ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2243/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2243/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 815/2003 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta T.V. a chemat în judecată pe pârâtele C.M.L.O. Târgu Jiu, E.M.C. Rovinari și Prefectura județului Gorj solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să stabilească în baza Legii nr. 10/2001 măsurile reparatorii în forma despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în vatra satului Rogojelu, comuna Fărcășești, județul Gorj, compus din teren în suprafață de 200 mp, casă de locuit și anexă gospodărească, dobândit de reclamantă în cotă de ½ conform certificatului de moștenitor nr. 2/1982, eliberat de Notariatul de Stat județean Gorj în urma decesului autoarei sale, P.J., expropriat în anul 1987 fără plata de despăgubiri și trecut în proprietatea E.M.C.
Pinoasa (actualmente E.M.C. Rovinari). În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a adresat notificări fiecăreia dintre cele trei pârâte, care la rândul lor le-au înaintat Primăriei Fărcășești. Primăria Fărcășești, prin adresa nr. 2419/2002 a comunicat reclamantei că nu are competența de a emite o dispoziție motivată în sensul prevăzut de art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001, competența aparținând pârâtelor notificate inițial. La termenul din 6 iunie 2003, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu intervenienta P.M., solicitând să se constate că este îndreptățită să primească despăgubiri pentru o cotă de ½ din imobilul în litigiu, cotă moștenită de la mama sa, P.J. conform certificatului de moștenitor …de reclamantă.
Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 363 din 5 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție, dispunând în contradictoriu cu pârâtele C.M.L.O. Târgu Jiu și E.M.C. Rovinari acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, de 242.687.933 lei pentru reclamanta T.V. și de 137.486.500 lei pentru intervenienta P.M. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în baza raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța reținând incidența dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că lucrările pentru care imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 32/1987 ocupă funcțional întregul teren afectat iar construcția a fost demolată, nefiind posibilă restituirea în natură.
S-a mai reținut că, deși întregul imobil a fost expropriat pe numele soțului intervenientei P.M. (anexa nr. 4 din Decretul nr. 32/1987), această împrejurare nu neagă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei care, la data exproprierii, deținea în baza certificatului de moștenitor eliberat în anul 1982 de pe urma defunctei P.Z. cota de ½ din imobil, fiind necontestat faptul că imobilul care a făcut obiectul certificatului de moștenitor este cel care a fost expropriat în anul 1987. Valoarea diferită a despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei și a intervenientei a fost motivată de instanță, în sensul deducerii din valoarea construcției cuvenită intervenientei a cuantumului actualizat al despăgubirilor primite la data exproprierii.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta E.M.C. Rovinari. Urmare a reorganizării C.N.L. „Oltenia” C.M.L. nr. 103/2004), la termenul din 15 aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova a dispus introducerea în cauză a societăților care s-au înființat prin reorganizare, respectiv C.E. Rovinari, S.N.L.O. SA Târgu Jiu și SC Î.C.M. Târgu Jiu. Prin decizia nr. 1386 din 27 mai 2004, pronunțată în dosar nr. 2223/2004, instanța de apel a respins apelurile declarate de C.M.L. Oltenia și E.M.C. Rovinari. Împotriva deciziei au declarat recurs S.N.L.O. SA Târgu Jiu prin SC C.E. Rovinari SA, T.V. și P.M. S.N.L.O. SA și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că nu au calitate procesuală în cauza dedusă judecății, imobilele pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent fiind situate într-o zonă afectată de lucrările de exploatare miniere ale carierei R., care în prezent face parte integrantă din C.E.
Rovinari, aceasta fiind unitatea deținătoare, continuatoare a pârâtei C.M.L.O. Târgu Jiu, reorganizată în temeiul H.G. nr. 103/2004 și radiată din registrul societăților comerciale la data de 2 aprilie 2004. În baza aceluiași caz de modificare, recurenta SC C.E. Rovinari critică hotărârea pronunțată de instanța anterioară cu referire la omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză, susținând că expertul nu a întocmit lucrarea de specialitate conform prevederilor art. 10.8 lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 498/2003. Se susține de asemenea, că pentru terenul expropriat nu trebuiau acordate despăgubiri, „autorul reclamantelor” primind un lot în folosință, în suprafață de 250 mp, în schimbul terenului expropriat.
Recurentele T.V. și P.M. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia formulează critici care vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel, respectiv reducerea nejustificată a onorariului de avocat și neacordarea cheltuielilor de transport dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. La termenul de dezbateri, instanța de recurs a invocat din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de casare de ordine publică privind lipsa capacității procesuale de folosință a „ apelantelor pârâte” în contradictoriu cu care a fost pronunțată decizia recurată. Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc.
civ., „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată”. Capacitatea procesuală evocă ideea existenței subiectului de drept care figurează în calitate de parte într-un litigiu, în orice etapă procesuală a acestuia. Lipsa capacității procesuale de folosință atrage nulitatea absolută a actelor procedurale îndeplinite cu nesocotirea acestei condiții esențiale pentru exercitarea drepturilor și obligațiilor procesuale. Conform prevederilor art. 40 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, „persoana juridică încetează de a avea ființă prin comasare, divizare sau dizolvare”. În prezenta cauză, în etapa procesuală anterioară, împotriva sentinței pronunțată în prima instanță de Tribunalul Gorj, a declarat apel E.M.C.
Rovinari, subunitate a C.N.L. „Oltenia” SA. Pe parcursul derulării cauzei în apel, C.M.L.O. a fost reorganizată, prin divizare, conform H.G. nr. 103 din 18 februarie 2004. Deși instanța de apel a luat act de desființarea C.M.L.O. și a subunității acesteia-apelanta E.M.C. Rovinari, precum și de înființarea unor noi societăți comerciale ca efect al reorganizării operate în temeiul H.G. nr. 103/2004 iar la termenul din 15 aprilie 2004, când procedura de citare cu intimata-intervenientă nu era îndeplinită, a amânat judecata, atât pentru îndeplinirea procedurii cu intervenienta, cât și pentru introducerea în cauză a societăților înființate în baza hotărârii de guvern menționată, în final a pronunțat decizia supusă recursului, menționând în dispozitiv în calitate de apelante-pârâte persoanele juridice a căror capacitate procesuală a încetat conform H.G.
nr. 103/2004. Cum, în aceste condiții, actul de procedură îndeplinit împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință este nul, în baza motivului de ordine publică invocat din oficiu, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și care împiedică exercitarea controlului judiciar cu privire la celelalte motive invocate de recurenți, în baza dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursurile, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta T.V. și intervenienta P.M., precum și de pârâtele S.N.L.O. Târgu Jiu și SC C.E. Rovinari SA Gorj împotriva deciziei civile 1386 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.