ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7182/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 992

din 31 august 2006 pronunțată în dosarul nr. 6354/3/2006 al Tribunalului

București, secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b)

și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit.

b) C. pen., precum și art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului O.M.I. la o

pedeapsă de 6 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile și pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive de la 22.0.2006 până la zi.

S-a luat act că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Totodată inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în noaptea de 21 ianuarie 2006, în jurul orelor

24,00, inculpatul O.M.I., întâlnindu-se cu partea vătămată D.V.G. pe B-dul

Pache Protopopescu, a agresat-o, după care i-a sustras telefonul mobil, cartea

de identitate și suma de 40 lei.

Împotriva sentinței penale

sus-arătate a formulat apel inculpatul solicitând în principal achitarea, având

în vedere că din probele administrate nu rezultă vinovăția sa, iar în subsidiar

reindividualizarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 736/A/2006

din 26 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 6354/3/2006, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul O.M.I., menținând starea de arest a acestuia.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 până

la zi.

A fost obligat apelantul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Nemulțumit de hotărârea instanței

de apel, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs, solicitând prin

apărătorul desemnat din oficiu, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Solicitarea inculpatului de

a fi achitat nu poate fi primită, din probele administrate pe parcursul

urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, rezultând vinovăția

acestuia pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

Astfel, partea vătămată D.V.G.

a declarat, în noaptea de 22 ianuarie 2006, organelor de cercetare penală că

inculpatul O.M.I. este autorul tâlhăriei suferite de el, recunoscându-l din grupul

de persoane condus la sediul poliției.

În mod corect instanța de

fond și cea de apel nu au luat în calcul revenirea părții vătămate asupra

acelor declarații, atâta vreme cât nu a justificat în niciun mod această

atitudine și nici nu s-au exercitat presiuni asupra sa de către organele de

poliție să declare într-un fel sau altul.

Alibiul invocat de inculpat

este golit de conținut chiar de către prietena sa, martora M.S.F., detaliile

date de aceasta, cu privire la timpul petrecut cu inculpatul vin în

contradicție cu varianta acestuia, chiar dacă în fața instanței revine asupra

declarațiilor date la urmărirea penală, cu motivarea că la poliție „s-a

zăpăcit”.

Audiat în fața instanței de judecată,

martorul G.N.A., își menține declarația dată la urmărirea penală în care a

afirmat că fiind în autoturism cu organele de poliție și partea vătămată, acesta

le-a solicitat să oprească mașina, indicându-l pe inculpat ca fiind autorul

faptei.

Că inculpatul O.M.I. este autorul

tâlhăriei rezultă și din declarația martorului H.R.G., menținută și în fața

instanței, care a afirmat că în timp ce se afla la circa de poliție a auzit

partea vătămată care susținea că a fost lovit de inculpat, după care acesta l-a

deposedat de bunuri.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs invocat de inculpat nu poate fi primit .

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul

de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C.

pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

În speța de față, instanțele

de fond și de apel au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia cât și ca

modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.

Condițiile concrete în care

a fost săvârșită infracțiunea, gradul ridicat de pericol social concret al

faptei, precum și atitudinea inculpatului după comiterea acesteia nu justifică

reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond

și de apel care, de altfel, au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante, aplicându-i o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Așa fiind în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat.

În temeiul art. 385

17

alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 ianuarie 2006

până la 11 decembrie 2006.

Potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.M.I. împotriva deciziei penale nr. 736/ A din

26 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2006, la

11 decembrie 2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 decembrie 2006.