ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6337/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 46 din 27 februarie 2006 a Tribunalului Sibiu inculpatul S.O.G. a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen. În baza art. 110, art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani și 8 luni ce constituie termen de încercare. În baza art. 110 1 raportat la art. 83 3 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații pe durata termenului de încercare: - să se prezinte la datele fixate la S.R.S.I.S.

a executării sancțiunilor de pe lângă Tribunalul Sibiu; - să anunțe în prealabil orice schimbarea de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență; - să desfășoare o activitate remunerată sau să urmeze un curs de învățământ ori calificare; - să nu frecventeze locuri unde se consumă băuturi alcoolice; - să nu intre în legătură cu minorul Z.I. S-a încredințat supravegherea respectării acestor obligații S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Sibiu. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării acestor dispoziții.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului român suma de 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 16 septembrie 2004, inculpatul însoțit de minorul Z.I. de 13 ani, s-a apropriat de un grup de elevi și a cerut să i se dea banii deținuți de fiecare. Singurul care avea bani asupra sa a fost partea vătămată Z.S. căruia cei doi făptuitori i-au sustras suma de 370.000 lei, după ce inculpatul l-a lovit cu palma peste față.

Totodată inculpatul a mai sustras și o plasă cu bunuri (băuturi răcoritoare) aparținând victimei. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces verbal de constatare a infracțiunii și de efectuare a percheziției corporale, declarațiile părții vătămate, dovezi de restituire a bunurilor, declarațiile martorilor și ale inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, criticând-o sub aspectul modalității de executare a pedepsei și solicitând aplicarea unei pedepse privative de libertate. Inculpatul nu și-a motivat cererea de declarare a apelului, pe care, de altfel, la data de 30 mai 2006, l-a și retras.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 31/ A din 30 mai 2006, a respins, ca nefondat, apel declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul S.O.G. În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând admiterea, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate. S-a arătat că infracțiunea de tâlhărie săvârșită într-un loc public, de două persoane, împotriva unei victime în vârstă de 15 ani, prezintă un grad de pericol social ridicat care necesită o ripostă fermă. Inculpatul este major în prezent și a mai săvârșit o infracțiune de tâlhărie.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente: Instanța de judecată a aplicat inculpatului S.O.G. o pedeapsă temeinică, bine dozată și în măsură să asigure protecția socială a comunității, dar și a celui condamnat să o ispășească. Este adevărat că fapta săvârșită de inculpat are o încărcătură de periculozitate socială sporită, împrejurare ce a fost reflectată în cuantumul pedepsei aplicate; dar nu este mai puțin adevărat că în condițiile concrete, recurgerea la modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate ar însemna o interpretare și aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen., ignorându-se din această ecuație persoana inculpatului și datele care caracterizează existența acestuia.

Stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată nu poate eluda analiza condițiilor care l-au adus pe inculpat în situația de a săvârși fapta penală și a consecințelor pe care executarea acesteia le va avea asupra condamnatului și a comunității. Din această perspectivă, este evident faptul că inculpatul S.O.G., minor la data faptei (16 ani) este o persoană care, din motive ținând de condițiile materiale în care a trăit, de lipsa de educație și supraveghere, de anturajul delictogen, a adoptat o conduită generală nepotrivită. Perspectivele sale de reintegrare socială sunt medii și condiționate de atitudinea și atenția pe care familia și societatea i-o vor acorda.

Or, în acest sens, aplicarea unei pedepse privative de libertate ar restrânge drastic posibilitățile de recuperare socială a inculpatului, singura opțiune rămânând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile stabilirii unor măsuri și obligații stricte și a căror nerespectare atrage consecințe severe asupra condamnatului. Pe de altă parte, protecția socială a comunității este asigurată tocmai de această condiționare a inculpatului de respectarea măsurilor dispuse și de urmările ignorării lor. Interesul imediat și de perspectivă, în spiritul articolului 52 C. pen., este recuperarea și reintegrarea socială a inculpatului minor și nicidecum îndepărtarea și izolarea sa din rândul comunității, în condițiile în care acesta este infractor primar și a săvârșit fapta în împrejurările arătate.

Așa fiind, Curtea constată că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului S.O.G. și urmează să respingă recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 31/A din 30 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie, privind pe inculpatul S.O.G. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.