ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 625/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 975 din 28 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul în București și pârâta SC O.A. SA cu sediul în Brașov a fost obligată la plata sumei de 348.750.000 lei reprezentând fond pentru restructurare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății. S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.046.250.000 lei, constatând prescris dreptul material la acțiune și pârâta a fost obligată la 5.000.000 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de apel București, secția a III-a comercială, prin decizia comercială nr. 824 din 12 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 418.500.000 lei reprezentând fond pentru restructurare (sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății), constatând prescris dreptul la acțiune pentru suma de 976.500.000 lei; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-a luat act că apelanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. S-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC O.A. SA împotriva aceleeași sentințe.

S-a reținut în considerentele deciziei că în raport de clauzele stipulate în contractul încheiat între părți, suma datorată de pârâtă se împarte în zece rate egale în valoare de 139.500.000 lei eșalonate conform graficului convenit la datele de 30 iunie și 31 decembrie în perioada cuprinsă între 30 iunie 1997 – 31 decembrie 2001. Că pentru prestațiile cuprinse între 30 iunie 1997 și 30 iunie 2000 inclusiv a intervenit prestația, deoarece dreptul reclamantei nu a fost valorificat în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege. S-a stabilit că pentru ratele scadente la 31 decembrie 2000, 30 iunie 2001 și 31 decembrie 2001 pârâta datorează suma de 418.500.000 lei și s-a constatat prescris dreptul la acțiune pentru suma de 976.500.000 lei.

Instanța a stabilit că modalitatea de restituire a fondului de restructurare este cea prevăzută de art. 3 lit. c) din contract întrucât societatea comercială nu a realizat dividende suplimentare și suma nu a fost inclusă în prețul de vânzare al acțiunilor. Că, în speță fiind în prezența unor plăți succesive, se aplică art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în sensul că dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție diferită. Instanța nu a reținut susținerile pârâtei privind novația obligației, întrucât nu s-a stins o obligație existentă pentru a fi înlocuită cu o nouă obligație printr-o nouă convenție, că nefiind îndeplinite condițiile pentru efectuarea plății prin două dintre modurile prevăzute de părți, pârâta va achita suma datorată conform graficului de eșalonare a plății în termenii inițiali ai contractului.

Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și a solicitat admiterea cererii modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței instanței de fond și în consecință admiterea acțiunii, obligarea intimatei și la plata sumei de 976.500.000 lei. A susținut recurenta că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală întrucât a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al A.V.A.S. pentru suma de 976.500.000 lei. Că potrivit art. 2 lit. d) din Convenția nr. 219/1996, părțile au convenit modalitatea de returnare a sumelor puse la dispoziție de către A.V.A.S. iar la art. 3 lit. c) din convențuie au stabilit modalitatea de plată alternativă în situația în care cea prevăzută la art. 2 lit. d) nu este posibilă.

Recurenta a invocat faptul că societatea nu a putut plăti sumele puse la dispoziție din dividendele suplimentare, întrucât s-a privatizat și în aceste condiții, modalitatea de plată este cea prevăzută de art. 3 lit. c) din convenție. Deci, părțile nu puteau constata încheiată convenția decât în condițiile prevăzute de art. 7 respectiv prin act scris între cele două părți și în lipsa acestuia convenția este încă în vigoare, iar dreptul A.V.A.S. de recuperare a sumelor împrumutate cu titlu gratuit nu poate fi considerat prescris. S-a precizat că termenele de la care instanțele de fond și apel au considerat că începe să curgă termenul de prescripție, sunt termene de plată în favoarea societății, ele nu au fost considerate la momentul încheierii convenției ca scadente de plată, motiv pentru care nu au fost prevăzute nici penalități de întârziere.

Faptul că s-au prevăzut facilități în favoarea intimatei-pârâte, nu îndreptățesc instanțele să calculeze termenul de prescripție de la aceste date, intenția părților se poate constata fără echivoc din interpretarea art. 3 lit. d) și e din convenție. Recursul nu este fondat. Prin convenția nr. 219 încheiată la 17 aprilie 1996, F.P.S., în prezent A.V.A.S. a pus la dispoziție intimatei SC O.A. SA suma de 1.395.000.000 lei destinată restructurării, conform anexelor. La art. 2 lit. c) din convenție s-a prevăzut modalitatea de recuperare a sumei din dividendele suplimentare corespunzătoare perioadei 1996-2001 conform anexei nr. 3. Părțile au stabilit la art. 3 lit. a) că în situația privatizării SC O.A.

SA Brașov și a utilizării sumei acordate conform destinației aceasta va fi exonerată de obligațiile prevăzute. La art. 3 lit. c) s-a stipulat clauza conform căreia în situația în care suma pusă la dispoziție de F.P.S., cât și alte sume acordate anterior nu au fost incluse în prețul total al acțiunilor, societatea se obligă să restituie integral aceste sume, în perioada 1996-2001, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale fiecărui an. Ulterior, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 949 din 27 iunie 1997, prin care F.P.S. a vândut acțiunile deținute la societatea intimatei, către Asociația PAS O.A. Brașov. Cum din cuprinsul contractului nu rezultă că în valoarea acțiunilor vândute a fost inclus și fondul de restructurare, intimata-pârâtă nu poate beneficia de exonerare de plată așa cum s-a prevăzut la art. 3 lit. a) din Convenția nr. 219/1996.

Problema de drept care trebuie rezolvată și care vizează criticile formulate în prezentul recurs o constituie cea a prescripției dreptului la acțiune și a cuantumului sumei datorate de intimata-pârâtă. În mod corect ambele instanțe au reținut că în speță trebuie avută în vedere modalitatea de restituire a fondului de restructurare prevăzută la art. 3 lit. c) din Convenția nr. 219/1996 având în vedere că societatea nu a realizat dividende suplimentare și suma acordată de recurentă nu a fost inclusă în prețul de vânzare al acțiunilor. Astfel, părțile au stabilit de comun acord că restituirea sumei se va face în perioada 1996 - 2001, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale fiecărui an.

Din interpretarea acestei clauze contractuale și având în vedere dispozițiile art. 977 și 982 C. civ., rezultă că părțile au prevăzut plăți eșalonate și au stabilit termene în acest sens, așa încât în mod corect instanța de apel a reținut că în speță suntem în prezența unor prestații succesive, iar dreptul la acțiune se stinge printr-o prescripție diferită conform dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Așa fiind, în raport de data introducerii acțiunii 4 noiembrie 2003, în mod corect ambele instanțe au reținut că dreptul reclamantei la acțiune este prescris pentru pretențiile aferente perioadei 30 iunie 1997 – 30 iunie 2000. Afirmația recurentei în sensul că se aplică clauza de la art. 7 din convenția încheiată potrivit căreia aceasta își păstrează valabilitatea până la data la care părțile prin act scris constată încheiată acțiunea de restructurare, va fi înlăturată cât timp părțile de comun acord au prevăzut la art. 3 lit. c) din convenție modalitatea de restituire a sumei și terme de plată în acest sens. Pentru considerentele reținute, se constată că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCURESTI împotriva deciziei comerciale nr. 824 din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.