ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2007

HOTĂRÂRE
13.02.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 11

februarie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamanta V. Focșani, în contradictoriu cu pârâții SC P. SA și O.S.I.M., a

solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

decăderea pârâtei SC P. SA din drepturile conferite asupra mărcii „V." nr.

243.85, pentru servicii/produse din clasele 33, 35 și 39 a Clasificării

Internaționale de la Nisa și obligarea pârâtei O.S.I.M. la publicarea hotărârii

în B.O.P.I. și radierea mărcii din Registrul mărcilor, înregistrate la O.S.I.M.

În motivarea

acțiunii s-a arătat că pârâta SC P. SA nu a utilizat această marcă, pe o

perioadă neîntreruptă timp de 5 ani, pe teritoriul țării, astfel că sunt

aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 și

trebuie decăzută din drepturile conferite de marcă.

Pârâta SC P.

SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată.

În motivare a

arătat că marca „V." a fost înregistrată la O.S.I.M. de către V.T.C. SRL

sub nr. 14385/1994, pentru clasele de produse/servicii: 33 - producție de

vinuri și produse distilate, 35 - import-export, comercializare băuturi

alcoolice și diverse, publicitate și reclamă; 39- transport, depozitate și

ambalare, societate care i-a cesionat în anul 2004, toate drepturile și

obligațiile privind această marcă.

Pârâta a mai

arătat că marca „V." are o primă perioadă de protecție de 10 ani, conform

art. 29 din Legea nr. 84/1998, că cererea de decădere trebuie formulată în

cursul duratei de protecție a mărcii și că în prezent, marca se află în a doua

perioadă de protecție, ca urmare a reînnoirii ei, pentru perioada 12 decembrie

2004-12 decembrie 2014. S-a mai arătat că marca a fost folosită, în perioada

precizată de reclamanți, respectiv 2000-2005, atât de SC V.T.C. cât și de SC P.

SA pe teritoriul României.

Prin sentința

civilă nr. 405 din 16 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus decăderea pârâtei SC P.

SA din drepturile asupra mărcii „V." și a obligat pârâtul O.S.I.M. să

publice hotărârea după rămânerea definitivă și irevocabilă în B.O.P.I.,

secțiunea mărci și

s-a respins capătul de cerere privind

obligarea O.S.I.M. la radierea mărcii din Registrul Național al Mărcilor ca

nefondată.

Prin aceeași

hotărâre, pârâta a fost obligată la plata sumei de 366.000 lei către

reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea

hotărârii, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosarul cauzei,

s-a dovedit interesul reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât denumirea

comercială a acesteia coincide cu denumirea mărcii în litigiu, că nu s-a

dovedit folosirea mărcii pe teritoriul României, comercializarea ei, în mod

efectiv și serios de către pârâtă și că toate înscrisurile depuse, dovedesc

doar împrejurarea efectuării actelor care pregătesc activitatea de

comercializare a produselor sub această marcă.

S-a mai

reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că, după înscrierea

mărcii începe o nouă perioadă de protecție de 10 ani, deoarece pentru această

susținere nu există suport legal, că situațiile în care marca se reînnoiește și

aceea în care drepturile asupra mărcii se concesionează, nu constituie excepție

de la dispozițiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998, aplicabile cauzei.

Referitor la

capătul de cerere privind radierea mărcii din Registrul Național de Mărci,

acesta este nefondat, deoarece radierea se poate dispune numai în urma anulării

mărcii, ca urmare a neînregistrării ei, situație care nu se regăsește în speță.

Prin decizia

civilă nr. 37 A din 16 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva hotărârii instanței de fond.

Î

n motivarea hotărârii, instanța de apel a

reținut cu privire la motivele de apel, următoarele:

Prin

respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate în proprietatea

intelectuală, prin care să se stabilească utilizarea efectivă a mărcii

„V." în perioada 2000-2005, de către titularul SC V.T.C. SRL București, nu

s-a încălcat dreptul la apărare al apelantei.

În raport de

dispozițiile art. 167 alin. (l), art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 47

din Legea nr. 84/1998, nu se poate pretinde unui expert de specialitate să

formuleze o opinie asupra unor aspecte, pe care însăși instanța este chemată să

le dezlege.

Excepția

prematurității acțiunii este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, deoarece

termenul de 5 ani este împlinit în raport de data formulării cererii de chemare

în judecată, respectiv 10 februarie 2005, iar cerințele art. 45 din lege sunt

verificate pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani, indiferent dacă acestea se

plasează în durata de prestație inițială sau cea reînnoită și în contradictoriu

doar cu titularul actual al mărcii nu și cu cel anterior.

Critica

privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii prin care s-a reținut că

apelanta nu a folosit în mod efectiv și serios marca, deși s-au administrat

multiple probe în acest sens s-a apreciat ca fiind nefondată, reținând ca și

instanța de fond, că toate înscrisurile depuse nu constituie decât dovezi ale

inițierii utilizării mărcii, că din facturile depuse nu rezultă efectuarea

actelor comerciale sub marca „V.", că abia din facturile emise după data

introducerii acțiunii, 10 februarie 2005, se dovedește acest lucru dar nu pot

fi luate în considerare deoarece interesează perioada anterioară formulării

cererii de chemare în judecată și că procesele-verbale sunt nerelevante pentru

că nu identifică cert cantitățile de vin îmbuteliate de partenerii comerciali

ai apelantului, astfel cum au fost livrate de către apelanta-pârâtă, precum și

momentul de început al raporturilor comerciale.

Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta SC V.T.M. SA (fostă SC P. SA) a

formulat recurs prin care a criticat nelegalitatea hotărârii.

Astfel, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că

hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că s-a reținut pe de

o parte ca fiind suficientă prezentarea selectivă a unor acte dacă ele atestă

folosirea efectivă și serioasă a mărcii și pe de altă parte, s-a reținut că

s-au produs dovezi doar pentru 4 livrări de vin și că nu s-a dovedit amploarea

actelor comerciale de folosire a mărcii.

În temeiul

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a schimbat

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului nr. 49 din 16 mai 2002

încheiat de SC V.T.C. SRL cu SC K.D. SRL, interpretând greșit art. 2 din

contract.

În motivarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a

susținut că a fost încălcat dreptul de apărare al pârâtei, că instanța și-a

depășit cadrul procesual cu care a fost investită, că a aplicat și interpretat

greșit textul de lege: „oricând în cursul duratei de protecție a mărcii va

figura atât durata inițială cât și eventualele prelungiri de protecție prin

reînnoire" și că s-a aplicat greșit art. 146 lit. c) din Legea nr.

84/1998.

În final

recurenta a arătat că în mod eronat s-a respins apelul motivat de faptul că nu

s-a produs dovada unei utilizări efective și serioase în decurs de 5 ani

neîntrerupți, deoarece textul de lege impune ca cerință obligatorie pentru

decădere o perioadă de 5 ani în care marca să nu fi fost utilizată, astfel că

„neutilizarea neîntreruptă 5 ani" nu echivalează cu „utilizarea

neîntreruptă de 5 ani" și că este suficientă o singură utilizare în

această perioadă pentru a se înlătura decăderea.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii introductive în

principal ca prematură și în subsidiar ca nefondată.

Analizând, pe

rând, motivele recursului promovat de pârâtă, urmează ca acesta să fie respins

pentru următoarele considerente:

Prin

respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate industrială nu a fost

încălcat dreptul de apărare al recurentei.

Art. 47 din

Legea nr. 84/1994 menționează că dovada folosirii mărcii revine titularului

acestuia și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Dar în art.

167 alin. (1) C. proc. civ. se arată că dovezile se pot încuviința numai dacă

instanța socotește că ele pot să aducă dezlegare pricinii, afară de cazul când

ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.

Prin expertiza

tehnică de specialitate, recurenta a susținut că vrea să dovedească deplina

folosire a mărcii dar în raport de dispozițiile procedurale, instanța în mod

corect a apreciat că nu este pertinentă cauzei, în condițiile în care dovada

acestei împrejurări se poate face prin înscrisuri, nefîind necesară opinia unui

specialist pentru a se demonstra că marca a fost folosită timp de 5 ani.

Instanța de

apel nu și-a depășit limitele cu care a fost investită prin cererea de chemare

în judecată prin care s-a solicitat decăderea, ca urmare a nefolosirii mărcii

în perioada 2000-2005.

Astfel, s-a

arătat că excepția prematurității acțiunii nu poate fi admisă pentru că

termenul de 5 ani prevăzut de art. 45 din Legea nr. 84/1998, este împlinit în

raport de data introducerii cererii, adică 10 februarie 2005, în funcție de

care s-a analizat excepția formulată precum și probele administrate pentru

folosirea efectivă și în mod serios a mărcii.

Nu se poate

reține că s-a dat o interpretare greșită sintagmei „oricând în cursul duratei

de protecție a mărcii", deoarece instanța a reținut în contextul arătat că

reînnoirea înregistrării mărcii în condițiile art. 29 din lege, nu echivalează

cu o nouă înregistrare, și că reînnoirea afectează doar durata de protecție a

mărcii, în sensul prelungirii acesteia pentru încă 10 ani, echivalând cu o

prelungire a protecției și nu cu însăși încetarea dreptului la marcă.

Cu privire la

aplicarea greșită a Legii nr. 84/1998, respectiv a art. 46 din lege, în sensul

că nu s-a asimilat folosirii efective a mărcii, aplicarea mărcii pe produse sau

pe ambalaje, exclusiv în vederea exportului, această critică nu poate fi

reținută pentru următoarele considerente:

Instanța de

apel a reținut că a fost aplicat semnul înregistrat ca marcă pe produsele

îmbuteliate destinate exportului, dar că această împrejurare nu reprezintă

decât indicii unei utilizări efective, insuficiente însă, pentru conturarea

unei concluzii ferme în acest sens.

Instanța arată

însă, în continuare, de ce nu poate să rețină această situație decât doar ca

indicii ai utilizării efective a mărcii și nu utilizarea efectivă și serioasă a

acesteia.

Astfel, față

de contractul încheiat cu SC K.D. SRL, s-a reținut că acesta este unicul temei

pentru utilizarea mărcii în perioada 2002-2004, dar, dată fiind clauza de

exclusivitate și perioada îndelungată de derulare a contractului, erau necesare

dovezi mai ample de folosire a acestei mărci.

Ori, prin cele

4 livrări de cantități de vin în favoarea SC K.D. SRL, ( mai importante decât

alte livrări efectuate către alți comercianți în aceeași perioadă) nu s-a

demonstrat utilizarea efectivă și serioasă a mărcii în sensul legii.

Când instanța

a reținut că era necesară prezentarea selectivă a unor înscrisuri pentru a

atesta folosirea efectivă și serioasă a mărcii, pentru ca apoi, analizând pe

rând probele produse în combaterea acțiunii, să constate că nu sunt suficiente

pentru dovedirea amplorii actelor comerciale, nu înseamnă că s-a contrazis în

motivarea hotărârii.

Instanța a

analizat pe rând fiecare probă administrată de recurentă în dovedirea utilizării

mărcii, raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la cererea

recurentei-pârâte, facturile din care rezultă comercializarea de sticle cu

diferite soiuri de vin, contractul de vânzare-cumpărare și colaborare

comercială nr. 49 din 16 mai 2002, contractul de prestări servicii nr. 103,

prin care s-a prevăzut realizarea unei producții de îmbuteliere vin sec, pentru

export, facturile cu nr. 6624812 din 19 noiembrie 2002 și nr. 2275259 din 31

octombrie 2002 atestând îmbutelierea a 300-a, rezultă 492 de sticle de vin,

facturile nr. 507800 din 21 martie 2003 și nr. 608002 din 12 decembrie 2003,

bonurile de casă de la supermarketul Carrefour și în mod corect a reținut că

toate aceste înscrisuri nu sunt suficiente să dovedească utilizarea efectivă și

serioasă a mărcii.

S-a apreciat în mod

corect, față de importanța actelor efective de folosire a mărcii, că toate

operațiunile desfășurate în perioada 2 august 2004-17 ianuarie 2005 sunt doar

acte pregătitoare utilizării.

Astfel, respectiv

comandarea etichetelor și realizarea concretă a acestora, comandarea capsulelor

termocontractibile purtând marca, pentru finalizarea îmbutelierii și sigilării

soiurilor de vin, comandarea lăzilor pentru transport, solicitarea alocării de

coduri pentru produsele realizate pentru care s-au comandat modelele de

etichete sunt înscrisuri care nu pot dovedi concretizarea efectivă a utilizării

mărcii din litigiu.

Nu se poate reține că

s-a făcut o interpretare eronată a contractului nr. 49/2002, respectiv a art. 2

din acesta, înlăturând astfel o probă importantă în dovedirea susținerilor

pârâtei.

În art. 2 al

Capitolului 3 din contractul de vânzare-cumpărare și colaborare comercială nr.

49 din 16 mai 2002, la alin. (3), se prevede că vânzătorul V.T.C. SRL, să nu

mai permită altor firme din România, să folosească pe etichete brandurile

înregistrate de el însuși, nici cu titlu gratuit și nici cu plată, dacă aceste

branduri sunt folosite și pe sticlele îmbuteliate de cumpărătorul K.D. SRL.

În mod corect,

instanța de apel a reținut că o asemenea clauză, asigură exclusivitatea

folosirii mărcii V. de către recurentă, dar așa cum s-a arătat deja în această

perioadă, 2002-2004 (cele 4 livrări mai importante) nu sunt decât indicii unei

utilizări efective și nu concretizarea însăși a acestei folosiri.

Nu se poate reține ca

fiind eronat respins apelul, pentru motivarea că nu s-a dovedit utilizarea

efectivă și serioasă a mărcii timp de 5 ani, făcându-se în mod greșit

echivalentul între neutilizarea neîntreruptă 5 ani și utilizarea neîntreruptă 5

ani.

Potrivit art. 45 din

Legea nr. 84/1998 alin. (1) lit. a), orice persoană interesată poate solicita

oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din

drepturile conferite de marcă dacă fără motive justificative, marca nu a făcut

obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României, într-o perioadă

neîntreruptă de 5 ani pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a

fost înregistrată.

Rezultă astfel din

textul de lege invocat, că folosința trebuie să fie reală și neechivocă.

Comandarea de

etichete, ambalaje de transport, precum și folosirea semnului depus altfel

decât pentru a distinge produsele oferite spre vânzare, nu pot fi asimilate

actelor de folosință și de exploatare a mărcii. Decăderea reprezentând o

sancțiune pentru deturnarea mărcii de la scopul în care i se acordă și i se

recunoaște protecția.

În concluzie,

criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt

fondate și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul se va

respinge ca atare.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de SC V.T.M. SA, împotriva deciziei nr. 7 A din martie 2006 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-07-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5986/2005
ul național reglementar. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 1817 de la 27 septembrie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclama
ÎCCJ 2010-04-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2563/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de fată, reține cele ce urmează: Prin cererea înregistrată sub nr. 4251 din 10 noiembrie 2005, reclamanta S.C. V.I. S.R.L., prin reprezentant legal, a chemat în judec
ÎCCJ 2012-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7094/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1672 din 21 aprilie 2008 la Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC V. SRL București a chemat în judecată p
ÎCCJ 2006-06-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5849/2006
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2004 sub nr. 2661 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta I.I.N. d.d. a so
ÎCCJ 2013-04-03
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 541/2015
prin cererile formulate de către pârâta-reclamantă, nu se solicită și nici nu se contestă îndeplinirea de către O.S.I.M. a unei obligații prevăzute în sarcina sa. Prin sentința civilă nr. 749/03 aprilie 2013, Tribunalul București a respins
Sursă