ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 4 februarie 2014 reclamantul P.I.V.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Vaslui și expertul

C.S. stabilirea punctajului și cuantumului de pensie real din cele trei

variante prezentate în instanță în raportul de expertiză efectuat în cauză ce a

făcut obiectul Dosarului nr. 6522/2005, soluționat de Curtea de Apel Iași prin Decizia

civilă nr. 686 din 13 decembrie 2005.

Reclamantul a arătat

că diferența între Decizia nr. 57398 din 25 februarie 2003 și Decizia nr. 57398

din 27 februarie 2003 nu poate fi de 0 lei, ci de 123.073 lei, că între

calculul adeverinței din 18 ianuarie 2005 și Decizia nr. 57398 din 25 februarie

2003 este o diferență de 339.561 lei și nu de 0 lei, cum o prezintă expertul C.S.

în concluziile raportului de expertiză prezentat la termenul din 17 februarie 2005.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Vaslui, prin Sentința civilă nr. 493 din 22 mai

2014, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de Casa

Județeană de Pensii Vaslui, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.V.,

având ca obiect recalculare pensie, ca neîntemeiată, a respins cererea

pârâtului Ciobotaru Simion privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că nu există autoritate de lucru judecat față de Sentința

civilă nr. 564 din 1 septembrie 2005 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă

prin Decizia nr. 686 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Iași întrucât nu

există identitate de obiect. Astfel, în prezenta cauză s-a solicitat stabilirea

punctajului și a cuantumului real al pensiei în una dintre cele trei variante

prezentate de instanță în raportul de expertiză efectuat în cauza ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 6522/2005, soluționat de Curtea de Apel Iași prin Decizia

civilă nr. 686 din 13 decembrie 2005, iar Dosarul nr. 6522/2005 a Tribunalului

Vaslui a avut ca obiect anularea deciziilor de pensionare nr. 57398/25

februarie 2003, 11 martie 2003 și 30 ianuarie 2004 precum și a deciziei de

respingere nr. 2563/30 septembrie 2003.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că adeverința la care face trimitere reclamantul a fost

înlăturată de către instanța de control judiciar la soluționarea recursului

declarat împotriva Sentinței civile nr. 564 din 1 septembrie 2005,

apreciindu-se că nu a fost întocmită în conformitate cu prevederile legale în

materie, în sensul că veniturile brute lunare realizate de P.I.V. nu au fost

defalcate pe tipuri de sporuri. Deoarece nu s-a putut identifica sporul de

vechime, sporul de noapte sau alte sporuri care au constituit baza de calcul a

pensiilor după data de 1 aprilie 1992 acest înscris nu a putut fi valorificat

la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul P.V., iar prin Decizia nr. 154 din 11

februarie 2015 Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești,

a admis apelul reclamantului împotriva Sentinței civile nr. 493 din 22 mai 2014

a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins, ca

inadmisibilă, cererea sa introductivă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că stabilirea pensiilor se face de către

casele teritoriale de pensii, iar instanțele judecătorești doar verifică modul

de stabilire a pensiilor, dar în cadrul procedurii obligatorii prevăzute de

lege. Legea aplicabilă litigiului de față, înregistrat la data de 4 februarie 2014,

este Legea nr. 263/2010, care se completează cu dispozițiile Codului de

procedură civilă. Cum Casa teritorială de pensii reprezintă un organ fără

activitate jurisdicțională în accepțiunea art. 132 alin. (4) C. proc. civ.,

Curtea de Apel, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 1 și 132 alin. (4) C. proc.

civ. a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a

respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul P.V., ce a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de

14 mai 2015

.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 10 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că

recursul nu este admisibil.

Completul de filtru CF4,

la data de 11 iunie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca

acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin.

(4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor

aflate la filele 18-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat părților,

iar

în data de 19 iunie 2015 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al

recurentului P.I.V., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493

alin. (4) C. proc. civ. Recurentul a reiterat susținerea că drepturile sale de

pensie nu au fost calculate corect.

La data

de 25 iunie 2015, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată

de intimata Casa Județeană de Pensii Vaslui, prin care a solicitat respingerea

recursului, ca inadmisibil.

La data

de 29 iunie 2015, a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de

intimatul Ciubotaru Simion, prin care a solicitat respingerea recursului, ca

inadmisibil.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat

completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea

căii de atac.

S-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 24 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin.

(5) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, fără citarea

părților.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele

considerente:

În speță, hotărârea

atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curții de

Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în

soluționarea apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva Sentinței civile nr.

493 din 22 mai 2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o în parte în

sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea sa introductivă, având ca obiect

recalculare cuantum pensie.

Potrivit art. 634 alin.

(1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în

apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. XVIII alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind N.C.P.C., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la

conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

În afară de căile de

atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de

a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are

valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora

trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Obiectul prezentului

dosar îl reprezintă un litigiu având ca obiect stabilirea dreptului de pensie prin

recalcularea punctajului conform Legii nr. 263/2010, iar calea de atac

menționată în dispozitivul deciziei recurate, respectiv dreptul la recurs,

privește soluția incidentului procedural privitor la necompetența generală a

instanțelor judecătorești, excepție invocată din oficiu în faza apelului.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

În reglementarea

actualului Cod de procedură civilă căile de atac ce pot fi exercitate, după

caz, sunt fie apelul și recursul, fie numai apelul, fie numai recursul.

Având în vedere

principiul celerității soluționării cauzelor, statuat expres de legiuitor, în

strânsă legătură cu necesitatea eficacității administrării actului de justiție,

împrejurarea că în alin. (4) al art. 132 C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut

calea de atac a recursului, are semnificația suprimării căii de atac a apelului,

pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior

recursului, iar nu pe a aceea a instituirii unei noi căi de atac, în situația

în care aceasta nu ar fi prevăzută, ceea ce ar contraveni principiului

legalității și unicității căii de atac și ar crea, contrar intenției

legiuitorului, pe cale de interpretare, un nou grad de jurisdicție.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile legale anterior menționate, nr. 154 din 11 februarie 2015 a

Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ce a fost

atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva Deciziei nr. 154

din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și

asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2015.