ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 27 ianuarie 2005, Tribunalul Iași a hotărât condamnarea inculpatului T.L., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru comiterea faptei de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu reținerea și efectul prevăzut de art. 74 lit. a) și b), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., iar în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a constatat recuperat prejudiciul creat părții vătămate B.S. Instanța de fond a reținut că, inculpatul, la data de 21 mai 2004, a acostat pe partea vătămată, care se găsea pe un bulevard circulat din Iași și, prin violență, i-a sustras lănțișorul din aur de la gât, continuându-și, în fugă, deplasarea spre o stație de taximetre, reușind să urce în cel condus de martorul C.D.

Acesta observă semnele disperate ale părții vătămate care, însoțită de soțul B.G.C., îl urmărea pe inculpat. Apropiindu-se și realizând cele întâmplate, șoferul apelează la ajutorul colegilor și imobilizează pe inculpat care, urmare insistențelor familiei B., scoate bunul sustras din buzunare și-l predă proprietarei. Față de evidența datelor reținute în actul de inculpare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul recunoaște ca și în faza urmăririi penale comiterea faptei de tâlhărie calificată, dar, ulterior, în faza judecății, total nemotivat, revine și susține că ar fi găsit lănțișorul pe care și l-a însușit. Este adevărat că în „sprijinul” inculpatului asupra primelor declarații revine și partea vătămată B.S.

care împreună cu soțul în fața judecătorului declară în același mod, constantă, însă, și de neînlăturat fiind poziția martorului C.D. De aceea, versiunea prezentată de inculpat fiind neplauzibilă și neputând fi coroborată cu celelalte probe administrate, a fost înlăturată de către instanța de fond care, însă, reținând ca dovedită, vinovăția inculpatului pentru fapta de tâlhărie calificată, îl condamnă pe inculpat, la un an și 6 luni închisoare, reținându-i în favoare circumstanțe atenuante, conform art. 74 – art. 76 C. pen.

Au declarat apeluri împotriva sentinței atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cât și inculpatul, pe de o parte, aducându-se critici sub aspectul modului individualizării pedepsei aplicate, injusta reținere și aplicare a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., iar, pe de altă parte, greșitei încadrări juridice date faptei, inculpatul susținând că se face vinovat de săvârșirea faptei de furt calificat, încadrare juridică care motivează aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Prin decizia penală nr. 326 din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași a admis ambele apeluri, a desființat, în parte, în latura penală, sentință penală nr. 59 din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Iași, și, rejudecând cauza, a înlăturat prevederile art. 74 lit. b) C. pen., reținând în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a motivat că, odată reținută și dovedită vinovăția inculpatului T.L. este justificată și pedeapsa aplicată, cuantumul acesteia situându-se sub minimul special prevăzut de lege, în contextul aplicării art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv, fiind student, fără vreo abatere, integrat în colectivul colegilor de facultate și, aflându-se în evidența unui cabinet de psihologie – psihoterapie. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul T.L. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a invocat netemeinicia deciziei pronunțate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, motiv prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Parchetul a susținut că nu este pe deplin satisfăcută cerința proporționalizării pedepsei, raportat la fapta reținută în sarcina sa și aceasta, deoarece, instanța a reținut, în mod greșit, în favoarea sa, circumstanțe atenuante. Reprezentantul parchetului a cerut înlăturarea reținerii de circumstanțe atenuante și majorarea pedepsei aplicate. Inculpatul, în recursul său, a reiterat motivele invocate în apel, solicitând schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt și aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, dar și a actelor și probelor administrate în cauză, Curtea constată că numai recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași este parțial fondat, urmând a fi admis, recursul inculpatului fiind nefondat, cu consecința respingerii lui.

Se reține de către Curte, din probele existente în dosar, temeinicia constatării în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, fiind, indubitabil faptul că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale sau alte abateri, este student și, preocupat de desăvârșirea pregătirii sale profesionale. Toate aceste împrejurări sunt elemente peste care nu se poate trece, impunându-se a fi avute în vedere, la stabilirea și aplicarea pedepsei, astfel că instanța nu le va înlătura, păstrându-le, așa cum au fost reținute în favoarea inculpatului.

Reținându-le, astfel, ca fiind corect constatate în favoarea inculpatului, Curtea va observa însă, că li s-au acordat efecte juridice mai mari decât se impunea, coborându-se prea mult pedeapsa ce urma să fie stabilită și aplicată inculpatului, ceea ce va face ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 362 din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpat să fie admis, casându-se decizia atacată, precum și sentința, numai cu privire la pedeapsa stabilită și aplicată, majorându-se, de așa natură, încât să corespundă criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În rest, se vor menține restul dispozițiilor, hotărârilor atacate.

În raport cu cele arătate, în discutarea recursului parchetului, Curtea va trebui să observe că în cauză, s-a reținut o corectă încadrare juridică a faptei, cu consecințele ce decurg din aceasta pentru inculpat, implicit, majorarea pedepsei, în recursul parchetului. Așa stând lucrurile, Curtea va trebui să respingă recursul inculpatului în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 362 din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul T.L. Casează decizia penală sus-menționată precum și sentința penală nr. 59 din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Iași numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pe care o majorează la 2 ani și 6 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2006.