ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 146/2010

Declarația inculpatului I.D. care a arătat că: i-a cunoscut pe cei doi inculpați de origine maghiară întâmplător în localitatea Oradea, la o terasă; că intrând în discuție cu aceștia le-a spus că are o afacere în oraș, respectiv un magazin, iar cei doi inculpați i-au propus să solicite pe numele magazinului instalarea unui aparat POS, la care ei să acceseze niște carduri pe care urmau să le aducă din Ungaria; totodată i-au spus că îi vor arăta cum să întocmească documentația aferentă pentru a părea în regulă, respectiv ca să nu aibă probleme și să pară că prin accesarea acelor carduri ei au cumpărat marfa de la inculpat din magazin; că în realitate inculpatul a știut că ei nu vor cumpăra marfa, că vor folosi cardurile pentru a obține bani și că a înțeles caracterul ilegal al acestor operațiuni; în concret însă, la vremea aceea nu știa că ceea ce urma să facă consta în întocmirea un or falsuri în actele contabile; că în Cadrul acelei discuții inițiale a convenit cu cei doi inculpați procentul care îi revenea din sumele pe care ei le-ar fi obținut în acest mod, procent pe care nu și-l mai amintește în prezent, dar pe care l-a menționat în faza de urmărire penală; că a îndemnat-o pe soția sa, care la acea vreme era administratorul firmei, să solicite un astfel de aparat, care a fost montat în magazinul de pe strada republicii; că după montarea aparatului au venit cei doi inculpați din Ungaria, au accesat de mai multe ori aparatul folosind carduri pe care le-au adus ei, chitanțele eliberate de aparat erau semnate de către aceștia, iar în acest context cei doi inculpați i-au spus ce documente contabile trebuiau întocmite, că urmând indicațiile lor a întocmit borderouri de achiziție, acte ce justificau intrarea în gestiunea firmei a unor mărfuri ce constau din articole de îmbrăcăminte ce în mod real nu au intrat în firmă; că în aceste acte era menționate societăți comerciale furnizoare fictive și totodată a fost indicată o persoană ca având calitatea de delegat al firmei furnizoare, fictivă, respectiv B.A.; că folosirea în acest mod a aparatului POS se făcea de 2-3 ori pe zi, cu câte 2-3 carduri, cei doi inculpați, veninând în câteva rânduri la magazin, în decurs de 3 săptămâni; că pe baza contractului încheiat cu B.P. Oradea, în urma utilizării aparatului POS era îndreptățit să meargă să ridice sumele ce intrau direct în contul societății prin viramentele efectuate de băncile ce aveau ca și clienți pe titularii cardurilor folosite, că cineva din firma inculpatului suna la bancă, iar din momentul în care i se confirma intrarea banilor, mergea și ridica aceste sume; că nu poate preciza în fața instanței suma totală pe care a ridicat-o din bancă, însă își amintește că nu i s-a plătit toată suma ce trebuia plătită după toate documentele justificative depuse la bancă întrucât a sesizat banca neregularități în utilizarea aparatului POS; că din suma obținută de la bancă inculpatului i-a revenit un procent de 15-20%, iar celor doi inculpați restul banilor, întrucât aceștia au spus că ei aduc partea cea mai prețioasă în afacere, respectiv cardurile, că în ceea ce privește cardurile pe care cei doi inculpați le-au folosit arată că, deși știa că ceva este în neregulă cu acestea, în mod concret nu a știut că sunt furate sau contrafăcute întrucât cei doi inculpați i-au spus că această latură îi privește exclusiv; că, cu privire la actele întocmite, la indicația lui, au fost întocmite facturi, chitanțe fictive și totodată acestea au fost cuprinse în bilanțul contabil pentru a justifica folosirea aparatului POS în contextul unor pretinse vânzări de mărfuri iar cest demers l-a făcut la solicitarea celor doi inculpați maghiari; că întrucât modul de accesare a cardurilor ducea la scoaterea unor bani din bancă în folosul său și al celor doi inculpați maghiari, fără ca în realitate să se realizeze o vânzare de mărfuri, și-a dat seama că în mod logic era exclus ca cei doi inculpați să fie titularii cardurilor; că, în concret, deși cei doi inculpați nu i-au spus în mod expres că nu sunt titularii acelor carduri, și-a dat seama că acestea nu erau pe numele lor; că, în ce privește modul în care a decurs înțelegerea cu cei doi inculpați, după ce i-a întâlnit pe acea terasă, a doua zi inculpații l-au căutat la sediul firmei, respectiv s-a întâlnit cu aceștia într-un loc, care dă în fața magazinului și i-au spus ce formalități trebuia să îndeplinească pentru obținerea aparatului POS; că, după ce aparatul a fost instalat, i-a contactat și aceștia au venit și au utilizat cardurile, că cei doi când veneau să acceseze aparatul, veneau de fiecare dată împreună; că, chitanțele eliberate de aparatul POS erau semnate de cei doi inculpați; neștiind de către care, pentru că inculpatul era sus la birou în acel timp; că după ce ridica banii de la bancă, îi schima în mărci și le preda inculpaților, respectiv în ziua în care îi scotea de la bancă, iar sumele le remitea fie unuia dintre inculpați, fie celuilalt și că în perioada de 2-3 săptămâni când s-au folosit aparatele, se întâlnea cu inculpații de 2-3 ori pe săptămână (fila 201 dosar instanță).

Declarația inculpatului L.Z., care a arătat că: a fost de 2 sau 3 ori la magazinul inculpatului I.D., un magazin despre care știa că era situat pe str. R. dar nu-și amintește denumirea acestuia; că aceste vizite la magazin le-a făcut în anul 1999, toamna, împreună cu inculpatul V.; că nu a făcut cumpărături de la magazinul inculpatului I.; că i-a dat cu ocazia acelor vizite, inculpatului I. un plic în care se aflau carduri contrafăcute, lucru pe care l-a aflat ulterior; că acest plic l-a primit de la niște băieți din Oradea și din Cluj pe care i-a întâlnit în Ungaria și care nu aveau pașaport să revină în România, aceștia dându-i 200 mărci pentru a face acest comision; că a aflat în cursul urmăririi penale că aceste carduri erau Falsificate; că nu-i cunoaște pe acei băieți, fiecare având câte o poreclă și de altfel la vremea respectivă nici pe inculpatul I. nu știa cum îl cheamă; că, cât timp se aflau în magazin inculpatul I. nu a deschis acele plicuri, nu l-au văzut accesând aparatul POS, la rândul lor, nu au accesat aparatul POS și nici nu a semnat vre-o chitanță în magazin; că a aflat în cursul urmăririi penale că inculpatul I. după accesarea unor carduri false de la aparatul POS montat în magazinul său ar fi primit de la B.P. sumele de bani aferente; că el niciodată nu a primit de la inculpatul I. vreo sumă de bani; că nici chitanțe și nici alt document nu a semnat la cererea inculpatului I. în magazinul acestuia; că nu a purtat niciodată cercel; că, cu ocazia vizitelor făcute la magazin a văzut două femei, crede că erau vânzătoare, dar e posibil ca una dintre acestea să fi fost soția inculpatului I.; că nu a discutat niciodată cu acesta despre afacerile pe care le făcea; că de fiecare dată când s-a întâlnit cu acesta, fie la magazin, fie la graniță sau alte locații, restaurant, i-a adus câte un plic, care provenea de la prietenii lui I. din Ungaria; că acele persoane din Budapesta erau persoane cu care s-a întâlnit în bar și de fiecare dată erau alte persoane astfel încât nu-i cunoștea; că o întâlnire cu inculpatul I. dura între 10 minute și 45 minute; că nu a folosit niciodată vre-un card falsificat sau contrafăcut pentru a scoate bani. (fila 197 dosar instanță).

Declarația inculpatului V.J., care a arătat că: nu-l cunoaște pe inculpatul I. sau cel puțin nu cunoaște persoana care poată acest nume; că în ceea ce privește faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză, arată că a fost rugat de o persoană, respectiv de un bărbat pe care l-a cunoscut într-un local din Ungaria, să aducă în două rânduri, doua plicuri în România, pe care urma să le predea unui cetățean român; că el urma să efectueze oricum aceste călătorii în România întrucât acea de făcut călătorii de afaceri cu numitul R.A.; că nu cunoaște cine este persoana din Ungaria care i-a dat aceste plicuri, respectiv două plicuri, în două rânduri, că nu poate să-i indice numele sau alte date, însă, precizează că s-a întâlnit de mai multe ori cu acesta într-o cafenea din Budapesta; că prima oară când persoana i-a dat plicul pe care urma să-l Oradea un ei persoane din România, aceasta i-a spus că urma să fie așteptat de acea persoană la graniță, ceea ce s-a și întâmplat, astfel că, după ce a intrat în țară, la prima stație de benzină, a recunoscut mașina după indicațiile pe care i le dăduse persoana din Ungaria, și că a urmat această mașină până în Oradea, în zona centrală a orașului, unde a predat plicul bărbatului din mașină și a intrat împreună cu acesta într-un magazin, că nu știe dacă acesta era patronul acelui magazin, dar precizează că s-a comportat ca și cum ar fi; că în timp ce a fost în magazin acesta nu a deschis plicul, de altfel, după ce am predat plicul, a mai rămas cca 10 minute după care a plecat; că persoana din Ungaria care i-a încredințat plicul, i-a spus că, în el se află mai multe cartele telefonice; că după câteva zile de la predarea acestui plic, aflându-se în Ungaria s-a întâlnit întâmplător cu acel bărbat care i-a încredințat încă un plic pe care trebuia să-l predea aceluiași bărbat din localitatea Oradea; că în momentul în care i-a dat plicul persoana din Ungaria, i-a spusa unde se va întâlni cu bărbatul din Oradea, respectiv într-o cafenea astfel că, cunoscând deja drumul, s-a deplasat în zona centrală a orașului și într-un local, la o anumită oră, s-a întâlnit cu acel bărbat, căruia i-a înmânat plicul; că de fiecare dată, pentru fiecare plic pe care l-a predat acelui bărbat, bărbatul din Ungaria i-a dat câte 200 mărci, spunându-i că sunt cheltuielile pentru drum, astfel încât, a acceptat acești bani profitând de faptul că îi era plătit un drum pe care oricum trebuia să-l facă; că s-a întâlnit cu bărbatul din România în alte situații, nici în Ungaria și nici în România; că în cele două împrejurări în care s-a întâlnit nu a semnat nimic, că atunci când a fost cu acel bărbat la magazinul din centrul orașului, nu a folosit nici un aparat POS și nici nu a văzut să fie folosit un astfel de aparat, că bărbatul din România căpruia i-a predat cele două plicuri, nu i-a dat nici o sumă de bani; că nu a purtat niciodată cercel și de asemenea nu știe ca inculpatul L. să fi purtat la rândul său cercel vreodată; că în ambele împrejurări în care a predat plicurile bărbatului din România, a fost însoțit de inculpatul L., că atunci când s-au întâlnit cu acel bărbat la magazin, își amintește că ar mai fi fost de față încă o persoană, respectiv o femeie, crede că soția acelui bărbat; că după ce a intrat în magazin, a urcat într-un birou și că a fost de mai multe ori în România, nu numai în cele două situații în care a predat acele două plicuri (fila 248 dosar instanță).

Depoziția martorului V.M., care a arătat că: în perioada în care magazinul inculpatului I. SC R. funcționa în spațiul de pe R., a fost angajat pe bază de convenție civilă ca și contabil; că nu știe cine deținea părțile sociale ale acestei firme, dar în realitate activitatea magazinului era controlată de inculpatul I. și soția acestuia; că în acest magazin a fost amplasat un aparat POS de către B.P., iar demersurile necesare la bancă l-ea efectuat martorul; că mergea la bancă pentru ridicarea extraselor de cont care evidențiau plățile și încasările firmei și de care avea nevoie în activitatea sa de a ține contabilitatea acestei firme; că raportat la aceste extrase de cont, a remarcat la un moment dat ca un fapt neobișnuit, că acestea reflectau încasări foarte mari ale firmei, ce nu se corelau cu documentele contabile atât cu cele ce reflectau aprovizionarea cu marfă a acestei societăți, cât și cu facturile care ar fi atestat vânzarea acestor mărfuri; că a făcut chiar mențiunile pe extrasele de cont „sume în curs de clarificare” întrucât nu le cunoștea proveniența; că aceste extrase de cont le-a obținut foarte greu respectiv după ce le-a cerut de la inculpat și de la soția acestuia, a mers și le-a ridicat personal de la bancă; că referitor la sumele încasare, inculpatul i-a dat explicații în sensul că, perioada sărbătorilor de iarnă a făcut să crească numărul vânzărilor și apoi că societatea, obținând acest sediu central, avea un vad mai bun; că, cu toate acestea, documentele contabile nu i-au fost predate decât cu foarte mare greutate, iar cele care au intrat în posesia sa, nu au justificat în totalitate banii încasați (fila 249 dosar instanță).

Depoziția martorului P.C., care a arătat că: îl cunoaște pe inculpatul I.D. întrucât a fost angajat ca și șofer la firma pe care acesta o conducea împreună cu soția sa; că în magazinul situat pe str. R. era montat un aparat POS pentru efectuarea plăților și prin această modalitate; că el personal nu a văzut pe nimeni utilizând aparatele, și oricum el stătea un timp relativ scurt în magazin; că i-a văzut la magazin pe cei doi bărbați reprezentați prin fotografiile judiciare aflate la filele 88, 89 din dosarele de urmărire penală vol. II și chiar i-a văzut în compania inculpatului I.; că aceștia au fost de mai multe ori la magazin; că nu știe ce făceau la magazin, personal nevăzându-i să acceseze aparatul POS; că aceștia veneau la magazin, se întâlneau cu inculpatul I. și discutau cu acesta însă nu poate să precizeze ce relații aveau (fila 171 dosar instanță).

Depoziția martorei D.E.N., care a arătat că: în perioada noiembrie 1999 până în ianuarie 2000 deci circa 3 luni a lucrat în calitate de vânzătoare la magazinul de pe str. R. la SC R.S. SRL Oradea, știind că I.D. era patronul firmei, iar soția acestuia, era administratoare; că unitatea avea profil de desfacere cu amânuntul a produselor textile, adică îmbrăcăminte mai mult pentru femei, haine noi, importate din Ungaria; că pe la mijlocul lunii noiembrie 1999 au venit la unitate reprezentanții B.P. Oradea și au montat un aparat de citit carduri POS și apoi inculpatul I. i-a explicat cum se folosește acel aparat; că atâta timp cât a lucrat acolo nu a avut nici un client pe care să-l servească cu marfă și care să achite contravaloarea acesteia prin card electronic; că aparatul POS a fost folosit după montare, începând cu luna noiembrie 1999, de către I.D. și o altă persoană, după câte știe cetățean din Ungaria, căruia nu-i cunoaște numele; că acel cetățean maghiar era un bărbat înalt, solid, tuns foarte scurt, în față cu chelie temporală, circa 30 de ani cel mult, ținută sportivă, parcă avea cercei în ureche și vorbea numai în limba maghiară, l-a văzut de circa 5-6-7 ori și nu știe numele acestuia, nici cu ce s-a deplasat în Oradea sau la magazin; că acesta a venit săptămânal, însoțit numai de I.D. urcau în biroul de la magazin, discutau acolo, numai în limba maghiară, după care coborau în magazin, numai când nu erau clienți și introduceau în POS pe rând mai multe carduri electronice, pe care le operau, și ieșea la finalul operațiunilor o chitanță cu niște totaluri, care era luată de aceștia și nu i s-a dat și nu i s-a lăsat niciodată; că după ce terminau operațiunea pe POS care dura de fiecare dată circa 5 minute, urcau din nou în birou, discutau după care plecau amândoi, niciodată cetățeanul maghiar sau I. nu au luat sau dus marfă din unitate în contul operațiuni lor efectuate de ei pe POS; că, în cursul zilei I. revenea la magazin, și îi explica ce anume avea de făcut, adică să facă intrare în raportul de gestiune și vânzare conform unor sume indicate de el, el avea deja notate aceste date în prealabil pe o bucată de hârtie, pe care o lua de fiecare dată, niciodată nu i-a lăsat-o și nu știe ce făcea cu ea; că făcea intrări de mărfuri pe blănuri, haine, cizme damă, fără ca această marfă să intre efectiv în magazin, și nu a văzut niciodată aceste cantități de mărfuri, așa că și-a dat seama imediat că de fapt nu există; că I.D. i-a atras atenția ca nu cumva să spună cuiva vreodată de acest lucru, deoarece ol să aibă probleme, nu i-a spus cu cine și nici de ce natură, a înțeles că ar putea pune pe cineva să o bată dacă vorbește (fila 222 dosar u.p. vol. I).

Depoziția martorei I.F., care a arătat că: în toamna anului 1999 magazinul a fost în renovare și apoi a aflat de la doamna P.M. că magazinul a fost închiriat unei societăți, respectiv că a fost preluat de 2 persoane - soț și soție; că în perioada următoare a aflat și numele acestora, respectiv R. și E. și pe care îi recunoaște după pozele ce i-au fost prezentate. Apreciem că toate aceste aspecte vin să dovedească împrejurarea că accesarea aparatului POS, montat la sediul societății administrate de inculpat, s-a efectuat prin card-uri contrafăcute. Vinovăția celor trei inculpați a rezultat fără dubiu din probele administrate. În ceea ce-l privește pe inculpatul I.D.R., este de observat faptul că acesta recunoaște comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, susținând, că a folosit card-uri contrafăcute la aparatul POS, pentru a realiza activități frauduloase, la sugestia și împreună cu inculpații L.Z.L. și V.J., susținând că acest lucru s-a realizat în contextul întocmirii unor borderouri de achiziții articole de îmbrăcăminte fictive și falsificării unor chitanțe fiscale ce atestau plata in sistem electronic, plată subsecventă pretinsei achiziții a acestora, făcută de posesorii cardurilor accesate. Aceste aspecte sunt dovedite și de celelalte probe ce au fost administrate în cauză. Astfel, din adresa din 31 octombrie 2002 a D.G.E.I.P. Bihor, rezultă că numele persoanei B.A. și seria de buletin trecute pe aceste borderouri de achiziții nu se regăsesc în baza de evidență a persoanelor din România. Pe de altă parte, din analiza documentelor contabile ale SC R.S. SRL Oradea, s-a constatat că în bilanțul contabil pe anul 1999, au fost cuprinse operațiuni comerciale privind achiziții de îmbrăcăminte atestate de aceste borderouri,cât și chitanțe fiscale fictive vizând încasarea unor sume rezultând din vânzarea acestora. Martorul V.M. a cărui declarație a fost arătată mai sus a arătat că documentele contabile ce atestau intrarea mărfurilor nu justificau sumele ridicate de la bancă. Martora D.E.N. a arătat de asemenea că, completa acte contabile, respectiv chitanțe fiscale și le consemna ca atare în registrele contabile, la cererea inculpatului I.D. Mai mult, E.V. a constatat că semnăturile de pe chitanțele eliberate de aparatul POS nu corespund cu semnăturile titularilor de card-uri, învederându-se totodată și neregularitatea accesării aceluiași card de mai multe ori în aceeași zi, la intervale de 2-3 minute una de alta. Totodată, din raportul de constatare tehnico-științifică din 18 decembrie 2002 rezultă că, scrisul de completare depus pe chitanțele fiscale în discuție a fost executat de inculpatul I. Referitor la inculpații L.Z.L. și V.J., s-a observat faptul că aceștia s-au prezentat în fața instanței pentru a fi audiați însă, nu au recunoscut săvârșirea faptelor de care sunt judecați, motivând că, au adus din Ungaria carduri inculpatului I., însă nu știau că sunt contrafăcute și au procedat în acest fel la solicitarea unui cetățean maghiar care în realitate le-a cerut să execute un simplu comision. Implicarea acestor inculpați în activitatea infracțională cu carduri contrafăcute este însă dovedită prin probele administrate în cauză. Astfel, inculpatul I.D. a declarat că cei doi inculpați maghiari au adus card-uri contrafăcute, permițându-i acestuia să le acceseze la aparatul POS montat la societatea sa, recunoscând totodată că a semnat chitanțele eliberate de acest aparat. Cele susținute de inculpatul I.D. se coroborează cu cele susținute de inculpații L.Z.L. și V.J. respectiv că aceștia s-au aflat la Oradea în perioada accesării cardurilor la aparatul POS. Pe de altă parte, martora D.E. și a declarat că, în prezența a doua persoane de cetățenie maghiară inculpatul I. a accesat de mai multe ori carduri la aparatul POS și că ulterior, i-a cerut să completeze în acte contabile date pe care acesta le avea consemnate pe o bucată de hârtie. La toate aceste elemente se alătură în opinia instanței, cu efect incriminator, împrejurarea că, cei doi inculpați și-au făcut o apărare neverosimilă în condițiile în care, audiați fiind de instanță, au declarat că nu pot să ofere date asupra persoanei care le-ar fi cerut să aducă inculpatului I. carduri din Ungaria. Este evident caracterul convenabil al acestei apărări întrucât înlătură orice posibilitate de verificare și totodată este evident că lipsa sa de credibilitate fiind greu de admis că, cei doi inculpați, persoana mature, ar face un comision transnațional în totală necunoștință de cauză, în condițiile unui risc posibil de implicare a acestora într-o activitate infracțională. Față de cele arătate, s-a apreciat că este demonstrată atât vinovăția inculpatului I.D. cât și vinovăția inculpaților L.Z.L. și V.J. În această situație, s-a apreciat ca fiind dovedită vinovăția acestor inculpați atât în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune cât și de punere în circulație în mod repetat a cardurilor contrafăcute, în ce privește această ultimă infracțiune instanța de fond urmând a face aplicarea art. 334 C. proc. pen., în sensul de a schimba încadrarea juridică din art. 282 alin. (1) și (2) C. pen. în art. 282 alin. (2) C. pen. în ceea ce îi privește pe toți cei trei inculpați. Instanța a considerat astfel că inculpatul I.D.R. a folosit în mod fraudulos card-uri contrafăcute, prezentând ca adevărată împrejurarea că acestea, în realitate, au fost accesate de către titularii lor, stare de fapt care rezultă din probațiunea administrată în cauză. Prin aceste proceduri, a fost indusă în eroare partea civilă B.P., care a acceptat plata către inculpat a sumei de 502.242.557 ROL. În aceste condiții, fapta inculpatului I.D.R., așa cum a fost anterior descrisă și dovedită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma prev.de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în formă continuată. Forma continuată a acestei infracțiuni se va reține datorită faptului că inculpatul a efectuat acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, în baza unei rezoluții infracționale unice. În aceste condiții, fapta inculpaților L.Z.L. și V.J., așa cum a fost anterior descrisă și dovedită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în forma prev. de art. 26 - art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în formă continuată. De menționat că inculpatul I.D.R. a fost trimis în judecată și pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev.și ped.de art. 290 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., constând în falsificarea borderourilor de achiziții și chitanțe fiscale false (aspecte dovedite, după cum s-a arătat anterior, prin declarațiile martorilor indicați anterior, raportul de constatare tehnico-științifică, precum și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului). Totodată inculpatul I.D.R. a fost trimis în judecată și pentru comiterea infracțiunii de fals prev.și ped.de art. 25 – art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. constând în cuprinderea în bilanțul contabil pe anul 1999 a unor chitanțe fiscale false (aspecte dovedite, după cum s-a arătat și anterior, prin declarațiile martorilor indicați și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului). Raportat la aceste infracțiuni, s-a observat faptul că s-a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale, câtă vreme faptele au fost săvârșite în luna decembrie 1999, iar potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 124 C. pen., pentru a se putea dispune încetarea procesului penal din acest motiv, este necesar să treacă, în speța dată, un termen de 7 ani și 6 luni, ceea ce a însemnat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit. Totodată, inculpații au fost trimiși în judecată și pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev.și ped.de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul I.D.R. în forma autoratului, iar inculpații L.Z.L. și V.J., în forma complicității, reținându-se faptul că inculpatul I.D.R. a ridicat suma de 502.242.557 ROL de la B.P. cu ajutorul inculpaților L.Z.L. și V.J., cunoscând că aceasta provine din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. S-a mai apreciat că reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii de spălare de bani în formă continuată nu este justificată pentru următoarele considerente: Astfel, suma de 502.242.557 ROL plătită de B.P., s-a produs printr-o activitate delictuală de accesare de card-uri contrafăcute a aparatului POS. Infracțiunea care, de fapt, s-a produs este aceea de înșelăciune prev.de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Doctrina este unitară în a recunoaște că ascunderea provenienței ilicite a produsului financiar provenit dintr-o infracțiune implică 3 faze independente: - plasarea-plasamentul cantității de bani ca atare; - stratificarea-separarea banilor proveniți din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul unor activități financiare; - integrarea, găsirea unei explicații plauzibile pentru banii iliciți sau procesul de onorabilizare a lor. Fiecare etapă reprezintă în sine un mic mecanism, un segment al complexului proces de spălare a banilor. În cazul de față, B.P. doar a eliberat inculpatului, pe baza chitanțelor și borderourilor de achiziții falsificate, bani în numerar, activitate care este însă tot o componentă a infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. Analizând textul de lege s-a remarcat, că sub aspectul laturii obiective infracțiunea de spălare de bani se realizează prin ”schimbarea sau transferul de bunuri” acțiuni ce nu s-au produs în cauză. La individualizarea pedepsei aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările comiterii faptelor, dar și persoana fiecărui inculpat, fără antecedente penale, atitudinea inculpatului I. de recunoaștere a faptelor, precum și faptul că toți inculpații s-au prezentat în fața autorităților, considerente în baza cărora, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate conform celor de mai sus. În ceea ce privește pedepsele accesorii aplicate, s-a impus limitarea conținutului acestora. Astfel, potrivit praticii C.E.D.O. (a se vedea cazul S. si P. contra Romaniei), nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prev. de art. 64 C. pen. ca si pedeapsa accesorie, pe durata executării efective a pedepsei privative de libertate de către inculpat, ci doar acele drepturi care se impun vis-à-vis de natura, felul si gravitatea infracțiunii săvârșite de către acesta, precum și ținând seama de interesele minorului. Mai mult, văzând și cauza H. contra Marii Britanii, se constată că inculpatului nu-i poate fi interzis, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., deoarece drepturile accesorii nu pot fi restrânse în mod automat, restrângerea exercițiului unor drepturi poate fi dispusă doar dacă este necesară într-un stat de drept. Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și condamnarea inculpaților I.D., L.Z.L. și V.J. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, respectiv complicitate la spălare de bani, înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, impunându-se executarea pedepselor aplicate inculpaților în regim de detenție, precum și aplicarea măsurii de siguranță a expulzării în ceea ce privește inculpații cetățeni maghiari. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și inculpatul I.D., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și reducerea termenului de încercare la care a fost obligat de prima instanță, dată fiind atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că este singurul întreținător al familiei. Împotriva sentinței au declarat apel și inculpații L.Z. și V.J., primul solicitând achitarea cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reținerea circumstanțelor atenuante, iar cel de-al doilea a solicitat achitarea cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că în cauză nu sunt probe concludente pentru a se stabili vinovăția acestuia. Verificând apelurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor este fondat, în timp ce apelurile inculpaților sunt nefondate. În mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, în ceea ce-l privește pe inculpatul I.D., respectiv complicitate la spălare de bani, în ceea ce-i privește pe inculpații L.Z. și V.J. Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, „constituie infracțiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri (…). Art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 21/1999 în vigoare la data comiterii faptelor, enumeră expres infracțiunile din care provin valorile la care face referire textul de lege, printre care se enumeră și înșelăciunea în domeniul bancar, cum este cazul în speță. În fapt, inculpatul I.D., conform declarației de la f. 201 din dosarul primei instanțe, după ce ridica banii de la bancă, îi schimba în mărci și le preda inculpaților chiar în ziua în care îi scotea de la bancă, iar sumele le remitea fie unuia dintre inculpați, fie celuilalt, iar în perioada când s-au folosit aparatele, se întâlnea cu inculpații de 2-3 ori pe săptămână. Ca atare, infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului nu constă în aceea că a ridicat cu ajutorul celorlalți inculpați suma de 502.242.557 lei de la B.P. - Sucursala Oradea cunoscând că aceasta provine din săvârșirea infracțiunii înșelăciune, astfel cum în mod greșit s-a reținut în rechizitoriu, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ci în aceea că, după ce ridica banii de la bancă, îi schimba în mărci și le preda inculpaților chiar în ziua în care îi scotea de la bancă, iar sumele le remitea fie unuia dintre inculpați, fie celuilalt. Așa cum se reține și în motivele de recurs ale parchetului, inculpatul I.D. s-a folosit de o instituție financiară netradițională - casa de schimb valutar - convertind „banii murdari” în „bani curați”, realizându-se astfel una din variantele infracțiunii de spălare de bani, respectiv cea de „schimbare de bunuri”, prin această ultimă noțiune înțelegându-se „transformarea fizică, schimbarea primei înfățișări, păstrând în regulă valoarea intrinsecă a obiectului, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. Ca atare, față de acest aspect, se impune condamnarea inculpatului I.D. pentru infracțiunea de spălare de bani, iar a inculpaților L.Z. și V.J. pentru infracțiunea de complicitate la spălare de bani, aceștia primind sumele de bani schimbate în valută de primul inculpat. Pe de altă parte, apelul parchetului se impune a fi admis și în ceea ce privește măsura de siguranță a expulzării care nu a fost aplicată de prima instanță și care, date fiind faptele săvârșite de cetățenii maghiari L.Z. și V.J. urmează a fi aplicată în ceea ce-i privește pe aceștia, urmând a se dispune expulzarea acestora de pe teritoriul României. În ceea ce privește motivul de apel al parchetului privind greșita aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, instanța apreciază că acesta nu este întemeiat. Suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților a fost avută în vedere în funcție de criteriile avute în vedere de art. 86 1 lit. c) C. pen, respectiv, ținându-se seama de persoana inculpaților care nu au antecedente penale, inculpatul I. recunoscând comiterea faptelor, de comportamentul acestora după comiterea faptei, de faptul că, date fiind toate aceste împrejurări, pronunțarea condamnării reprezintă un avertisment și, chiar fără executarea pedepsei, aceștia nu vor mai săvârși infracțiuni. Referitor la apelurile inculpaților, instanța urmează a le respinge pentru motivele care sunt avute în vedere în cele ce urmează. În ceea ce privește apelul inculpatului I. care solicită reducerea termenului de încercare la care a fost obligat de prima instanță, dată fiind atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că este singurul întreținător al familiei, instanța de apel apreciază că acesta nu este întemeiat, date fiind faptele săvârșite de inculpat în concurs, dat fiind prejudiciul mare rezultat din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, astfel încât, față de aceste argumente, aspectele invocate de inculpat în susținerea cererii de apel nu pot fi avute în vedere de către instanță pentru reducerea termenului de încercare. În ceea ce privește apelul inculpatului V.J., care a solicitat achitarea cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe motiv că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii întrucât lipsește vinovăția, instanța apreciază că nici acest motiv de apel nu este întemeiat. În motivarea apelului se reține că declarația inculpatului I.D. în mod singular nu este îndestulătoare pentru condamnarea acestuia, iar toate celelalte probe sunt indirecte, inexacte, neclare, care pot fi interpretate doar forțat împotriva acestuia. La pronunțarea soluției de condamnare a inculpatului au fost avute în vedere, pe lângă declarația constantă de recunoaștere a inculpatului I., toate împrejurările cauzei. Astfel, este cert că inculpatul I. i-a cunoscut pe inculpații cetățeni maghiari anterior comiterii faptelor, iar ulterior, aceștia i-au adus din Ungaria niște plicuri inculpatului I., în legătură cu care nu știau ce conțin. Atât inculpatul L.Z. cât și V.J. recunosc faptul că s-au întâlnit cu inculpatul I. de 5-7 ori și i-au remis de fiecare dată plicuri, fără să știe ce conțin acestea, în condițiile în care, tot inculpatul L.Z. care, în decl