ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

87, pronunțată în ședința publică de la 1 iunie 2004 de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția dreptului material

la acțiune al reclamantei SC A. SA București, invocată de pârâta A.V.A.S. cu

sediul în București și pe cale de consecință a fost respinsă cererea ca fiind

prescrisă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin întâmpinarea depusă de pârâta A.V.A.S. a

fost solicitată respingerea acțiunii prin invocarea unei chestiuni prealabile,

respectiv aplicarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 49/2001,

republicată privind termenul în care se poate formula cererea reclamantei.

S-a susținut că, termenul de

prescripție în astfel de cereri este de 6 luni de la data la care s-au cunoscut

sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea dar,

nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului

dacă legea nu prevede un termen mai scurt. S-a mai susținut că, inițial

reclamanta a cunoscut situația de la intrarea în vigoare a Legii nr. 409/2001

(iulie 2001) și cel mai târziu la data notificării în 24 septembrie 2002 și că

în raport de această ultimă dată în aprilie 2004 dreptul reclamantei de a

promova acțiunea era prescris. Prin urmare s-a solicitat respingerea acțiunii

ca fiind prescrisă. Pe fond, pârâta a prezentat situația de fapt și a

concluzionat în sensul aplicării de drept a dispozițiilor Legii nr. 409/2001,

privind consolidarea creanței în dolari S.U.A.

A fost solicitată proba cu

acte și s-au anexat înscrisuri în copie ca și modul de calcul al creanței

consolidate în dolari S.U.A. Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare

considerând aplicabile dispozițiile art. 1091 C. civ. și termenul de

prescripție de 3 ani. S-a mai arătat că la 28 februarie 2002, prin adresa nr. 260

pârâta a solicitat reclamantei să achite suma datorată consolidată în euro și

deja Legea nr. 409/2001 era în vigoare de circa 8 luni, lege ce nu

retroactivează. S-a reiterat aplicarea art. 969 C. civ. și s-a solicitat

respingerea excepției ca nefondată și admiterea acțiunii cum a fost formulată.

Examinând excepția invocată de

pârâtă, în raport de art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 49 din O.U.G. nr.

51/1998 republicată. Curtea a reținut că „termenul de prescripție a acțiunilor

împotriva A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) este de 6 luni de la data la care s-a

cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază

acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau

încheierii actului dacă legea nu prevede un termen mai scurt”. Așadar, legea

specială reglementează un termen de prescripție special pentru cererile vizând

litigii în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică în

care a fost parte A.V.A.B.

În speță, reclamanta independent

de împrejurarea că, art. 18

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998

aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001, prevede consolidarea în dolari

S.U.A. a creanțelor neachitate la data apariției actului normativ, având ca

moment de raportare data preluării, a fost notificată de către pârâtă la data

de 24 septembrie 2002, sub nr. 13232 asupra soldului consolidat în valoare de

338.051,37 dolari S.U.A.

Ori, de la 24 septembrie

2002 data notificării până la data formulării cererii de față, respectiv 3 mai

2004 termenul de prescripție prevăzut de art. 49 din Legea nr. 409/2001,

republicată precizat s-a împlinit, dreptul reclamantei la acțiune fiind deja

prescris. Toate demersurile reclamantei ca și întreaga corespondență dintre

părți nu au efect întreruptiv sau de suspendare a termenului de prescripție

special precizat.

Împrejurarea că pârâta la

circa 8 luni după intrarea în vigoare Legii nr. 409/2001 republicată, a somat-o

pe reclamantă pentru plata debitului neachitat stabilit prin convenție nu are

nici o legătură cu debitul rezultat a fi plătit în urma consolidării în dolari

S.U.A., conform Legii nr. 409/2001, republicată.

În concluzie, cererea

reclamantei întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 409/2001 de aprobare și

modificare a O.U.G. nr. 51/1998, se supune dispozițiilor acestui act normativ

special inclusiv cu privire la termenul în care se pot formula acțiunile în

justiție. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, a fost admisă

excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și pe cale

de consecință a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă, și nu a mai fost

cercetat fondul cauzei.

Împotriva sentinței civile nr.

87 din 1 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a promovat recurs reclamanta SC A. SA cu sediul în București, care

a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie,

în esență, sub aspectul că instanța de fond nu a luat în considerație

precizările la acțiune, formulate sub titulatura de “Răspuns la întâmpinare”,

care erau hotărâtoare și de natură să ducă la o altă situație de fapt și de

drept decât cea reținută și la o soluție diferită de cea pronunțată, nu au fost

valorificate juridic și corect interpretate actele existente la dosarul cauzei,

precum și aspectul că nu a fost dată o apreciere unitară a dispozițiilor legale

în materie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate,

înlăturarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond

admiterea acțiunii, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art.

304 pct. 10 C. proc. civ.

Intimata pârâtă A.V.A.S. București

a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport și de criticile formulate

în cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite

recursul, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că prin

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, a fost bine

precizat atât obiectul cererii cât și temeiul de drept, în sensul că s-a

solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.B. București, să fie pronunțată o

hotărâre judecătorească care să constate finalizarea etapei de valorificare a

creanței avută de SC A. SA București, cu suma încasată conform Convenției nr. 034/1999,

încheiată cu pârâta și încetarea raportului obligațional dintre aceasta și A.V.A.B.,

ca urmare a achitării integrale a plății ce a făcut obiectul convenției

menționate. Temeiul de drept indicat l-au constituit dispozițiile cuprinse în

O.U.G. nr. 51/1998, art. 111 – 112 C. proc. civ., art. 969 și art. 1091 C. civ.

Greșit a apreciat instanța

de fond că este aplicabilă excepția prescripției dreptului material la acțiune

al reclamantei și pe cale de consecință se impune respingerea cererii ca fiind

prescrisă, fără a se intra în cercetarea fondului, deoarece din analiza și

interpretarea întregii documentații administrate de părțile în litigiu, rezultă

neîndoios că în speță nu operează instituția juridică a prescripției.

Relevanță juridică maximă în

corecta stabilire a datei de la care începe să curgă termenul de prescripție,

conform art. 19

23

din Legea nr. 409/2001, privind acțiunea

reclamantei îndreptate împotriva A.V.A.B., în speță o reprezintă corespondența

părților prin care sunt clarificate efectiv toate aspectele controversate, în

acest sens fiind edificatoare adresa cu nr. 831 din 7 iulie 2003. Prin

răspunsul pe care A.V.A.S. l-a dat reclamantei la data de 7 iulie 2003, se

apreciază că au fost stabilite pe bază de argumente și motive bine fundamentate

coordonatele raportului litigios, iar de la această dată curge termenul de

prescripție precizat de legea specială, care este de 6 luni de la data la care

s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază

acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii

actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Acțiunea reclamantei fiind

promovată la instanța de fond, la data de 3 mai 2004, rezultă că la această

dată nu era prescris dreptul material la acțiune, reclamanta respectând

termenul de 1 an, conform reglementării din art. 19

23

pct. 1 din

Legea nr. 409 din 17 iulie 2001.

Astfel, pe fondul cauzei,

prin contractul de cesiune de creanță din 7 iulie 1999, A.V.A.B. a dobândit de

la creditorul cedent B. SA, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998,

cu modificările și completările ulteriore, creanțele pe care acestea le deținea

asupra debitorului cedat SC A. SA, în temeiul Convenției de credit din 9

februarie 1998. Conform Convenției din 8 decembrie 1999, încheiate între A.V.A.B.,

SC S. SRL Dărmănești, în calitate de fidejusor (cauționar) pentru SC A. SA, în

calitate de debitor, s-a recunoscut valoarea creanței debitorului în temeiul

convenției de credit și care a fost cesionată A.V.A.B., prin Contractul de

cesiune de creanțe din 7 iulie 1999. Această convenție, care constituie titlu

executoriu, are ca obiect reeșalonarea creanței preluate în valoare totală de

2.664.658,16 mărci germane, adică echivalentul de 21.910.992.885,60 lei la

cursul de referință al B.N.R. la data semnării Contractului de cesiune.

Tot în Convenția din 8

decembrie 1999, au fost precizate condițiile de rambursare a creanței și

modalitățile de plată, în sensul că întreaga creanță de 21.910.992.885,60 lei

se consolidează integral în valută euro, la cursul de referință al B.N.R.

utilizat la data semnării Contractului de cesiune de creanță din 7 iulie 1999,

respectiv 162.001 lei /euro, iar valoarea creanței astfel calculată fiind de

1.352.196,55 euro. S-a mai stabilit că debitorul a plătit A.V.A.B. până la data

de 30 noiembrie 1999 suma de 2.417.866.350 lei adică 134.214,06 euro, fiind

rămas de rambursat o creanță de 1.217.982,49 euro. În vederea efectuării

plăților viitoare a fost întocmit un grafic care indică cu exactitate suma și

data scadenței. Cu maximă certitudine, conform documentației existente la

dosar, la data de 25 septembrie 2002 SC A. SA, a plătit către A.V.A.B. integral

datoria avută.

Verificând modul derulării

plăților și încasărilor, conform Convenției părților, rezultă că în data de 21

martie 2001, a fost încheiat actul adițional nr. 1, prin care se rescadența la

plată suma de 129.056,31 euro, pentru data de 31 martie 2002, aplicându-se un

comision de rescadențare de 8% pe an.

La data de 19 iulie 2001 a

intrat în vigoare Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea și modificarea O.U.G. nr.

51/1998 privind valorificarea unor active bancare, care potrivit art. 21 alin.

(2) și art. 22 alin. (1), reglementa că în scopul valorificării creanțelor

preluate de A.V.A.S. la valori cât mai apropiate de valoarea nominală

actualizată la zi, debitele în lei și alte valute decât dolari S.U.A., se

consolidează în dolari S.U.A., în baza raportului lei /dolari S.U.A. la acea

dată. În întâmpinarea depusă de pârâtă în faza procesuală a fondului, s-a

motivat că procesul de consolidare a creanțelor în dolari S.U.A., reprezintă o

modalitate tehnică de echivalare a obligației a cărei valoare se schimbă, în

raport cu fluctuația valorică a monedei naționale și vizează efectuarea unor

tranzacții comerciale prin raportare la alte monede folosite frecvent în

operațiunile financiare internaționale, fiind dată satisfacție principiului

conservării valorii intrinseci a creanței, în condițiile în care debitorului nu

i se cere nimic în plus față de ceea ce datorează.

Semnificație juridică

deosebită, în stabilirea corectă a situației de fapt și de drept, o are și

adresa emisă de A.V.A.S., în atenția SC A. SA, prin care, în termeni fără

echivoc, se menționează că în evidențele A.V.A.B., reclamanta figurează cu un

sold restant la data de 25 februarie 2002, în valoare de 311.955,49 euro și se

recomandă efectuarea plăților în vederea diminuării sumei restante. Din

conținutul acestei corespondențe, este de necontestat că părțile urmau

executarea Convenției din 8 decembrie 1999 și ale actului adițional din 21

martie 2001 încheiate de ele, prin evidențierea cu precizie a plății creanțelor

consolidate în euro, deși era în vigoare, încă din 19 iulie 2001 Legea nr. 409/2001,

pentru aprobarea și modificarea O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor

active bancare.

Ulterior, prin adresa

înregistrată din 26 septembrie 2002, în registratura SC A. SA, este primită și notificarea

prin care A.V.A.B., solicită consolidarea în dolari S.U.A. a creanței deținute

împotriva reclamantei, cu un sold rezultant consolidat în valoare de 338.051,37

dolari S.U.A.

La data de 26 septembrie

2002, când a fost comunicată notificarea, raportul juridic obligațional între

părți era stins, prin achitarea integrală a sumelor datorate de SC A. SA către

A.V.A.B., conform convenției de eșalonare din 8 decembrie 1999 și a Actului

adițional din 21 martie 2001, plată efectuată de reclamantă și acceptată de

pârâtă, prin consolidarea creanței în euro. Efectuarea plăților și acceptarea

lor în mod constant numai în euro, face aplicabile exigențele impuse de reglementările

cuprinse în art. 1091 C. civ., care prevăd că plata este o modalitate de

stingere a obligațiilor dintre părți.

Fiind efectuată o plată

integrală urmare a consolidării creanței în euro, cu respectarea întocmai a

drepturilor și obligațiilor asumate în convenția părților, s-a răspuns și

exigențelor invocate în întâmpinarea pârâtei depusă în faza procesuală a

fondului, cât și scopului legii, de valorificare a creanțelor preluate de A.V.A.S.,

cât mai aproape de valoarea reală a creanței. Acest mod de consolidare a

creanței nu înfrânge nici o dispoziție a legii și este conformă cu voința liber

exprimată a părților și cu interesul în care norma a fost edictată, în

principal de realizare a creanței la valoarea reală. Reclamanta, prin răspunsul

la întâmpinare, a stabilit corect că nu trebuie ignorat cadrul procesual al

acțiunii introductive, care este bazat în principal pe Convenția din 8

decembrie 1999, iar raportul juridic dintre părți, născut în urma încheierii

acestei convenții, s-a stins prin plata sumelor consolidate în euro, efectuate

de SC A. SA, în acest sens fiind aplicabile dispozițiile art. 1091 C. civ.,

care stabilesc modalitatea de stingere prin plata obligațiilor dintre părți, în

condițiile în care temeiul de drept al acțiunii este fundamentat pe

reglementările cuprinse în art. 111 și 112 C. proc. civ. și art. 969 și 1091 C.

civ.

Toate aceste rațiuni

juridice conduc la înlăturarea excepției prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantei, iar pe fond urmează a admite acțiunea reclamantei SC A.

SA București, constatând finalizată etapa de valorificare a creanței avută de

pârâtă cu suma încasată, conform Convenției din 1999, încheiată cu pârâta și

încetarea raportului obligațional dintre părți, ca urmare a achitării integrale

a plății ce a făcut obiectul convenției.

Urmează a se lua act că nu

au fost solicitate de reclamantă cheltuieli de judecată efectuate în faza

procesuală a recursului.

Pentru aceste motive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC A. SA București.

Casează sentința nr. 87 din

1 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că

respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pe fond, admite acțiunea

reclamantei SC A. SA București, constată finalizarea etapei de valorificare a

creanței avută de pârâtă cu suma încasată, conform convenției din 1999,

încheiată cu pârâta și încetarea raportului obligațional dintre părți, ca

urmare a achitării integrale a plății ce a făcut obiectul convenției.

Ia act că recurenta

reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 martie 2005.