ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6472/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 23 februarie 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârea judecătorească atacată a devenit irevocabilă, conform cu art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 391 din 20 martie 2003 a Tribunalului Vaslui și a deciziei civile nr. 790 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Iași. S-a susținut că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a litigiului pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că la data de 21 noiembrie 2002, un număr de 34 de persoane, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Vaslui, au chemat în judecată pârâții Tribunalul Vaslui și Ministerul Justiției solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumelor reprezentând diferențe între indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare în această materie și cea efectiv încasată pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000, cu dobânzile legale. În motivarea acțiunii s-a arătat că la calcularea salariilor a fost folosită o valoare de referință intersectorială mai mică decât cea legală, care era de 1.140.000 lei, prevăzută prin art. 1 din O.U.G.

nr. 134/1999, coroborată cu dispozițiile Legii nr. 76/2000. Prin sentința civilă nr. 391 din 20 martie 2003 Tribunalul Vaslui a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Instanța a reținut în esență că potrivit prevederilor O.U.G. nr.134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei față de 685.872 lei cât fusese anterior.

Această din urmă valoare a fost însă luată în calcul în mod greșit de către pârâți, ceea ce atestă caracterul întemeiat al acțiunii. Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia nr. 790 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Iași. Prin recursul în anulare se susține că aceste hotărâri sunt greșite întrucât instanțele nu au avut în vedere dispozițiile art. II teza 1 din O.G. nr. 83/2000, potrivit cărora acest act normativ „se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare”. Or, cum suplimentarea bugetelor a avut loc în luna octombrie 2000, O.G.

nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, astfel încât, pentru perioada anterioară, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite și Tribunalul Vaslui, ca ordonator secundar, s-au aflat în imposibilitatea de a efectua plata diferenței de indemnizație solicitată de reclamanți. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul în anulare nu este fondat, nefiind întrunită nici una dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 330 alin. (2) C. proc. civ.: „încălcarea esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori vădită netemenicie”.

Sub un prim aspect este de reținut că, în materia ce face obiectul litigiului, actul normativ aplicabil este Legea nr. 76/2000, intrată în vigoare la data de 5 mai 2000. Potrivit art. 12 alin. (4) din acest act normativ, începând cu luna în care legea se publică în „Monitorul Oficial” al României, valoarea de referință universală utilizată pentru determinarea valorii de referință sectorială și respectiv a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică se stabilește la 1.140.000 lei. Pe de altă parte, art. 1 din O.U.G.

nr. 134/1999 stabilește că începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din această categorie, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică. Rezultă așadar că instanțele au avut în vedere, la rezolvarea litigiului, actele normative aplicabile materiei în momentul respectiv, pe care le-au interpretat corect, astfel că susținerile din recursul în anulare nu au nici un temei.

Sub un al doilea aspect, invocarea ca „argument” pentru neaplicarea legii a nesuplimentării bugetului de stat pe anul 2000 este principial greșită. Ministerul Justiției nu a urmat prevederile art. 12 din Legea nr. 76/2000 în vederea asigurării sumelor necesare pentru plata salariilor și folosește în cauză, ca apărare, propria sa lipsă de diligență. În consecință, cum hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 330 3 alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 790 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004.