ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3154/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3154/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 septembrie 2003 pe

rolul Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta SC P.G. SA Craiova a chemat în judecată pârâta SC M. SRL Comănești

solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: încetarea

fabricării de către pârâtă a produselor realizate sub marca S. având desenul și

modelul industrial protejat la OSIM de către reclamantă; confiscarea și

distrugerea produselor fabricate de pârâtă sub această marcă; obligarea pârâtei

la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, evaluat provizoriu la suma de 1

miliard lei; obligarea

pârâtei

la prezentarea de informații privind circuitele de distribuire a mărfurilor

ilegal marcate, cantitatea de marfă fabricată.

Prin sentința nr. 1492 din 29

septembrie 2004 s-a respins excepția prematurității și s-a admis, în parte,

acțiunea. S-a dispus încetareafabricării de către pârâtă a propriilor produse

realizate sub marca S. având desenul și modelul industrial protejate la

O.S.I.M. de SC P.G. SA și confiscarea, precum și distrugerea produselor

fabricate de pârâtă sub marca S. și celor având desenul și modelul industrial

protejate la O.S.I.M. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de

661.470.000 lei cu titlu de pretenții și suma de 31.101.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

La soluționarea cauzei instanța a

avut în vedere actele dosarului, în raport cu care a reținut următoarele:

Potrivit certificatului de

înregistrare nr. 38878 pentru marca S. cu element figurativ al cărei titular

este P.G. SA, această societate are protecția și un drept exclusiv de utilizare

a mărcii începând cu 10 februarie 1999.

Reclamanta mai deține totodată și un

drept exclusiv asupra modelului, conform certificatului de înregistrare nr. 009475

a modelului industrial-biscuit.

Pârâta a fabricat produsul de

patiserie, biscuiți sărați, cu forma structurată pe modelul și desenul conceput

de reclamantă și înregistrat la O.S.I.M. iar aceste produse au fost

comercializate cu ambalaje având înscris modelul și desenul, inclusiv marca S.,–

marcă înregistrată la O.S.I.M. de reclamantă. Pentru a concluziona în acest

sens instanța a avut în vedere și concluziile expertului tehnic de

specialitate.

Cu referire la prevederile art. 35

din Legea nr. 84/1998, care conferă un drept exclusiv asupra mărcii

titularului, s-a reținut că este întemeiată cererea reclamantei de încetare a

fabricării de către pârâtă a propriilor produse realizate sub marca S., având

desenul și modelul industrial protejate la O.S.I.M. de SC P.G. SA.

S-a apreciat totodată că este fondat

și capătul de cerere având ca obiect confiscarea și distrugerea produselor, în

conformitate cu art. 84 din Legea nr. 84/1998.

Instanța a reținut și că prejudiciul

suferit de reclamantă este cert și a fost cuantificat în speță prin raportul de

expertiză tehnică de specialitate.

Excepția de prematuritate a fost

respinsă cu motivarea că nu se aplică art. 720 C. proc. civ. întrucât nu este

litigiu având ca obiect o cerere în materie comercială evaluabilă în bani.

Apelul formulat de către pârâtă

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 18 din 28

februarie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, pentru următoarele motive:

Dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ. vizează procesele și cererile în materie comercială evaluabile în

bani iar acțiunea reclamantei are capătul principal de cerere încetarea

fabricării de către pârâtă a produselor realizate sub marca S., capăt de cerere

neevaluabil în bani.

Deși apelanta-pârâtă a susținut

constant că a încetat fabricarea produselor și nu a mai folosit marca S., nu a

dovedit susținerile sale; procesele verbale depuse în instanță neputând

constitui o astfel de dovadă câtă vreme emană chiar de la societatea pârâtă.

În ceea ce privește cuantificarea

prejudiciului s-a reținut că pârâta invocă în apărarea sa propriile nereguli

din evidența contabilă care nu au permis expertului de specialitate

determinarea exactă a acestuia, acesta fiind nevoit să apeleze la deducții logice

plecând de la cantitatea de ambalaj cu care pârâta s-a aprovizionat.

Împotriva deciziei de apel a

formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând următoarele motive în susținere:

Instanța de judecată nu a fost legal

constituită, în condițiile în care trebuia să califice calea de atac ca fiind

recurs și să judece cauza în complet format din trei judecători.

Acțiunea este prematur introdusă în

condițiile în care nu s-a realizat procedura concilierii directe în

conformitate cu art. 720 C. proc. civ. Potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998

și art. 51 din Legea nr. 129/1992, pentru prejudicii și despăgubiri partea

interesată se poate adresa instanței potrivit dreptului comun, iar dreptul

comun în materie îl reprezintă capitolul din codul de procedură civilă din care

face parte și art. 720

1

.

Primele două capete de cerere din

acțiunea reclamantei au rămas fără obiect, deoarece din momentul primirii

somației nr. 975 din 19 decembrie 2002 a luat măsurile necesare pentru stoparea

producerii biscuiților sărați cu forma revendicată de reclamantă iar de pe

ambalajele produselor fabricate a eliminat mențiunea „tip S.”.

Se critică modul de cuantificare a

prejudiciului suferit de către reclamantă, concluzionându-se în sensul că

reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu ca element al răspunderii civile

delictuale.

În ceea ce privește cuantificarea

prejudiciului, din declarația numitei T.D. rezultă că folosirea cuvântului tip S.

nu a cauzat o diminuare a consecințelor mărcii S.; se solicită a se avea în

vedere varianta 1 a raportului de expertiză și nu suplimentul, cu privire la

care, după ce se contestă concluziile expertului, se arată că oricum trebuie

refăcut în punctul referitor la cantitatea de ambalaj.

La termenul de judecată

recurenta-pârâtă a mai invocat și alte critici, cu sublinierea că sunt excepții

de ordine publică, cu sublinierea că sunt susținute și prin concluziile scrise.

Prin încheierea pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în ședința de la 9 iunie 2005,

în dosarul nr. 1128/2005, s-a admis cererea formulată de către recurentă și s-a

suspendat executarea silită a sentinței nr. 1492 din 29 septembrie 2004 a

Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia nr. 18 din 28 februarie 2005 a

Curții de Apel Bacău, până la soluționarea recursului declarat împotriva

deciziei nr. 18 din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Bacău.

Asupra criticilor invocate de către

recurenta-pârâtă, care datorită caracterului și efectelor se impune a fi

analizate înaintea celor formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată:

În recurs s-a invocat faptul că nu a

fost legal constituit completul de judecată și că trebuia calificată drept

recurs calea de atac de către curtea de apel, detaliindu-se această critică la

cuvântul pe fond în recurs în sensul că valoarea obiectului litigiului

solicitată de către reclamanta-intimată este sub 1 miliard lei, critică ce se

încadrează în art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 282

1

C.

proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă

instanță în cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare

de până la 1 miliard lei atât în materie civilă cât și în materie comercială.

Litigiul de față nu se circumscrie

dispozițiilor art. 282

1

C. proc. civ. în condițiile în care acțiunea

formulată de către reclamantă a fost fundamentată pe dispozițiile speciale ale

Legii nr. 84/1998 și Legea nr. 129/1992 privind mărcile și indicațiile

geografice și au drept cerere principală o acțiune în contrafacere prin care se

solicită dispunerea încetării fabricării de către pârâtă a produselor cu marcă,

desen și model industrial protejate la O.S.I.M. pe numele reclamantei, precum

și confiscarea și distrugerea unor asemenea produse fabricate de pârâtă.

Într-adevăr, cel de-al treilea capăt

de cerere vizează pretențiile reclamantei evaluate la 1 miliard lei, dar acesta

este un capăt de cerere accesoriu, care depinde de modul de soluționare al

celorlalte capete de cerere și astfel competența de soluționare aparține

instanței competente pe cererea principală conform art. 17 C. proc. civ.;

oricum hotărârea este supusă aceleiași căi de atac dat fiind principiul

unicității căii de atac.

Excepția de prematuritate a fost în

mod corect soluționată de instanțe prin aprecierea neincidenței în cauză a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., din perspectiva art. 304 pct.

5 C. proc. civ.

Într-adevăr, art. 720

1

C.

proc. civ. prevede obligativitatea încercării de soluționare a litigiilor prin

conciliere directă înainte de introducerea cererii de chemare în judecată în

procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani.

După cum rezultă din textul

procedural, sunt avute în vedere procesele și cererile în materie comercială

evaluabile în bani ori, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată,

ale cărei capete de cerere au fost redate mai sus, aceasta nu are natură

comercială și mai mult, nu toate capetele de cerere, cele principale, sunt

evaluabile în bani.

Art. 36 alin. (2) din Legea nr.

84/1998 prevede că pentru actele posterioare publicării mărcii se pot solicita

despăgubiri potrivit dreptului comun iar art. 51 alin. (3) din Legea nr. 129/1992

prevede că pentru prejudiciile cauzate părții prin reproducerea fără drept a

desenului sau modelului industrial, titularul are dreptul la despăgubiri

potrivit dreptului comun.

Trimiterea la dreptul comun are în

vedere normele și elementele care conturează răspunderea civilă în dreptul

comun.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat

mai sus, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 720

1

C.

proc. civ., drept comun în domeniul proceselor și cererilor în materie

comercială evaluabile în bani, este necesar să fie întrunite cerințele textului

legal, condiții care nu pot fi reținute pe argumentele arătate.

Critica vizând necompetența

materială a instanțelor anterioare, care se circumscrie dispozițiilor art. 304

pct. 3 C. proc. civ., nu este fondată.

Pe lângă faptul că în cazul

competenței materiale intervine competența funcțională, care se stabilește după

felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei instanțe și nu secții sau

complet de judecată, potrivit art. 33 alin. (3) și art. 34 alin. (4) din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în cadrul curților de apel și

tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate.

Prin urmare, nu are relevanță faptul

că nu a fost soluționată cauza de o secție de proprietate intelectuală atât

timp cât există posibilitatea legală a înființării de complete specializate.

În ceea ce privește critica invocată

la termenul de judecată referitoare la necitarea în cauză a O.S.I.M., cu

trimitere la Regula nr. 44 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998,

se constată că potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., peste termenul legal

de motivare a recursului pot fi invocate numai motive de ordine publică, caz în

care nu se încadrează motivul invocat de către recurentă vizând necitarea unei

alte părți, interesul în invocarea acesteia aparținând părții lezate.

Pe fondul cauzei:

Se invocă în cadrul recursului

faptul că primele două capete de cerere au rămas fără obiect în condițiile în

care, după primirea somației, s-au luat măsurile necesare pentru stoparea

producerii biscuiților sărați cu forma revendicată de reclamantă și eliminarea

de pe ambalajele produselor fabricate a mențiunii „tip S. ”.

Din această poziție procesuală a

recurentei-pârâte rezultă cu certitudine faptul că a recunoscut cererea

reclamantei-intimate prin care se invocă fabricarea de produse sub marca S. ,

având desenul și modelul industrial protejate la O.S.I.M. de către reclamantă.

Actele și probele invocate însă de

către recurentă în susținerea acestei critici nu sunt concludente din

perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc. civ., neputând dovedi cu certitudine că

s-a încetat producția unor asemenea produse și nu s-a mai folosit ambalajul cu

mențiunea respectivă și că, mai mult, chiar dacă s-a încetat producția, nu sunt

comercializate asemenea produse.

Pe de altă parte, hotărârea

judecătorească obținută de către reclamanta-intimată în temeiul dispozițiilor Legilor

nr. 129/1992 și nr. 84/1998 reprezintă garanția sancționării oricărei

activități a recurentei-pârâte care s-ar circumscrie faptelor penalizate în

cadrul litigiului de față.

Celelalte critici formulate în cauză

vizează reaprecierea probelor, aspecte ce nu mai pot fi verificate de către

instanța de recurs în urma abrogării alin. (11) al art. 304 C. proc. civ. prin

O.U.G. nr. 138/2000.

În considerarea celor reținute mai

sus, care susțin caracterul nefondat al criticilor formulate și analizate în

limitele arătate, Curtea urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta S.C. M. SRL Comănești împotriva deciziei nr. 18 A din 28 februarie

2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2006.