ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 645/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de inculpatul C.P.B. împotriva încheierii de ședință

din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel București – Secția a II-a

penală.

S-a

prezentat inculpatul, asistat de apărător din oficiu, avocat R.N.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Instanța

pune în discuția părților admisibilitatea recursului.

Apărătorul

lasă la aprecierea instanței admiterea recursului.

Procurorul

cere respingerea recursului, ca inadmisibil. Incheierile nu pot fi atacate cu

recurs.

Inculpatul

consideră că recursul este admisibil.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 17 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr.1831/2002,

a Curții de Apel București – Secția a II-a penală, s-a

dispus, printre altele, prelungirea arestării preventive a inculpatului C.P.B.

pe timp de 30 de zile, începând cu data de 22 ianuarie 2003 și până

la 20 februarie 2003.

Sub

acest aspect instanța de fond a pus din oficiu în discuția

părților necesitatea menținerii stării de arest a

inculpatului, iar reprezentantul parchetului a solicitat prelungirea duratei

arestării preventive a inculpatului.

Pentru

a  pronunța această încheiere prima instanță a reținut

că nu s-au schimbate temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, astfel că cererea formulată de

procuror îndeplinește condițiile prevăzute de art.155 și

urm. din Codul de procedură penală.

Impotriva

acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs solicitând respingerea

cererii de prelungire a arestării preventive și punerea sa în

libertate.

Recursul

este inadmisibil pentru motivele  ce se vor arăta în continuare:

In

Codul de procedură penală este reglementată instituția

prelungirii arestării  preventive a inculpatului  numai pentru

situația în care această măsură a fost luată în cursul

urmăririi penale, iar dosarul nu a fost înaintat spre judecare

instanței.

Această

lege nu cuprinde, așadar, nici o dispoziție care să prevadă

expres competența instanței de a prelungi arestarea inculpatului în

timpul  judecății în primă instanță sau în căile

ordinare  de atac și procedura de prelungire a acestei  măsuri

preventive.

In

aceste condiții pot fi atacate cu recurs  potrivit art.159 alin.7 din

Codul de procedură penală, numai încheierile prin care s-a

hotărât asupra prelungirii arestării preventive pronunțate în

cauzele aflate în curs de urmărire penală.

In

cauzele aflate în curs de judecată încheierile de prelungire a

măsurii arestării preventive nu sunt supuse recursului, întrucât

legea, nereglementând prelungirea arestării preventive în această

fază a procesului penal, nu prevede nici posibilitatea atacării cu

recurs a hotărârilor prin care instanțele dispun prelungirea

măsurii arestării preventive.

In regimul Codului de procedură penală aflat în

vigoare, instanța de judecată sesizată cu judecarea  unei cauze

în care inculpatul a fost arestat preventiv  este obligată potrivit

art.300 din acest cod, să verifice legalitatea arestării odată

cu verificarea legalității actului de sesizare. In cazul constatării

că actul de sesizare a fost regulat întocmit și că măsura

arestării preventive a fost legal luată față de inculpat,

arestarea preventivă rămâne valabilă, în conformitate cu art.149

al.3 Cod procedură penală, până la soluționarea

definitivă a cauzei, dacă nu  intervine ulterior revocarea ei.

Deci, neexistând o dispoziție explicită în legea de

procedură penală aflată în vigoare care să oblige

instanța de a examina la fiecare  30 zile legalitatea arestării

preventive a inculpatului după îndeplinirea obligației prevăzute

în art.300  Cod procedură penală, recursul declarat împotriva unei

încheieri de prelungire a arestării preventive în cursul

judecății este inadmisibil.

Conform   art.192   alin.2   Cod   procedură penală

inculpatul  va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C.P.B.

împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2003 a

Curții de Apel  București – Secția a II-a penală.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 februarie 2003.