ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 807/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 807/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea
de Apel Craiova, secția penală, prin încheierea din 26 ianuarie 2003, în baza
art.160
b
alin.1 și 3 C. proc. pen. a dispus menținerea arestării
preventive a inculpaților recurenți R.N.C. și M.E.F.
Împotriva
acestei încheieri, inculpatul R.N.C. a declarat recurs prin care a solicitat
judecarea sa în continuare în stare de libertate.
Examinând
recursul declarat în raport cu dispozițiile legale în vigoare, Înalta Curte
constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
În
acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.385
1
alin.2 C.
proc. pen.: „Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau
decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu recurs”.
O
asemenea excepție este prevăzută de art.159 alin.8 din același cod, potrivit
căreia „Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi
atacată cu recurs de procuror sau de inculpați”, dar această dispoziție are în
vedere numai situația în care măsura arestării a fost luată în faza de urmărire
penală, iar prelungirea poate fi dispusă numai de către instanță.
În
același sens sunt și prevederile cuprinse în art.141 alin.1 teza I C. proc.
pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, și anume:
1.
Încheierea dată în primă instanță și apel prin care se dispune luarea,
revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive....
poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat” de unde
rezultă, per a contrario, că împotriva încheierii prin care s-a dispus
menținerea arestării preventive de către instanță în recurs nu este supusă
acestei căi de atac.
De
altfel, încheierea instanței de recurs privind menținerea măsurii arestării preventive
nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea
posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei
firești, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu calea de atac a
recursului, nesocotindu-se astfel nornele legale referitoare la competența
instanțelor.
Se
constată că la data de 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția penală,
avea de soluționat recursul declarat, printre alții, și de către inculpatul R.N.C.,
împotriva deciziei penale nr.681 din 15 octombrie 2003 a Tribunalului Gorj și
cum recurentul era lipsit de apărare, cauza a fost amânată.
Așadar,
inadmisibilitatea mai este impusă și de reglementarea de ansamblu a căilor de
atac prevăzută de Codul de procedură penală, din care rezultă că recursul
împotriva încheierii se judecă întotdeauna de instanța legală, firească, de
recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau
numai odată cu fondul.
În consecință,
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.385
15
alin.1 pct.1 lit.a teza II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul
declarat de inculpatul R.N.C. împotriva încheierii de menținere a măsurii
arestării preventive, din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova și îl va
obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.N.C. împotriva încheierii de
menținere a măsurii arestării preventive, din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel
Craiova, pronunțată în dosarul nr.2223/2003.
Obligă
pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 10 februarie 2004.