ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2954/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 244 din 17 iulie 2008, Tribunalul Bihor, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul J.P.,pentru comiterea infracțiunii prev de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004.

În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 rap. la art. 74 lit. a) C. pen. cu art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004, rap. la art. 74 lit. a) C. pen. cu art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen. a fost obligat inculpatul J.P. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei, pentru săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare, prin comunicare scrisă, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 al. ultim C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus măsura reținerii și arestului preventiv de la 24 octombrie 2005 la 14 ianuarie 2006.

S-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă cu privire inculpat prin încheierea penală din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 Iit. i) f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a celor 15 g amfetamina, aflate la sediul B.C.C.O. Cluj.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

A constatat tribunalul că, prin rechizitoriul înregistrat la instanță la data de 17 noiembrie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat trimiterea în judecată a inculpaților J.P. și B.L. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004, comise prin aceea că, la data de 24 octombrie 2005 inculpații s-au prezentat la P.T.F. Borș pentru a ieși din țară, îmbarcați în autoturismul, de culoare neagră, aparținând inculpatului J.P., având asupra lor 17,55 g amfetamina.

Inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor.

În vederea soluționării cauzei, s-a luat declarație inculpaților, f.48-49, 50-51, a fost audiată martora C.V., fila 74.

Prin Decizia penală nr. 86/A/2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 5775/111/2005, Tribunalul Bihor a fost sesizat, ca primă instanță, cu rejudecarea cauzei înregistrată inițial sub Dosar nr. 5775/P/2005.

Din considerentele deciziei de casare, a rezultat că în primul ciclu procesual instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L., respectiv a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în loc să dispună condamnarea pentru 2 infracțiuni distincte, prevăzute în cele 2 alineate.

Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei și având în vedere recomandările în drept ale instanței de control judiciar, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 24 octombrie 2005, în jurul orelor, 22,15 inculpații, cetățeni polonezi s-au prezentat la PT.F. Borș pentru a ieși din țară, îmbarcați fiind în autoturismul, de culoare neagră, aparținând inculpatului J.P., condus însă de inculpatul B.L.

Întrucât inculpații au declarat agentului poliției de frontieră că au călătorit până în București fără vreun motiv anume, acesta din urmă, devenind suspicios, Ie-a solicitat inculpaților să parcheze autoturismul pe partea dreaptă a sensului de mers, pentru efectuarea unui control amănunțit împreună cu organele vamale.

În acel moment, inculpatul B.L. a demarat în trombă, parcând autoturismul în alt loc decât cel indicat de polițistul de frontieră, la cea 30 m de linia de control, lângă primul magazin duty-free, unde inculpatul J.P. a coborât din autoturism fiind agitat.

Agentul de poliție s-a deplasat la locul unde era parcat autoturismul, cerând-i șoferului, respectiv lui B.L. să întoarcă autoturismul la locul de control, moment în care agentul l-a observat pe inculpatul J.P., aflat la o distanță de cea.8-10 m, că a aruncat pe jos o pungă din plastic inscripționată în limba poloneză, de mici dimensiuni.

Agentul de poliție a ridicat punga și a constatat că în aceasta se găsesc paste făinoase precum și o altă pungă de dimensiuni mai mici, transparentă, conținând o pulbere de culoare albă.

Existând suspiciuni cu privire la pulberea de culoare albă, s-a efectuat asupra acesteia un test cu trusa Narcotest, în urma căruia pulberea a reacționat pozitiv la substanța cocaină.

întrebați fiind, inculpații au negat faptul că punga le-ar aparține și au afirmat că nu au consumat niciodată droguri.

Pulberea ridicată a fost cântărită împreună cu punga în care se găsea și cu plasticul cu care era închisă, rezultând o cantitate de 17,55 g.

Din verificările efectuate s-a stabilit că cei doi inculpați au intrat în țară la data de 22 octombrie 2005 prin P.T.F.-Vărșand, jud. Arad, împreună cu numita C.V., pe care inculpatul J.P. a cunoscut-o în Austria și cu care inculpatul are o relație de prietenie.

După intrarea în țară, inculpații, însoțiți de C.V. s-au deplasat în mun. București, unde s-au cazat la numita C.P.R. și unde au dormit în noaptea de 22/23 și 23/24 octombrie 2005.

În intervalul în care au stat la București, inculpații au frecventat o discotecă și un supermarket, iar în data de 24 octombrie 2005 au plecat spre Polonia, ajungând în PT.F. Borș, în jurul orelor 22,15.

Inculpaților li s-au recoltat probe de urină de către specialiștii din cadrul S.M.L. al Jud. Bihor, rezultatul fiind acela că inculpatul B.L. a consumat droguri, fiind depistat pozitiv la amfetamină (tabel anexă II din Legea nr. 143/2000) și marijuana (tabel anexă III din Legea nr. 143/2000) (T.H.C.) iar inculpatul J.P. a consumat droguri, fiind depistat pozitiv la amfetamina (filele 45, 66 dosar u.p.)

Asupra pulberii de culoare albă, s-a efectuat o constatare tehnico-științifică (f.20-26) de către specialiști din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca-L.A.P.D.P., din care rezultă că această pulbere cântărind 17,1 g fără pungă conține amfetamina, drogul de mare risc cu care au fost depistați pozitiv cei doi inculpați.

Cantitatea de 15 g amfetamina rămasă în urma efectuării analizelor chimice de laborator a fost predată la B.C.C.O. Cluj, în vederea înaintării sale la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R.-D.C.J.E.O.

Din declarația inculpatului J.P. aflată la fila 48 din dosar a reieșit că acesta nu se consideră vinovat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa. A recunoscut că împreună cu coinculpatul a cumpărat substanța care s-a găsit în punga cu pastele făinoase dintr-o discotecă din București a cărui denumire nu și-o amintește, contra sumei de 100 euro de la o persoană necunoscută. Același inculpat a precizat că întreaga cantitate de droguri a fost achiziționată numai pentru a fi folosită pentru consum propriu, (fila 50) Inculpatul a arătat că a mai rămas la locuința numitei P. din București, prietena numitei C.V. până a doua zi, perioadă în care a consumat droguri. De asemenea, inculpatul a arătat că la punctul de frontieră s-a aflat pe scaunul de lângă șofer iar mașina era condusă de coinculpat. în legătură cu condițiile în care a avut loc întâlnirea cu organele vamale, inculpatul a relatat următoarele aspecte: „Mașina noastră a fost oprită pentru control și ni s-au cerut pașapoartele. în acel moment, pentru că inculpatul B.L. nu avea asupra lui permisul de conducere care se afla în Polonia ci doar o adeverință care făcea dovada că posedă permis de conducere, iar polițistul care a cerut actele la control a sunat un alt coleg și în condițiile în care nu ne puteam înțelege cu acest polițist, prietenul meu aflat la volan a demarat și a parcat mașina la o distanță de 20-30 m de locul indicat de polițist, pentru lămurirea problemelor. Mai mult, prietenul meu nu a înțeles exact faptul că i s-a cerut să parcheze într-un anumit loc. În primul moment în care mașina a fost parcată, eu am coborât, dar polițistul a strigat la mine să urc înapoi și să ne întoarcem cu mașina la locul de unde am plecat. Într-un interval de câteva secunde în care s-au desfășurat toate aceste manevre, punga cu praful de culoare albă a fost trecută din posesia lui B.L. în mâna mea, iar eu am aruncat-o pentru motivul că m-am speriat, cunoscând că în pungă sunt droguri. La controlul de frontieră polițistul a vorbit cu noi tot timpul în limba română și tot ceea ce ne-a solicitat am înțeles din gesturile pe care Ie-a făcut, respectiv să prezentăm actele, să parcăm mașina, să urc în mașină și să ne întoarcem înapoi după care am parcat într-un alt loc decât cel în care trebuia să oprim." Ca și justificare pentru faptul că în faza de urmărire penală inculpatul nu a relatat modul în care a ajuns în posesia prafului de culoare albă, acesta a invocat traducerea defectuoasă făcută de translatorul de limbă poloneză care nu a tradus în mod exact declarațiile acestuia.

În declarația dată și aflată la fila 51, inculpatul B.L. a arătat că a înțeles traducerea tuturor întrebărilor și răspunsurilor pe care Ie-a dat inculpatul J.P. și dorește să dea aceeași declarație cu toate amănuntele consemnate acolo. Și acest inculpat dorește să se consemneze că punga cu droguri a fost cumpărată în vederea consumului propriu și la momentul cumpărării se afla într-o stare avansată de ebrietate și, de asemenea, regretă comiterea faptelor. In aceeași declarație dată, inculpatul face relatări în legătură cu modul defectuos în care s-a făcut traducerea actelor de urmărire penală precum și în legătură cu dificultățile de comunicare cu organele judiciare penale în faza de urmărire penală.

În declarația luată și aflată la fila 74, martora C.V. a făcut referire la călătoria pe care a făcut-o cu inculpații la București, și despre faptul că împreună cu aceștia a frecventat o discotecă în capitală, interval în care nu au stat tot timpul împreună, despărțindu-se de inculpați pentru perioade mai mici de timp. Martora a făcut precizarea că nu a remarcat ca în acea seară inculpații să fi cumpărat de la vreo persoană din discotecă nimic, cu atât mai puțin o pungă cu praf de culoare albă. De asemenea, nu a remarcat nici un comportament deosebit al acestora, ci s-au comportat în acea seară ca și cum ar fi băut prea mult, dar acesta era un fapt obișnuit pentru că știa despre ei că beau. La sfârșitul declarației, martora a susținut că inculpații i-au adus la cunoștință despre faptul că au cumpărat punga de droguri abia într-o discuție purtată cu ocazia prezenței sale în instanță la un termen de judecată anterior, arătând că ei știau că ea nu este de acord cu acest comportament.

În cauză s-a dispus și audierea martorului asistent B.L.D. (fila 5 dosar u.p.) în faza de judecată, însă dat fiind procesul-verbal de la f.181 din care a rezultat că martorul este plecat în Spania, în baza art. 327 C. proc. pen. instanța a dat citire declarației acestuia din faza de urmărire penală. Martorul asistent a relatat modul în care au fost depistați inculpații având asupra lor o pungă cu droguri, susținând că aceștia s-au înțeles cu polițiștii în limba engleză, declarând în final că nu au consumat droguri niciodată.

Ambii inculpați au susținut în apărare că ei au recunoscut comiterea faptelor încă de la început, doar că traducerea a fost defectuoasă, aceștia invocând și faptul că nu li s-a dat posibilitatea să dea o declarație scrisă în limba poloneză. La fila 39, 41 dosar de u.p. există două declarații în limba română aparținând celor doi inculpați, în care fiecare dintre ei dă vina pe celălalt, însă aceasta nu este o declarație olografă astfel cum se prevede în c.p.p. la art. 70 alin. (3). De asemenea, s-a invocat în apărare că traducerea nu a fost făcută de un traducător autorizat, însă din procesul-verbal întocmit la 25 octombrie 2005 aflat la fila 43 dosar a reieșit că s-a recurs la această metodă întrucât în jud. Bihor nu există nici un traducător autorizat. De altfel, dat fiind faptul că inculpații s-au înțeles cu polițiștii de frontieră în limba engleză, nu se poate susține că aceștia nu au înțeles faptele reținute în sarcina lor. în plus, ultimele declarații date în faza de judecată în prezența unui translator autorizat s-au coroborat cu întreg probatoriul administrat în cauză, începând cu constatările făcute de organele de poliție până la rezultatul analizelor făcute în laborator și declarația martorei audiate.

S-a reținut că faptele comise de inculpatul J.P. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunea prev și ped de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004.

A reținut instanța de fond că infracțiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în formă consumată și nu în formă de tentativă, întrucât inculpații au reușit să scoată drogurile de pe teritoriul țării, trecând de punctul de control și ajungând în zona duty-free.

S-a arătat că, în sarcina inculpaților nu s-a putut reține și săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 care sancționează deținerea ori alte operațiuni legate de circulația drogurilor, nefăcându-se dovada că inculpații au oferit sau vândut droguri altor persoane. în realitate, rezultatul analizelor de laborator au indicat faptul că ambii au consumat amfetamina, drogul care a fost găsit asupra lor în pungă, aceștia subliniind faptul că l-au cumpărat în vederea consumului propriu, faptă incriminată de textul art. 4 din Legea nr. 143/2000. Este adevărat că „transportul" ca modalitatea de comitere nu se regăsește decât în cuprinsul art. 2 și nu în cel prev de art. 4 din aceeași lege, însă s-a luată în considerare finalitatea incriminării celor două articole, principalul criteriu de diferențiere fiind acela că, de vreme ce la art. 2 modalitățile de comitere a faptei se referă la operațiuni privind circulația drogurilor, la art. 4 modalitățile de comitere sunt realizate în vederea consumului propriu. De altfel, fapta de la art. 4 s-a realizat în modalitatea deținerii, care acoperă și perioada în care s-a făcut transportul acestora.

În legătură cu aceste aspecte, s-a făcut referire la faptul că, în Decizia nr. 2744 din 20 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că, consumul de droguri împreună cu alte persoane întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 2 și 4 din Legea nr. 143/2000, cu alte cuvinte pentru existența elementelor constitutive ale art. 2 din Legea nr. 143/2000 trebuie să se rețină în sarcina inculpaților intenția acestora de a le pune în circulație către alte persoane. De asemenea, în Decizia nr. 2647 din 24 mai 2002 se arată că atâta vreme cât asupra unei persoane au fost găsite droguri iar din analiza toxicologică nu rezultă că ar fi consumatoare de droguri, în sarcina ei se reține art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul deținând heroina pentru a fi vândută.

S-a reținut că în prezenta speță, din probele administrate, reiese cu certitudine că inculpații au deținut amfetamina, în vederea consumului propriu, aspect ce reiese din acțiunea materială, din faptul deținerii corelat cu împrejurarea că analizele biologice făcute inculpatului evidențiază compuși specifici consumului de amfetamina.

S-a apreciat că, împrejurarea că asupra acestora s-a descoperit o cantitate de 17,55 gr. amfetamina, o cantitate destul de mare, în sine, nu demonstrează că aceștia urmau să supună traficului acest drog. Exceptând faptul că această împrejurare nu se poate corela cu împrejurarea că inculpații nu ar fi consumatori de droguri, în condițiile în care s-a demonstrat că aceștia sunt, nu se poate corela nici cu alte împrejurări de fapt, care să permită această concluzie, bunăoară cu împrejurarea că anterior ar fi fost condamnați pentru infracțiuni de trafic de droguri sau că pe teritoriul României ar fi intrat în contact cu persoane cunoscute ca fiind implicate în traficul de droguri.

Date fiind precizările de mai sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. instanța de fond i-a achitat pe inculpați pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004. S-a mai reținut că în cauză nu se impune, astfel cum au solicitat apărătorii inculpaților schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 2 și 4 din Legea nr. 143/2000 într-o singură infracțiune prev. de art. 4 întrucât este vorba despre două fapte distincte.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului B.L., s-a menționat că, așa cum se arată și în literatura de specialitate (Revista de drept penal, anul 14, nr. 3, fila 155), în legislația noastră, nu este prevăzut ca infracțiune consumul ilicit de droguri, fiind sancționată doar deținerea de droguri, în vederea consumului.

Ca atare, faptul că acest inculpat a reacționat pozitiv la testele privind consumul de marijuana nu-l plasează în sfera ilicitului penal, decât în măsura în care ar fi fost descoperit ca deținând efectiv acest drog.

În concluzie, instanța de fond a reținut că doar deținerea de droguri ilicite constituie infracțiune, indiferent dacă drogul deținut era destinat consumului propriu sau traficului, distincția între aceste 2 infracțiuni fiind determinată, în general, de cantitatea drogului deținut și de circumstanțele în care a fost comisă fapta.

În speța de față, așa cum s-a arătat, instanța de fond a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și cele ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar în ceea ce privește deținerea în vederea consumului, că subzistă doar infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în sarcina ambilor inculpați, pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului B.L. s-a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a probat ca acesta a deținut, în vederea consumului, și marijuana.

În baza art. 72 C. pen. la individualizarea judiciară a pedepselor instanța de fond, ținând seama de dispozițiile din partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, de faptele comise de inculpați, împrejurările în care au fost comise acestea, de persoana inculpatului J.P., faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea lor, l-a condamnat la pedepsele mai sus arătate și, în baza art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel peste termen inculpatul J.P., în data de 28 februarie 2011, solicitând să se constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 365 C. proc. pen.

Pe fondul apelului a solicitat să se desființeze sentința, în principal în sensul de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, în iar în subsidiar în sensul de a se da o mai mare eficientă circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului apelant, să se reducă pedepsele ce i-au fost aplicate acestuia sub minimul special prevăzut de lege, iar în urma recontopirii să i se aplice o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Cu privire la cererea principală s-a susținut că în fața primei instanțe nu a fost corect îndeplinită procedura de citare cu inculpatul apelant, care a fost citat inițial la adresa din Polonia, unde nu mai locuiește de 6 ani, iar ulterior prin afișare la ușa instanței.

În ceea ce privește cererea subsidiară s-a arătat că inculpatul apelant a fost sincer, a regretat comiterea faptelor, în prezent și-a întemeiat în Austria o familie, lucrează cu forme legale și, mai mult de atât, fiind cetățean străin și locuind în Austria, nu se poate supune măsurilor de supraveghere ce i-au fost impuse în sarcină de către prima instanță.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și 378 C. proc. pen., cu referire la art. 365 C. proc. pen., curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar apelul peste termen declarat de către inculpat este nefondat și a fost respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Curtea a constatat, în primul rând, că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 365 C. proc. pen., inculpatul apelant lipsind atât la toate termenele de judecată în fața instanței de fond, precum și la pronunțare, iar în cauză nu a început executarea pedepsei.

Cât privește fondul apelului, curtea a constatat că în mod corect prima instanță a reținut starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare, sub acest aspect, de altminteri, inculpatul apelant necriticând hotărârea.

De asemenea, în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului apelant de sub învinuirea comiterii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în raport de faptul că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul apelant a vândut amfetamina altor persoane, iar drogurile erau deținute în vederea consumului, aspect confirmat și de analizele biologice făcute inculpatului care au evidențiat compuși specifici consumului de amfetamina.

În ceea ce privește cererea principală, aceea de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, deoarece judecarea cauzei ar fi avut loc cu procedura de citare nelegal îndeplinită cu inculpatul apelant, curtea a reținut că această cerere nu poate fi primită, prima instanță respectând dispozițiile art. 177 C. proc. pen.

Astfel, inculpatul apelant a fost trimis în judecată în prezenta cauză în stare de arest preventiv și, prin încheierea din 13 ianuarie 2006, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Oradea, inculpatul apelant indicând cu această ocazie adresa din Oradea, jud. Bihor. Dosarul a fost soluționat, în primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 94 din 29 martie 2007 a Tribunalului Bihor, sentință care a fost desființată prin Decizia penală nr. 86/A din 10 iulie 2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Bihor.

În rejudecare la Tribunalul Bihor, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 3470/111/2007 și în cauză s-a dispus în mod corect citarea inculpatului apelant la adresa din Oradea.

Ca urmare a faptul că, la mai multe termene de judecată, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul apelant au fost restituite cu mențiunea că citația a fost afișată și că inculpatul apelant nu a fost găsit la adresa la care a fost citat, instanța a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere. Organele de poliție au întocmit proces-verbal în care au comunicat instanței că inculpatul apelant nu mai locuiește la adresa de la care a fost citat și că, deși s-au efectuat verificări, nu s-a putut stabili locul unde s-ar putea afla inculpatul apelant.

În aceste condiții, instanța de fond a dispus citarea inculpatului apelant de la adresa din Polonia indicată chiar de către inculpatul apelant în declarația olografă dată în faza de urmărire penală și cum și în acest caz dovada de îndeplinire a procedurii a fost restituită cu mențiunea că acesta nu locuiește la adresa indicată, instanța a procedat potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (2) C. proc. pen., dispunând citarea inculpatului prin afișare la ușa instanței.

Mai mult de atât, este știut că, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătată în declarația inculpatului, acesta este citat la noua adresă, numai dacă a încunoștințat instanța de judecată de schimbarea intervenită or, inculpatul apelant nu a adus la cunoștința instanței faptul că și-a schimbat adresa.

În ceea ce privește cererea subsidiară, curtea a reținut că inculpatul apelant a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea acestei infracțiuni este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Or, chiar dacă în favoarea inculpatului apelant s-a reținut de către prima instanță circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., curtea a constatat că, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cazul în care există circumstanțe atenuante, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul J.P. .

Apărătorul ales al inculpatului J.P. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. pct. 21, 17 C. proc. pen., și a solicitat, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și în subsidiar, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din art. 3 din Legea nr. 143/2000, în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în forma tentativei.

În alt subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei, să se dea o mai mare eficientă circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inculpatului, respectiv atitudinea sinceră, precum și regretul manifestat, să se reducă pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, iar în urma recontopirii să i se aplice o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

17 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Cu privire la critica principală, vizând nelegala citare a inculpatului, Înalta Curte, constată că instanța de fond în mod corect a procedat făcând aplicarea dispozițiilor art. art. 178 alin. (2) C. proc. pen., dispunând citarea inculpatului prin afișare la ușa instanței, întrucât, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătată în declarația inculpatului, acesta este citat la noua adresă, numai dacă a încunoștințat instanța de judecată de schimbarea intervenită or, inculpatul nu a adus la cunoștința instanței faptul că și-a schimbat adresa.

Cu privire la criticile subsidiare, Înalta Curte, apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și însușită de prima instanță de control judiciar, iar infracțiunile pentru care inculpatul J.P. a fost cercetat, și condamnat au fost corect încadrate juridic.

Astfel, fapta inculpatului J.P. care, în data de 24 octombrie 2005, în jurul orelor, 22,15, împreună cu inculpatul B.L., s-a prezentat la P.T.F. Borș pentru a ieși din țară, îmbarcați fiind în autoturismul marca, de culoare neagră, aparținând inculpatului J.P., condus însă de inculpatul B.L., și la solicitarea organelor de poliție a refuzat să parcheze autoturismul pe partea dreaptă a sensului de mers, pentru efectuarea unui control amănunțit împreună cu organele vamale, demarând în trombă, parcând autoturismul în alt loc decât cel indicat de polițistul de frontieră, la cea 30 m de linia de control, lângă primul magazin duty-free, după care,a aruncat pe jos o pungă din plastic inscripționată în limba poloneză, în care se afla o altă pungă de dimensiuni mai mici, transparentă, conținând o pulbere de culoare albă, conținutul acesteia fiind expertizat de către specialiști din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca-L.A.P.D.P., rezultând că această pulbere cu greutatea de 17,1 g fără pungă conține amfetamina, drogul de mare risc cu care au fost depistați pozitiv cei doi inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.

Înalta Curte, reține că infracțiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost consumată și nu în forma tentativei, întrucât inculpații au reușit să scoată drogurile de pe teritoriul țării, trecând de punctul de control și ajungând în zona duty-free, apărarea inculpatului, că nu cunoșteau limba română și nu au înțeles semnalul polițistului, nu poate fi primită întrucât inițial, dialogul s-a purtat în limba engleză, vinovăția inculpatului cu privire la aceste infracțiuni a fost pe deplin dovedită prin întreg materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei și aplicarea suspendării condiționate, înalta Curte, a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea acestei infracțiuni este închisoarea de la 10 la 20 de ani, și chiar dacă în favoarea inculpatului s-a reținut de către prima instanță circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., s-a constatat în mod corect de către instanța de apel, că, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cazul în care există circumstanțe atenuante, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani, astfel că nici această critică nu poate fi primită, cuantumul pedepsei principale, precum și modalitatea de executare, fiind corect individualizate.

Față de aceste considerente, în baza art. 385

15

pct 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 septembrie 2011 .