ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 914 din 18 aprilie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și, în consecință, a anulat decizia din 7 aprilie 2005, emisă în dosarul nr. 262/2002, obligând pârâta să emită reclamantului o nouă decizie prin care să-i recunoască acestuia, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 261/2002, reclamantul s-a adresat pârâtei, învederând faptul că la data de 14 mai 1960, având în vedere hotărârea regimului comunist de la acea vreme, pădurarul G.G., care era și secretar de partid, l-a împușcat în timp ce mergea în pădure după lemne, în fața mănăstirii Moisei, rămânând invalid pentru tot restul vieții. La data de 5 ianuarie 2004, pârâta i-a solicitat precizări suplimentare, în sensul menționării exprese dacă solicită acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, precum și depunerea certificatului de naștere, în copie legalizată.

La data de 5 februarie 2004, reclamantul a depus la Primăria comunei Moisei, o cerere adresată Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prin care învedera cele arătate inițial și o altă cerere prin care arăta că a fost arestat pe nedrept, bătut de securitate, deoarece asculta „Europa Liberă” și pentru că a asigurat hrană oamenilor fugiți în munți și căutați de securitate. Aceste cereri, însoțite de copia certificatului medico-judiciar nr. 2061 din 28 iunie 1960 și declarațiile olografe date în fața secretarului comunei Moisei a numiților H.T., C.Ș., H.G., fiind înaintate pârâtei. Ulterior, reclamantul a formulat alte precizări, arătând că în anul 1954 a fost arestat timp de 3 luni, la Miliția Vișeul de Sus, în anul 1956 a fost reținut la securitate timp de 2 luni în timpul revoluției din Ungaria, pentru că a vorbit limba maghiară, iar în anul 1959 a fost bătut timp de două luni de Miliția Vișeul de Sus.

La data de 7 aprilie 2005, Comisia a emis decizia constatată, prin care a respins cererea reclamantului, reținând că nu se încadrează în dispozițiile art. 1-3 din O.U.G. nr. 214/1999. S-a apreciat că nu s-au putut dovedi motivele politice ale privărilor de libertate invocate, din adresa S.R.I. - U.M. 0362 București nr. S/76376 din 20 aprilie 2004 rezultând că nu au fost identificate documente care să ateste calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a petentului. Reținând că declarațiile atașate cererii date în fața secretarului comunei Moisei au aceeași forță probantă cu declarațiile date în fața notarului, în considerarea art. 12 din Legea nr. 36/1995, prima instanță a apreciat că nu se impune audierea nemijlocită a martorilor.

Coroborându-se relatările respectivilor martori, cu conținutul certificatului medico-judiciar nr. 2061 din 28 iunie 1960, emis de spitalul Raional Vișeu și procesul-verbal din data de 21 iunie 1960, încheiat de Postul de Miliție al comunei Moisei, s-a concluzionat că s-a făcut dovada arestării reclamantului, care se circumscrie noțiunii de măsură abuzivă, constând în privarea de libertate pentru cercetări. Împrejurarea că reclamantul nu se regăsește în evidența S.R.I. a fost apreciată ca neavând nici o relevanță juridică, neputându-se susține că doar persoanele aflate în acea evidență pot avea aptitudinea de a solicita drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Ministerul Justiției, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

S-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, potrivit cărora dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă se face doar cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente. În opinia recurentului, prima instanță a reținut în mod greșit forța probantă absolută a mijloacelor de probă extrajudiciare, respectiv declarațiilor olografe ale unor martori și nu a acordat relevanță juridică actelor eliberate de instituții cu care Comisia a încheiat protocoale de colaborare, conform dispozițiilor art. 5 ale O.U.G.

nr. 214/1999, acte din care rezultă că nu au fost identificate documente care să ateste calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a reclamantului. Recursul este fondat. Analizând actele dosarului, susținerile recurentului, prin prisma prevederilor legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea căruia se impune modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii. Pentru a se concluziona astfel, au fost avute în vedere argumentele în continuare arătate.

O.U.G. nr. 214/1999 recunoaște, prin art. 1, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989. Măsurile administrative abuzive sunt definite prin art. 3 al ordonanței, ca fiind orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus, între altele, privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G.

nr. 214/1999, dacă cererea nu este însoțită de actele doveditoare necesare, Comisia este obligată să solicite documente, date sau informații de la instituțiile publice care le dețin. Pentru soluționarea cu celeritate a cererilor și primirea cu titlu gratuit a documentelor, datelor, informațiile solicitate, Ministerul Justiției a fost obligat să încheie protocoale de colaborare cu instituțiile arătate la alin. (4) al aceluiași text. Rezultă din aceste prevederi legale că temeiul acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă îl reprezintă actele doveditoare necesare prezentate de persoana solicitantă sau înscrisurile trimise și certificate de instituțiile publice care le dețin, cu care Ministerul Justiției a încheiat protocoale de colaborare.

Apreciind că înscrisurile anexate cererii în copie xerox nu constituie acte doveditoare în sensul acestui act normativ, comisia a solicitat documente, date sau informații S.R.I. care a comunicat că în arhiva preluată de la fostele organe ale securității nu au fost identificate documente care să ateste calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a reclamantului, acesta fiind necunoscut în evidențele acestei instituții. În aceste condiții, Comisia a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2 și 3 din O.U.G. nr. 214/1999 pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă a reclamantului, decizia contestată fiind legală.

Pe de altă parte, pentru ipoteza acceptării tezei admisibilității probelor extrajudiciare anexate cererii, se impune precizarea că acestea nu atestă cu certitudine împrejurarea că reclamantul ar fi fost arestat de mai multe ori pentru efectuarea de cercetări, cum în mod greșit a concluzionat instanța de fond. Astfel, relatările martorilor H.G. și C.Ș. sunt circumscrise numai incidentului care a avut loc la data de 14 iunie 1960, soldat cu împușcarea reclamantului de către pădurarul G.G. Referindu-se la același eveniment, martorii T.G. și H.Ș.

au făcut într-adevăr unele relatări cu privire la împrejurarea că reclamantul era cunoscut ca un om periculos comunismului în zona respectivă, pentru că a vorbit de rău regimul comunist și a ajutat oamenii refugiați în pădure, fără a se putea reține, însă, pe baza acestor declarații, că reclamantul ar fi fost privat de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1992. Aceasta, întrucât numai martorul T.G. a susținut că reclamantul ar fi fost arestat de mai multe ori și bătut măr, pentru că a dat de mâncare oamenilor refugiați din pădure, fără a indica cel puțin cu aproximație perioadele pretinselor măsuri abuzive și organele care le-au dispus.

Or, aceste relatări nu se coroborează cu datele transmise de S.R.I., în condițiile art. 5 din același act normativ. Mai mult, relatările acestor martori se coroborează cu certificatul medico-judiciar nr. 2061 din 28 iunie 1960 și procesul-verbal din 28 iunie 1960, numai în ceea ce privește incidentul soldat cu împușcarea reclamantului, data și locul acestuia, din conținutul respectivului proces-verbal rezultând că incidentul a survenit pe fondul relațiilor de dușmănie existente de mai mult timp între cele două părți. Reținând, așadar, pentru toate aceste considerente, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3), coroborate cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursul, dispunând modificarea acestuia, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 914 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului H.I. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.