ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2013

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Vaslui împotriva sentinței civile nr. 2263 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost modificată în parte sentința în sensul respingerii contestației formulate de contestatoarea A.L. și au fost menținute dispozițiile sentinței care nu contraveneau deciziei. Curtea a reținut ca A.L. a fost beneficiara unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 567/2004, în cuantum de 3.754 RON. Diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu, calculare conform Legii nr. 587/2004, și cel al pensiei de asigurări sociale, stabilite conform Legii nr. 19/2000, a fost plătită de la bugetul de stat.

Potrivit art. 1 Iit. c) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, acordate conform Legii nr. 567/2004, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Art. 3 alin. (1) din acest act normativ prevede că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții, recurenta a emis decizia din 16 august 2010, prin care pensia de serviciu a intimatei a fost recalculată. Decizia de recalculare a fost contestată ele intimată, iar Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 1936 din 18 decembrie 2010, a anulat această decizie, menținând pensia de serviciu. Ulterior, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010. Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se afla dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Totodată, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 59/2011, „pentru revizuirea pensiilor menționate la art. 1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”. În aplicarea acestor dispoziții legale, recurenta a emis decizia de revizuire pensie din 13 iulie 2011, contestată în prezenta cauză. Ca urmare a revizuirii pensiei de serviciu, nu s-a mai acordat diferența de la bugetul de stat, pensia intimatei fiind redusă la componența contributivă stabilită conform Legii nr. 19/2000. În concret, cuantumul pensiei intimatei a fost redus de la 3.754 RON, la 1.399 RON, începând cu data de 1 august 2011, această reducere a cuantumului pensiei fiind apreciată de prima instanță ca o încălcare a dreptului fundamental de proprietate al intimatei, ocrotit prin art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aplicat prioritar în conformitate cu art. 20 din Constituție.

Față de dispozițiile art. 20 din Constituție, Curtea a reținut, având în vedere și considerentele deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au soluționat recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel Brașov, Cluj, Craiova și Galați privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Ia Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie obligatorie potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., că judecătorul național poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional Ia care România este parte. Altfel spus, judecătorul național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei. Prin urmare, examinând dacă aplicarea O.U.G. nr. 59/2011 a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al intimatei, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol Ia Convenția Europeană a Dreptului Omului avut în vedere de prima instanță, Curtea de Apel a concluzionat ca și prima instanță, că ingerința statului este legală, întrucât este reglementată de O.U.G.

nr. 59/2011, și urmărește un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009), scopul instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, fiind acela de „a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezența ordonanță de urgență sunt îndreptățite să Ie primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale”.

În ceea ce privește testul de proporționalitate, s-a reținut că, în cazul intimatei, „mijlocul” utilizat pentru atingerea acestui scop legitim a fost cel al revizuirii pensiei speciale, cu consecința reducerii cuantumului pensiei de la 3.754 RON, la 1.399 RON. Examinând dacă această reducere a cuantumului pensiei, reprezintă, pentru intimată, o sarcină excesivă, disproporționată, care depășește un anumit „prag de dificultate”, Curtea de Apel a avut în vedere așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației, decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002, decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a.

împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei), în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. Astfel, s-a concluzionat că, în prezenta cauză, intimata nu a fost lipsită total de pensie și nici nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În condițiile în care, în România, pensia medie de asigurări sociale de stat în luna august 2011 a fost de 753 RON, conform datelor statistice prezentate de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, eliminarea componentei necontributive a pensiei de serviciu (suportate până atunci de la bugetul de stat) și menținerea componenței contributivă a pensiei de serviciu (suportate de la bugetul asigurărilor sociale de stat), în cuantum de 1.399 RON, nu a impus intimatei o sarcină excesivă exorbitantă, lipsită de orice temei și care să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea de la Strasbourg, conform jurisprudentei sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie.

De altfel, în acest sens s-a și pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012, în cauzele conexate A.M.F., J.V.T., E.T., M.M. și L.G. împotriva României. Având în vedere că ingerința statului, din perspectiva dreptului intimatei Ia respectarea pensiei de serviciu, a fost legală, a urmărit un scop legitim și a respectat un rezonabil raport de proportionalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat, s-a constatat că, prin revizuirea pensiei de serviciu conform dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011, nu se aduce atingere dreptului fundamental de proprietate consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei decizii, la data de 28 octombrie 2012, revizuenta A.L. a formulat cerere de revizuire, solicitând în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2309/89/2011. În motivarea cererii revizuenta a arătat că decizia atacată este potrivnică deciziei civile nr. 3202/R din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr. 3493/89/2010 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii Vaslui împotriva sentinței civile nr. 1336 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Vaslui.

Revizuenta reia integral motivele invocate în cadrul recursului, concluzionând că nu i s-a respectat dreptul la apărare, sentința civilă nr. 2263 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Vaslui fiind executorie și făcând ample referiri Ia considerentele acestei sentințe și Ia jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Revizuenta arată că intimata a emis decizia din 16 august 2010 prin care i s-a redus pensia în baza Legii nr. 119/2010, decizie contestată, iar prin sentința civilă nr. 1936 din 16 decembrie 2010 admis contestația acesteia și i s-a menținut pensia de serviciu, sentință care a fost menținută prin decizia civilă nr. 3202 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești prin respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii Vaslui.

La data de 13 iulie 2011, Casa de Pensii Vaslui a emis decizia prin care i s-a redus din nou pensia, deși sentința de recalculare fiind executorie i s-a emis o nouă decizie de menținere a pensiei. Această decizie a fost contestată și s-a pronunțat sentința civilă nr. 2263/2011 din 20 octombrie 2011 prin care Tribunalul Vaslui a admis contestația și s-a menținut decizia de pensionare din 14 ianuarie 2011. Împotriva acestei sentințe intimata a formulat recurs, care a fost admis și a fost respinsă contestația formulată de reclamantă prin decizia nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Revizuenta arată că deși prin încheierea din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Iași a dispus să se pună în discuția părților necesitatea suspendării judecății recursului declarat de Casa Județeană de Pensii Vaslui în conformitate cu art. 244 alin. (1) C. proc.

civ. până Ia soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei speciale în temeiul Legii nr. 119/2010, suspendare cu care a fost de acord, Ia termenul din 28 martie 2012 s-a judecat recursul, pronunțându-se decizia nr. 608 fără nicio motivare cu privire la dispozițiile luate la termenul anterior.

Revizuenta susține că pensia de serviciu este un drept câștigat, iar acest principiu a fost recunoscut de legiuitorul român prin intermediul art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 unde s-a admis „că o pensie în cuantum superior nu mai poate fi amendată ulterior prin reducerea cuantumului, indiferent de actul prin care o astfel de reducere ar fi realizată.” Astfel, arată că cea de-a doua decizie dată în 13 iulie 2011, decizie care consideră că se impune a fi anulată, are autoritate de lucru judecat și licită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 608 din 28 martie 2012 și menținerea sentinței civile nr. 2263 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Vaslui ca legală și temeinică.

Înalta Curte, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii de revizuire și faptele pe care se întemeiază, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente, părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat. După cum s-a arătat mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.

În speță, revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească același obiect. Astfel, în decizia civilă nr. 3202/R din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr. 3493/89/2010 a fost respins recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Vaslui și menținută sentința nr. 1936 din 18 decembrie 2010 prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul Legii nr. 119/2010 din 16 august 2010, emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010. Prin decizia nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Vaslui și, în consecință a fost respinsă contestația formulată de reclamantă, având ca obiect anularea deciziei din 13 iulie 2011, prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G.

nr. 59/2011. Se constată astfel că obiectul celor două litigii, finalizate prin deciziile invocate ca fiind pretins potrivnice este diferit, în prima cauză fiind contestată decizia emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010, iar în cea de-a doua, decizia prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță. Lipsa identității de obiect nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței de admisibilitate impusă de acest text de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta A.L., ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele textului de lege sus-menționat. PENTRU ACESTE MOTlVE ÎN NUMELE LEGlI D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.L. împotriva deciziei civile nr. 608 din 28 martie 2012 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.