ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă,

sub nr. 10338/62/2010, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Brașov, contestatoarea O.A. a contestat decizia nr. 153862 din 18 august 2010

prin care i s-a recalculat pensia de serviciu conform Legii nr. 119/2010,

solicitând anularea acesteia și restabilirea situației anterioare.

Prin

sentința civilă nr. 113/ IM din 27 ianuarie 2011, Tribunalul Brașov, secția

civilă, a respins ca nefondată contestația.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în principal următoarele:

Contestatoarea

a fost pensionată inițial în baza Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie

fiindu-i stabilite începând cu data de 01 decembrie 1991.

Ca

urmare a modificărilor legislative intervenite, drepturile de pensie au suferit

recalculări, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4/2005, H.G. nr. 1550/2004

și H.G. nr. 550/2005.

Totodată,

prin decizia nr. 153862 din 16 august 2005 a fost admisă cererea contestatoarei

de acordare a pensiei de serviciu potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000,

drepturile astfel stabilite acordându-se începând cu data de 01 ianuarie 2005.

Prin

decizia nr. 153862 din 18 august 2010 a fost recalculată pensia pentru limită

de vârstă cuvenită contestatoarei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000,

coroborate cu cele ale H.G. nr. 737/2010, stabilindu-i-se o pensie în cuantum

de 991 lei, cu începere de la data de 01 septembrie 2010.

Potrivit

art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, de la data intrării în vigoare a acestui

act normativ, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea devin pensii în

înțelesul Legii nr. 19/2000, în sensul că ele se recalculează prin determinarea

punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul

de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

În

raport de cele arătate, prima instanță a reținut în esență că, dreptul

contestatoarei la pensie, drept fundamental reglementat de dispozițiile art. 47

alin. (2) din Constituție nu a fost încălcat prin recalcularea pensiei în baza

dispozițiilor Legii nr. 119/2010. De altfel, inițial, dreptul la pensie a fost

recunoscut contestatoarei în baza unei legi ce avea la bază principiul

contributivității. Prin modificările legislative intervenite ulterior, acest

drept a fost păstrat, fiind eliminată doar partea necontributivă suportată

anterior de stat, pentru rațiuni economice și financiare cu care se confruntă

statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.

Prin

decizia civilă nr. 673/ R din 26 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac exercitată

împotriva hotărârii instanței de fond, a respins recursul declarat de declarat

de contestatoarea O.A., împotriva sentinței civile nr. 113/ IM din 27 ianuarie

2011 a Tribunalului Brașov, secția civilă.

în

argumentarea soluției pronunțate, instanța de control a reținut, în esență, ca

fiind corectă și judicioasă hotărârea primei instanțe.

La

data de 26 ianuarie 2012, O.A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 673/

R din 26 mai 2011 pronunțată în Dosarul 10338/62/2010 de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, care a fost inițial înregistrată pe rolul aceleiași instanțe

sub nr. 36/64/2012.

În

motivarea cererii, revizuenta a indicat drept temei juridic dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., susținând că decizia atacată este contrară deciziei nr. 531/

R din 3 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte ele muncă și asigurări sociale, în Dosarul

nr. 10174/62/2010 având ca Obiect contestația formulată de contestatoarea P.M. în

contradictoriu cu intimata C.J.P. Brașov împotriva Deciziei de recalculare

pensie nr. 268298 din 18 august 2010.

Prin

decizia civilă nr.477/ R din 8 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, în

baza dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța

mai mare în grad față de cele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

La

data de 21 martie 2012, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, primind

termen la 27 noiembrie 2012, când revizuenta a formulat cerere de acordare a

unui nou termen având în vedere imposibilitatea de prezentare a apărătorului

ales.

La

termenul din 19 martie 2013, revizuenta a depus la dosar concluzii scrise prin

care a indicat ca temei de drept al căii extraordinare de atac cu care a

învestit instanța, dispozițiile art. 322 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Din

perspectiva motivului prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuenta a

susținut că situația sa este similară celei reținute în Decizia C.E.D.O. din 24

ianuarie 2012 în cauza I.V.C. împotriva României publicată în M. Of. nr. 657

din 17 septembrie 2012.

Prin

decizia amintită, Curtea a luat în considerare declarația unilaterală făcută de

intimatul Guvernul României referitor la cererile prin care reclamantul s-a

plâns, în temeiul art. 6.1 din Convenție și art. 14 coroborat cu art. 1 din

Protocolul la Convenție, de faptul că înalta Curte de Casație și Justiție i-a

refuzat drepturile stipulate

:

de Legea nr. 309/2002, în timp ce

aceeași instanță a adm s alte cereri similare depuse de reclamanți care se

aflau în aceeași situație ca și el, și a decis radierea cererii reclamantului

din lista sa de cauzalitate conform art. 37.1 (c) din Convenție și a declarat

inadmisibil restul cererii.

Subsumat

motivului prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ., a invocat Decizia nr. 297

din 27 martie 2012 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate

ridicată de F.M. în Dosarul nr. 48 175/3/2010 al Tribunalului București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și s-a constatat că

dispozițiile art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor și ale art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituționale în măsura în

care se aplică și consilierilor de conturi și a susținut că fiind vorba de

neconstituționalitatea unor texte legale din actul normativ aplicabil în speță,

se încalcă art. 16 din Constituția României în ceea ce-i privește pe ceilalți

pensionari afectați de lege.

În

temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de

procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii,

înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepțiilor tardivității și

inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocate din oficiu, și analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva formelor legale incidente,

urmează să admită excepțiile, considerarea următoarelor:

1.

Referitor la excepția tardivității declarării cererii de revizuire formulate în

baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire

este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și

7 alin. (1) din același cod, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când

hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la

pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la

pronunțarea ultimei hotărâri.

În

speță, se constată că decizia a cărei revizuire se cere, respectiv, decizia

civilă nr. 673/ R pronunțată în recurs, în Dosarul 10338/62/2010, a fost dată

de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 26 mai 2011, iar cererea de

revizuire a fost formulată la data de 26 ianuarie 2012.

Față

de cele expuse, înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost formulată cu

depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

aspect în considerarea căruia va admite excepția tardivității declarării căii

extraordinare de atac întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

2.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Unul

dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al

legalității căilor de atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul

apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele

procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac

reglementate legal.

Principiul

enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129

din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi

cale de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel,

împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de

lege pi in dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În speță, se constată că decizia a cărei revizuire se cere

este o hotărâre irevocabilă ce evocă fondul, pronunțată de o instanța de

recurs. care, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este susceptibilă de a

fi atacată/cenzurată în calea extraordinară a revizuirii.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: „dacă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau

libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar

consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi

remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”

Astfel,

din analiza acestui motiv de revizuire, adăugat codului de procedură civilă

prin O.U.G. nr. 58/2003, ca urmare a abrogării dispozițiilor referitoare la

recursul în anulare, rezultă că pentru a fi incident trebuie îndeplinite

cumulativ mai multe condiții, respectiv: constatarea încălcării drepturilor și

libertăților fundamentale să fie făcută de C.E.D.O., iar încălcarea să se

datoreze unei hotărâri judecătorești; încălcarea să fi produs  consecințe  grave

și  acestea  să  continue  să  se  producă;

Consecințele

grave să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât revizuirea hotărârii

pronunțate.

Referitor

la hotărârea C.E.D.O. invocată de reclamantă, respectiv Decizia din 24 ianuarie

2012 pronunțată în cauza I.V.C. împotriva României publicată în M. Of. nr. 657

din 17 septembrie 2012, înalta Curte reține că instanța europeană, prin

hotărârea menționată nu a constatat nicio încălcare a drepturilor sau

libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești pronunțate de o

instanță națională, ale cărei consecințe grave să continue să se producă și să

nu poată fi pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate,

plângerea reclamantului I.V.C. fiind radiată din lista cauzelor înregistrate pe

rolul Curții conform art. 37.1 (c) din Convenție și a declarat inadmisibil

restul cererii.

Astfel,

se reține că, în cauză nu sunt îndeplinite niciuna dintre condițiile avute în

vedere de legiuitor la edictarea normei, Decizia C.E.D.O. din 24 ianuarie 2012

publicată în M. Of. nr. 657 din 17 septembrie 2012, vizând plângerea unei alte

persoane decât revizuenta, în legătură cu alte drepturi decât cele deduse

judecății, reglementate printr-un alt act normativ decât cel invocat în speță.

În

raport de aspectele evocate, înalta Curte urmează a admite excepția

inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322

pct. 9 C. proc. civ.

Referitor

la motivul prevăzut de punctul 10 al art. 322, potrivit căruia revizuirea unei

hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a

pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională

legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a

făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în

mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în

sesizare, înalta Curte reține de asemenea că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea acestuia.

Astfel,

acest motiv a fost introdus prin în cod prin Legea nr. 177/2010, necesitatea

introducerii fiind consecință a abrogării dispozițiilor art. 29 alin. (5) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

care prevedea suspendarea de drept în cazul invocării excepției de

neconstituționalitate a unui text legal, astfel încât nu exista riscul

pronunțării unei hotărâri în baza unei norme care ulterior să fie declarată

neconstituțională.

Deci,

rațiunea edictării acestui motiv de revizuire, în condițiile în care măsura

suspendării rămâne opțiunea judecătorului, este aceea a creării posibilității

revizuirii unei hotărâri rămase definitive, ulterior declarării

neconstituționalității normei în baza căreia a fost pronunțată.

În

speță, având în vedere că decizia Curții Constituționale nr. 297 din 27 martie

2012, invocată de revizuentă în susținerea acestui motiv. vizează doar

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. h din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale art. 196 lit. j)

din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt

neconstituționale în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi,

rezultă cu evidență că nu sunt îndeplinite condițiile statuate de legiuitor

prin art. 322 pct. 10 C. proc. civ.

În

concluzie, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 322 alin.

(1) pct. 7 teza a II-a, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., Înalta Curte s-a

respins ca inadmisibilă revizuirea deciziei civile nr. 673/ R din 26 mai 2011

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuentă O.A.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentă O.A. împotriva

deciziei civile nr. 673/ R din 26 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.