ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6337/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46

din 27 februarie 2006 a Tribunalului Sibiu inculpatul S.O.G. a fost condamnat, la

o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen.

În baza art. 110, art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o

durată de 5 ani și 8 luni ce constituie termen de încercare.

În baza art. 110

1

raportat la art. 83

3

C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte

următoarele obligații pe durata termenului de încercare:

- să se prezinte la datele

fixate la S.R.S.I.S. a executării sancțiunilor de pe lângă Tribunalul Sibiu;

- să anunțe în prealabil orice

schimbarea de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de

natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

- să desfășoare o activitate

remunerată sau să urmeze un curs de învățământ ori calificare;

- să nu frecventeze locuri

unde se consumă băuturi alcoolice;

- să nu intre în legătură cu

minorul Z.I.

S-a încredințat

supravegherea respectării acestor obligații S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul

Sibiu.

În baza art. 359 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării acestor

dispoziții.

S-a constatat că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

S-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului român suma de 240

lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 16 septembrie

2004, inculpatul însoțit de minorul Z.I. de 13 ani, s-a apropriat de un grup de

elevi și a cerut să i se dea banii deținuți de fiecare.

Singurul care avea bani

asupra sa a fost partea vătămată Z.S. căruia cei doi făptuitori i-au sustras suma

de 370.000 lei, după ce inculpatul l-a lovit cu palma peste față.

Totodată inculpatul a mai

sustras și o plasă cu bunuri (băuturi răcoritoare) aparținând victimei.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză: proces verbal de constatare a infracțiunii și de

efectuare a percheziției corporale, declarațiile părții vătămate, dovezi de

restituire a bunurilor, declarațiile martorilor și ale inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, criticând-o sub aspectul

modalității de executare a pedepsei și solicitând aplicarea unei pedepse

privative de libertate.

Inculpatul nu și-a motivat

cererea de declarare a apelului, pe care, de altfel, la data de 30 mai 2006,

l-a și retras.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 31/ A din 30 mai 2006, a respins, ca nefondat, apel

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și a luat act de retragerea

apelului declarat de inculpatul S.O.G.

În termen legal, împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, solicitând admiterea, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea

inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate.

S-a arătat că infracțiunea

de tâlhărie săvârșită într-un loc public, de două persoane, împotriva unei

victime în vârstă de 15 ani, prezintă un grad de pericol social ridicat care

necesită o ripostă fermă.

Inculpatul este major în

prezent și a mai săvârșit o infracțiune de tâlhărie.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de judecată a

aplicat inculpatului S.O.G. o pedeapsă temeinică, bine dozată și în măsură să

asigure protecția socială a comunității, dar și a celui condamnat să o

ispășească.

Este adevărat că fapta

săvârșită de inculpat are o încărcătură de periculozitate socială sporită,

împrejurare ce a fost reflectată în cuantumul pedepsei aplicate; dar nu este

mai puțin adevărat că în condițiile concrete, recurgerea la modalitatea de

executare a pedepsei prin privare de libertate ar însemna o interpretare și

aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.,

ignorându-se din această ecuație persoana inculpatului și datele care

caracterizează existența acestuia.

Stabilirea pedepsei ce

urmează a fi aplicată nu poate eluda analiza condițiilor care l-au adus pe inculpat

în situația de a săvârși fapta penală și a consecințelor pe care executarea

acesteia le va avea asupra condamnatului și a comunității.

Din această perspectivă,

este evident faptul că inculpatul S.O.G., minor la data faptei (16 ani) este o

persoană care, din motive ținând de condițiile materiale în care a trăit, de

lipsa de educație și supraveghere, de anturajul delictogen, a adoptat o

conduită generală nepotrivită.

Perspectivele sale de

reintegrare socială sunt medii și condiționate de atitudinea și atenția pe care

familia și societatea i-o vor acorda.

Or, în acest sens, aplicarea

unei pedepse privative de libertate ar restrânge drastic posibilitățile de

recuperare socială a inculpatului, singura opțiune rămânând suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile stabilirii unor măsuri și

obligații stricte și a căror nerespectare atrage consecințe severe asupra

condamnatului.

Pe de altă parte, protecția socială

a comunității este asigurată tocmai de această condiționare a inculpatului de

respectarea măsurilor dispuse și de urmările ignorării lor.

Interesul imediat și de

perspectivă, în spiritul articolului 52 C. pen., este recuperarea și reintegrarea

socială a inculpatului minor și nicidecum îndepărtarea și izolarea sa din

rândul comunității, în condițiile în care acesta este infractor primar și a

săvârșit fapta în împrejurările arătate.

Așa fiind, Curtea constată

că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate

inculpatului S.O.G. și urmează să respingă recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva

deciziei penale nr. 31/A din 30 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru

minori și familie, privind pe inculpatul S.O.G.

Onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 octombrie 2006.