ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6472/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La

data de 23 februarie 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la

momentul când hotărârea judecătorească atacată a devenit irevocabilă, conform

cu art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva

sentinței civile nr. 391 din 20 martie 2003 a Tribunalului Vaslui și a deciziei

civile nr. 790 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Iași. S-a susținut că aceste

hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a litigiului pe fond.

A

fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că la data de 21 noiembrie

2002, un număr de 34 de persoane, personal auxiliar de specialitate în cadrul

Tribunalului Vaslui, au chemat în judecată pârâții Tribunalul Vaslui și

Ministerul Justiției solicitând să se dispună obligarea acestora la plata

sumelor reprezentând diferențe între indemnizația cuvenită potrivit

prevederilor legale în vigoare în această materie și cea efectiv încasată

pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000, cu dobânzile legale.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că la calcularea salariilor a fost folosită o

valoare de referință intersectorială mai mică decât cea legală, care era de

1.140.000 lei, prevăzută prin art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999, coroborată cu

dispozițiile Legii nr. 76/2000.

Prin

sentința civilă nr. 391 din 20 martie 2003 Tribunalul Vaslui a admis acțiunea

astfel cum a fost formulată.

Instanța

a reținut în esență că potrivit prevederilor O.U.G. nr.134/1999, începând cu

luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității

judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de

Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite iar

potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu

luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul

salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de

1.140.800 lei față de 685.872 lei cât fusese anterior. Această din urmă valoare

a fost însă luată în calcul în mod greșit de către pârâți, ceea ce atestă

caracterul întemeiat al acțiunii.

Sentința

instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia nr. 790 din 11 iunie 2003 a

Curții de Apel Iași.

Prin

recursul în anulare se susține că aceste hotărâri sunt greșite întrucât

instanțele nu au avut în vedere dispozițiile art. II teza 1 din O.G. nr.

83/2000, potrivit cărora acest act normativ „se aplică în limita bugetelor

aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de

Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare”. Or, cum

suplimentarea bugetelor a avut loc în luna octombrie 2000, O.G. nr. 83/2000 a

intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, astfel încât, pentru perioada

anterioară, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite

și Tribunalul Vaslui, ca ordonator secundar, s-au aflat în imposibilitatea de a

efectua plata diferenței de indemnizație solicitată de reclamanți.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul în anulare nu

este fondat, nefiind întrunită nici una dintre ipotezele expres și limitativ

prevăzute de art. 330 alin. (2) C. proc. civ.: „încălcarea esențială a legii,

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori vădită netemenicie”.

Sub

un prim aspect este de reținut că, în materia ce face obiectul litigiului,

actul normativ aplicabil este Legea nr. 76/2000, intrată în vigoare la data de

5 mai 2000.

Potrivit

art. 12 alin. (4) din acest act normativ, începând cu luna în care legea se

publică în „Monitorul Oficial” al României, valoarea de referință universală

utilizată pentru determinarea valorii de referință sectorială și respectiv a

salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele

care ocupă funcții de demnitate publică se stabilește la 1.140.000 lei.

Pe

de altă parte, art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999 stabilește că începând cu luna

septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază

ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea

nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din această

categorie, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de

stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Rezultă

așadar că instanțele au avut în vedere, la rezolvarea litigiului, actele

normative aplicabile materiei în momentul respectiv, pe care le-au interpretat

corect, astfel că susținerile din recursul în anulare nu au nici un temei.

Sub

un al doilea aspect, invocarea ca „argument” pentru neaplicarea legii a

nesuplimentării bugetului de stat pe anul 2000 este principial greșită.

Ministerul Justiției nu a urmat prevederile art. 12 din Legea nr. 76/2000 în

vederea asigurării sumelor necesare pentru plata salariilor și folosește în

cauză, ca apărare, propria sa lipsă de diligență.

În

consecință, cum hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice,

recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat conform prevederilor art.

330

3

alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1) teza a 2-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție împotriva deciziei nr. 790 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2004.