Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3637/2006

HOTĂRÂRE
07.06.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3637/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 75 din 20 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins plângerea formulată conform art. 278 1 C. proc. pen., de SC T.T. SRL Constanța împotriva rezoluțiilor nr. 108/P/2005 și nr. 329/II/2/2005 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată. Petiționara a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut că petiționara a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța plângere împotriva polițiștilor B.I. și F.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și 247 C. pen., constând în aceea că au ridicat din incinta societății un document justificativ de marfă, tichetul de cântărire în original, fără a elibera vreo dovadă precum și documentele referitoare la un alt transport, iar la data de 20 mai 2005 au refuzat avocatului ales primirea împuternicirii avocațiale și consultarea actelor dosarului. Prin rezoluția nr. 108/P/2005 din 28 iulie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul B.I. și subcomisarul F.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., și 247 C. pen., constatând că sus numiții au procedat legal, fiind format dosarul penal nr. 95160 din 20 mai 2005, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța sub nr. 4384/P/2005, în care se află procesele verbale care consemnează inclusiv documentele ridicate, despre care reprezentanții SC T.T.

SRL Constanța afirmă că au fost reținute abuziv. Plângerea persoanei vătămate împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 329/II/2/2005 din 8 septembrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a constatat, pe de o parte, că ridicarea documentelor de transport s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale iar, pe de altă parte neasigurarea participării apărătorului persoanei vătămate la administrarea probelor este consecința fazei actelor premergătoare începerii urmăririi penale în care s-a aflat cauza, asistența juridică a părților operând în cursul urmăririi penale. Respingând plângerea formulată de SC T.T. SRL Constanța împotriva acestor soluții conform art. 278 1 C. proc.

pen., instanța a reținut că, în adevăr potrivit dispozițiilor care reglementează asistența juridică, părțile pot fi asistate de apărător la efectuarea oricărui act de urmărire penală, însă, în cauză nu au fost efectuate acte de urmărire penală, ci premergătoare începerii acesteia, în care nu se prevede asistența juridică pentru vreuna dintre părți încât actele judiciare administrate nu sunt lovite de nulitate. În ceea ce privește ridicarea unor documente de transport de la persoana vătămată, s-a constatat, de asemenea, că lucrătorii de poliție au procedat legal, fiind audiate persoanele propuse prin plângere și efectuate celelalte verificări necesare stabilirii adevărului. Împotriva acestei hotărâri SC T.T.

SRL Constanța a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că nu s-au aprofundat cercetările pentru stabilirea conduitei abuzive a polițiștilor în constatarea faptelor și efectuarea cercetărilor. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. În dosarul nr. 108/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în care a fost adoptată soluția de neurmărire criticată, au fost administrate acte premergătoare începerii urmăririi penale. Dispozițiile legale care reglementează asistența juridică a părților, art. 171art. 173 C. proc. pen., statuează fără echivoc asigurarea acesteia, fie că este obligatorie, fie că este urmare voinței celui asistat, în cursul urmăririi penale și în cel al judecății.

De urmare, în faza actelor premergătoare, în care conform art. 224 C. proc. pen., se strâng doar date necesare începerii urmăririi penale și nu se administrează probe, organul de urmărire penală nu are obligația să asigure apărătorului participarea la activitățile judiciare pe care le întreprinde. Din această perspectivă, corect a complinit procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin rezoluția nr. 329/II/2/2005 din 8 septembrie 2005 nemotivarea soluției de neurmărire dată de procuror prin rezoluția nr. 108/P/2005 din 28 iulie 2005 pentru infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., imputată polițiștilor în legătură cu constatarea făcută în seara de 19 mai 2005, soluția de neurmărire penală este întemeiată atât pe înscrisurile judiciare administrate în faza actelor premergătoare, aflate în dosarul nr. 108/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cât și pe actele de urmărire penală din dosarul nr. 4384/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța efectuate față de șoferul învinuit Vintilă George, de la care au fost ridicate documentele de transport. Constatând, astfel, că hotărârea criticată este legală și temeinică, recursul SC T.T. SRL Constanța urmează să fie respins ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC T.T. SRL Constanța împotriva sentinței penale nr. 75 din 20 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1009/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51/ P din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. 694/P/2005, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. p
ÎCCJ 2009-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 150/2009
.F. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, întrucât nu i s-a comunicat rezoluția pronunțată în dosarul penal nr. 48/P/2005 fiind în imposibilitate de a se plânge împotriva acesteia. Totodată, a solicitat să se facă cercet
ÎCCJ 2006-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 766/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 februarie 2005, petentul S.I. a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva intimaților S.M., expert contabi
ÎCCJ 2005-11-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6381/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 842/P/2005, petiționarul G.A.T.I. a contestat rezoluția nr. 11/II/2005 din 22 iunie 2005, prin ca
ÎCCJ 2006-12-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7169/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petenta G.A. a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 65/ II din 14 martie 20
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă