ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 645/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.P.B. împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală. S-a prezentat inculpatul, asistat de apărător din oficiu, avocat R.N. Procedura de citare a fost îndeplinită. Instanța pune în discuția părților admisibilitatea recursului. Apărătorul lasă la aprecierea instanței admiterea recursului. Procurorul cere respingerea recursului, ca inadmisibil. Incheierile nu pot fi atacate cu recurs. Inculpatul consideră că recursul este admisibil. C U R T E A Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr.1831/2002, a Curții de Apel București – Secția a II-a penală, s-a dispus, printre altele, prelungirea arestării preventive a inculpatului C.P.B.

pe timp de 30 de zile, începând cu data de 22 ianuarie 2003 și până la 20 februarie 2003. Sub acest aspect instanța de fond a pus din oficiu în discuția părților necesitatea menținerii stării de arest a inculpatului, iar reprezentantul parchetului a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului. Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că nu s-au schimbate temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, astfel că cererea formulată de procuror îndeplinește condițiile prevăzute de art.155 și urm. din Codul de procedură penală. Impotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs solicitând respingerea cererii de prelungire a arestării preventive și punerea sa în libertate.

Recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta în continuare: In Codul de procedură penală este reglementată instituția prelungirii arestării preventive a inculpatului numai pentru situația în care această măsură a fost luată în cursul urmăririi penale, iar dosarul nu a fost înaintat spre judecare instanței. Această lege nu cuprinde, așadar, nici o dispoziție care să prevadă expres competența instanței de a prelungi arestarea inculpatului în timpul judecății în primă instanță sau în căile ordinare de atac și procedura de prelungire a acestei măsuri preventive. In aceste condiții pot fi atacate cu recurs potrivit art.159 alin.7 din Codul de procedură penală, numai încheierile prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive pronunțate în cauzele aflate în curs de urmărire penală.

In cauzele aflate în curs de judecată încheierile de prelungire a măsurii arestării preventive nu sunt supuse recursului, întrucât legea, nereglementând prelungirea arestării preventive în această fază a procesului penal, nu prevede nici posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor prin care instanțele dispun prelungirea măsurii arestării preventive. In regimul Codului de procedură penală aflat în vigoare, instanța de judecată sesizată cu judecarea unei cauze în care inculpatul a fost arestat preventiv este obligată potrivit art.300 din acest cod, să verifice legalitatea arestării odată cu verificarea legalității actului de sesizare. In cazul constatării că actul de sesizare a fost regulat întocmit și că măsura arestării preventive a fost legal luată față de inculpat, arestarea preventivă rămâne valabilă, în conformitate cu art.149 al.3 Cod procedură penală, până la soluționarea definitivă a cauzei, dacă nu intervine ulterior revocarea ei.

Deci, neexistând o dispoziție explicită în legea de procedură penală aflată în vigoare care să oblige instanța de a examina la fiecare 30 zile legalitatea arestării preventive a inculpatului după îndeplinirea obligației prevăzute în art.300 Cod procedură penală, recursul declarat împotriva unei încheieri de prelungire a arestării preventive în cursul judecății este inadmisibil. Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C.P.B. împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie 2003.