ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 625/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 625/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.
975 din 28 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul în
București și pârâta SC O.A. SA cu sediul în Brașov a fost obligată la plata
sumei de 348.750.000 lei reprezentând fond pentru restructurare, sumă ce va fi
actualizată cu indicele de inflație la data plății.
S-a respins cererea de
obligare a pârâtei la plata sumei de 1.046.250.000 lei, constatând prescris
dreptul material la acțiune și pârâta a fost obligată la 5.000.000 lei către
reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea de apel București, secția
a III-a comercială, prin decizia comercială nr. 824 din 12 decembrie 2005, a
admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost
schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de
418.500.000 lei reprezentând fond pentru restructurare (sumă ce va fi
actualizată cu indicele de inflație la data plății), constatând prescris
dreptul la acțiune pentru suma de 976.500.000 lei; s-au menținut celelalte dispoziții
ale sentinței și s-a luat act că apelanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli
de judecată pe cale separată.
S-a respins ca nefondat apelul
formulat de pârâta SC O.A. SA împotriva aceleeași sentințe.
S-a reținut în
considerentele deciziei că în raport de clauzele stipulate în contractul
încheiat între părți, suma datorată de pârâtă se împarte în zece rate egale în
valoare de 139.500.000 lei eșalonate conform graficului convenit la datele de
30 iunie și 31 decembrie în perioada cuprinsă între 30 iunie 1997 – 31
decembrie 2001. Că pentru prestațiile cuprinse între 30 iunie 1997 și 30 iunie
2000 inclusiv a intervenit prestația, deoarece dreptul reclamantei nu a fost
valorificat în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege.
S-a stabilit că pentru ratele
scadente la 31 decembrie 2000, 30 iunie 2001 și 31 decembrie 2001 pârâta
datorează suma de 418.500.000 lei și s-a constatat prescris dreptul la acțiune
pentru suma de 976.500.000 lei.
Instanța a stabilit că
modalitatea de restituire a fondului de restructurare este cea prevăzută de art.
3 lit. c) din contract întrucât societatea comercială nu a realizat dividende
suplimentare și suma nu a fost inclusă în prețul de vânzare al acțiunilor.
Că, în speță fiind în prezența
unor plăți succesive, se aplică art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în sensul că
dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție
diferită.
Instanța nu a reținut susținerile
pârâtei privind novația obligației, întrucât nu s-a stins o obligație existentă
pentru a fi înlocuită cu o nouă obligație printr-o nouă convenție, că nefiind
îndeplinite condițiile pentru efectuarea plății prin două dintre modurile prevăzute
de părți, pârâta va achita suma datorată conform graficului de eșalonare a
plății în termenii inițiali ai contractului.
Împotriva acestei decizii
reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., și a solicitat admiterea cererii modificarea în parte a deciziei în
sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței instanței de fond și în consecință
admiterea acțiunii, obligarea intimatei și la plata sumei de 976.500.000 lei.
A susținut recurenta că instanța
de apel a pronunțat o decizie nelegală întrucât a constatat ca fiind prescris
dreptul la acțiune al A.V.A.S. pentru suma de 976.500.000 lei.
Că potrivit art. 2 lit. d)
din Convenția nr. 219/1996, părțile au convenit modalitatea de returnare a
sumelor puse la dispoziție de către A.V.A.S. iar la art. 3 lit. c) din
convențuie au stabilit modalitatea de plată alternativă în situația în care cea
prevăzută la art. 2 lit. d) nu este posibilă.
Recurenta a invocat faptul
că societatea nu a putut plăti sumele puse la dispoziție din dividendele
suplimentare, întrucât s-a privatizat și în aceste condiții, modalitatea de
plată este cea prevăzută de art. 3 lit. c) din convenție.
Deci, părțile nu puteau
constata încheiată convenția decât în condițiile prevăzute de art. 7 respectiv
prin act scris între cele două părți și în lipsa acestuia convenția este încă
în vigoare, iar dreptul A.V.A.S. de recuperare a sumelor împrumutate cu titlu
gratuit nu poate fi considerat prescris.
S-a precizat că termenele de
la care instanțele de fond și apel au considerat că începe să curgă termenul de
prescripție, sunt termene de plată în favoarea societății, ele nu au fost considerate
la momentul încheierii convenției ca scadente de plată, motiv pentru care nu au
fost prevăzute nici penalități de întârziere.
Faptul că s-au prevăzut
facilități în favoarea intimatei-pârâte, nu îndreptățesc instanțele să calculeze
termenul de prescripție de la aceste date, intenția părților se poate constata
fără echivoc din interpretarea art. 3 lit. d) și e din convenție.
Recursul nu este fondat.
Prin convenția nr. 219
încheiată la 17 aprilie 1996, F.P.S., în prezent A.V.A.S. a pus la dispoziție intimatei
SC O.A. SA suma de 1.395.000.000 lei destinată restructurării, conform anexelor.
La art. 2 lit. c) din
convenție s-a prevăzut modalitatea de recuperare a sumei din dividendele suplimentare
corespunzătoare perioadei 1996-2001 conform anexei nr. 3.
Părțile au stabilit la art. 3
lit. a) că în situația privatizării SC O.A. SA Brașov și a utilizării sumei acordate
conform destinației aceasta va fi exonerată de obligațiile prevăzute.
La art. 3 lit. c) s-a stipulat
clauza conform căreia în situația în care suma pusă la dispoziție de F.P.S.,
cât și alte sume acordate anterior nu au fost incluse în prețul total al
acțiunilor, societatea se obligă să restituie integral aceste sume, în perioada
1996-2001, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie și
31 decembrie ale fiecărui an.
Ulterior, s-a încheiat
contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 949 din 27 iunie 1997, prin care
F.P.S. a vândut acțiunile deținute la societatea intimatei, către Asociația PAS
O.A. Brașov.
Cum din cuprinsul contractului
nu rezultă că în valoarea acțiunilor vândute a fost inclus și fondul de restructurare,
intimata-pârâtă nu poate beneficia de exonerare de plată așa cum s-a prevăzut
la art. 3 lit. a) din Convenția nr. 219/1996.
Problema de drept care trebuie
rezolvată și care vizează criticile formulate în prezentul recurs o constituie
cea a prescripției dreptului la acțiune și a cuantumului sumei datorate de intimata-pârâtă.
În mod corect ambele instanțe
au reținut că în speță trebuie avută în vedere modalitatea de restituire a
fondului de restructurare prevăzută la art. 3 lit. c) din Convenția nr. 219/1996
având în vedere că societatea nu a realizat dividende suplimentare și suma
acordată de recurentă nu a fost inclusă în prețul de vânzare al acțiunilor.
Astfel, părțile au stabilit
de comun acord că restituirea sumei se va face în perioada 1996 - 2001, în rate
semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale
fiecărui an.
Din interpretarea acestei
clauze contractuale și având în vedere dispozițiile art. 977 și 982 C. civ.,
rezultă că părțile au prevăzut plăți eșalonate și au stabilit termene în acest
sens, așa încât în mod corect instanța de apel a reținut că în speță suntem în
prezența unor prestații succesive, iar dreptul la acțiune se stinge printr-o prescripție
diferită conform dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Așa fiind, în raport de data
introducerii acțiunii 4 noiembrie 2003, în mod corect ambele instanțe au
reținut că dreptul reclamantei la acțiune este prescris pentru pretențiile aferente
perioadei 30 iunie 1997 – 30 iunie 2000.
Afirmația recurentei în
sensul că se aplică clauza de la art. 7 din convenția încheiată potrivit căreia
aceasta își păstrează valabilitatea până la data la care părțile prin act scris
constată încheiată acțiunea de restructurare, va fi înlăturată cât timp părțile
de comun acord au prevăzut la art. 3 lit. c) din convenție modalitatea de restituire
a sumei și terme de plată în acest sens.
Pentru considerentele reținute,
se constată că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a
dispozițiilor legale și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCURESTI împotriva deciziei
comerciale nr. 824 din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 februarie 2007.