ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii

de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii

Vaslui împotriva sentinței civile nr. 2263 din 20 octombrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Vaslui, a fost modificată în parte sentința în sensul respingerii contestației

formulate de contestatoarea A.L. și au fost menținute dispozițiile sentinței care

nu contraveneau deciziei.

Curtea a reținut

ca A.L. a fost beneficiara unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 567/2004,

în cuantum de 3.754 RON. Diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu, calculare

conform Legii nr. 587/2004, și cel al pensiei de asigurări sociale, stabilite conform

Legii nr. 19/2000, a fost plătită de la bugetul de stat.

Potrivit art.

1 Iit. c) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile

de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și al parchetelor de pe lângă acestea, acordate conform Legii nr. 567/2004, devin

pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3 alin.

(1) din acest act normativ prevede că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit

prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează

prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând

algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

În aceste condiții,

recurenta a emis decizia din 16 august 2010, prin care pensia de serviciu a intimatei

a fost recalculată. Decizia de recalculare a fost contestată ele intimată, iar Tribunalul

Vaslui, prin sentința civilă nr. 1936 din 18 decembrie 2010, a anulat această decizie,

menținând pensia de serviciu.

Ulterior, Guvernul

României a adoptat O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri în domeniul

pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010.

Potrivit art.

1 alin. (1) din acest act normativ, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h)

din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor

aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii

în evidența cărora se afla dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire,

în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență”.

Totodată, potrivit

art. 2 din O.U.G. nr. 59/2011, „pentru revizuirea pensiilor menționate la art. 1

se utilizează metodologia de calcul prevăzută în anexa care face parte integrantă

din prezenta ordonanță de urgență”.

În aplicarea acestor

dispoziții legale, recurenta a emis decizia de revizuire pensie din 13 iulie 2011,

contestată în prezenta cauză.

Ca urmare a revizuirii

pensiei de serviciu, nu s-a mai acordat diferența de la bugetul de stat, pensia

intimatei fiind redusă la componența contributivă stabilită conform Legii nr. 19/2000.

În concret, cuantumul

pensiei intimatei a fost redus de la 3.754 RON, la 1.399 RON, începând cu data de

1 august 2011, această reducere a cuantumului pensiei fiind apreciată de prima instanță

ca o încălcare a dreptului fundamental de proprietate al intimatei, ocrotit prin

art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aplicat

prioritar în conformitate cu art. 20 din Constituție.

Față de dispozițiile

art. 20 din Constituție, Curtea a reținut, având în vedere și considerentele deciziei

nr. 29/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au soluționat recursurile

în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de

Apel Brașov, Cluj, Craiova și Galați privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010,

raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

Ia Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, referitoare

la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie obligatorie potrivit

art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., că judecătorul național poate să constate

inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura

în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat

printr-un tratat internațional Ia care România este parte.

Altfel spus, judecătorul

național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne

produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de

fapt ale cauzei.

Prin urmare, examinând

dacă aplicarea O.U.G. nr. 59/2011 a condus la încălcarea dreptului fundamental de

proprietate al intimatei, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol Ia Convenția

Europeană a Dreptului Omului avut în vedere de prima instanță, Curtea de Apel a

concluzionat ca și prima instanță, că ingerința statului este legală, întrucât este

reglementată de O.U.G. nr. 59/2011, și urmărește un „scop legitim”, de utilitate

publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

(de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009), scopul instituirii

unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității

și egalității, fiind acela de „a se stabili în mod just și echitabil drepturile

de pensie pe care persoanele vizate de prezența ordonanță de urgență sunt îndreptățite

să Ie primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să

depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor

realizate pe parcursul întregii activități profesionale”.

În ceea ce privește

testul de proporționalitate, s-a reținut că, în cazul intimatei, „mijlocul” utilizat

pentru atingerea acestui scop legitim a fost cel al revizuirii pensiei speciale,

cu consecința reducerii cuantumului pensiei de la 3.754 RON, la 1.399 RON.

Examinând dacă

această reducere a cuantumului pensiei, reprezintă, pentru intimată, o sarcină excesivă,

disproporționată, care depășește un anumit „prag de dificultate”, Curtea de Apel

a avut în vedere așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

pronunțată în recursul în interesul legii, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului (Cauza Hasani împotriva Croației, decizie de admisibilitate din 30 septembrie

2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit

al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva

Spaniei din 18 iunie 2002, decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva

Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009,

Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei), în cauze în care statele contractante

au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor,

plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

Astfel, s-a concluzionat

că, în prezenta cauză, intimata nu a fost lipsită total de pensie și nici nu i-au

fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În condițiile în care, în România,

pensia medie de asigurări sociale de stat în luna august 2011 a fost de 753 RON,

conform datelor statistice prezentate de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale,

eliminarea componentei necontributive a pensiei de serviciu (suportate până atunci

de la bugetul de stat) și menținerea componenței contributivă a pensiei de serviciu

(suportate de la bugetul asigurărilor sociale de stat), în cuantum de 1.399 RON,

nu a impus intimatei o sarcină excesivă exorbitantă, lipsită de orice temei și care

să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea de la Strasbourg, conform

jurisprudentei sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această

materie. De altfel, în acest sens s-a și pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012, în cauzele conexate

A.M.F., J.V.T., E.T., M.M. și L.G. împotriva României.

Având în vedere

că ingerința statului, din perspectiva dreptului intimatei Ia respectarea pensiei

de serviciu, a fost legală, a urmărit un scop legitim și a respectat un rezonabil

raport de proportionalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat,

s-a constatat că, prin revizuirea pensiei de serviciu conform dispozițiilor O.U.G.

nr. 59/2011, nu se aduce atingere dreptului fundamental de proprietate consacrat

prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Ia Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Împotriva acestei

decizii, la data de 28 octombrie 2012, revizuenta A.L. a formulat cerere de revizuire,

solicitând în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 608/2012

din 28 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale,

în Dosarul nr. 2309/89/2011.

În motivarea cererii

revizuenta a arătat că decizia atacată este potrivnică deciziei civile nr. 3202/R

din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr. 3493/89/2010

prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de intimata Casa Județeană

de Pensii Vaslui împotriva sentinței civile nr. 1336 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului

Vaslui.

Revizuenta reia

integral motivele invocate în cadrul recursului, concluzionând că nu i s-a respectat

dreptul la apărare, sentința civilă nr. 2263 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului

Vaslui fiind executorie și făcând ample referiri Ia considerentele acestei sentințe

și Ia jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Revizuenta arată

că intimata a emis decizia din 16 august 2010 prin care i s-a redus pensia în baza

Legii nr. 119/2010, decizie contestată, iar prin sentința civilă nr. 1936 din 16

decembrie 2010 admis contestația acesteia și i s-a menținut pensia de serviciu,

sentință care a fost menținută prin decizia civilă nr. 3202 din 3 octombrie 2012

a Curții de Apel Ploiești prin respingerea recursului declarat de Casa Județeană

de Pensii Vaslui.

La data de 13

iulie 2011, Casa de Pensii Vaslui a emis decizia prin care i s-a redus din nou pensia,

deși sentința de recalculare fiind executorie i s-a emis o nouă decizie de menținere

a pensiei. Această decizie a fost contestată și s-a pronunțat sentința civilă

nr. 2263/2011 din 20 octombrie 2011 prin care Tribunalul Vaslui a admis contestația

și s-a menținut decizia de pensionare din 14 ianuarie 2011. Împotriva acestei sentințe

intimata a formulat recurs, care

a

fost admis și a fost respinsă contestația formulată de reclamantă prin decizia nr.

608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Revizuenta arată

că deși prin încheierea din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Iași a dispus să se

pună în discuția părților necesitatea suspendării judecății recursului declarat

de Casa Județeană de Pensii Vaslui în conformitate cu art. 244 alin. (1) C.

proc. civ. până Ia soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei

de recalculare a pensiei speciale în temeiul Legii nr. 119/2010, suspendare cu care

a fost de acord, Ia termenul din 28 martie 2012 s-a judecat recursul, pronunțându-se

decizia nr. 608 fără nicio motivare cu privire la dispozițiile luate la termenul

anterior.

Revizuenta susține

că pensia de serviciu este un drept câștigat, iar acest principiu a fost recunoscut

de legiuitorul român prin intermediul art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 unde

s-a admis „că o pensie în cuantum superior nu mai poate fi amendată ulterior prin

reducerea cuantumului, indiferent de actul prin care o astfel de reducere ar fi

realizată.”

Astfel, arată

că cea de-a doua decizie dată în 13 iulie 2011, decizie care consideră că se impune

a fi anulată, are autoritate de lucru judecat și licită respingerea recursului formulat

împotriva deciziei civile nr. 608 din 28 martie 2012 și menținerea sentinței civile

nr. 2263 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Vaslui ca legală și temeinică.

Înalta Curte,

conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care

limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii de revizuire și faptele pe care

se întemeiază, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, pentru următoarele

considerente:

Art. 322 pct.

7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui

motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea

mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii,

hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate

de elemente, părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite,

iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau,

dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

După cum s-a arătat

mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează

tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat

hotărârile pretins contradictorii.

În speță, revizuenta

nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească

același obiect.

Astfel, în decizia

civilă nr. 3202/R din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul

nr. 3493/89/2010 a fost respins recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii

Vaslui și menținută sentința nr. 1936 din 18 decembrie 2010 prin care a fost anulată

decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul Legii nr.

119/2010 din 16 august 2010, emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010.

Prin decizia

nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii

Vaslui și, în consecință a fost respinsă contestația formulată de reclamantă, având

ca obiect anularea deciziei din 13 iulie 2011, prin care au fost recalculate drepturile

de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.

Se constată astfel

că obiectul celor două litigii, finalizate prin deciziile invocate ca fiind pretins

potrivnice este diferit, în prima cauză fiind contestată decizia emisă de intimată

în baza Legii nr. 119/2010, iar în cea de-a doua, decizia prin care au fost recalculate

drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.

Or, pentru a fi

incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar

ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect și cauză,

ceea ce nu este ipoteza din speță.

Lipsa identității

de obiect nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței de admisibilitate impusă de

acest text de lege.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de

revizuenta A.L., ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele textului de lege sus-menționat.

PENTRU ACESTE MOTlVE

ÎN NUMELE LEGlI

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de revizuenta A.L. împotriva deciziei civile nr. 608 din

28 martie 2012 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 iunie 2013.