ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 4 februarie 2014 reclamantul P.I.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Vaslui și expertul C.S. stabilirea punctajului și cuantumului de pensie real din cele trei variante prezentate în instanță în raportul de expertiză efectuat în cauză ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6522/2005, soluționat de Curtea de Apel Iași prin Decizia civilă nr. 686 din 13 decembrie 2005. Reclamantul a arătat că diferența între Decizia nr. 57398 din 25 februarie 2003 și Decizia nr. 57398 din 27 februarie 2003 nu poate fi de 0 lei, ci de 123.073 lei, că între calculul adeverinței din 18 ianuarie 2005 și Decizia nr. 57398 din 25 februarie 2003 este o diferență de 339.561 lei și nu de 0 lei, cum o prezintă expertul C.S.

în concluziile raportului de expertiză prezentat la termenul din 17 februarie 2005. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vaslui, prin Sentința civilă nr. 493 din 22 mai 2014, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de Casa Județeană de Pensii Vaslui, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.V., având ca obiect recalculare pensie, ca neîntemeiată, a respins cererea pârâtului Ciobotaru Simion privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că nu există autoritate de lucru judecat față de Sentința civilă nr. 564 din 1 septembrie 2005 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 686 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Iași întrucât nu există identitate de obiect.

Astfel, în prezenta cauză s-a solicitat stabilirea punctajului și a cuantumului real al pensiei în una dintre cele trei variante prezentate de instanță în raportul de expertiză efectuat în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6522/2005, soluționat de Curtea de Apel Iași prin Decizia civilă nr. 686 din 13 decembrie 2005, iar Dosarul nr. 6522/2005 a Tribunalului Vaslui a avut ca obiect anularea deciziilor de pensionare nr. 57398/25 februarie 2003, 11 martie 2003 și 30 ianuarie 2004 precum și a deciziei de respingere nr. 2563/30 septembrie 2003. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că adeverința la care face trimitere reclamantul a fost înlăturată de către instanța de control judiciar la soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 564 din 1 septembrie 2005, apreciindu-se că nu a fost întocmită în conformitate cu prevederile legale în materie, în sensul că veniturile brute lunare realizate de P.I.V.

nu au fost defalcate pe tipuri de sporuri. Deoarece nu s-a putut identifica sporul de vechime, sporul de noapte sau alte sporuri care au constituit baza de calcul a pensiilor după data de 1 aprilie 1992 acest înscris nu a putut fi valorificat la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.V., iar prin Decizia nr. 154 din 11 februarie 2015 Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, a admis apelul reclamantului împotriva Sentinței civile nr. 493 din 22 mai 2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea sa introductivă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că stabilirea pensiilor se face de către casele teritoriale de pensii, iar instanțele judecătorești doar verifică modul de stabilire a pensiilor, dar în cadrul procedurii obligatorii prevăzute de lege. Legea aplicabilă litigiului de față, înregistrat la data de 4 februarie 2014, este Legea nr. 263/2010, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Cum Casa teritorială de pensii reprezintă un organ fără activitate jurisdicțională în accepțiunea art. 132 alin. (4) C. proc. civ., Curtea de Apel, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 1 și 132 alin. (4) C. proc. civ. a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul P.V., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 mai 2015 . Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 10 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru CF4, la data de 11 iunie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la filele 18-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar în data de 19 iunie 2015 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al recurentului P.I.V., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul a reiterat susținerea că drepturile sale de pensie nu au fost calculate corect. La data de 25 iunie 2015, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata Casa Județeană de Pensii Vaslui, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil. La data de 29 iunie 2015, a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de intimatul Ciubotaru Simion, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 24 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, fără citarea părților. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În speță, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în soluționarea apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva Sentinței civile nr. 493 din 22 mai 2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea sa introductivă, având ca obiect recalculare cuantum pensie.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului. În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu având ca obiect stabilirea dreptului de pensie prin recalcularea punctajului conform Legii nr. 263/2010, iar calea de atac menționată în dispozitivul deciziei recurate, respectiv dreptul la recurs, privește soluția incidentului procedural privitor la necompetența generală a instanțelor judecătorești, excepție invocată din oficiu în faza apelului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. În reglementarea actualului Cod de procedură civilă căile de atac ce pot fi exercitate, după caz, sunt fie apelul și recursul, fie numai apelul, fie numai recursul.

Având în vedere principiul celerității soluționării cauzelor, statuat expres de legiuitor, în strânsă legătură cu necesitatea eficacității administrării actului de justiție, împrejurarea că în alin. (4) al art. 132 C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului, are semnificația suprimării căii de atac a apelului, pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior recursului, iar nu pe a aceea a instituirii unei noi căi de atac, în situația în care aceasta nu ar fi prevăzută, ceea ce ar contraveni principiului legalității și unicității căii de atac și ar crea, contrar intenției legiuitorului, pe cale de interpretare, un nou grad de jurisdicție. Așa fiind, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva Deciziei nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.