ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3819/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3819/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Galați, secția penală, se află spre soluționare dosarul nr. 2283/P/2005 având ca obiect apelul declarat de inculpatul S.M. și partea civilă A.N.A.F. București – D.G.F.P. Galați împotriva sentinței penale nr. 493 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Liești. La termenul din data de 14 martie 2006 inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 10 din Legea nr. 241/2005 în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României. Prin încheierea din data de 24 martie 2006 tribunalul a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 invocată de inculpat prin apărătorul său.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.M., fără a-l motiva. Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia nr. 210 din data de 13 aprilie 2006, a respins, ca tardiv, recursul inculpatului declarat împotriva încheierii Tribunalului Galați. Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut în esență că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 24 ore de la pronunțare. A mai reținut că încheierea atacată a fost pronunțată în ședință publică la data de 24 martie 2006, menționându-se în dispozitivul încheierii că termenul de recurs este de 48 ore de la pronunțare.
Recursul declarat de inculpatul S.M. a fost introdus, conform rezoluției existente pe cerere, la data de 29 martie 2006. Astfel, instanța de recurs a reținut că inculpatul a depus recursul cu depășirea termenului de 48 ore, motiv pentru care, considerând recursul tardiv, l-a respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul fără să indice temeiul de drept pe care și-a întemeiat recursul, motivând că este nedrept și abuziv procedeul instanței de fond de a refuza verificarea constituționalității unui text de lege care prevede o cauză de impunitate.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Galați, în recurs, este inadmisibil pentru următoarele considerente: Calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins o excepție de neconstituționalitate este prevăzută de art. 29 alin. (6) din Legea de organizare a Curții Constituționale, respectiv recursul care se declară în 48 ore de la pronunțare. De această cale de atac a uzat inculpatul, ea fiind soluționată prin decizie definitivă, de Curtea de Apel Galați. Împotriva deciziei pronunțată în recurs legea nu mai prevede o altă cale de atac ordinară iar recursul declarat împotriva unei astfel de decizii este inadmisibil. Înalta Curte găsește recursul declarat de inculpat împotriva deciziei definitive a Curții de Apel Galați, ca inadmisibil, urmând să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.
pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 210 din 13aprilie 2006 a Curții de Apel Galați. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 120 lei RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.