ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2623/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2623/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 620 din 8 octombrie 2007,

pronunțată în dosarul nr. 8113/99/2006, Tribunalul Iași, penal minori, a dispus

următoarele:

l. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice

formulate de apărătorul inculpatului R.A.

2.A condamnat pe M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2) lit. a)

C. pen. cu aplicarea

disp.

art. 99

și urm. C.

pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. i-au

fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza

disp.

art. 861

C.

pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului, pe o durată de 5 ani și 6 luni, care conform

disp. art. 862

C. pen. constituie termen de

încercare, iar conform art. 71alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea

pedepsei accesorii aplicată acestuia pe durata suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei principale.

În baza

disp.

art. 863

C.

pen., s-a impus inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prev. de alin.

(3) al textului de lege sus­menționat, respectiv:

-

să se prezinte la datele

fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalului Iași, organ

desemnat de instanță cu supravegherea sa;

-

să anunțe în prealabil

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

-  să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 86

4

C. pen..

3.A condamnat pe

inculpatul R.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu

aplicarea disp. art. 75 lit. c) C. pen. și a art. 74 lit. c) C. pen., cu

referire la disp. art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile

prev. de art.64 lit. a) și b) C. pen.

În baza

dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate, durata reținerii

și arestării preventive a inculpaților, respectiv, pentru M.I. de la 04 martie 2006

la 13 aprilie 2006, iar pentru inculpatul R.A., de la 04 martie 2006 la 09

iunie 2006.

dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art.

998 c. civ., inculpații au fost obligați în solidar, inculpatul minor și în

solidar cu părțile responsabile civilmente M.M. și J., să plătească părții

civile H.C., suma de 3000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând

daune morale.

În baza

dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, inculpații au fost

obligați în solidar, inculpatul minor și în solidar cu părțile responsabile

civilmente M.M. și J., să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență

„Sfânta Treime" Iași, suma de 1948,88 lei, reprezentând costul asistenței

medicale acordate părții vătămate H.C.

În baza

dispozițiilor art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului din

oficiu, în valoare de 100 lei, va fi suportat din fondul special al Ministerului

Justiției, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de

stat.

În baza

dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați, inculpatul

minor și în solidar cu părțile responsabile civilmente M.M. și J., să plătească

statului cheltuieli judiciare după cum urmează:

inculpatul minor

M.I., în solidar cu părțile responsabile civilmente M.M. și J., suma de 450

lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, iar

inculpatul R.A., suma de 350 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Inculpații se

cunosc, având un grup de prieteni comuni, sunt consăteni cu partea vătămată,

iar M.I. este nepot al acesteia.

La data de 2

martie 2006, în jurul orei 18,00, inculpatul R.A. s-a deplasat la barul A.d.

din comuna Holboca, unde se afla partea vătămată H.C., iar în jurul orelor

21,00 la bar a venit și M.I.

Partea vătămată H.C.

se afla în stare de ebrietate și a oferit de băut unor cetățeni care se aflau

în bar, precum și inculpaților R.A. și M.I.

Observând că partea

vătămată dispune de bani, inculpații s-au înțeles să-i sustragă.

Deoarece partea

vătămată H.C. era în stare de ebrietate, l-a rugat pe M.I., în virtutea

relației de rudenie, să-l conducă la domiciliu. După o înțelegere prealabilă cu

inculpatul R.A., M.I. a plecat din bar împreună cu partea vătămată H.C.,

susținând-o de braț, iar după aproximativ 4-5 minute a ieșit și inculpatul R.A.,

așteptând ca cei doi să se îndepărteze. După ce cei doi s-au deplasat

aproximativ 250 -300 m față de bar, inculpatul R.A. a plecat în urma lor și în

apropiere de locuința părții vătămate, i-a ajuns, și conform înțelegerii avute

în bar, M.I. l-a lovit cu pumnul în zona feței pe H.C., care a căzut jos.

Ulterior, inculpații R.A.

și M.I. au început să lovească cu pumnii și picioarele partea vătămată,

aproximativ 5 minute, până ce aceasta a devenit inconștiență.

Apoi, ambii inculpați

au căutat prin buzunare pe partea vătămată de unde împreună i-au sustras suma

de 50 RON, din care 20 lei, M.I. și 30 lei, R.A. La lumina unui neon au numărat

banii, constatând că sunt 50 lei.

În jurul orei 24,00

s-au întors la același bar, unde au folosit banii sustrași pentru consumația lor

și a altor persoane din bar. În acele împrejurări M.I. a fost văzut de mai

mulți martori având o pată de culoare brun-roșcată pe pantaloni, de mărimea

unei palme.

În urma loviturilor

primite, partea vătămată H.C. a suferit un traumatism cranio-facial cu

fracturarea sinusului maxilar drept, hematom subdural emisferic, excoriații și

echimoze, conform certificatului medico-legal nr. 630/07 aprilie 2006 eliberat

de IML Iași, pentru care a necesitat 50 - 55 zile de zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare.

Prima instanță a

reținut că situația de fapt este dovedită cu întreg ansamblul probator administrat

în cauză, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate; foaia de

observație clinică generală și fișa de spitalizare a părții vătămate;

certificatul medico-legal eliberat de IML lași, din care rezultă că partea

vătămată a prezentat numeroase leziuni, pentru vindecarea cărora a necesitat 55

de zile de îngrijiri medicale; declarațiile martorilor audiați în cursul

urmăririi penale și nemijlocit în fața instanței din care rezultă că inculpații

au consumat la bar băuturi alcoolice împreună cu partea vătămată, aceasta

plătindu-le consumația; referatul de evaluare psiho-socială întocmit de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași din care rezultă că minorul

inculpat M.I. provine dintr-o familie organizată, după opinia părinților având

un nivel intelectual mai redus; declarațiile date de inculpați pe parcursul

ambelor faze procesuale.

Cu privire la

declarațiile inculpaților, prima instanță a reținut că în declarațiile inițiale

pe care le-au dat organelor de urmărire penală și în fața judecătorului care

dispus arestarea lor preventivă, inculpații au recunoscut săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie și au arătat în detaliu modul în care au procedat.

Ulterior, inculpații

au adoptat o atitudine nesinceră și au încercat să inducă în eroare organele

judiciare cu privire la conținutul activității lor infracționale. Astfel, după

ce la data de 4 martie 2006, M.I. a dat o declarație olografă în care a arătat

în detaliu cum, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpatul R.A., au

lovit-o și au buzunărit-o pe partea vătămată H.C., cu scopul de a-i sustrage

suma de bani despre care știau că aceasta o are asupra sa, declarație susținută

și la data de 5 martie 2006, când a și fost audiat de procuror și instanța de

judecată, ulterior a revenit asupra acestor declarații.

Astfel, după ce s-a

înțeles cu partea vătămată, M.I. a revenit asupra acestor declarații susținând

că doar inculpatul R.A. a lovit-o și a buzunărit-o pe partea vătămată, timp în

care el doar a asistat la activitatea infracțională desfășurată de către

acesta, fără a primi ulterior vreun ban din suma sustrasă. Pe de altă parte, a

recunoscut că a abandonat-o pe partea vătămată, pe drum, fiind căzută la pământ

și că nu a anunțat pe nimeni despre cele întâmplate.

De asemenea, M.I. a susținut

că după ce a abandonat-o pe partea vătămată a plecat direct acasă, afirmații

care se contrazic cu declarațiile martorilor F.M.C. și A.C.C. care au fost

audiați în cauză.

În tot cursul

urmăririi penale, inculpatul R.A. a susținut ca atât el, cât și M.I. i-au

aplicat lovituri părții vătămate, în noaptea de 2 martie 2006. După ce părții

vătămate i s-a eliberat certificat medico-legal, în care se consemnează că

pentru leziunile suferite au fost necesare pentru vindecare mai puțin de 60 de

zile de îngrijiri medicale, în speranța că se va împăca cu aceasta, inculpatul R.A.

a revenit asupra declarației inițiale și a arătat că nu i-a sustras părții

vătămate nicio sumă de bani, ci doar a lovit-o.

În cursul cercetării

judecătorești, inculpații au înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere,

refuzând să dea declarații în fața instanței.

Prima instanță a

apreciat, raportat la probatoriul administrat în cauză că poziția inculpatului M.I.

este nesinceră. Astfel, deși inițial M.I. și-a recunoscut contribuția la săvârșirea

faptei, ulterior a negat implicarea sa de orice fel, declarațiile date ulterior

necoroborându-se însă cu declarațiile martorilor audiați în cauză, care se

coroborează însă cu declarațiile inculpatului R.A., care îl indică pe

coinculpat ca participant nemijlocit la săvârșirea faptei.

Totodată, prima

instanță a apreciat că poziția procesuală a inculpatului M.I. a fost

influențată de înțelegerea cu partea vătămată H.C., cu care acesta era o rudă

mai îndepărtată.

Partea vătămată nu a

susținut însă poziția procesuală a inculpatului M.I. decât într-un memoriu

adresat organelor de urmărire penală, însă în declarațiile pe care le-a dat în

faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată, a făcut referiri la

participarea activă a inculpatului minor (spre exemplu, partea vătămată H.C. a

recunoscut la confruntarea cu inculpatul R.A., că M.I. a fost cel care i-a

aplicat o lovitură cu pumnul în figură), astfel încât versiunea susținută de

inculpatul minor apare ca singulară.

S-a mai reținut de

prima instanță că M.I. a declarat că pata de sânge prezentă pe pantalonii săi

nu proveneau în nici un caz de la partea vătămată H.C., în sprijinul susținerii

sale aducând mărturiile mai multor martori care au văzut că, la un moment dat,

după ce cei doi s-au întors la bar, barmanul a aruncat cu un pahar de sticlă

spre inculpatul R.A., paharul spărgându-se de podea în apropiere de M.I., care

a strigat că a fost lovit.

Însă, când barmanul a

intenționat să vină să cerceteze dacă inculpatul a fost într-adevăr rănit, M.I.

a refuzat vehement. În aceste împrejurări martorul A.C.C. a văzut pe pantalonii

de culoare galbenă mai multe pete mici de sânge, împreună întinzându-se pe o

suprafață de dimensiunea unei palme.

Cu toate acestea,

prima instanță nu a reținut în cauză că pata de sânge ar fi provenit de la

victimă, acest aspect putând fi dovedit doar pe baza unei probe științifice,

lucru care nu a fost posibil pentru că pantalonii inculpatului au fost spălați

imediat de către mama sa.

Față de aceste

considerente, prima instanță a constatat că apărarea inculpatului M.I. este

incertă, atâta timp cât, deși a susținut că a fost tăiat, a avut tăria să nu se

uite la leziunea ce i-a fost creată, împiedicând și pe cei din jur să examineze

"presupusa rană". De altfel, în fața judecătorului care a dispus

arestarea sa, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și faptul că pata

respectivă provenea de la rănile cauzate părții vătămate H.C.

Față de aceste

împrejurări, prima instanță a reținut că fapta comisă de inculpatul R.A., care

împreună cu inculpatul minor M.I., la data de 02 martie 2006, prin violență, pe

timp de noapte, pe drum public, a sustras de la partea vătămată H.C. o sumă de

bani, constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1)-(2)

lit. b), c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c)

C. pen., iar fapta comisă de inculpatul minor M.I. , care împreuna cu

inculpatul R.A., prin violență, pe timp de noapte, pe drum public, a sustras de

la partea vătămată H.C. o sumă de bani, constituie infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1)-(2) lit. b), c), alin. (2)

1

lit. a)

cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Constatând că din

probatoriul administrat rezultă că inculpații au acționat cu intenția clară de

a deposeda partea vătămată de suma de bani pe care aceasta o avea asupra sa,

scop în care i-au aplicat mai multe lovituri pentru a preîntâmpina opoziția

acesteia, prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunile de furt și lovire, formulată de

apărătorul inculpatului R.A.

Pentru infracțiunea

comisă, prima instanță a aplicat inculpatului major R.A. o pedeapsă, la

individualizarea căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 și art. 72 C.

pen., au fost avute în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret

al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii

acesteia [respectiv, de 2 persoane împreună asupra unei persoane în stare

avansată de ebrietate, cauzându-i leziuni pentru care au fost necesare 55 de

zile de îngrijiri medicale, ceea ce constituie circumstanța agravantă prevăzută

de art. 75 lit. c) C. pen.], iar - pe de altă parte - având în vedere persoana

inculpatului R.A., care nu este cunoscut cu antecedente penale, care a avut o

poziție procesuală corespunzătoare în fața organelor judiciare, în ambele faze

procesuale, recunoscând săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, dar

care nu a avut un comportament bun în societate anterior săvârșirii faptei (așa

cum rezultă din certificatul de cazier judiciar, față de acesta s-a dispus o

măsură de siguranță pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt).

Procedând la

individualizarea judiciară a sancțiunii aplicabile inculpatului minor M.I. ,

conform art. 100 C. pen., prima instanța, având în vedere, pe de o parte,

gradul de pericol social al faptei săvârșite, starea fizică și de dezvoltare intelectuală

și morală, dar și comportamentul minorului, condițiile în care a fost crescut

și în care a trăit, precum și alte elemente de natură să caracterizeze persoana

minorului, așa cum rezultă din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de

SRSS din cadrul Tribunalului Iași, dar și împrejurarea că M.I. a atins vârsta

majoratului la data pronunțării sentinței, poziția procesuală incorectă a

inculpatului pe parcursul cercetării judecătorești, a aplicat acestuia o

pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru

fapta săvârșită, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ce privește latura

civilă a cauzei, prima instanță, constatând că partea civilă H.C. nu a produs

probe de natură să dovedească pretențiile materiale, a respins cererea părții

vătămate în acest sens.

În privința cererii

părții vătămate de acordare de daune morale, instanța de fond a reținut că

partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 50 - 55 de zile de îngrijiri

medicale, fiind internată în spital o perioadă considerabilă de timp,

agresiunea cauzându-i, fără îndoială, suferințe fizice și psihice care

justifică obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 3.000 lei cu

titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

În termenul legal

prevăzut de art. 363 alin. (1) și (3) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe

a fost apelată de inculpatul R.A., fiind criticată pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

apelului, inculpatul R.A. a invocat următoarele critici: nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu a exercitat violențe asupra

părții vătămate în scopul sustragerii banilor; deși s-a dispus începerea

urmăririi penale la data de 4 martie 2006, confirmată de procuror la data de 5

martie 2006, iar partea vătămată a dat prima declarație la 6 martie 2006,

ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale este din 5 martie 2006, iar

declarațiile părții vătămate de la fila 11 și 12 de la dosar sunt din 6 martie

2006; în ce privește rezolvarea laturii civile, în mod greșit au fost obligați

inculpații la plata despăgubirilor civile morale întrucât acestea nu au fost

solicitate de partea vătămată, la 30 ianuarie 2007 renunțând la aceste

despăgubiri. Concluzionând, apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii primei instanțe, iar pe fond, reindividualizarea

judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului și al modalității de executare al

acesteia, în sensul dispunerii suspendării executării pedepsei, dată fiind

starea de sănătate a inculpatului, care este cunoscut boli psihice, cu

suferințe cerebrale post și prenatal.

Prin decizia penală

nr. 27 din 13 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în

dosarul nr. 8113/99/2006, s-a admis apelul declarat de inculpatul R.A. și prin

extindere, al inculpatului M.I. și al părților responsabile civilmente M.M. și M.J.,

împotriva sentinței penale nr. 620 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, pe

care a desființat-o în parte, în latura civilă, și rejudecând, s-a înlăturat

din sentință, dispoziția privind obligarea inculpaților și a părților

responsabile civilmente la plata sumei de 3000 lei către partea civilă H.C., cu

titlu de daune morale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

Cheltuielile

judiciare în sumă de 100 lei au rămas în sarcina statului.

În considerentele

acestei decizii s-a constatat că apelul este fondat numai în ceea ce privește

critica referitoare la soluționarea laturii civile, sub aspectul daunelor

morale acordate părții vătămate, întrucât prin declarația dată la 30 ianuarie

2007, partea vătămată H.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 30 milioane

lei, reprezentând doar daune materiale, nu și daune morale, astfel încât

obligarea celor doi inculpați în solidar și a inculpatului minor în solidar cu

părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune

morale este neîntemeiată, în lipsa exercitării acțiunii civile în acest sens.

Cu privire la celelalte

motive de apel invocate de inculpatul R.A., Curtea de Apel Iași a reținut că

acestea sunt neîntemeiate.

Decizia penală

sus-menționată a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către inculpatul R.A.,

care nu a prezentat în scris motivele de recurs.

La termenul acordat

pentru soluționarea recursului, 4 septembrie 2008, deși legal citat, recurentul

inculpat R.A. nu s-a prezentat pentru a-și susține recursul.

La acest termen,

apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat R.A., susținând oral

motivele de recurs, a invocat , în principal, cazul de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen. și a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului inculpatului, casarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, iar pe fond, schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea

de tâlhărie, în infracțiunile de lovire și furt

În subsidiar,

apărătorul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârilor

judecătorești pronunțate în cauză, și rejudecând, să se reducă pedeapsa

aplicată inculpatului dându-se eficiență maximă circumstanțelor atenuate

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și să se dispună suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

conform prevederilor art.385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

din același cod,

constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate

în continuare.

Critica privind

greșita încadrare juridică dată faptelor, care va fi cercetată prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17C. proc. pen., este

neîntemeiată întrucât, din probatoriul administrat rezultă că inculpații au

acționat cu intenția clară de a deposeda pe partea vătămată de suma de bani pe

care o avea asupra sa, sens în care au exercitat violențe asupra acesteia până

au adus-o în stare de inconștiență și i-au sustras banii, activitatea

infracțională intrând în conținutul constitutiv, ca latură obiectivă a

infracțiunii de tâlhărie și nu a infracțiunilor de lovire și furt.

De altfel, această

activitate infracțională a fost amplu detaliată de cei doi inculpați în

declarațiile inițiale pe care le-au dat organelor de urmărire penală și

instanței de judecată, în care au recunoscut comiterea infracțiunii de

tâlhărie. Astfel, în declarația dată la 17 mai 2006, aflată la fila 118 dosar urmărire

penală, inculpatul R.A. a declarat că, împreună cu M.I. l-a lovit cu pumnii și

picioarele pe H.C., deposedându-l de suma de 50 lei (Ron) după ce, în

prealabil, se sfătuiseră cum să facă acest lucru, situație confirmată prin

declarația coinculpatului M.I., aflată la fila 117 dosar urmărire penală. Aceste

declarații se coroborează cu cele ale părții vătămate și ale martorilor audiați

în cauză.

Faptul că ulterior,

ambii inculpați au adoptat o atitudine nesinceră, încercând să inducă în eroare

organele judiciare cu privire la conținutul activității lor infracționale, nu

poate conduce la o schimbare a încadrării juridice a faptei, întregul ansamblu

probator administrat în cauză evidențiind vinovăția ambilor inculpați în

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Prin urmare, fapta

comisă de inculpatul R.A., care împreună cu inculpatul minor M.I., la data de 2

martie 2006, prin violență, pe timp de noapte, pe drum public, a sustras de la

partea vătămată H.C. o suma de bani, constituie infracțiunea de tâlhărie, în

formă calificată, așa cum legal a fost încadrată juridic.

Neîntemeiată este și

critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de

executare al acesteia, susținută de apărătorul recurentului inculpat.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte,

art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite

în viitor săvârșirea de fapte penale.

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de

împrejurările comiterii faptelor și de importanța relațiilor sociale încălcate

de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni grave, instanțele au efectuat o

justă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului

acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile

generale arătate mai sus.

Totodată, se constată

că pedeapsa este proporțională cu fapta și persoana inculpatului și este de

natură să realizeze prevenția generală și reeducarea inculpatului. Infracțiunea

comisă fiind una de violență, conturează un profil infracțional de violență al

inculpatului, așa încât, pentru realizarea scopului pedepsei și îndreptarea

inculpatului, modalitatea suspendării executării pedepsei, solicitată de

inculpat, nu este adecvată, neeexistând suficiente garanții pentru a crede că

inculpatul poate fi reeducat în acest fel.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că hotărârile atacate sunt temeinice și legale, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. ;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.A. împotriva deciziei

penale nr. 27 din 13 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 4 septembrie 2008.