ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 782/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. București a formulat

cerere de chemare în judecată a pârâtei A.C.P.A.S. Suceava pentru ca prin

hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligată la plata de daune interese

estimate provizoriu la 58.317.800.445 lei rezultate din desființarea

contractului de vânzare cumpărare acțiuni, urmând ca acestea să fie determinate

în concret printr-o expertiză economico-financiară dispusă conform art. 21 alin.

(3) din O.G. nr. 25/2002 modificată.

A precizat în acțiune

că a fost îndeplinită procedura concilierii directe, iar cererea de chemare în

judecată este rezultatul nerespectării obligațiilor contractuale ale pârâtei

asumate prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 16 septembrie 1999

având ca obiect vânzarea unui număr de 216.094 acțiuni, reprezentând 73,041%

din valoarea capitalului social subscris al SC A.P.C. SA Suceava.

Astfel, a arătat

reclamanta că cele două părți au convenit ca prețul contractului să fie achitat

parțial, cu suma de 2.291.402.000 lei în termen de 60 zile de la semnare,

aceasta reprezentând 20% din prețul contractului, iar restul de 9.161.580.000

lei urmând a fi achitat în 60 rate eșalonate în perioada 15 decembrie 1999 - 15

noiembrie 2004 și că prin actul adițional din 22 mai 2000 au fost renumerotate

ratele lunare stabilite a fi în număr de cinci prin actul adițional din 19 mai

2000, cu mențiunea că pentru convenirea modalității de plată a prețului în rate

s-a stabilit că dobânda se aplică la cuantumul fiecărei rate și va acoperi

inflația, la care se adaugă două procente și se plătește la data scadenței de

plată a fiecărei rate (art. 5.2 alin. (3)), inflația fiind determinată pe baza

indicilor lunari comunicați de C.N.S., cuprinzând perioada înregistrată din

luna semnării contractului, până în luna scadenței de plată a ratei inclusiv, astfel

că în caz de neplată a unei rate la scadență, cumpărătorul va plăti pe perioada

dintre data scadenței și data plății efective, o penalitate de 0,3% din

valoarea ratei neachitate, pentru fiecare zi de întârziere (art. 5.2 alin. (9)

din contract).

Întrucât ratele 7 și

8 nu au fost achitate conform convenției, au fost aplicate dispozițiile art. 5.2

alin. (2) din contract care prevăd un pact comisoriu de grad 4 și prin adresa

din 9 septembrie 2003 a fost notificată rezoluțiunea contractului, înscriindu-se

ca acționar la SC C. SA cu un procent de 7,623% respectiv 216.094 acțiuni,

reînscrierea fiind făcută în baza art. 41 din Legea nr. 137/2002 modificată și

completată, procentul fiind atât de mic întrucât prin Haga din 30 septembrie

2002 s-a aprobat majorarea capitalului social al SC A.P.C. SA ca urmare a

reevaluării patrimoniului, capitalul social ajungând la 70.871.525.000 lei

corespunzător unui număr de 2.834.861 acțiuni din care 2.070.611 acțiuni ale

pârâtei, 1.854.516 acțiuni fiind rezultate din majorarea în urma reevaluării.

Ca urmare, prejudiciul suferit de AVAS, pe lângă dobânzi, penalități și

dividende, ca rezultat al reevaluării patrimoniului se ridică la (1.854.516 x

25.000) 46.362.900.000 lei.

Reclamanta a invocat

dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, așa cum a fost aprobată de

Legea nr. 506/2002, pentru aprobarea O.G. nr. 25/2002.

La data de 10 mai

2005 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că în principal a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 58.317.800.445 lei, care

urmează a fi determinată printr-un raport de expertiză economico-financiară

dispus conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 și în subsidiar, dacă nu

se va admite capătul de cerere privind plata sumei de 46.362.900.000 lei, a

solicitat obligarea

pârâtei la predarea către A.V.A.S a 1.854.516

acțiuni la SC C. SA, dobândite de pârâtă prin reevaluarea patrimoniului.

În cauză au fost

administrate probe cu înscrisuri și două expertize contabile.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei,

obligând-o pe pârâtă să-i plătească suma de 58.165.219.212 lei (5.816.522 lei)

cu titlul de daune interese, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 15300

din 18 decembrie 2007.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că în conformitate cu raportul de expertiză

contabilă efectuat de cei trei experți au fost stabilite penalitățile, dobânda,

dividendele în sumă de 11.802.319.212 lei la care de adaugă contravaloarea

diferenței numărului de acțiuni pentru care A.V.A.S. nu i-a fost stabilit

dreptul de acționar, respectiv 46.362.900.000 lei, în total 58.165.219.212 lei

(5.816.522 lei), reținând că în perioada 1999-2003 prin vânzarea unor acțiuni

din patrimoniul pârâtei s-au înregistrat pierderi în valoare de 24.856.876 mii

lei, care nu pot fi considerate prejudiciu fără o analiză temeinică a

tranzacțiilor de vânzare.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 365 din 3 septembrie

2008, conform căreia a fost schimbată sentința atacată în sensul obligării

pârâtei și la plata sumei de 10.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată,

fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a

apreciat că reclamanta a efectuat cheltuieli reprezentând onorariul de expert

pentru expertizele efectuate, așa cum rezultă din O.P., astfel că potrivit art.

274 C. proc. civ. motivul de apel privind cheltuielile de judecată este fondat,

dar, că motivul referitor la cuantumul daunelor interese și dividendelor este

neîntemeiat, instanța de fond reținând corecte constatările expertizei.

Considerând nelegală

hotărârea pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs împotriva acesteia,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că soluția

greșită a instanței s-a bazat pe opinia exprimată în raportul de expertiză

efectuat în cauză de către cei trei experți, raport în cadrul căruia aceștia au

avut în vedere faptul că „efectele contractului încep de la data de 16

septembrie 1999, astfel că în luna în care a fost achitată rata, nu s-a adăugat

indicele de inflație, decât dacă data achitării a fost după data de 15 ale

lunii”, nefiind luate în considerare prevederile art. 5.2 din contract,

modificate prin actul adițional din 15 mai 2000, prevederile contractului fiind

stabilite potrivit dispozițiilor art. 100 din Normele Metodologice de aplicare

a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și ale Legii nr.

137/2002 aprobate prin H.G. nr. 557/2002 modificată și completată, astfel că

având în vedere art. 969 C. civ. coroborat cu art. 5.2 din contract, instanța

trebuia să dea eficiență calculului efectuat de A.V.A.S. și să oblige pârâta la

plata sumei de 6.532.405.040 lei cu titlul de daune interese constând în

dobânzi neachitate la data desființării contractului.

De asemenea a

contestat suma reprezentând dividende, invocând art. 21 alin. (1)

1

lit.

b) din O.G. nr. 25/2002, în sensul că acestea trebuiau raportate la perioada de

valabilitate a contractului și nu la plata corespunzătoare pachetului de

acțiuni revenit în patrimoniul AVAS, rezultând o diferență de 70.870,74 lei

(7.364,49 lei).

Recursul este

nefondat.

Conform art. 304 pct.

9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Analizând motivele

invocate de recurentă, în temeiul art. 21 alin. (1) lit. b) și art. 21 alin.

(3) din O.G. nr. 25/2002, Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997

și art. 5.2 din contractul încheiat între cele două părți, raportate la

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

Expertiza efectuată

în cauză de către cei trei experți a fost validată corect, aceștia ajungând la

concluzii pe baza unor date și raționamente precise, cu indicarea actelor

normative care au stat la baza efectuării expertizei, - aceleași acte normative

indicate de recurentă în combaterea concluziilor din raportul de expertiză -,

aprecierile experților fiind reale, nu subiective, așa încât corect instanța de

apel nu a înlăturat concluziile raportului de expertiză validat de prima

instanță, doar în temeiul unor deducții ale reclamantei referitoare la un

presupus prejudiciu, care nu apare fundamentat prin alte dovezi cu echivalență

probatorie sau care să contrazică constatările cu caracter științific ale

acestora.

Cu atât mai mult,

experții au analizat obiectivele expertizei așa cum au fost propuse de

reclamantă și au răspuns tuturor obiecțiunilor formulate de aceasta, în raport

de dispozițiile actelor normative invocate de recurentă ca fiind încălcate în

efectuarea expertizei, motivând aplicarea dispozițiilor legale invocate în

litera și spiritul legii, arătând că nu poate fi aplicată dobânda pe perioada

de dinaintea încheierii contractului, că de la data scadenței ratei și până la

plata acesteia, dobânda se transformă în penalitate și nu se poate percepe o

dublă penalitate, calculul efectuat fiind corect, neexistând o astfel de

dispoziție legală.

De asemenea, Curtea

constată că au fost aplicate corect dispozițiile art. 201 și următoarele C.

proc. civ., raportate la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, în ceea ce

privește administrarea probei cu expertiza, numirea experților, încuviințarea

unei noi expertize, răspunsul față de obiecțiunile reclamantei, fiind astfel

respectat dreptul reclamantei și garanția la un proces echitabil.

Sub aspectul

temeiniciei hotărârii raportată la motivele de netemeinicie a raportului de

expertiză referitoare la cuantumul sumei datorate, Curtea constată că acesta

nefiind un motiv esențialmente de nelegalitate a hotărârii, nu-l poate analiza

întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutiv,

nepermițând o rejudecare în fond a cauzei și o reanalizare a probelor de către

instanța de recurs, astfel că se constată că hotărârea atacată este legală și

la adăpost de orice critică, niciunul dintre motivele invocate de recurentă în

susținerea admiterii recursului neputând fi încadrat în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 365 din 3 septembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.