ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8045/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani

sub nr. 4013 din 21 iunie 2002 reclamantul D.Ș.A., personal și ca

reprezentant al reclamanților D.Z.I., D.G., D.R.M.B., L.M., M.I. și

R.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și comuna Manoleasa, județul Botoșani, prin primar

solicitând ca aceștia să fie obligați a-i despăgubi, prin

emiterea pe numele lor de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare în limita valorii imobilului situat în satul Zahoreni,

comuna Manoleasa, compus din casa de administrație, locuințe

administratori și lucrători, anexe gospodărești și

terenul aferent în suprafață de 6400 mp.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt

moștenitori în indiviziune a fraților și nepoților

defunctului C.I.M., proprietar prin moștenire a moșiei Zahoreni,

preluată în mod abuziv prin procesul-verbal din 4 martie 1949.

Prin sentința civilă nr. 223 din 12 mai 2005

pronunțată de Tribunalul Botoșani s-a admis acțiunea

și s-a dispus obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice să emită pe numele reclamanților titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 2.818.855.538

lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanții au făcut dovada calității de moștenitor ai

fostului proprietar al moșiei Zahoreni, imobil preluat în mod abuziv în

baza Decretului nr. 83/1949; întrucât construcțiile au fost demolate iar

terenul nu este liber în înțelesul legii, s-a apreciat că

reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri prin

echivalent.

Împotriva sentinței pronunțată în cauză a declarat

apel Ministerul Finanțelor Publice care a susținut că s-a

făcut o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

întrucât potrivit art. 20 și urm. cererile de acordare a măsurilor

reparatorii se adresează sub formă de notificare persoanei juridice

deținătoare sau primăriei în raza căreia se află

imobilul, iar pe de altă parte expertiza în cauză s-a efectuat fără

respectarea dispozițiilor art. 105 și art. 108 C. proc. civ., și

a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Reclamanții au formulat cerere de aderare la apel, solicitând

schimbarea sentinței în sensul de a se dispune obligarea Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice să emită titlurile de valoare

în limita sumei reținută, actualizată în raport cu indicele de

inflație până la data executării hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 145 din 3 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a respins ca nefondat apelul

cât și cererea de aderare la apel.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că susținerile

apelantului pârât sunt neîntemeiate întrucât reclamanții s-au adresat cu

notificare comunei Manoleasa, prin primar care a emis dispoziția nr.

60/2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor

solicitate. S-a reținut ca neîntemeiată și cealaltă

critică, apelantul nemotivând în ce constă încălcarea dispozițiilor

art. 105 și art. 108 C. proc. civ. și a Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, mai ales că acesta nu a formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Referitor la cererea de aderare la apel s-a reținut că este

neîntemeiată întrucât prin raportul de expertiză evaluarea imobilului

s-a făcut în raport cu indiciile de inflație până la data

respectivă.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.FG.P. Botoșani și

reclamanții.

Recurentul pârât susține în dezvoltarea motivelor de recurs că

ambele instanțe au interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 10/2001,

întrucât plângerea în instanță este prematur introdusă, deoarece

instituția notificată nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată

privind restituirea în echivalent, titluri de valoare nominală, așa

cum s-a solicitat pentru cazul în care nu exista posibilitatea restituirii în

natură.

Se mai critică decizia recurată sub aspectul

interpretării eronate privitoare la criticile vizând încălcarea

dispozițiilor art. 105 și art. 208 C. proc. civ. și a normelor

de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003.

Acest recurent nu indică expres temeiul de drept pe care își

întemeiază recursul, făcând referire generică la

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor

de recurs rezultă că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ..

Recurenții reclamanți critică hotărârea

instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală deoarece

a interpretat greșit cererea cu care a fost investită, respectiv ca

pârâtul să fie obligat să facă el însuși actualizarea

după indicele de inflație a sumei datorate și nu instanța,

fiind deci aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se mai susține de asemeni că instanța nu s-a

pronunțat explicit asupra capătului auxiliar de cerere, privind

cheltuielile de judecată și că, față de prevederile

art. 129 pct. 4 C. proc. civ., se impunea o mai atentă cercetare

judecătorească a cauzei.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor

formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte

constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în

sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Nu poate fi reținută critica formulată de recurentul

pârât privitoare la prematuritatea plângerii introdusă la

instanță, pe motiv că instituția notificată nu s-a

pronunțat printr-o decizie motivată cu privire la restituirea în

echivalent.

Procedura prealabilă administrativă prevăzută de

Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită în cauză, reclamanții

adresând în termenul legal notificarea comunei Manoleasa, prin primar, care a

emis decizia nr. 60 din 24 septembrie 2002 prin care s-a respins notificarea cu

motivarea că imobilele în litigiu nu mai există.

Odată îndeplinită procedura specifică prevăzută

de Legea nr. 10/2001, nu se impunea repetarea acesteia pentru cazul

acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

Nici celelalte critici formulate de recurentul pârât referitoare la

realizarea expertizei în cauză și incidența art. 105 alin. (2)

C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Astfel de critici puteau fi valorificate prin

formularea de obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce nu s-a

întâmplat în cauză.

Contrar susținerilor recurenților reclamanți,

instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății,

prin acțiune aceștia precizând că solicită măsuri

reparatorii „sub forma de titluri de valoare nominală utilizabile în

procesul de privatizare, adică aproximativ 2.800.000.000 lei”, iar prin

sentința pronunțată în cauză și menținută de

instanța de apel, dispunându-se ca atare.

Este de menționat că urmare Legii nr. 247/2005, măsurile

reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite se vor acorda în

conformitate cu procedura prevăzută prin Titlul VII al acestui act

normativ, ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare.

Nu poate fi primită critica privitoare la faptul

„nepronunțării explicite asupra capătului auxiliar de cerere

privind plata cheltuielilor de judecată”.

Este evident că din moment ce s-a respins ca nefondată cererea

de aderare la apel formulată de reclamanți, aceștia nu erau

îndreptățiți la plata cheltuielilor de judecată, în sensul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împrejurarea că în dispozitivul deciziei pronunțate în apel nu

s-a menționat expres măsura respingerii acestei cereri formulată

numai prin notele scrise nu și oral în instanță, nu este de

natură a atrage casarea hotărârii, care ar reprezenta un formalism

exagerat, fără efecte juridice.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta

Curte, constată că instanța de apel, ca și cea de fond de

altfel, au dat eficiență prevederilor art. 129 C. proc. civ.,

cercetarea judecătorească efectuată în cauză fiind de

natură a lămuri situația de fapt în raport cu dispozițiile

legale aplicabile.

Față de toate considerentele expuse, urmează a se

respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de R.N. și S.I.E., succesoare ale recurentului inițial

R.A., B.K.E.E., M.A., D.Ș.A., D.Z.I., D.G., D.R.M., M.I. și

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 145 din 3 februarie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2006.