ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2006

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2006 pe rolul

Tribunalului București reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâții SC

U. SA, SC G.I. SA și O.S.I.M. pentru anularea certificatului emis de O.S.I.M.

nr. 010433 de înregistrare a desenului/modelului industrial cu denumirea

„susținere mecanizată de abataj” (depozit național nr. 2001/0502 din 30 martie

2001, clasa 15-04).

Cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 124/1992 privind protecția

desenelor și modelelor industriale.

S-a mai solicitat obligarea O.S.I.M.

la radierea înregistrării menționatului desen/model industrial și publicarea

hotărârii judecătorești din Buletinul Oficial de proprietate industrială,

conform art. 37 alin. (3) din Legea nr. 129/1992.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 666 din 2 iulie 2003 a respins excepția lipsei

de interes și a admis acțiunea cum a fost precizată. S-a dispus anularea

certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. 010433/2001

nr. depozit 2001/0502. A fost obligat O.S.I.M. să publice hotărârea în

Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.

Pârâtele au fost obligate la

364.042.450 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri

Tribunalul a reținut că produsul cu denumirea „susținere mecanizată de abataj

SMA 5 H” a fost proiectat, fabricat și comercializat de întreprinderi din

cadrul fostului Minister al Industriei Constructoare de Mașini, minister care a

aprobat documentația de execuție. Produsul a fost omologat prin procesul-verbal

din 24 noiembrie 1984, la sediul Întreprinderii Miniere Lupeni.

Produsul a fost livrat (88 bucăți)

în baza unui contract de expediere unei firme chineze.

Conform H.G.R. 53570/1991 s-a

înființat SC P. SA, urmare reorganizării I.C.Ș.I.T.U.M. Timișoara, entitate

componentă a fostei I.M. Timișoara.

Reclamanta a vândut la 30 iunie

1995, cu factura nr. 110237/1995 și procesul-verbal de predare-primire din 30

iunie 1995 pârâtei U. SA Petroșani, documentația de execuție a produsului SMA 5

H.

Pârâtele au obținut de la O.S.I.M.

înregistrarea pentru produsul în discuție în temeiul art. 8-11 din Legea nr.

129/1992.

S-a constatat că reclamanta

justifică un interes legitim și personal în a promova acțiunea deoarece este

succesoarea în drepturi (prin reorganizare a persoanei juridice care a

proiectat produsul anterior anului 1989 și deci este îndreptățită să participe

la activități legate de execuția și comercializarea produselor în cauză. S-a

mai reținut că pârâtele au împiedicat-o pe reclamantă să participe la o

licitație desfășurată în legătură cu execuția și comercializarea produsului,

care a fost comercializat înainte de 1989 deci adus la cunoștința publicului.

Instanța a constatat că ceea ce

reclamanta a vândut pârâtelor a fost doar documentația de execuție (conform

facturii aflate la fila 153 din dosar) iar nu concepția de execuție a

produsului.

S-a apreciat că la data constituirii

depozitului de către pârâte, produsul nu mai avea caracter de noutate, el fiind

practic o copie a produsului conceput, executat și comercializat înainte de

1989 în România.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 462 din 31 octombrie 2003 a respins ca nefondat

apelul pârâtelor.

S-a constatat că din factura de

cumpărare invocată de pârâte rezultă fără echivoc că înstrăinarea a purtat

asupra documentației de execuție și de reutilizare a concepției inițiale și

deci nu s-a vândut creația în sine (concepția desenului), creație care nu putea

fi livrată în „3 exemplare”. S-a apreciat că lipsa unui contract cu clauze

precise și încheierea numai a unei facturi cu proces-verbal de livrare exclud

vânzarea concepției produsului și deci pârâtele nu au obținut dreptul de autor

asupra desenului industrial ci numai dreptul de a utiliza documentația în

procesul de fabricație.

S-a apreciat astfel ca dovedit

interesul reclamantei în a promova o atare acțiune.

Decizia nr. 462 din 31 octombrie

2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost completată

conform deciziei civile nr. 807 din 7 mai 2004 pronunțată de aceeași instanță

în sensul că s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei cu

obligarea pârâtelor apelante la 196.698.075 lei cheltuieli de judecată către

intimata reclamantă reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor din

dosar.

În motivarea acestei decizii

completatoare s-a reținut că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de

cheltuieli formulată de reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 14

din dosarul de apel).

S-a constatat că cererea este

întemeiată conform art. 274 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 462/31

octombrie 2003 a Curții de Apel București la 22 decembrie 2003, în termen legal

pârâtele au declarat recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

În fapt, s-a criticat soluția

instanței de apel pentru greșita apreciere că reclamanta mai are un interes în

promovarea acțiunii și pentru greșita apreciere a condițiilor necesare

dovedirii interesului și anume acesta să fie legitim, personal și actual, în

sensul prevăzut de art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/1992.

La 23 mai 2004 pârâtele S.C. G.I. SA

devenită pe parcursul procesului SC G.I.E. SA și, respectiv, SC U. SA

Petroșani, au declarat recurs și împotriva deciziei nr. 807 din 7 mai 2004

invocând dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. pentru greșita apreciere că

reclamanta mai putea face o cerere de completare câtă vreme decizia nr.

462/2003 a fost corect comunicată părții care o putea ataca cu recurs în 15

zile de la comunicare.

Recursurile au fost înregistrate pe

rolul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin

încheierea din 15 martie 2005 a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre

competentă soluționare secției civile și de proprietate intelectuală unde a

fost înregistrată la 6 aprilie 2005.

Recursurile sunt nefondate și se vor

respinge pentru următoarele considerente:

Recurentele nu au infirmat situația

de fapt reținută de instanțele de fond și, respectiv, de apel în sensul

obiectului vânzării care are la bază emiterea certificatului de înregistrare a

produsului în beneficiul pârâtelor.

În mod corect s-a constatat că nu

s-a înstrăinat ideea care să îndreptățească pârâtele să-și consacre un drept de

autor asupra produsului cumpărat.

Sub acest aspect instanțele au

constatat în mod legal și temeinic că reclamanta își justifica interesul să

promoveze acțiunea în anularea certificatului de înregistrare.

Recurentele nu au adus, în cererea

de recurs, argumente sau probe de natură să schimbe soluția pronunțată în

cauză.

S-a făcut numai o teorie a

condițiilor impuse de interesul care să motiveze introducerea unor acțiuni.

De altfel, indirect, pârâtele

recunosc că reclamanta continuă să fie titulara dreptului de autor asupra

concepției produsului de vreme ce au invocat posibilitatea pe care ar avea-o

reclamanta să-și înregistreze la O.S.I.M. modelul industrial ce face obiectul

prezentei acțiuni.

Instanțele au analizat interesul

reclamantei în toate cele trei aspecte invocate, inclusiv actualitatea

acestuia. Sub acest aspect corect s-a reținut de către instanța de fond că

reclamanta a fost împiedicată să participe la o licitație deschisă pentru

execuția și comercializarea produsului „susținere mecanizată la abataj” (din 21

august 2002).

Împiedicarea a fost expres constatată

de comisia de analizare a ofertelor și explicată pe împrejurarea că pârâtele

dețin certificat de înregistrare pentru produsul ce făcea obiectul licitației.

Mai mult decât atât s-a făcut dovada

cu procesul-verbal SM 6262 din 17 septembrie 2003 (fila 36 din dosarul de apel)

că și după pronunțarea sentinței de fond, reclamanta s-a izbit de opunerea

pârâtelor să participe la o licitație organizată pentru achiziționarea de

produse „pentru susțineri mecanizate de tip SMA 5 H sau similare”.

Se constată așadar că nu sunt

întrunite condițiile prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., care să

determine modificarea deciziei nr. 462/2003 a Curții de Apel în sensul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

De altfel se reține că nu au fost

invocate motive cu privire la fondul acțiunii de anulare a certificatului de

înregistrare nici în apel și nici în recurs.

Nici recursul îndreptat împotriva

deciziei 807/2004 al aceleiași instanțe de apel nu poate fi primit.

În mod corect s-a constatat de

instanța de apel că după pronunțarea deciziei nr. 462 din 31 octombrie 2003 nu

s-a avut în vedere cererea introductivă de instanță și nici întâmpinarea la

apel în care se indică în mod expres domiciliul procesual al reclamantei „în

vederea efectuării tuturor comunicărilor procesuale” recte, sediul firmei de

avocatură „M. și asociații S.C.P.A. L., București. Comunicarea deciziei nr.

462/2003 s-a făcut la sediul societății reclamante, cu nesocotirea

dispozițiilor art. 93 C. proc. civ.

Cererea de completare a

dispozitivului deciziei nr. 462/2003 formulate în temeiul art. 281

2

C. proc. civ. a fost înregistrată la 12 februarie 2004 la Curtea de Apel

București (conform soluției de la fila 76 dosar apel), în termen, în raport de

data de 7 februarie 2005 când reclamanta a primit citația pentru judecarea

apelului declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 462/2003.

Reclamanta, aflând în acest mod

despre hotărâre a formulat în termen cerere de completare a dispozitivului în

temeiul art. 281

2

C. proc. civ. care punea părților la dispoziție un

procedeu de remediere a omisiunilor fără să impună sau condiționeze această

cale de opțiunea pentru calea de atac legal prevăzută.

Pentru considerentele arătate se vor

respinge ca nefondate recursurile iar în raport de dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. se va admite cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata

reclamantă, urmând a fi obligate recurentele pârâte la 15.996 lei noi cu titlu

de cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtele SC U. S.A. Petroșani și SC G.I.E. S.A. împotriva

deciziilor civile nr. 462/C/din 31 octombrie 2003 și 807 din 7 mai 2004 ale

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurentele pârâte la 15.996

RON cheltuieli de judecată către reclamanta intimată SC P. S.A. Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.