ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8045/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 4013 din 21 iunie 2002 reclamantul D.Ș.A., personal și ca reprezentant al reclamanților D.Z.I., D.G., D.R.M.B., L.M., M.I. și R.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și comuna Manoleasa, județul Botoșani, prin primar solicitând ca aceștia să fie obligați a-i despăgubi, prin emiterea pe numele lor de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita valorii imobilului situat în satul Zahoreni, comuna Manoleasa, compus din casa de administrație, locuințe administratori și lucrători, anexe gospodărești și terenul aferent în suprafață de 6400 mp.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt moștenitori în indiviziune a fraților și nepoților defunctului C.I.M., proprietar prin moștenire a moșiei Zahoreni, preluată în mod abuziv prin procesul-verbal din 4 martie 1949. Prin sentința civilă nr. 223 din 12 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Botoșani s-a admis acțiunea și s-a dispus obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită pe numele reclamanților titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 2.818.855.538 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitor ai fostului proprietar al moșiei Zahoreni, imobil preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 83/1949; întrucât construcțiile au fost demolate iar terenul nu este liber în înțelesul legii, s-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri prin echivalent.

Împotriva sentinței pronunțată în cauză a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice care a susținut că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, întrucât potrivit art. 20 și urm. cererile de acordare a măsurilor reparatorii se adresează sub formă de notificare persoanei juridice deținătoare sau primăriei în raza căreia se află imobilul, iar pe de altă parte expertiza în cauză s-a efectuat fără respectarea dispozițiilor art. 105 și art. 108 C. proc. civ., și a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Reclamanții au formulat cerere de aderare la apel, solicitând schimbarea sentinței în sensul de a se dispune obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită titlurile de valoare în limita sumei reținută, actualizată în raport cu indicele de inflație până la data executării hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 145 din 3 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a respins ca nefondat apelul cât și cererea de aderare la apel. În motivarea acestei decizii s-a reținut că susținerile apelantului pârât sunt neîntemeiate întrucât reclamanții s-au adresat cu notificare comunei Manoleasa, prin primar care a emis dispoziția nr. 60/2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor solicitate. S-a reținut ca neîntemeiată și cealaltă critică, apelantul nemotivând în ce constă încălcarea dispozițiilor art. 105 și art. 108 C. proc. civ. și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, mai ales că acesta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Referitor la cererea de aderare la apel s-a reținut că este neîntemeiată întrucât prin raportul de expertiză evaluarea imobilului s-a făcut în raport cu indiciile de inflație până la data respectivă. Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.FG.P. Botoșani și reclamanții. Recurentul pârât susține în dezvoltarea motivelor de recurs că ambele instanțe au interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât plângerea în instanță este prematur introdusă, deoarece instituția notificată nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată privind restituirea în echivalent, titluri de valoare nominală, așa cum s-a solicitat pentru cazul în care nu exista posibilitatea restituirii în natură.

Se mai critică decizia recurată sub aspectul interpretării eronate privitoare la criticile vizând încălcarea dispozițiilor art. 105 și art. 208 C. proc. civ. și a normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003. Acest recurent nu indică expres temeiul de drept pe care își întemeiază recursul, făcând referire generică la dispozițiile art. 304 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurenții reclamanți critică hotărârea instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală deoarece a interpretat greșit cererea cu care a fost investită, respectiv ca pârâtul să fie obligat să facă el însuși actualizarea după indicele de inflație a sumei datorate și nu instanța, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Se mai susține de asemeni că instanța nu s-a pronunțat explicit asupra capătului auxiliar de cerere, privind cheltuielile de judecată și că, față de prevederile art. 129 pct. 4 C. proc. civ., se impunea o mai atentă cercetare judecătorească a cauzei. Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare. Nu poate fi reținută critica formulată de recurentul pârât privitoare la prematuritatea plângerii introdusă la instanță, pe motiv că instituția notificată nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată cu privire la restituirea în echivalent.

Procedura prealabilă administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită în cauză, reclamanții adresând în termenul legal notificarea comunei Manoleasa, prin primar, care a emis decizia nr. 60 din 24 septembrie 2002 prin care s-a respins notificarea cu motivarea că imobilele în litigiu nu mai există. Odată îndeplinită procedura specifică prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu se impunea repetarea acesteia pentru cazul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent. Nici celelalte critici formulate de recurentul pârât referitoare la realizarea expertizei în cauză și incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Astfel de critici puteau fi valorificate prin formularea de obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Contrar susținerilor recurenților reclamanți, instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății, prin acțiune aceștia precizând că solicită măsuri reparatorii „sub forma de titluri de valoare nominală utilizabile în procesul de privatizare, adică aproximativ 2.800.000.000 lei”, iar prin sentința pronunțată în cauză și menținută de instanța de apel, dispunându-se ca atare. Este de menționat că urmare Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite se vor acorda în conformitate cu procedura prevăzută prin Titlul VII al acestui act normativ, ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare. Nu poate fi primită critica privitoare la faptul „nepronunțării explicite asupra capătului auxiliar de cerere privind plata cheltuielilor de judecată”.

Este evident că din moment ce s-a respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamanți, aceștia nu erau îndreptățiți la plata cheltuielilor de judecată, în sensul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împrejurarea că în dispozitivul deciziei pronunțate în apel nu s-a menționat expres măsura respingerii acestei cereri formulată numai prin notele scrise nu și oral în instanță, nu este de natură a atrage casarea hotărârii, care ar reprezenta un formalism exagerat, fără efecte juridice. Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte, constată că instanța de apel, ca și cea de fond de altfel, au dat eficiență prevederilor art. 129 C. proc. civ., cercetarea judecătorească efectuată în cauză fiind de natură a lămuri situația de fapt în raport cu dispozițiile legale aplicabile.

Față de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de R.N. și S.I.E., succesoare ale recurentului inițial R.A., B.K.E.E., M.A., D.Ș.A., D.Z.I., D.G., D.R.M., M.I. și Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 145 din 3 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.