ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3125/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul Tănase Ion a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500.000.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a afectării imaginii personale, 300.000.000 lei cu titlu de daune materiale și cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 547 din 23 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins ca tardiv introdusă acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 276/A din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamant împotriva sentinței, pentru următoarele motive: Instanța de fond în motivarea acțiunii nu a făcut referire la prevederile Constituției, însă nici reclamantul nu a precizat la care anume articole din Constituție se referă și potrivit cărora acțiunea în daune ar fi imprescriptibilă. Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârii instanței de judecată și a ordonanței parchetului, prevăzute de art. 504 C. proc. pen. În aceste condiții, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut ca punct de plecare a termenului de 18 luni data rămânerii definitive a ordonanței parchetului din 18 septembrie 2002 și nu data pronunțării deciziei penale nr. 87 din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Galați, așa cum solicită apelantul.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deși acțiunea a fost întemeiată pe prevederile codului de procedură penală și ale Constituției României, nu s-au avut în vedere și dispozițiile constituționale care ocrotesc dreptul la imagine și familia. Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă, după caz, a hotărârii instanței de judecată sau ordonanței procurorului. În condițiile în care a ales instanța de judecată, era firesc să aștepte obținerea unei hotărâri definitive și irevocabile pentru acționarea în recuperarea pagubei, neavând relevanță data ordonanței.

Nu se afla în situația prevăzută de dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen. (privare sau restrângere de liberate) pentru a se calcula termenul de 18 luni de la data la care s-a dat ordonanța nr. 231/P/2001 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, respectiv 18 septembrie 2002. Analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, Curtea constată: Reclamantul a formulat acțiunea invocând în cauză pe lângă dispozițiile Codului de procedură penală și dispozițiile constituționale. Potrivit art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare [alin. (1)]. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal [alin. (2)]. Cu privire la cazurile prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc.

pen., în alin. (3) al aceluiași articol se arată că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului sau hotărâre judecătorească, după cum urmează: prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j). În art. 506 alin. (1) C. proc.

pen. se arată că acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârii instanței de judecată sau a ordonanței procurorului, prevăzute de art. 504 C. proc. pen. În cadrul motivelor de recurs s-a subliniat de către recurent faptul că nu se află în situațiile reglementate de art. 504 alin. (1) C. proc. civ., arătând că nu s-a luat împotriva sa nici o măsură privativă sau restrictivă de libertate. Ambele instanțe au calculat termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. în raport de ordonanța parchetului de scoatere de sub urmărire penală emisă la data de 18 septembrie 2002. Instanțele au reținut această ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, deși, după cum susține și recurentul, nu este incident în cauză art. 504 alin. (2) C. proc.

civ. [și respectiv alin. (3) al aceluiași articol]. Din coroborarea art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., în care se face referire la ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală, rezultă că situațiile permisă de aplicare a acestor dispoziții legale sunt reprezentate de privarea de libertate sau restrângerea de libertate în mod nelegal, ceea ce nu se poate reține în cauză relativ la persoana reclamantului-recurent. În aceste condiții, singura dispoziție a art. 504 C. proc. pen. invocată în susținerea acțiunii este cea de la alin. (1) care face referire la o hotărâre definitivă de achitare. Fără a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc.

pen., față de limitele de investire în recurs, se constată că instanțele ar fi trebuit, în contextul în care s-a făcut analiza cauzei, să aibă în vedere și prevederile art. 506 alin. (2) coroborat cu art. 504 alin. (1) C. proc. pen. ca punct de plecare al termenului prevăzut de dispozițiile speciale, iar data hotărârii definitive este de 11 februarie 2003 când s-a pronunțat decizia penală de către Curtea de Apel Galați. În afara acestor dispoziții speciale, s-au mai invocat în cauză și dispozițiile constituționale, ca drept comun în materia reparării prejudiciului reclamat. În acest cadru, instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere, în cazul în care nu se puteau reține dispozițiile speciale, și o calificare a cererii pe dispozițiile dreptului comun în materie, drept comun care, oricum, prevede un termen de prescripție de 3 ani, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Constatând, prin urmare, că sunt fondate criticile formulate în cauză, critici care atrag incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că în mod greșit a fost soluționată cauza pe excepția tardivității dreptului la acțiune, Curtea urmează a face aplicarea și a art. 312 alin. (5) C. proc. civ. dispunând casarea deciziei, admiterea apelului reclamantei [pe aceleași argumente și cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ.], desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva deciziei civile nr. 276 A din 17 februarie 2005 a Curții de Apel Galați. Casează decizia recurată. Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 547 din 23 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2006.