ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2003

R  O  M  A  N  I  A

S-au

luat în examinare recursurile declarate de inculpații R.V.T.B. și D.L.N. împotriva

încheierii  din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

S-au

prezentat recurenții inculpați aflați în stare de arest, asistați de apărători

aleși, primul de avocat U.V. iar al doilea, de avocat D.V.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Procurorul

a ridicat excepția inadmisibilității recursurilor, în raport de dispozițiile

art.159 din Codul de procedură penală, care se referă exclusiv  la prelungirea

măsurii arestării preventive cerute de procuror, în faza de urmărie penală.

Apărătorul

ales al inculpatului R.V.T.B.a solicitat respingerea excepției invocate de

procuror și pe fond, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și punerea

de îndată a inculpatului în libertate.

Apărătorul

ales al inculpatului  D.L.N. a pus concluzii în același  sens, și anume, să se

dispună respingerea excepției invocată de procuror, iar pe fond să se admită

recursul inculpatului, să se caseze hotărârea atacată și să se dispună punerea

inculpatului în libertate, de îndată.

Inculpații

R.V.T.B. și D.L.N., pe rând, având ultimul cuvânt au declarat că sunt de acord

cu susținerile apărătorilor lor.

C

U  R  T  E  A,

Asupra

recursurilor de față:

In baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Curtea

de Apel București,Secția I penală prin încheierea din 20 decembrie 2002, a

admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind

prelungirea arestării preventive a inculpaților R.V.T.B. și D.L.N. cu 30 de

zile, respectiv de la 21 decembrie 2002 până la 19 ianuarie 2003 inclusiv.

Impotriva

acestei hotărâri au declarat recursuri inculpații, care au solicitat,ca prin

admiterea acestora și casarea încheierii, să se dispună respingerea sesizării

parchetului și punerea lor de îndată în libertate, pentru a fi judecați în

această stare, deoarece ei nu au cum să influențeze buna desfășurare a

procesului, neprezentând pericol pentru ordinea publică.

Examinând

recursurile declarate în raport cu dispozițiile legale în vigoare, Curtea

constată recursurile inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare.

In

acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.385

1

alin.2 din

Codul de procedură penală „Incheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu

sentința sau decizia

recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, pot fi atacate cu recurs”.

O

asemenea excepție este prevăzută de art.159 alin.7 din același cod, potrivit

căreia „ Incheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi

atacată cu recurs de procuror sau de inculpați”, dar această dispoziție are în

vedere numai situația în care măsura arestării a fost luată în faza de urmărire

penală, iar prelungirea poate fi dispusă numai de către instanță (cum

desemnează legiuitorul –marginal- instituția „Procedura prelungirii arestării

de către instanță”).

In

același sens sunt și prevederile cuprinse în art.141 alin.1 teza întâi din

Codul de procedură penală, și anume : „Incheierea dată în primă instanță prin

care se dispune luarea,

revocarea,înlocuirea sau încetarea

unei

măsuri preventive

poate fi atacată separat

cu recurs de procuror sau de

inculpat de unde rezultă,

per a contrario,

că împoptriva încheierii prin

care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului, se poate

declara recurs numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Această

soluție se impune, nu numai ca respectare a regulii impuse de legiuitor, dar și

pentru asigurarea desfășurării procesului penal cu celeritate, într-un termen

rezonabil, „exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemtul

nostru procesual, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamnetale, care consacră la art.6 pct.1 dreptul oricărei

persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen

rezonabil a cauzei sale” (Curtea Constituțională, decizia nr,.299 din 7

noiembrie   2002, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr,.890 din 9

decembrie   2002).

In

consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art.385

15

alin.1 pct.1 lit.a din Codul de procedură penală va respinge ca inadmisibile

recursurile declarate de inculpați R.V.T.B. și D.L.N și îi va obliga pe

recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații R.V.T.B. și D.L.N împotriva

încheierii din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

Obligă

pe recurenți la plata sumei de câte 400.000 lei fiecare , cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.