ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6977/2008

Asupra recursului civil de față,

Analizând

actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 816 din 28 mai 2007, Tribunalul Prahova a admis contestația

formulată de D.N. și B.Z., în contradictoriu cu Primarul municipiului Ploiești.

A anulat dispoziția nr. 6195/2006, emisă de pârât.

A constatat dreptul la despăgubiri

al contestatorilor pentru imobilul teren, situat în Ploiești, identificat prin

raportul de expertiză B.N.

A obligat pe

pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 600

Ron.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 6195 din 2

noiembrie 2006, Primarul municipiului Ploiești a respins notificarea transmisă

de reclamanți privind acordarea de drepturi bănești pentru imobilul construcție

și teren în suprafață de 1924 mp, situat în Ploiești, apreciindu-se că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001, în

sensul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive și a dreptului de proprietate.

Tribunalul a

mai reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului, deși autorii

reclamanților, care au dobândit imobilul prin act de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2967 și transcris la nr. 4806/1909, erau exceptați de la

naționalizare.

Terenul este

situat în intravilanul municipiului Ploiești, are o suprafață de 2268 mp, iar

pe el este amplasată Școala nr. 19.

Tribunalul a

constatat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor

reclamanților asupra terenului și al preluării abuzive și că restituirea în

natură nu este posibilă.

Apelul

declarat de pârât împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 395 din 2

octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Instanța de

apel a reținut că terenul în litigiu a fost proprietatea lui Z.D., astfel cum

rezultă din actul de vânzare din 24 august 1909. Acesta, împreună cu soția sa,

S.D., au donat fiicei lor, E.D., conform actului dotai autentificat sub nr.

1448/1941, jumătate din terenul în litigiu, cealaltă jumătate revenind N.D.,

prin moștenire.

Curtea de apel

a mai reținut că este fondată critica referitoare la faptul că s-au acordat

măsuri reparatorii pentru o suprafață mai mare decât cea solicitată prin

notificare.

Prin

notificare s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru 1924 mp teren, însă

instanța a constatat dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 2268 mp

teren, identificată de expert.

A mai reținut

curtea de apel că, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada

preluării abuzive, ținându-se cont și de faptul că posesia imobilului de către

pârât este o dovadă a preluării abuzive.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul municipiului

Ploiești.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia

este nelegală, deoarece reclamanta D.N. nu avea calitatea de moștenitor al

foștilor proprietari ai imobilului la data preluării acestuia de către stat,

motiv pentru care nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

la termenul din 6 noiembrie 2008, Înalta Curte a pus în discuția părților

interesul pe care recurentul îl are în declararea recursului, față de

împrejurarea că nu contestă faptul că s-a constatat dreptul la măsuri

reparatorii, ci se pretinde că doar unul dintre reclamanți are dreptul la

acestea.

În ceea ce privește

interesul recurentului-pârât de a declara recurs, se constată că, în principiu,

părțile care au participat la judecată au dreptul de a declara recurs.

Simpla calitate de parte în

proces, însă, nu este suficientă pentru exercitarea acestei căi de atac, pentru

că trebuiesc îndeplinite și celelalte condiții referitoare la exercițiul

dreptului la acțiune, printre care și aceea a existenței interesului.

Definit ca

fiind folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă sau a

uzat de calea de atac, interesul trebuie să fie actual, în sensul că partea

este expusă la un prejudiciu, dar interesul trebuie să fie și personal și

direct, adică folosul practic să vizeze persoana care recurge la calea de atac.

În cauză,

recurentul-pârât nu are un interes actual, deoarece nu a probat că s-ar expune

la un prejudiciu prin faptul că de măsuri reparatorii pentru același imobil

beneficiază amândoi reclamanții și nu doar unul din ei. Aceasta cu atât mai

mult cu cât, prin dispoziție, recurentul-pârât a respins notificarea ambilor

reclamanți, fără nici o distincție cu privire la calitatea de moștenitor.

De asemenea,

recurentul-pârât nu are nici un interes personal și direct în declararea căii

de atac, pentru că nu ar avea nici un folos practic din faptul că beneficiarul

măsurilor reparatorii ar fi o singură persoană.

Singura persoană

care, față de susținerile recurentului, ar fi putut invoca un prejudiciu și,

corelativ, un folos practic, este reclamantul B.Z., care, însă, nu a înțeles să

declare recurs.

Față de cele arătate,

fără a se analiza susținerile recurentului, recursul declarat de pârât se va

privi ca lipsit de interes și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de pârâtul Primarul municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 395 din 2

octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 noiembrie 2008.