ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2007

Asupra recursului de față, constată:

Prin

sentința civilă nr. 472 din 12 mai 2004 Tribunalul Prahova, secția civilă,

rejudecând după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții

I.M.A., G.E.O., G.D.V., G.G.N., G.Ș.L. și G.S.R. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul

Educației Naționale și Consiliul Local Breaza și a constatat că reclamanții

sunt proprietarii imobilului construcție și teren în

suprafață de 2899 mp situat în orașul Breaza, județul

Breaza.

Sentința

menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia

nr. 977/2005 și decizia 472/2005 ale Curții de

Apel Ploiești.

Prin cererea înregistrată la 15 septembrie 2006

reclamanții au cerut

revizuirea sentinței menționate,

invocând incidența art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În

motivarea cererii revizuienții au susținut că nu au știut că terenul

care a aparținut autorilor lor măsoară în

realitate 3218 mp și nu 2899 mp, astfel cum au solicitat și s-a stabilit prin

decizia atacată cu revizuire, aspect

de care au luat cunoștință

ulterior, prin consultarea încheierii de intabulare și a documentației

cadastrală, înscrisuri care le-au fost eliberate de Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară abia la data de 31 august 2006.

Prin sentința civilă nr. 1436 din 17 noiembrie

2006 Tribunalul Prahova,

secția civilă, a respins excepția

tardivității cererii și excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de Ministerul Educației și învățământului.

Prin aceiași sentință a fost respinsă

cererea de revizuire formulată de reclamanți.

În motivarea sentinței instanța a reținut

că încheierea de intabulare și documentația cadastrală, înscrisuri noi și

determinante, nu întrunesc însă cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. întrucât nu au fost reținute de partea potrivnică iar reclamanții nu au

făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința lor care să-i fi

împiedicat să le procure și să le depună la dosarul cauzei.

Prima instanță a reținut și faptul că art.

41 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare prevede

posibilitatea ca orice persoană interesată să poată cerceta cartea funciară iar

la cerere să i se elibereze extrase, certificate sau copii conforme cu

originalul de pe cărțile funciare planuri sau înscrisuri. Ca atare, instanța a

reținut că nu poate primi apărarea reclamanților în sensul că nu ar fi putut

obține astfel de relații în cursul procesului finalizat cu pronunțarea

hotărârii atacată cu revizuire, sub motiv că încă nu li se recunoscuse dreptul

de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 113 din 6 martie

2007 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a respins ca nefondat apelul declarat de revizuienta W.G.G.N. pentru

aceleași considerente reținute și de prima instanță.

În motivarea deciziei instanța a mai reținut

și faptul că nu se poate reține că aceste înscrisuri ar fi fost determinante și

ar fi condus la darea unei alte soluții în litigiul anterior în condițiile în

care, prin ele însele, nu fac dovada dreptului de proprietate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuienta W.G.G.N., invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului revizuienta

susține că imposibilitatea obiectivă de a înfățișa înscrisurile în fața

instanței nu a fost determinată de imposibilitatea de a le procura, astfel cum

greșit au reținut instanțele de fond, ci a fost consecința directă și imediată

a imposibilității obiective de a cunoaște despre existența lor.

Revizuienta susține totodată că

înscrisurile noi, anume documentația cadastrală și încheierea de intabulare au

fost întocmită și respectiv pronunțată, la cererea părții adverse care, cu rea

credință, nu Ie-a prezentat instanței investite cu judecata cererii de

revendicare și fără vreo culpă din partea revizuienților sub acest aspect, fapt

ce echivalează „cu motivul mai presus de voința lor" care a „determinat

imposibilitatea prezentării anterioare a înscrisurilor invocate".

Totodată,

revizuienta susține că aceste înscrisuri erau determinante

pentru soluționarea litigiului, concluzie ce se impune din faptul că

instanța a admis doar în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamanți,

mențiune determinată doar în raport de

întinderea suprafeței de teren. Ca

atare, revizuienta apreciază că dacă

instanța ar fi avut cunoștință de

documentația

cadastrală ar fi observat că raportul de expertiză întocmit în

timpul

procesului nu se coroborează cu aceasta și ar fi putut aprecia cu privire la

întreaga suprafață de 3218 mp.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru

următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Cu alte cuvinte, înscrisul doveditor nou

invocat trebuie, în primul rând, fie să fi fost reținut de partea potrivnică,

fie să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților.

Or, în speță, în mod corect instanțele de

fond au reținut că înscrisurile invocate de revizuienti, anume documentația

tehnică de înscriere în carte funciară întocmită de Oficiul de cadastru,

geodezie și cartografie al jud. Prahova, la cererea proprietarului Ministerul

Apărării Naționale înregistrată sub nr. 18/S din 4 februarie 2004 și,

respectiv, încheierea nr. 1285 din 15 aprilie 2004 a Judecătoriei Câmpina,

biroul de carte funciară nu întrunesc o asemenea cerință.

Publicitatea imobiliară întemeiată pe

sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea

funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același

teritoriu administrativ și, respectiv, are ca scop instituirea posibilității

pentru orice persoană

interesată să poată

cerceta și să se poată informa în acest sens.

Mențiunile cuprinse în aceste registre și

evidențe nu întrunesc cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. întrucât fiind publice și întocmite în scopul informării oricărei

persoane interesate despre situația unui imobil ele pot fi consultate oricând

de către părțile implicate într-un litigiu și pot fi verificate de către

experții care întocmesc lucrări în legătură cu astfel de imobile.

În acest context al analizei este de

menționat că nu poate fi primită nici apărarea recurentei în sensul că nu ar fi

cerut în timpul procesului de revendicare consultarea acestor evidențelor

publice sub motiv că nu ar fi știut de existența acestora, întrucât o asemenea

necunoaștere îi este imputabilă.

Mai mult, cerința prevăzută de art. 322

pct. 5 C. proc. civ., referitoare la imposibilitatea obiectivă de prezentare a

unor înscrisuri, presupune ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fi

fost determinat fie de ascunderea acestora de către partea potrivnică fie de

existența unor

împrejurări de fapt care să

fi împiedicat partea să le descopere, împrejurări

care să fi fost mai

presus de voința acesteia.

Cerința nu este îndeplinită cât timp

aceste înscrisuri nu au fost ascunse de partea potrivnică și, respectiv, nu au

fost descoperite și înfățișate instanței ca urmare a unei atitudini subiective

a părții interesate, adică urmare a unei conduite neglijente adoptată de

aceasta constând în omisiunea de a consulta un registru public.

Cu alte

cuvinte, revizuirea unei hotărâri judecătorești irevocabile nu

poate fi primită cât timp partea interesată invocă motive subiective

pentru

care nu a prezentat unei instanțe

judecătorești anumite înscrisuri, cum se

invocă și în speța dedusă

judecății, și nu motive obiective, astfel cum prevede legea.

Pentru considerentele arătate, care

fac inutilă analizarea criticii referitoare la caracterul determinant al

înscrisurilor invocate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății

se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta W.G.G.N. împotriva

deciziei nr. 113 din 6 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2007.