ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4521/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4521/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4645 din 7 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală formulată de reclamanta Șt.I. în contradictoriu cu pârâții P.T. și SC V.A. SRL BUCUREȘTI, privind excluderea asociatului pârât persoană fizică din SC V.A. SRL BUCUREȘTI.
Prin aceeași sentință, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant P.T. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă ȘT.I., privind excluderea reclamantei pârâtă din societatea SC V.A. SRL BUCUREȘTI.
Instanța de fond, însușindu-și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a reținut în considerentele hotărârii astfel pronunțate că nici unul din asociați nu ar fi desfășurat activități de natură a prejudicia societatea, așa încât, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 217 lit. d) și c) din Legea nr. 31/1990.
Sentința de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care prin decizia nr. 173 din 25 februarie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta Șt.I., pârâtul P.T. și SC V.A. SRL BUCUREȘTI.
Instanța de apel a reținut, cu referire la apelul SC V.A. SRL BUCUREȘTI, că acesta este nemotivat, iar motivele apelului pârâtului P.T. au fost depuse după prima zi de înfățișare, motiv pentru care, asupra acestora s-a pronunțat pe fond, numai în baza motivelor invocate de cei doi apelanți la prima instanță.
Motivarea instanței de fond a fost fundamentată pe reexaminarea probatoriului administrat la fond, constatându-se că pentru neregulile și încălcarea dispozițiilor legale vina aparține ambilor asociați.
De asemenea, instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținută culpa exclusivă a uneia din asociați pentru prejudicierea societății, situație ce ar putea conduce la excluderea uneia dintre ei în condițiile art. 217 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 republicat.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanta Șt.I. și pârâtul P.T.
Recursul reclamantei Șt.I.
Recurenta a criticat decizia din apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii apelului, iar pe fond, a solicitat admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a susținut că motivarea instanței de apel cuprinde motive contradictorii față de împrejurarea că, deși se reține că o societate se bazează pe încrederea deplină și colaborarea perfectă între asociați, că în speță există o situație specială, în sensul că ambii asociați au adus prejudicii societății, cu toate acestea, în mod greșit s-a dat eficiență unei expertize contabile, neomologate de instanța de fond și se reține că modul în care a acționat asociatul pârât, nu are caracter fraudulos, schimbând în acest fel și caracterul acțiunilor acestuia, din frauduloase în acțiuni licite.
În același sens, recurenta a susținut că decizia este criticabilă și sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt și că, pornind de la premise false, instanța de apel s-a pronunțat pe ceea ce excedea obiectului pricinii.
În fine, în ceea ce privește greșita aplicare a legii, recurenta a susținut că dispozițiile legale invocate de instanța de apel, cu referire la art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R, nu erau incidente în speță, dat fiind faptul că respectivele norme nu sunt aplicabile societății cu răspundere limitată.
În fine, recurenta a criticat hotărârea și sub aspectul greșitei interpretări aduse probatorilor administrate în cauză, situație ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale.
Recursul pârâtului P.T.
Recurentul a formulat critici în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond excluderea din societate a asociatei Șt.I.
În dezvoltarea criticilor, recurentul a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că instanța, apreciind greșit raportul de expertiză efectuat în cauză, precum și suplimentul la această expertiză, constată în mod greșit ca fiecare din cei doi asociați au prejudiciat societatea. Or, potrivit răspunsului la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, se concluzionează, în mod cert că societatea a fost prejudiciată în mod exclusiv de către asociata Șt.I.
În opinia recurentului, instanța de apel își fundamentează motivarea pe o altă procedură și anume răspunderea administratorului, în raport cu care recurentului i-au fost înlăturate toate apărările.
În fine, recurentul susține că aprecierile instanței asupra întregului materiale probator sunt subiective, situație ce conduce la o greșită stabilire a situației de fapt și la o motivare contradictorie.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (1) din C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Aceste dispoziții nu pot fi ignorate în condițiile în care, în actuala reglementare, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac.
Se constată astfel că recurenții își fundamentează criticile pe dispozițiile art. 307 pct. 7, 9 și 10 și chiar fostul pct. 11 prevăzut în vechea reglementare a articolului menționat.
Așadar, criticile formulate în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., vor fi înlăturate, instanța de recurs fiind ținută să examineze numai nelegalitatea deciziei atacate, or susținerile recurenților vizează și aspecte legate de netemeinicia acesteia. Cu alte cuvinte aceste critici nu răspund cerințelor art. 302
1
lit. c) C. proc. civ., care obliga partea, în cazul când exercită o astfel de cale de atac, să arate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază criticile, precum și dezvoltarea lor.
Ambii recurenți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., astfel încât criticile comune vor fi analizate împreună vizând aceeași motivare contradictorie și aceeași pretins greșită aplicare a legii.
Art. 304 alin. (7) C. proc. civ., invocat în mod expres de recurenta Șt.I. și implicit de recurentul P.T., admite ca modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Susținerile recurenților cu privire la contrarietatea motivării hotărârii, nu sunt fondate. Din analiza soluției și a argumentelor ce au constituit fundamentul convingerii instanței rezultă că pretinsa contrarietate este rodul raționamentului juridic al instanței în adoptarea soluției pronunțată și nicidecum o motivare contradictorie.
În speță, instanța avea a analiza condițiile impuse de Legea nr. 31/1990 R pentru excluderea unuia din asociați din societate. Cum în mod corect s-a stabilit culpa comună a asociaților în administrarea defectuoasă a societății, în mod evident condiția impusă de dispozițiile art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R, ce viza culpa exclusivă, nu era îndeplinită.
Așa fiind, în mod corect instanțele au apreciat cu privire la soluția ce se impunea în cauză.
În strânsă legătură cu prima critică, cel de al doilea motiv, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se dovedește a fi nefondat.
Acest motiv, de regulă, are în vedere încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt, dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile, situație ce nu se regăsește în motivarea instanței de apel.
Astfel, susținerile recurenților potrivit cărora instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R sau încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu echivalează cu o încălcare a legii în sensul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., sau o aplicare greșită a unei norme de drept, în sensul arătat.
Dispozițiile art. 129 C. proc. civ., consacră principiul disponibilității, de care judecătorul este ținut în soluționarea cererilor cu care este investit.
Astfel, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, instanța fiind chemată să respecte acest cadru și, în baza rolului activ, să asigure o soluționare justă a cauzei în respectarea legii procesuale.
În speță, în mod corect instanțele stabilind situația de fapt și temeiul juridic al cererilor cu care au fost investite, au procedat la analiza condițiilor impuse de textul de lege aplicabil speței. Orice altă intervenție a instanței, în sensul arătat de recurenți, ar fi echivalat cu o încălcare a principiului disponibilității, situației ce ar fi condus într-adevăr la o sancționare a hotărârii atacate.
Recurenții confundă rolul activ al judecătorului cu obligațiile părților instituite și impuse de același text al art. 129 alin. (1) C. proc. civ., în a-și exercita drepturile procesuale cu bună credință precum și aceea de a-și proba pretențiile și susține apărările invocate în fața judecătorilor.
Nu se poate reține nici critica formulată de recurenta Șt.I. în aceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R numai în privința societăților cu răspundere nelimitată.
Dispozițiile legale mai sus invocate, în redactarea de la data investirii instanței, respectiv art. 217 alin. (1), prevedeau în mod expres condițiile în care poate fi exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată a asociaților, astfel încât critica se dovedește a fi nefondată, norma vizând în mod expres și societate cu răspundere limitată, situația în speță.
În consecință, întrucât și această critică se dovedește a fi nefondată, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., iar recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta Șt.I. și pârâtul P.T. împotriva deciziei nr. 173 din 25 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.