Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2006

HOTĂRÂRE
20.09.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2003, la Tribunalul Dolj, reclamantul Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova a solicitat anularea în parte a notei de constatare nr. 9561 din 19 noiembrie 2002, întocmită de pârâta C.A.S. Dolj. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei, în urma declinării acesteia de la Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 253 din 3 iunie 2006, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea parțială a notei de constatare atacate, respingând, totodată, excepțiile invocate de pârâtă, atât cea privind lipsa procedurii prealabile, cât și cea referitoare la tardivitatea demersului.

Instanța de fond a reținut cu privire la cele două excepții invocate de pârâta C.A.S. Dolj, că sunt neîntemeiate, întrucât nota de constatare nr. 9561 din 19 noiembrie 2002 a fost contestată parțial de către reclamantă, astfel cum rezultă din adresa nr. 10034 din 3 decembrie 2002, înaintată C.A.S. Dolj, iar răspunsul acesteia din urmă, primit la 16 decembrie 2002, cu adresa nr. 10511, a fost atacat în instanță, la 7 ianuarie 2003; s-a considerat lipsit de relevanță juridică, faptul că reclamantul a contestat, inițial numai în parte, actul de control întocmit de pârâtă. Pe fondul cauzei s-a reținut că prin nota de constatare nr. 9560 din 19 noiembrie 2003, întocmită de C.A.S.

Dolj, cu ocazia controlului efectuat la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, s-a dispus reținerea sumei de 9.840.423.466, reprezentând: - contravaloarea medicamentelor achiziționate și decontate nelegal în cuantum de 26.473.398 lei, cu penalități de întârziere în sumă de 1.920.005 lei; - contravaloare alimente achiziționate și decontate nelegal în sumă de 2.542.200 lei, cu penalități în cuantum de 450.403 lei; - depășirea cheltuielilor privind convorbirile telefonice cu suma de 54.603.720 lei, cu penalități de întârziere de 16.195.085 lei.

La aceste sume s-au adăugat cele reținute prin nota de constatare nr. 18780 din 6 decembrie 2001, după cum urmează: - 49.380.098 lei contravaloare medicamente și penalități în sumă de 17.727.978 lei - arierate pe anii 2000 și 2001, în sumă de 1.224.382.906 lei și, respectiv, 6.347.320.906, cu penalități aferente în cuantum de 843.232.507 lei și, respectiv, 1.005.181.937 lei - drepturi salariale acordate nelegal doctorului M.M., în cuantum de 53.692.510 lei. Analizând sumele menționate, în raport cu actele depuse și expertiza contabilă efectuată în cauză, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi imputate reclamantului, pentru următoarele considerente.

- Achiziționarea medicamentelor s-a făcut în mod legal, în baza licitației organizate la data de 18 aprilie 2002, de către Spitalul Municipal Filantropia, pentru mai multe spitale din județ, iar asigurarea necesarului de medicamente în intervalul de timp până la 16 iulie 2002, când s-au încheiat contractele necesare cu firmele câștigătoare, s-a făcut prin selecție de oferte organizată de reclamant, în condițiile O.U.G. nr. 60/2001. - Pentru diferențele constatate între prețul mai mare al alimentelor cumpărate în anul 2002, în raport cu prețul de contractare, s-au luat măsuri de recuperare, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu firmele furnizoare, nr. 4566 din 5 iunie 2002. - Depășirea cheltuielilor reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate de personalul spitalului, a fost recuperată de la acei implicați, astfel cum însăși pârâta recunoaște.

- Suma de 49.380.089 lei, reținută prin actul de constatare din data de 6 decembrie 2001, a fost stornată conform notei contabile nr. 61 din 21 martie 2002, fiind returnată pârâtei, astfel încât imputarea ei, din nou reclamantei, prin actul de control contestat, nu are fundament în probele dosarului. Aspect, de altfel, clarificat de expertiza contabilă efectuată în cauză. - Drepturile salariale acordate doctorului M.M. au avut caracter legal, deoarece aceasta a fost angajată, prin concurs, la data de 1 iunie 2002, iar reclamantul a depus solicitarea de acreditare, la comisia specială din cadrul C.A.S. Dolj, la 10 iunie 2002, în acest interval de timp medicul în discuție prestând activitate retribuită.

- Posibilitatea aplicării unor penalități de întârziere pentru sumele imputate de către C.A.S., nu este reglementată prin lege. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs C.A.S. Dolj.

Recurenta a susținut că instanța de fond a greșit, atunci când a admis posibilitatea reclamantei, instituție publică, de a achiziționa medicamente de la firme private, prin selecție de oferte, în perioada 16 iulie 2002 - 31 iulie 2002, atâta vreme, cât, anterior acestei date, se încheiase contracte de furnizare cu câștigătoarele licitației organizate la data de 18 aprilie 2002. S-a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere cu ocazia soluționării cauzei, împrejurarea că, la 31 decembrie 2001, pârâta nu avea nicio datorie către reclamant, căruia îi achitase contravaloarea tuturor rețetelor gratuite emise de acesta și nici nu s-a ținut seama de faptul că sumele astfel plătite, au fost utilizate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie Craiova, în alte scopuri, decât achitarea facturilor către furnizorii de medicamente.

Examinând cauza, în raport cu criticile formulate, în baza probelor administrate și având în vedere dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu-i sunt imputabile reclamantului-intimat, sumele reprezentând contravaloarea medicamentelor achiziționate în perioada 16 iulie 2002 - 31 iulie 2002, deoarece achizițiile respective s-au făcut într-una din modalitățile reglementate prin O.U.G. nr. 60/2001, respectiv prin cererea de ofertă de la mai mulți furnizori.

Se constată, de asemenea, că aprovizionarea cu medicamente în perioada mai sus menționată, s-a făcut în baza contractelor încheiate în intervalul 3 - 7 iulie 2002 și în condițiile în care Spitalul Municipal Filantropia, deși organizase, la data de 18 aprilie 2002, licitație pentru aprovizionarea cu medicamente a 7 spitale din județ, nu încheiase, până la data de 16 iulie 2002, nici un contract de furnizare cu câștigătorii licitației. Necesitatea funcționării normale a spitalului a impus această măsură provizorie, prețurile de achiziție fiind cele stabilite prin contractele astfel încheiate. Referitor la motivul doi de recurs, se reține că datoriile recurentei-pârâte față de intimatul-reclamant au fost, în intervalul 1 ianuarie 1999 - 27 februarie 2002, de 5.099.748.285, astfel cum rezultă din evidențele prezentate instanței de către recurentă însăși, precum și din expertiza contabilă efectuată în cauză.

În aceiași ordine de idei, urmează a se reține că în perioada menționată, conform probelor administrate în cauză, intimatul a fost insuficient finanțat, motiv pentru care plățile către furnizor s-au făcut în ordine cronologică, respectându-se prioritățile stabilite prin lege, ceea ce exclude posibilitatea ca acesta să fi beneficiat de dublă finanțare, așa cum susține recurenta. Pentru aceste motive, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 , motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A.S. Dolj împotriva sentinței civile nr. 253 din 3 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 noiembrie 2002 și înregistrată sub nr. 1328/2002, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel Craiova, r
ÎCCJ 2005-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 137, pronunțată la data de 12 martie 2004, în dosarul nr. 92/A/2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ,
ÎCCJ 2005-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2005
ÎNALTA CURTE DE C.A.S.AȚIE ȘI JUSTIȚIE Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.P., în contradictoriu cu C.A.S. Dolj, a solicitat anularea notei de constatare nr. 17370 din 14 octombrie 2002, o
ÎCCJ 2003-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3412/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data 4 martie 2003, Spitalul Orășenesc Filiași a formulat contestație împotriva notei de constatare nr. 535 din 12 martie 2003, încheiată de C.A.S. Dol
ÎCCJ 2010-12-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SA Craiova a chemat în judecată A.V.A.S. și Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă