ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 636/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată, la data de 28 martie 2005, reclamanta A.V.A.S. cu sediul în

București a solicitat obligarea pârâtei SC V. SA la plata sumei de

3.668.494.154 lei reprezentând rata scadentă la 31 decembrie 2004, dobânda B.N.R.

și penalități calculate la nivelul dobânzilor percepute pentru neplata la

termen a creanțelor bugetare și în continuare până la plata integrală a sumei

datorate cu titlu de rate conform art. 3 și 4 din Convenția nr. 138 din 30

aprilie 2004.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat ca reclamanta să fie obligată la emiterea

actului adițional la ordinul comun în baza O.U.G. nr. 26/2004 așa cum s-a

angajat prin notificarea nr. 16609 din 17 decembrie 2004.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 3233 din 5 martie 2008, a admis în

parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la 496.818,75 RON reprezentând rate

scadente la 31 decembrie 2004 și 31 decembrie 2005 conform Convenției nr. 138

din 30 aprilie 2004 și dobânda legală calculabilă separat pentru fiecare

cuantum și scadență.

S-a respins, ca

neîntemeiată, cererea reconvențională.

Prin decizia

comercială nr. 566 din 18 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâtă împotriva

hotărârii instanței de fond.

A admis apelul

declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a admis în parte cererea precizată și a obligat pârâta la

plata următoarelor sume: 5.103,25 lei diferența de rate neachitate, 171.364,94

lei dobândă și 451.453,26 penalități plus dobândă conform art. 3 din Convenție nr.

138/2004 și penalități conform art. 4 din aceeași convenție la ratele 1 și 2 de

la data pronunțării hotărârii atacate, 5 martie 2008 și până la 9 iulie 2008

pentru suma de 496.818,75 lei, iar de la data pronunțării hotărârii atacate, 5

martie 2008, dobândă și penalități convenționale până la data achitării sumei

de 5.103,25 lei; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a reținut în

considerentele deciziei că cererea reconvențională a pârâtei prin care s-a

solicitat ca în baza O.U.G. nr. 26/2004 reclamanta să emită actul adițional la ordinul

comun în mod corect a fost respinsă de instanța de fond cât timp acest ordin nu

era emis.

S-a stabilit că cererea

reclamantei de majorare a pretențiilor este întemeiată și că suma datorată

pentru rata 11 și 2 din convenție este de 501.921 lei din care reclamanta a

achitat suma de 496.818,75 lei, rămânând o diferență de 5.103,25 lei.

Instanța de fond a

calificat în mod nelegal și netemeinic convenția nr. 138/2004 drept o convenție

de împrumut deoarece A.V.A.S. are calitatea de acționar la societatea pârâtă și

în această calitate se cuvin dividendele aferente anului 2001 așa încât acest

act trebuia calificat ca o convenție privitoare la plată și drept urmare nu

operează interdicția de cumul a dobânzilor cu penalitățile reținute în decizia nr.

XI/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei

decizii pârâta SC V. SA a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat în principal, modificarea în parte a

deciziei în sensul respingerii cererilor privind obligarea sa la plata sumei de

171.364,94 lei dobândă și 451.453,26 lei penalități și dobândă conform art. 3

din Convenția nr. 138/2004 și penalități  conform art. 4 din aceeași convenție la

ratele 1 și 2 pe perioadele stabilite în dispozitivul hotărârii.

În subsidiar, s-a

solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare contabilă.

Prin întâmpinare

intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului și a invocat că dobânda B.N.R.

datorată curge potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002 cu

începere de la data încheierii convenției și se aplică asupra întregii sume eșalonate

la plată.

Cu privire la natura

convenției s-a precizat că aceasta este o înlesnire la plată și ca atare

cumulul penalităților cu dobânda nu este interzis de lege.

În primul motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că

instanța de apel a făcut o interpretare greșită a convenției nr. 138 din 30

aprilie 2004 atunci când a calificat-o drept o convenție de plată și nu un

contract de împrumut.

S-a susținut că acest

tip de contract, împrumutul, nu este limitat la sfera subiecților de drept care

au calitatea de instituție bancară, și calitatea de acționar a A.V.A.S. care o

îndreptățește la dividende nu îi conferă un statut privilegiat în cadrul raportului

juridic dedus judecății.

Critica este

întemeiată.

Prin convenția nr. 138

din 30 aprilie 2004 încheiată între părți, intimata A.V.A.S. a acceptat ca suma

reprezentând dividende pe anul 2001 și daunele moratorii calculate până la data

de 15 aprilie 2004 să fie plătită în rate pe o perioadă de 3 ani, stabilindu-se

și dobânda B.N.R. conform graficului de plăți stabilit de comun acord de către

părți.

În raport de

conținutul convenției, de faptul că prin încheierea acesteia intimata A.V.A.S.

a acceptat să crediteze societatea recurentă cu suma de bani reprezentând

dividende care va fi plătită în rate cu dobânzile aferente și de dispozițiile art.

977 C. civ., actul juridic încheiat între părți trebuia calificat drept un

contract de împrumut cu toate  efectele juridice ale acestui tip de contract.

Motivarea instanței

de apel că această convenție nu poate fi interpretată drept un contract de

împrumut deoarece intimata A.V.A.S. nu are calitate de instituție bancară, nu

poate fi reținută cât timp există și contracte de împrumut, de natură civilă

încheiate între persoane fizice sau contractele încheiate între persoane

juridice.

În al doilea motiv de

recurs ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a

susținut că față de art. 977 – art. 983 C. civ., clauza de la art. 3 din

convenția nr. 138 din 30 aprilie 2004 trebuie interpretată în sensul calculării

dobânzii pentru fiecare cuantum și scadența în parte .

O interpretare

contrară ar duce la concluzia inedită ca după achitarea primei rate la scadență,

31 decembrie 2004 și a dobânzii aferente, aceasta să curgă în continuare până

la data de 31 decembrie 2006 (scadența ultimei rate).

Critica este

întemeiată.

Părțile au inserat în

convenția nr. 138 din 30 aprilie 2004 la art. 3 clauza conform căreia pentru

debitul datorat se va aplica o dobândă la nivelul dobânzii de referință,

comunicat lunar de B.N.R.

Intimata-reclamantă a

solicitat prin acțiunea precizată primele două rate scadente la 31 decembrie

2005 conform convenției, iar dobânda legal datorată este cea calculată separat

pentru fiecare cuantum și scadență așa cum în mod judicios s-a reținut în

hotărârea instanței de fond.

A interpreta în alt

mod aceste prevederi contractuale, ar duce la obligarea recurentei la plata

unor sume reprezentând „dobândă la dobândă”, ceea ce este interzis de lege.

În ultimul motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că

în mod nelegal recurenta a fost obligată la plata penalităților întrucât în

contractele de împrumut este interzisă clauza penală.

S-a invocat și faptul

că sumele reprezentând dobânzi și penalități, depășesc cuantumul debitului

fiind încălcate astfel dispozițiile art. 1 și 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.

Critica este fondată.

Prin calificarea

convenției nr. 138 din 30 aprilie 2004 drept un contract de împrumut în speță

este incidentă decizia nr. XI din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție conform căreia „orice clauză penală prin care se stabilește

obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea

penalităților de întârziere, pe lângă dobânda legală contravine prevederilor

legii”.

În acest context,

cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata

penalităților de întârziere nu are temei legal.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să

se admită recursul declarat de pârâtă, să se modifice în parte decizia recurată

și să se respingă apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței

de fond.

Se va menține în rest

decizia recurată și se va păstra în tot hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta

SC V. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 566 din 18 decembrie 2008

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva sentinței nr. 3233 din 5 martie 2008 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială.

Menține în rest

decizia recurată.

Păstrează în tot

sentința apelată nr. 3233 din 5 martie 2008 a Tribunalului București, secția a

VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2010.