ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 914

din 18 aprilie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul H.I., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă și, în consecință, a anulat

decizia din 7 aprilie 2005, emisă în dosarul nr. 262/2002, obligând pârâta să

emită reclamantului o nouă decizie prin care să-i recunoască acestuia,

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și drepturile prevăzute de

O.U.G. nr. 214/1999.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 261/2002, reclamantul s-a adresat pârâtei, învederând faptul că la data

de 14 mai 1960, având în vedere hotărârea regimului comunist de la acea vreme,

pădurarul G.G., care era și secretar de partid, l-a împușcat în timp ce mergea

în pădure după lemne, în fața mănăstirii Moisei, rămânând invalid pentru tot

restul vieții.

La data de 5 ianuarie 2004,

pârâta i-a solicitat precizări suplimentare, în sensul menționării exprese dacă

solicită acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, precum și

depunerea certificatului de naștere, în copie legalizată.

La data de 5 februarie 2004,

reclamantul a depus la Primăria comunei Moisei, o cerere adresată Comisiei

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prin care

învedera cele arătate inițial și o altă cerere prin care arăta că a fost

arestat pe nedrept, bătut de securitate, deoarece asculta „Europa Liberă” și

pentru că a asigurat hrană oamenilor fugiți în munți și căutați de securitate.

Aceste cereri, însoțite de

copia certificatului medico-judiciar nr. 2061 din 28 iunie 1960 și declarațiile

olografe date în fața secretarului comunei Moisei a numiților H.T., C.Ș., H.G.,

fiind înaintate pârâtei.

Ulterior, reclamantul a

formulat alte precizări, arătând că în anul 1954 a fost arestat timp de 3 luni,

la Miliția Vișeul de Sus, în anul 1956 a fost reținut la securitate timp de 2

luni în timpul revoluției din Ungaria, pentru că a vorbit limba maghiară, iar

în anul 1959 a fost bătut timp de două luni de Miliția Vișeul de Sus.

La data de 7 aprilie 2005,

Comisia a emis decizia constatată, prin care a respins cererea reclamantului,

reținând că nu se încadrează în dispozițiile art. 1-3 din O.U.G. nr. 214/1999.

S-a apreciat că nu s-au putut dovedi motivele politice ale privărilor de

libertate invocate, din adresa S.R.I. - U.M. 0362 București nr. S/76376 din 20

aprilie 2004 rezultând că nu au fost identificate documente care să ateste

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a petentului.

Reținând că declarațiile

atașate cererii date în fața secretarului comunei Moisei au aceeași forță

probantă cu declarațiile date în fața notarului, în considerarea art. 12 din

Legea nr. 36/1995, prima instanță a apreciat că nu se impune audierea

nemijlocită a martorilor.

Coroborându-se relatările

respectivilor martori, cu conținutul certificatului medico-judiciar nr. 2061

din 28 iunie 1960, emis de spitalul Raional Vișeu și procesul-verbal din data

de 21 iunie 1960, încheiat de Postul de Miliție al comunei Moisei, s-a

concluzionat că s-a făcut dovada arestării reclamantului, care se circumscrie

noțiunii de măsură abuzivă, constând în privarea de libertate pentru cercetări.

Împrejurarea că reclamantul nu se regăsește în evidența S.R.I. a fost apreciată

ca neavând nici o relevanță juridică, neputându-se susține că doar persoanele

aflate în acea evidență pot avea aptitudinea de a solicita drepturile prevăzute

de O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Ministerul Justiției, solicitând modificarea ei, în sensul

respingerii acțiunii reclamantului.

S-a invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea

prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, potrivit cărora dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă se face doar cu înscrisuri oficiale eliberate de

organele competente.

În opinia recurentului,

prima instanță a reținut în mod greșit forța probantă absolută a mijloacelor de

probă extrajudiciare, respectiv declarațiilor olografe ale unor martori și nu a

acordat relevanță juridică actelor eliberate de instituții cu care Comisia a

încheiat protocoale de colaborare, conform dispozițiilor art. 5 ale O.U.G. nr.

214/1999, acte din care rezultă că nu au fost identificate documente care să

ateste calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a reclamantului.

Recursul este fondat.

Analizând actele dosarului,

susținerile recurentului, prin prisma prevederilor legale incidente în materie

și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în speță motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea căruia se impune

modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a se concluziona

astfel, au fost avute în vedere argumentele în continuare arătate.

O.U.G. nr. 214/1999

recunoaște, prin art. 1, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau

supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6

martie 1945 - 14 decembrie 1989.

Măsurile administrative

abuzive sunt definite prin art. 3 al ordonanței, ca fiind orice măsuri luate de

organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a

săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza

cărora s-a dispus, între altele, privarea de libertate în locuri de deținere

sau pentru efectuarea de cercetări.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999, dacă cererea nu este

însoțită de actele doveditoare necesare, Comisia este obligată să solicite

documente, date sau informații de la instituțiile publice care le dețin. Pentru

soluționarea cu celeritate a cererilor și primirea cu titlu gratuit a

documentelor, datelor, informațiile solicitate, Ministerul Justiției a fost

obligat să încheie protocoale de colaborare cu instituțiile arătate la alin.

(4) al aceluiași text.

Rezultă din aceste prevederi

legale că temeiul acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă

îl reprezintă actele doveditoare necesare prezentate de persoana solicitantă

sau înscrisurile trimise și certificate de instituțiile publice care le dețin,

cu care Ministerul Justiției a încheiat protocoale de colaborare.

Apreciind că înscrisurile

anexate cererii în copie xerox nu constituie acte doveditoare în sensul acestui

act normativ, comisia a solicitat documente, date sau informații S.R.I. care a

comunicat că în arhiva preluată de la fostele organe ale securității nu au fost

identificate documente care să ateste calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă a reclamantului, acesta fiind necunoscut în evidențele acestei

instituții.

În aceste condiții, Comisia a

reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2

și 3 din O.U.G. nr. 214/1999 pentru recunoașterea calității de luptător în

rezistența anticomunistă a reclamantului, decizia contestată fiind legală.

Pe de altă parte, pentru ipoteza

acceptării tezei admisibilității probelor extrajudiciare anexate cererii, se

impune precizarea că acestea nu atestă cu certitudine împrejurarea că

reclamantul ar fi fost arestat de mai multe ori pentru efectuarea de cercetări,

cum în mod greșit a concluzionat instanța de fond.

Astfel, relatările

martorilor H.G. și C.Ș. sunt circumscrise numai incidentului care a avut loc la

data de 14 iunie 1960, soldat cu împușcarea reclamantului de către pădurarul

G.G.

Referindu-se la același

eveniment, martorii T.G. și H.Ș. au făcut într-adevăr unele relatări cu privire

la împrejurarea că reclamantul era cunoscut ca un om periculos comunismului în

zona respectivă, pentru că a vorbit de rău regimul comunist și a ajutat oamenii

refugiați în pădure, fără a se putea reține, însă, pe baza acestor declarații,

că reclamantul ar fi fost privat de libertate în locuri de deținere sau pentru

efectuarea de cercetări, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile

menționate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1992. Aceasta, întrucât numai

martorul T.G. a susținut că reclamantul ar fi fost arestat de mai multe ori și

bătut măr, pentru că a dat de mâncare oamenilor refugiați din pădure, fără a

indica cel puțin cu aproximație perioadele pretinselor măsuri abuzive și

organele care le-au dispus.

Or, aceste relatări nu se

coroborează cu datele transmise de S.R.I., în condițiile art. 5 din același act

normativ.

Mai mult, relatările acestor

martori se coroborează cu certificatul medico-judiciar nr. 2061 din 28 iunie

1960 și procesul-verbal din 28 iunie 1960, numai în ceea ce privește incidentul

soldat cu împușcarea reclamantului, data și locul acestuia, din conținutul

respectivului proces-verbal rezultând că incidentul a survenit pe fondul

relațiilor de dușmănie existente de mai mult timp între cele două părți.

Reținând, așadar, pentru

toate aceste considerente, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3),

coroborate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, dispunând

modificarea acestuia, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca fiind

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 914 din 18 aprilie 2006 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și, în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului H.I.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.