ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

378 din 5 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în

dosarul nr. 3998/2005, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC L. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC C. SRL și a fost obligată pârâta să plătească

reclamantei suma de 2.293.834.298 lei (ROL) reprezentând contravaloare servicii

prestate conform contractului nr. 1460/2002, cu cheltuieli de judecată de

5.200,10 RON și 5 RON, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele criticând-o pentru nelegalitate

ca urmare a faptului că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, schimbând natura acestuia atunci când a dispus admiterea

acțiunii intimatei ca efect al nulității contractului de consultanță și nu

datorită unei neexecutări culpabile a convenției astfel cum s-a cerut, iar prin

decizia penală nr. 88 R/2005 a Tribunalului Teleorman s-a stabilit cu putere de

lucru judecat că a prestat către SC L. activitatea de consultanță.

Împotriva aceleiași sentințe

a declarat apel și reclamanta SC L. SRL care, deși a primit ceea ce a cerut, se

declară nemulțumită de considerentele hotărârii care au condus la pronunțarea

soluției tribunalului, nereieșind din acestea că pârâta nu și-a executat în

fapt obligațiile de prestare servicii de consultanță.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 427 sin 26 septembrie 2006

prin care a anulat apelul declarat de reclamantă, ca netimbrat și apelul declarat

de pârâtă ca nefondat.

Totodată, s-a respins

cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate cu soluționarea apelului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prin decizia comercială nr. 721 din 3 decembrie

2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, rămasă

irevocabilă prin decizia comercială nr. 2106 din 8 iunie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 3998/1/2005, s-a

declarat nul contractul de consultanță nr. 1460 din 1 iulie 2002 încheiat între

SC C. SRL Turnu Măgurele în calitate de consultant și SC L. SRL în calitate de

client care a avut ca obiect asigurarea organizării și gestionării activității

SC L. SRL pe perioada cuprinsă între 1 iulie 2002 – 31 decembrie 2003 pentru un

preț tarifar de 100 Euro/oră lucru efectuată care trebuia achitat de către

client pe bază de situație de lucrări aprobată de acesta, situație care trebuia

avută în vedere apoi de societatea consultant cu ocazia facturilor de plată.

În temeiul acestei

convenții, declarată nulă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, societatea

client reclamantă a achitat pârâtei consultant o serie de facturi, care nu au

fost însoțite și de situațiile de lucrări, cum prevedea articolul IV din

convenția părților.

În contextul celor amintite,

în mod corect, tribunalul a procedat la restabilirea situației anterioare

încheierii contractului de consultanță nr. 1460/2002, dispunând obligarea

pârâtei să restituie sumele primite cu titlu de contravaloarea servicii

consultanță în temeiul facturilor indicate mai sus în cuantum total de

2.293.834.298 lei.

Totodată, nu au putut fi

reținute apărările apelantei pârâte referitoare la excepțiile de la principiul

„restitutio in integrum” cât timp nu s-a făcut dovada că SC C. SRL ar fi

prestat vreun serviciu de consultanță, reieșind clar că patrimoniul acestei

apelante s-a mărit pe seama patrimoniului SC L. SRL fără a exista temei juridic

pentru aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs pârâtul invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de judecată a considerat în

mod greșit că în cauză sunt aplicabile efectele nulității actului juridic și că

este necesară restabilirea situației anterioare încheierii actului juridic,

contractul de consultanță fiind un contract cu executare succesivă situație în

care legiuitorul a instituit o excepție absolută de la principiul

retroactivității efectelor nulității, în sensul că efectele nulități se produc

numai pentru viitor.

Prin urmare, întrucât,

principiul repunerii părților în situația anterioară este o consecință a

principiului retroactivității, excepțiile principiului retroactivității sunt,

în același timp, și excepții de la principiul „restitutio in integrum”, încât

apelul pârâtei trebuia admis iar acțiunea respinsă, ca nefondată.

Totodată, soluția este

greșită și prin nereținerea autorității de lucru judecat în raport cu decizia

penală nr. 88/ R din 3 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman prin

care s-a statuat cu privire la legalitatea operațiunilor financiare efectuate cu

titlu de servicii de consultanță pe baza situațiilor de lucrări aprobate, legea

neinstituind cu privire la acestea din urmă un regim special.

Prin ultima critică a arătat

că instanța de apel nu a dat efect dispozițiilor art. 969 C. civ., și nu a

reținut că recurenta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contract

deoarece, așa cum rezultă din datele financiare și de gestiune prezentate,

intimata a realizat pe durata derulării contractului de asistență un venit de

peste 60 miliarde lei (ROL) și un număr de produse exportate foarte mare ceea

ce dovedește că recurenta și-a îndeplinit obligațiile, existând identitate

între prestația promisă și rezultatul obținut, iar pe de altă parte, situațiile

de lucrări întocmite legal au fost aprobate de intimată, fapt stabilit cu

autoritate de lucru judecat, așa cum s-a arătat.

Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din

hotărârea instanței de apel, restituirea contraprestațiilor din partea

intimatei reclamante a avut la bază tocmai lipsa prestațiilor din partea

recurentei pârâte, a accepta altfel, însemnând a permite pârâtei să se

îmbogățească pe seama celeilalte încât, nu se poate susține că prin soluția

dată s-a încălcat excepția de la principiul „restitutio in integrum”, în cazul

contractelor cu executare succesivă.

Cât privește pretinsa dovadă

a realizării prestațiilor, hotărârea penală invocată nu poate produce efectul

arătat, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârile de fond

definitive ale instanței penale având autoritate de lucru judecat în fața

instanței civile, și nu și hotărârea de confirmare a rezoluției procurorului

privind neînceperea acțiunii penale.

Ca atare, nu se poate reține

apărarea recurentei prin care se invocă autoritatea de lucru judecat a deciziei

penale privind valoarea serviciilor de consultanță și situațiile de lucrări,

instanța civilă fiind, în drept, să facă o evaluare nemijlocită a acestor probe,

neputându-se reține, din acest punct de vedere, nicio încălcare a voinței

părților raportat la obligațiile asumate de părți și care potrivit art. 969 C.

civ., constituie legea părților.

Cât privește evaluarea

acestor probe în recurs, aceasta nu este posibil față de natura extraordinară a

căii de atac, care nu permite decât verificarea legalității hotărârii nu și a

aspectelor care țin de stabilirea situației de fapt.

Așa fiind, hotărârea este la

adăpost de criticile formulate, iar recursul nefondat, încât în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele împotriva deciziei nr. 427 din 26 septembrie

2006 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2006.