ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10032/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10032/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestația
înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 1701 din 25 aprilie 2005,
S.F. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale,
desființarea deciziei nr. A 2561/2005 emisă de intimat și obligarea acestuia la
restituirea în natură a imobilului situat în orașul Sfântul Gheorghe, județul
Covasna, compus din clădire și teren în suprafață de 520 mp, precum și
obligarea intimatului le daune cominatorii în sumă de 50.000.000 lei pe zi de
întârziere.
În motivarea
contestației s-a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea mamei sale
S.I., el fiind singurul moștenitor. Se susține că în mod greșit i-a fost
respinsă notificarea cu motivarea că autoarea sa ar fi beneficiara Acordului
dintre România și Marea Britanie semnat la data de 10 noiembrie 1960, întrucât
aceasta nu a fost cetățean britanic, iar el a dobândit această calitate în anul
1964 și prin urmare nu îi puteau fi aplicabile dispozițiile acordului.
Intimatul a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum
și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Afacerilor Externe,
solicitând ca în situația în care vor cădea în pretenții hotărârea să îi fie
opozabilă.
In ședința de
judecată din data de 23 iunie 2005 instanța a calificat cerere de chemare în
garanție ca fiind o cerere de intervenție forțată și față de această
calificare, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 a constatat
inadmisibilitatea cererii.
Prin sentința civilă
nr. 1204 din 20 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a
III-a civilă, s-a admis în parte contestația, s-a desființat decizia nr. 2561
din 22 martie 2005 emisă de intimat și a fost obligat acesta să emită o nouă
decizie pentru acordarea despăgubirilor în echivalent în situația în care
despăgubirea în natură nu este posibilă. S-a respins ca neîntemeiată cererea
privind daunele cominatorii.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că deși s-a respins notificarea cu motivarea
că petentul nu este persoană îndreptățită la restituire întrucât a primit
despăgubiri potrivit acordului dintre Guvernul României și Guvernul Regatului
Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, nu s-a făcut nici o dovadă a
primirii despăgubirilor de către petent ori de către autoarea acestuia, că
respectivul acord în virtutea căruia s-ar fi plătit despăgubirile nu respectă
cerința de previzibilitate a oricărei legi, nefiind publicat în Monitorul
Oficial.
Capătul de
cerere privind plata daunelor cominatorii a fost respins cu motivarea că o
astfel de cerere se justifică doar în faza executării pe cale silită a
obligației.
Intimatul a
declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză susținând printr-un prim
motiv, că s-a făcut o calificare greșită a cererii de chemare în garanție, în
raport de motivarea în fapt și în drept a cererii. Apelantul a mai susținut că
soluția instanței de fond contravine prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001
și Normelor metodologice de aplicare a legii cuprinse în H.G. nr. 498/2003,
potrivit cărora nu este necesară existența unei liste nominale a persoanelor ce
au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaționale, fiind
suficientă existența acordului internațional pentru imobilele naționalizate.
În faza
procesuală a apelului, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția
instanței spre consultare, acordul încheiat între Statul Român și Guvernul
Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Prin decizia
civilă nr. 332/A din 30 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă, s-a admis apelul și s-a schimbat sentința în sensul că
s-a respins ca neîntemeiată contestația. S-au menținut celelalte dispoziții ale
sentinței.
În motivarea deciziei
s-a reținut că nu poate fi primită cea dintâi critică cuprinsă în motivele de
apel întrucât intimata, ca titulară a cererii de chemare în garanție, nu a
arătat prestația la care solicită să fie obligată partea chemată în garanție,
îi lipsește deci obiectul, iar pe de altă parte că dată fiind natura
litigiului, în mod corect s-a apreciat această cerere ca inadmisibilă.
În privința cererii
principale, instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile
art. 5 din Legea nr. 10/2001 și pct. 5.1 alin. (l) din H.G. nr. 498/2003, că
indiferent dacă intimatul a primit ori nu în mod efectiv despăgubirile este
suficient a se demonstra că prin datele sale particulare, acesta se înscrie în
termenii acordului sau că îi este și lui aplicabil, ceea ce în cauză s-a
demonstrat.
Contestatorul a
declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei
legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că instanța a
făcut o greșită aplicare a legii prin necomunicarea către părți a tuturor
înscrisurilor de la dosar, prin faptul că s-a prevalat de un înscris ineficient
juridic (acordul din 1960) și prin incorecta aplicare a dispozițiilor art. 5
din Legea nr. 10/2001 și ale art. 5.1. din H.G. nr. 498/2003, întrucât Legea
nr. 10/2001 prevede în mod expres condiția primirii despăgubirilor pentru a fi
incident respectivul text de lege.
Intimatul în
cauză a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului
declarat în cauză.
Verificând
legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și prevederile
legale aplicabile, înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul
considerentelor ce succed.
Prin art. 5
din Legea nr. l0/2001 se instituie una din excepțiile de la regula vocației
generale la restituire, pentru imobilele care fac parte din domeniul de
aplicare a acestei legi, în sensul că nu sunt îndreptățite la restituire sau la
alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit
acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea
problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. l care face parte
integrată din lege.
Acest text de lege
devine incident numai în situația în care persoana ce se consideră îndreptățită
a primit despăgubirile cuvenite conform respectivelor acorduri.
Nu pot fi luate în
considerare prevederile 5.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a
Legii nr. l0/2001 aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, deoarece acestea adaugă
la lege, contrar principiului ierarhiei actelor normative.
În speță, instanța de
apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. l0/2001,
dând eficiență prevederilor cuprinse într-un act normativ inferior ca putere
legislativă.
În conformitate cu
principiul rolului activ instituit prin dispozițiile art. 129 C. proc. civ.,
instanța este datoare să pună în vedere părților drepturile și obligațiile ce
le revin în calitatea lor în proces, putând să ordone administrarea probelor pe
care le consideră necesare, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea
adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a
legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Aceste dispoziții legale nu au
fost respectate în cauză.
Față de
particularitatea speței, instanța era datoare să lămurească împrejurarea dacă
reclamantul a primit sau nu despăgubirile în baza acordului internațional din
10 noiembrie 1960, încheiat între Statul Român și Guvernul Marii Britanii,
lămurirea acestui aspect fiind definitorie pentru calitatea reclamantului de a
fi sau a nu fi persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul
prevederilor Legii nr. l 0/2001.
F
iind vorba de aspecte legate de fondul
pricinii, acestea nu pot fi lămurite în recurs față de dispozițiile art. 314 C.
proc. civ.
Având în vedere
considerentele expuse, urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată
și a se trimite cauza spre rejudecare la curtea de apel, în conformitate cu
dispozițiile art. 312 alin. (l) și art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de pârâtul S.F. împotriva deciziei nr. 332/A din 30 mai 2006
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
Casează
decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7
decembrie 2006.