de

reformare pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul P.I.V. împotriva Deciziei nr. 686

din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2014.