ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 513/2006

Deliberând asupra recursului de

față,

Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala

Brașov, a solicitat obligarea pârâtei S.N.C. SA Ploiești, E.M.C. și a pârâtei S.N.C.

SA Ploiești, în subsidiar, la plata sumei de 4.638.025.652 lei majorări de

întârziere la plata tarifului de transport, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea reclamanta

arată că a încheiat cu prima pârâtă, sucursală a S.N.C. SA Ploiești contract,

care a stat la baza transportului de cărbune. Tariful de transport a fost

achitat cu întârziere astfel să se datorează penalități de întârziere de 9,15 %

pe zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 2090 din 26

noiembrie 2004, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtele

în solidar să plătească reclamantei 4.638.023.652 lei, reprezentând penalități

de întârziere la plata tarifului de transport și cheltuieli de judecată de

74.550.000 lei.

A fost admisă cererea de chemare în

garanție a pârâtei S.N.C. SA Ploiești și în consecință a obligat pe chemata în

garanție SC C. SA Bacău să plătească pârâtei S.N.C. SA Ploiești suma de

4.638.023.652 lei despăgubiri și 149.100.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că a existat o delegare de competență pentru

subunități și deci există calitate procesuală pasivă a sucursalei.

Din procesul – verbal de conciliere

semnat fără obiecțiuni rezultă că pârâta S.N.C. SA Ploiești recunoaște atât

contravaloarea transporturilor de 8.468.299.061 cât și a majorărilor de

întârziere.

S-a considerat că în cauză se aplică

dispozițiile contractului, contract cadru și nu proiectul de contract pentru

plăți centralizate care nu a fost încheiat.

A fost avut în vedere art. 4 și art.

10.2 din contract, apreciindu-se că nu are nici o relevanță că plata s-a făcut

prin compensare cât timp aceasta s-a făcut cu întârziere, iar reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile corespunzător.

În ce privește chemata în garanție,

SC C. SA Bacău, aceasta s-a obligat să plătească transportul cărbunelui pe

perioada aprilie – decembrie 2002, deci și pentru mai 2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel chemata în garanție susținând că nu sunt îndeplinite condițiile

cerute pentru admiterea cererii de chemare în garanție fiind necesară existența

unei obligații de garanție sau de despăgubire în temeiul legii sau a

contractului ori, art. 8.7. din contractul din 26 iunie 2002 nu face decât să

fixeze termenii comerciali definiți conform regulilor.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr.

86 din 10 mai 2005 a respins ca nefondat apelul chematei în garanție reținând

că, prin contract, chemata în garanție s-a obligat să suporte plata

transportului către cărăușul C.F.R. Brașov; chiar dacă s-a încheiat contractul

la 26 iunie 2002, iar prestația privește luna mai 2002, chemata în garanție s-a

obligat expres la plata cheltuielilor pentru toată perioada aprilie – decembrie

2002.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către chemata în garanție invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

Se susține că nu sunt întrunite

condițiile chemării în garanție respectiv art. 60 – 63 C. proc. civ.; la data

aderării la contract, plata transportului era sau trebuia să fie efectuată și

de altfel, pe scrisoarea de trăsură este menționat „achitat”; obligația plății

revenea pârâtei.

Chemata în garanție arată că nu și-a

asumat obligația de plată a transportului pe întreaga perioadă aprilie –

decembrie 2002 și că facturile emise în baza unui contract deja încheiat

trebuie să cuprindă mențiuni privind penalitățile, iar facturile emise de

reclamantă nu au nici o clauză penală.

Recursul chematei în garanție este

nefondat pentru următoarele considerente:

Conform contractului din 26 iunie

2002 încheiat între pârâta S.N.C. SA Ploiești și chemata în garanție SC C. SA

Bacău rezultă că furnizarea cărbunelui energetic respectiv transportul acestuia

a vizat perioada aprilie – decembrie 2002, astfel încât susținerea recurentei

că instanțele ar fi aplicat greșit contractul unei perioade extracontractuale

nu au temei.

În ceea ce privește obligația de

plată aceasta revine chematei în garanție în calitate de beneficiar al

cărbunelui și instanțele au verificat contractul dintre reclamantă și pârâta

S.N.C. SA Ploiești, care prevede penalități de întârziere în art. 10.2 din

contract.

Este fără relevanță faptul că

facturile nu menționează penalitățile întrucât acestea se datorează în baza

contractului și la data emiterii facturii nu se putea presupune că plata nu se

va face în termen.

Negăsindu-se întemeiate motivele de

recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenta chemată în garanție SC C. SA Bacău, împotriva deciziei nr.

86/ Ap din 10 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.