ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 378 din 5 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în dosarul nr. 3998/2005, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.293.834.298 lei (ROL) reprezentând contravaloare servicii prestate conform contractului nr. 1460/2002, cu cheltuieli de judecată de 5.200,10 RON și 5 RON, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele criticând-o pentru nelegalitate ca urmare a faptului că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia atunci când a dispus admiterea acțiunii intimatei ca efect al nulității contractului de consultanță și nu datorită unei neexecutări culpabile a convenției astfel cum s-a cerut, iar prin decizia penală nr. 88 R/2005 a Tribunalului Teleorman s-a stabilit cu putere de lucru judecat că a prestat către SC L. activitatea de consultanță. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și reclamanta SC L. SRL care, deși a primit ceea ce a cerut, se declară nemulțumită de considerentele hotărârii care au condus la pronunțarea soluției tribunalului, nereieșind din acestea că pârâta nu și-a executat în fapt obligațiile de prestare servicii de consultanță.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 427 sin 26 septembrie 2006 prin care a anulat apelul declarat de reclamantă, ca netimbrat și apelul declarat de pârâtă ca nefondat. Totodată, s-a respins cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea apelului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin decizia comercială nr. 721 din 3 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr. 2106 din 8 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 3998/1/2005, s-a declarat nul contractul de consultanță nr. 1460 din 1 iulie 2002 încheiat între SC C. SRL Turnu Măgurele în calitate de consultant și SC L. SRL în calitate de client care a avut ca obiect asigurarea organizării și gestionării activității SC L. SRL pe perioada cuprinsă între 1 iulie 2002 – 31 decembrie 2003 pentru un preț tarifar de 100 Euro/oră lucru efectuată care trebuia achitat de către client pe bază de situație de lucrări aprobată de acesta, situație care trebuia avută în vedere apoi de societatea consultant cu ocazia facturilor de plată.

În temeiul acestei convenții, declarată nulă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, societatea client reclamantă a achitat pârâtei consultant o serie de facturi, care nu au fost însoțite și de situațiile de lucrări, cum prevedea articolul IV din convenția părților. În contextul celor amintite, în mod corect, tribunalul a procedat la restabilirea situației anterioare încheierii contractului de consultanță nr. 1460/2002, dispunând obligarea pârâtei să restituie sumele primite cu titlu de contravaloarea servicii consultanță în temeiul facturilor indicate mai sus în cuantum total de 2.293.834.298 lei. Totodată, nu au putut fi reținute apărările apelantei pârâte referitoare la excepțiile de la principiul „restitutio in integrum” cât timp nu s-a făcut dovada că SC C. SRL ar fi prestat vreun serviciu de consultanță, reieșind clar că patrimoniul acestei apelante s-a mărit pe seama patrimoniului SC L. SRL fără a exista temei juridic pentru aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de judecată a considerat în mod greșit că în cauză sunt aplicabile efectele nulității actului juridic și că este necesară restabilirea situației anterioare încheierii actului juridic, contractul de consultanță fiind un contract cu executare succesivă situație în care legiuitorul a instituit o excepție absolută de la principiul retroactivității efectelor nulității, în sensul că efectele nulități se produc numai pentru viitor. Prin urmare, întrucât, principiul repunerii părților în situația anterioară este o consecință a principiului retroactivității, excepțiile principiului retroactivității sunt, în același timp, și excepții de la principiul „restitutio in integrum”, încât apelul pârâtei trebuia admis iar acțiunea respinsă, ca nefondată.

Totodată, soluția este greșită și prin nereținerea autorității de lucru judecat în raport cu decizia penală nr. 88/ R din 3 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care s-a statuat cu privire la legalitatea operațiunilor financiare efectuate cu titlu de servicii de consultanță pe baza situațiilor de lucrări aprobate, legea neinstituind cu privire la acestea din urmă un regim special.

Prin ultima critică a arătat că instanța de apel nu a dat efect dispozițiilor art. 969 C. civ., și nu a reținut că recurenta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contract deoarece, așa cum rezultă din datele financiare și de gestiune prezentate, intimata a realizat pe durata derulării contractului de asistență un venit de peste 60 miliarde lei (ROL) și un număr de produse exportate foarte mare ceea ce dovedește că recurenta și-a îndeplinit obligațiile, existând identitate între prestația promisă și rezultatul obținut, iar pe de altă parte, situațiile de lucrări întocmite legal au fost aprobate de intimată, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat, așa cum s-a arătat. Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din hotărârea instanței de apel, restituirea contraprestațiilor din partea intimatei reclamante a avut la bază tocmai lipsa prestațiilor din partea recurentei pârâte, a accepta altfel, însemnând a permite pârâtei să se îmbogățească pe seama celeilalte încât, nu se poate susține că prin soluția dată s-a încălcat excepția de la principiul „restitutio in integrum”, în cazul contractelor cu executare succesivă. Cât privește pretinsa dovadă a realizării prestațiilor, hotărârea penală invocată nu poate produce efectul arătat, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârile de fond definitive ale instanței penale având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, și nu și hotărârea de confirmare a rezoluției procurorului privind neînceperea acțiunii penale.

Ca atare, nu se poate reține apărarea recurentei prin care se invocă autoritatea de lucru judecat a deciziei penale privind valoarea serviciilor de consultanță și situațiile de lucrări, instanța civilă fiind, în drept, să facă o evaluare nemijlocită a acestor probe, neputându-se reține, din acest punct de vedere, nicio încălcare a voinței părților raportat la obligațiile asumate de părți și care potrivit art. 969 C. civ., constituie legea părților. Cât privește evaluarea acestor probe în recurs, aceasta nu este posibil față de natura extraordinară a căii de atac, care nu permite decât verificarea legalității hotărârii nu și a aspectelor care țin de stabilirea situației de fapt. Așa fiind, hotărârea este la adăpost de criticile formulate, iar recursul nefondat, încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele împotriva deciziei nr. 427 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.