ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor penale de față: Prin sentința penală nr. 23 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția penală, în dosarul nr. 1908/119/2008, s-au dispus următoarele: I. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.C., la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc.
pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată în contracte, cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (l) lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de 08 aprilie 2008 la data de 11 aprilie 2008. II. În temeiul art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.P. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în formă continuată.
În temeiul art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune calificată în contracte cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (l) lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. III. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (40 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.I.F. (fost V.), la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în formă continuată. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (40 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune calificată în contracte, cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul G.I.F. a fost condamnat prin sentința penală nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamț, definitivă la 08 aprilie 2009 prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe timp de un an, după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 71 și 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fapte săvârșite în perioada iunie-septembrie 2006, concurente cu cele ce fac obiectul cauzei deduse judecății.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe timp de un an, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului G.I.F. prin sentința penală nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamț și s-a repus în individualitatea lor pedepsele de 4 (patru) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (l) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.
și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe timp de un an, după executarea pedepsei principale și 3 (trei) luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (l) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (l) C. pen.
În temeiul art. 36 alin. (l) C. pen., raportat la art. 34 și 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății în cauza pendinte cu cele aplicate prin sentința penală nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamț, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte)ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata pedepsei executate în baza mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamț până la zi. S-a anulat vechiul mandat de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamț și s-a dispus emiterea unui nou mandat. În latură civilă, au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile SC T.I. SRL, prin administrator P.A. și SC C. SA, reprezentată prin director I.J. și în consecință: În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., art. 1003 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 2 și 3 din Legea nr. 356/2002 pentru aprobarea O.G.
nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, au fost obligați inculpații G.C., G.I.F. și I.P., în solidar, acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC P.T. SRL, prin administrator judiciar M.C. SPRL, la plata sumei de 997.494,37 lei, cu dobânda legală aferentă până la data plății integrale, către partea civilă SC T.I. SRL Lemnia și la plata sumei de 766.087,13 lei, cu dobânda legală aferentă până la data plății integrale, către partea civilă SC C. SA Sfântu Gheorghe. S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 9350 lei ridicată de la inculpatul G.C. și consemnată la CEC, sucursala Sfântu Gheorghe cu recipisa nr. 206.761 din 1 din 10 aprilie 2008, instituită prin ordonanța procurorului nr. l46/P/2008 din 8 aprilie 2008, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni.
În conformitate cu art. 193 C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească părții civile SC C. SA Sfântu Gheorghe suma de câte 333,34 lei cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu de avocat. În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în cauză, în cuantum de 1125 lei au fost avansate din fondul special al Ministerului Justiției și incluse în cheltuielile judiciare. În conformitate cu art. 349 C. proc. pen., raportat la art. 191 alin. (l) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a sumei de câte 835 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care câte 100 lei flecare, reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 146/P/2008 din 19 noiembrie 2008 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților: G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (89 acte materiale) și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (89 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; I.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.
(89 acte materiale) și art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (89 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și 3. G.I.F. (fost V.) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (40 acte materiale) și art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (40 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: contract furnizare nr. 332 din 15 noiembrie 2007; situația facturilor încasate de la P.T.
SRL; certificat de înregistrare P.T. SRL; act constitutiv al SC P.T. SRL; certificate nr. 3070 din 14 martie 2008 de la O.R.C.; selecție fișe clienți SC C. SA pentru perioada 31 august 2007 - 31 martie 2008, facturi fiscale; dovadă ridicare file cec și bilete la ordin emise de SC P. SRL și anexe; dovadă ridicare file cec și bilete la ordin emise de SC P.T. SRL și anexe ; contract de vânzare-cumpărare din 17 octombrie 2007; proces-verbal din 14 februarie 2008, anexe, facturi fiscale, file cec, bilete la ordin refuzate la plată; adresa nr. 2070 din 16 aprilie 2008 a B., fișa specimenelor de semnături, cerere deschidere/actualizare CIF și cont în lei/valută, declarație privind identitatea beneficiarului real/sursa de origine a fondurilor; certificat constatator nr. 493 din 07 noiembrie 2006 emis de O.R.C.
de pe lângă Tribunalul Neamț; cerere consultare în F.N.P.R.; somații emise de B. către SC P.T. SRL; încheierea nr. IJ 1658 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Neamț; certificat constatator nr. 6283 din 17 noiembrie 2005 emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamț; proces-verbal din 03 martie 2008; certificate de înregistrare B.P. SRL; act constitutiv B.P. SRL; facturi fiscale; certificate de sănătate publică veterinară; fișă analitică partener SC P.T. SRL; fișa analitică partener P.V. SRL Roman; proces-verbal din 26 februarie 2008, anexe-facturi fiscale; proces-verbal din 26 februarie 2008 și anexe-certificate de sănătate publică veterinară, facturi fiscale, ordine de plată, extras conturi; proces-verbal din 26 februarie 2008 și anexe-certificat de înregistrare M. SRL, fișă furnizor SC P.T., declarații de conformitate, facturi fiscale, ordine de plată, chitanță, extras cont curent, certificate înregistrare R.P.
SRL; proces-verbal din 27 martie 2008 și anexe-act constitutiv SC P.T. SRL, încheierea nr. IJ 1658 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Neamț, certificate de înregistrare F. SRL, SC P.T. SRL, documente cumulative, facturi fiscale, note de recepție, chitanțe, extrase de cont; adresa 22316/ GE din 02 aprilie 2008 a I.P.J. Neamț; proces-verbal din 02 aprilie 2008 și anexe-pa; procese-verbale din 27 martie 2008; cereri consultare în F.N.P.R.; declarații reprezentanți părți vătămate/părți civile; declarații învinuiți/inculpat; declarații martori Ț.(C.)C.M., M.C., M.B., L.S., F.A., M.E., M.M.M., G.A.G., M.H.O., K.K.I., P.K., B.K.I.
procese-verbale de efectuare a percheziției domiciliare, de identificare documente și bunuri și anexe; citație nr. 4821/103/2007 din 27 decembrie 2007 emisă de Tribunalul Neamț; publicație de vânzare nr. 03 din 09 ianuarie 2008, somații, procese-verbale, acte de adjudecare imobiliară, contract împrumut, reclamație; dovadă din 01 aprilie 2008 de preluare file cec; dovadă ridicare file cec din 20 februarie 2008; proces-verbal din 08 aprilie 2008 și anexe; proces-verbal ridicare bunuri; dovezi predare bunuri, procese-verbale prezentare bunuri, de desigilare; adresele BC Carpatica nr. 297 din 15 februarie 2008, nr. 270 din 13 februarie 2008, nr. 334 din 18 februarie 2008, nr. 356 din 19 februarie 2008, 362 din 20 februarie 2008, 545 din 29 februarie 2008, 562 din 03 martie 2008, cereri de înscriere a refuzului bancar, somații; proces-verbal din 05 martie 2008 și anexe - certificate înregistrare SC T.I., act constitutiv SC T.I., contract de vânzare-cumpărare din 17 octombrie 2007, selecții fișe client, cereri de consultare în F.N.P.R., facturi fiscale, file cec și bilete la ordin refuzate la plată; adresa B.N.R.
– D.S.F. nr. II/4/1707 din 06 martie 2008 și anexe; procese-verbale; certificat de înregistrare P.T. SRL, act constitutiv al SC P.T. SRL, actul adițional la acest act constitutiv, încheierea nr. IJ 1658 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Neamț, proces-verbal predare-primire; adresa nr. 51.4/1499 din 14 februarie 2008 a În fața instanței de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații au declarat că recunosc în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, solicitând ca judecata să se desfășoare numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc potrivit procedurii speciale prevăzută de ort. 320 C. proc.
pen., a cărei aplicare au solicitat-o. Totodată, inculpații au declarat că sunt de acord să despăgubească părțile civile cu sumele cu care acestea s-au constituit părți civile în cauză. Din coroborarea întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Întrucât cei trei inculpați se cunoșteau de mai mulți ani, iar inculpatul G.I.F. avea datorii mari la diferite persoane, în cursul anului 2007, l-a convins pe inculpatul G.C. ca împreună să realizeze venituri ilicite, prin înșelarea unor societăți comerciale, stabilind o schemă de lucru după care urmau să procedeze. Astfel, inculpatul G.C. urma să deruleze o vreme afaceri corecte cu firmele cocontractante, pentru a câștiga încrederea acestora; apoi urma să se retragă din calitatea de administrator al SC P.T.
SRL și să vândă firma, scriptic, coinculpatului I.P.; totodată, contra unor sume de bani, inculpatul G.C. urma să-l determine pe I.P. să-i predea noile ștampile ale firmei, carnetele de cecuri și biletele la ordin și să îi permită să acționeze în continuare ca un administrator firmei, fără ca reprezentanții societăților cocontractante să cunoască acest aspect, urmând ca bunurile achiziționate în acest mod să fie repede vândute, cu un preț mai mic decât cel de achiziție, iar banii rezultați împărțiți între G.C. și G.I.F. În acest sens, determinat fiind de coinculpatul G.I.F., inculpatul G.C. a devenit administrator al SC P.T. SRL din comuna Trifești, județul Neamț, având ca obiect de activitate, printre altele, și comercializarea cărnii de porc.
La data de 17 octombrie 2007, inculpatul G.C. a încheiat cu SC T.I. SRL contractul de vânzare-cumpărare nr. 745 din 17 octombrie 2007, privind vânzarea-cumpărarea de carcasă de porc refrigerată, organe de porc și carcasă tineret ovine, la prețul de 6,50 lei/Kg. și TVA, cu plata în 15 zile de la livrare, prin file cec, bilete la ordin sau numerar. La fiecare transport, marfa era ridicată de la furnizorul din comuna Lemnia de un reprezentant al SC P.T. SRL, care lăsa spre plată file cec semnate și ștampilate de inculpat. Atunci când marfa era ridicată personal de inculpatul G.C., filele cec erau completate la toate rubricile de către acesta, iar când delegat pentru ridicarea mărfii era o altă persoană, filele cec se aduceau completate cu data scadenței și numele beneficiarului, semnate și ștampilate de inculpat, iar celelalte rubrici se completau ulterior de către angajații SC T.I.
SRL Marfa luată de către inculpatul G.C. a fost livrată ulterior pe bază de facturi fiscale către diverse firme: SC P.V. SRL din Roman (aparținând coinculpatului G.I.F.); SC B.P.C. SRL din Onești, Bacău; SC R. SRL din Fălticeni Suceava; SC M. SRL din Răchiteni Iași; SC F. SRL Botoșani. Inculpatul G.C. a încasat personal contravaloarea mărfurilor de la aceste firme, cu excepția firmei coinculpatului G.I.F., SC P.V. SRL, care nu i-a plătit marfa. Pentru a vinde marfa cât mai repede, inculpatul a practicat prețuri de livrare mai mici decât cele de achiziție, aspect care demonstrează clar că nu intenționa să plătească furnizorul. Până la data de 21 decembrie 2007, inculpatul G.C. a plătit corect mărfurile luate, cu file cec și în numerar, câștigând astfel încrederea reprezentanților firmei SC T.I.
SRL Începând cu data anterior menționată, inculpații au pus în aplicare schema infracțională pe care o stabiliseră. Astfel, la inițiativa și cu susținerea inculpatului G.I.F., inculpatul G.C. a vândut firma SC P.T. SRL coinculpatului l.P. și a primit de la acesta noile ștampile, carnetele de cecuri și ordinele de plată, pentru a putea derula tranzacții frauduloase, prin care să-și înșele furnizorii, în scopul obținerii unor sume de bani necuvenite. Atribuindu-și în continuare calitatea nereală de administrator al SC P.T. SRL, inculpatul G.C. a achiziționat marfa de la SC T.I. SRL, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, pentru care a lăsat spre plată 50 de file cec și 3 bilete la ordin, semnate și ștampilate fără drept, girând și 8 bilete la ordin emise de SC P.V.
SRL, firma coinculpatului G.I.F. Dintre acestea, un număr de 16 file cec au fost completate și predate la preluarea mărfii de coinculpatul G.I.F. care știa că inculpatul G.C. își pierduse calitatea de a le emite. La data de 8 ianuarie 2008, SC P.T. SRL a intrat în incidență de plată, aspect care ulterior a fost constatat și de SC T.I. SRL, pe măsură ce introducea la plată filele cec primite. Pentru a prelungi activitatea de înșelare a acestei firme, inculpatul G.C. a apelat la ajutorul coinculpatului G., care, deși știa că propria sa societate SC P.V. SRL se afla în interdicție bancară, a emis 8 bilete la ordin către SC P. SRL, care le-a girat către SC T.I. SRL, inculpatul știind că ele nu au acoperire.
Procedându-se astfel, s-a creat părții vătămate SC T.I. SRL un prejudiciu în sumă totală de 1.002.497,37 lei. În aceeași manieră au procedat inculpații și în ceea ce privește partea vătămată SC C. SA din Sf. Gheorghe, județul Covasna. Potrivit celor prestabilite, prima achiziție de carcase de porc s-a făcut la 09 noiembrie 2007, marfa fiind plătită cu două file cec valabile, iar la data de 15 noiembrie 2007 s-a încheiat între părți contractul de furnizare de marfă nr. 332 din 15 noiembrie 2007, pentru carcase de porc, plătibile de SC P.T. SRL în 30 de zile de la livrare, cu instrumente de plată legale. De preluarea mărfurilor de la această parte vătămată, s-a ocupat inculpatul G.I.F., care s-a prezentat ca delegat al SC P.T.
SRL Astfel, în perioada 15 noiembrie 2007 - 21 februarie 2008, acesta s-a deplasat de 21 de ori la sediul furnizorului, de unde a preluat marfă în valoare totală de 1.084.512,76 RON, pentru care a lăsat spre plată 21 de file cec semnate și ștampilate de inculpatul G.C., pe care inculpatul G.I.F. le-a completat la celelalte rubrici, precum și 3 bilete la ordin, care au fost completate integral de inculpatul G.C. Mărfurile ridicate au fost preluate cu un preț mai mic decât cel de achiziție, de către firma inculpatului G.I.F., SC P.V. SRL, care, însă, nu i-a plătit nimic inculpatului G.C. În total, în perioada 09 noiembrie 2007 - 21 februarie 2008, SC P.T. SRL a achiziționat de la SC C. SA mărfuri în valoare totală de 1.113.837 lei, pentru plata cărora a emis 41 de file cec și 3 bilete la ordin, toate scadente la 30 de zile de la livrare.
Dintre acestea, 25 file cec și 3 bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil, cauzându-se părții civile un prejudiciu total de 766.087 lei. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu privire la rulajul conturilor bancare ale SC P.T. SRL reiese că, în perioada octombrie 2007 - februarie 2008, această societate comercială a încasat contravaloarea mărfurilor luate de la cele două părți vătămate și vândute la SC B.P. SRL Onești, Bacău; SC R. SRL Fălticeni, Suceava; SC M. SRL Răchiteni, Iași; SC F. SRL Botoșani, iar sumele au fost ridicate personal de către inculpatul G.C. De asemenea, mărfurile preluate de firma inculpatului G.I.F., SC P.V. SRL, în sumă de circa 900.000 RON, nu au fost plătite.
Sumele astfel încasate de către inculpatul G.C., în cea mai mare parte, au fost date coinculpatului G.l.F., cu titlu de împrumut, întrucât acesta avea datorii mari la diferite persoane. În raport de starea de fapt reținută, prima instanță a stabilit că, în drept faptele inculpatului G.C. care, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale și ajutat fiind de coinculpații I.P. și G.l.F., a emis, fără drept, cecuri și bilete la ordin în numele și pe seama SC P.T. SRL, cu care a achiziționat marfa în valoare totală de 1.768.584,50 lei, de la părțile vătămate SC T.I. SRL Lemnia, județul Covasna și de la SC C. SA Sf.
Gheorghe, județul Covasna și a indus și menținut în eroare cele două părți vătămate cu privire la lipsa calității sale de administrator în acea firmă și la lipsa posibilității și intenției sale de a plăti mărfurile luate, cauzându-le un prejudiciu în cuantumul arătat anterior, în scopul de a obține pentru sine și pentru altul un folos material injust, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale) și înșelăciune calificată în contracte, cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
(89 acte materiale). În ceea ce îl privește pe inculpatul I.P., s-a reținut că faptele acestuia constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a ajutat cu intenție pe inculpatul G.C. în sensul că, în schimbul unor sume de bani, a cumpărat simulat de la acesta firma SC P.T. SRL, după care a pus la dispoziția inculpatului actele firmei, carnetele de cecuri și ordinele de plată ale firmei, pentru ca acesta din urmă, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, să emită, fără drept, cecuri și bilete la ordin în numele și pe seama SC P.T. SRL, cu care a achiziționat marfa în valoare totală de 1.768.584,501ei de la părțile vătămate SC T.I. SRL Lemnia, județul Covasna și SC C. SA.
Sfântu Gheorghe, județul Covasna și să inducă și să mențină în eroare cele două părți vătămate cu privire la lipsa calității sale de administrator în acea firmă și la lipsa posibilității și intenției sale de a plăti mărfurile luate, cauzându-le astfel un prejudiciu în cuantumul arătat anterior, în scopul de a obține pentru sine și pentru altul un folos material injust, știind așadar că furnizorii de marfa vor fi înșelați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale) și complicitate la înșelăciune calificată în contracte cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
(89 acte materiale). De asemenea, faptele inculpatului G.l.F., constând în aceea că, acționând cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a oferit coinculpatului G.C. întregul său sprijin moral și material concret, preluând și completând cu date concrete 40 de bilete la ordin și file cec, pentru care și-a însușit și valorificat personal și mărfurile aferente, în sumă de circa 900.000 lei, întărindu-i în acest mod hotărârea ca, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, să emită, fără drept, cecuri și bilete la ordin în numele și pe seama SC P.T. SRL, cu care a achiziționat marfă în valoare totală de 1.768.584,50 lei, de la părțile vătămate SC T.I.
SRL Lemnia, județul Covasna și SC C. SA. Sf. Gheorghe, județul Covasna și să inducă și să mențină în eroare cele două părți vătămate cu privire la lipsa calității sale de administrator în acea firmă și la lipsa posibilității și intenției sale de a plăti mărfurile luate, cauzându-le un prejudiciu în cuantumul arătat anterior, în scopul de a obține pentru sine și pentru altul un folos material injust, au fost apreciate că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (40 acte materiale) și complicitate morală și materială la înșelăciune calificată în contracte cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
(40 acte materiale). Constatând că faptele au fost săvârșite de inculpați în concurs real și de trei persoane împreună, prima instanță a făcut aplicarea față de fiecare dintre inculpați a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. Reținând că din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă, fără echivoc, vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și văzând acordul de voință al inculpaților în sensul judecării lor în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile condamnării celor trei inculpați.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța de fond a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei care este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., examinate în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea, dispozițiile Părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate legea specială, reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.
pen., gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, circumstanțele reale de comitere a acestora, de trei persoane împreună, în formă continuată, pe baza unui mod de operare dinainte stabilit, intervalul scurt de timp între actele materiale, natura infracțiunilor, valorile sociale vătămate, numărul faptelor săvârșite și situația de concurs real în care acestea se află, contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunilor, precum și consecințele pe care le-au produs constând în valoarea ridicată a prejudiciului produs celor două părți vătămate. Au fost avute în vedere, de asemenea, și circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv vârsta, atitudinea procesuală corectă constând în recunoașterea săvârșirii faptelor, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că și-au manifestat disponibilitatea de a despăgubi părțile civile, cărora, însă, în contextul cauzei, nu le-a fost atribuită semnificația unor circumstanțe atenuante.
În raport de toate criteriile menționate, instanța de fond a reținut că se impune orientarea pedepselor spre limita minimă a intervalului prevăzut de lege, reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și persoana inculpaților, apreciind că pedepsele astfel stabilite oferă garanții în ceea ce privește realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, astfel cum a fost stabilit prin art. 52 C. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată SC T.I. SRL din comuna Lemnia, județul Covasna, s-a constituit parte civilă în procesul penal, prin administratorul său P.A., cu suma de 1.002.497,37 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor neplătite.
În fața instanței de judecată, partea civilă și-a precizat pretențiile civile față de cei trei inculpați, în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC P.T. SRL și SC P.V. SRL, la suma de 997.494,37 lei, plus dobânda legală cu începere de la data producerii prejudiciului. Prin aceeași cerere, s-a solicitat și introducerea în cauză în calitate de părți responsabile civilmente a SC P.T. SRL și SC P.V. SRL Partea vătămată SC C. S.A. din Sf. Gheorghe s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 766.087,13 lei, prin directorul I.J., sumă ce a fost menținută prin cererea de constituire parte civilă depusă la termenul din 14 ianuarie 2009 prin care s-a solicitat obligarea celor trei inculpați și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până la achitarea ei integrală.
Prin această din urmă cerere, precum și prin cererea depusă la termenul din 11 februarie 2009, partea civilă SC C. SA a solicitat și instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale celor trei inculpați, precum și asupra bunurilor SC P.T. SRL și SC P.V. SRL, în calitate de părți responsabile civilmente și obligarea acestora, în solidar cu inculpații, la plata despăgubirilor. Cu privire la acest aspect, prin încheierea din 11 februarie 2009, instanța a admis doar cererea de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC P.T. SRL, respingând-o cu privire la SC P.V. SRL. La termenul din 31 martie 2011, partea civilă SC C. SA a depus o notă de ședință prin care a arătat că renunță la cererea de instituire a măsurilor asigurătorii, instanța luând act de această manifestare de voință a părții, la același termen.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate, inculpații au declarat că sunt de acord să despăgubească părțile civile cu sumele cu care acestea s-au constituit părți civile în cauză, situație în care, în virtutea principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă, prima instanță a dispus admiterea integrală a acțiunilor civile formulate de părțile civile SC T.I. SRL și SC C. S.A., și, în consecință, în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., art. 1003 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 2 și 3 din Legea nr. 356/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, obligarea inculpaților G.C., G.I.F. și l.P., în solidar, acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC P.T.
SRL, prin administrator judiciar M.C. SPRL, la plata sumei de 997.494,37 lei cu dobânda legală aferentă până la data plății integrale către partea civilă SC T.I. SRL Lemnia și la plata sumei de 766.087,13 lei cu dobânda legală aferentă până la data plății integrale către partea civilă SC C. SA Sfântu Gheorghe. În conformitate cu dispozițiile art. 163 C. proc. pen., prima instanță a menținut și măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 9350 lei ridicată de la inculpatul G.C., consemnată la C.E.C. - Sucursala Sf. Gheorghe cu recipisa nr. 206.761/1 din 10 aprilie 2008, instituită prin ordonanța procurorului nr. l46/P/2008 din 8 aprilie 2008, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpații G.C., G.I.F. și I.P. Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. Sub aspectul nelegalității, s-a arătat că prima instanță a omis, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.I.F., urmare aplicării art. 36 alin. (3) C. pen., să menționeze expres perioada scăzută din pedeapsa principală rezultantă aplicată; deopotrivă, a omis să dispună desființarea, conform art. 348 C. proc. pen., a filelor C.E.C. și biletelor la ordin falsificate, deși inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
În ceea ce privește motivele de netemeinicie, parchetul a arătat că pedepsele aplicate inculpaților sunt incorect individualizate întrucât instanța nu a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de natura infracțiunilor comise de inculpați, activitatea laborioasă desfășurată de către aceștia și valoarea deosebită a pagubei pentru care nu au depus diligente în vederea reparării impunându-se aplicarea unor pedepse mai aspre. La termenul de dezbateri din apel, 15 noiembrie 2011, procurorul de ședință a suplimentat motivele de apel ale parchetului, arătând că prima instanță a omis să facă aplicarea art. 7 din Legea 26/1990 și să dispună, în consecință, ca hotărârea ce se va pronunța să fie comunicată și O.R.C.
Inculpatul G.C. a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, arătând, în esență, că în raport cu circumstanțele sale personale și mai ales față de atitudinea sinceră manifestată în cadrul procesului penal și de împrejurarea că, practic, sub aspectul modului său de implicare în activitatea infracțională, a fost un simplu executant a comenzilor date de inculpatul G.I.F., pedeapsa aplicată a fost stabilită într-un cuantum nejustificat de mare. Inculpatul G.I.F. a arătat că hotărârea penală atacată este netemeinică întrucât i s-a aplicat o pedeapsă într-un cuantum mult prea mare raportat la faptele comise, astfel încât se impune desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea unei pedepse orientate spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise, avându-se în vedere mai ales atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei adoptată în cursul procesului penal.
În apelul său, inculpatul I.P. a solicitat, în principal, achitarea, în conformitate cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., arătând că există în speță, în ceea ce îl privește, o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv iresponsabilitatea prevăzută de art. 48 C. pen., sens în care a făcut trimitere la actele medicale depuse la dosar și concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză potrivit cărora inculpatul a avut diminuat discernământul în perioada comiterii faptelor. În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. l lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc.
pen., arătând că faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât din actele de la dosar rezultă că în realitate el a fost cel păcălit de ceilalți inculpați, nu a obținut niciun beneficiu de pe urma activității infracționale comise de ceilalți inculpați, este sărac, muncește și doarme pe unde apucă, iar sub aspect psihologic are un grad scăzut de apreciere a faptelor. Într-un al doilea subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare și coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 121/ A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinței penale nr. 23 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul 1908/119/2008, care a fost desființată, în parte, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților G.C. și G.I.F., modalitatea de efectuare a contopirii pedepselor aplicate inculpatului G.I.F., omisiunea menționării perioadei deduse din pedeapsa aplicată inculpatului G.I.F., anularea filelor C.E.C.
și a biletelor la ordin falsificate și aplicarea art. 7 din Legea nr. 26/1990, iar în rejudecare, în limitele susmenționate: I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului G.C. și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 4 luni închisoare și, respectiv, 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. S-a majorat de la 4 luni închisoare la un an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului G.C.
pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. S-a majorat de la 7 ani și 6 luni închisoare la 10 ani închisoare pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (89 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și s-a adăugat la aceasta pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., aplicată de către prima instanță.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (l) lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite mai sus, astfel cum au fost majorate și s-a aplicat inculpatului G.C. pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. II. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului G.I.F.
și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 4 luni închisoare, 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., precum și pedepsele de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe durată de un an după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. și 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 135 din 9 aprilie 2011 a Tribunalului Neamț. S-a majorat de la 4 luni închisoare la un an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului G.I.F.
pentru săvârșirea de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (40 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen. S-a majorat de la 7 ani și 6 luni închisoare la 9 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (40 acte materiale), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și s-a adăugat la aceasta pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., aplicată de către prima instanță.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 328 din 13 august 2010 pronunțată de către Judecătoria Roman și s-a repus în individualitate lor cele două pedepse componente de câte 3 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., pedepsele de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de un an după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen.
și 3 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 135 din 9 aprilie 2011 a Tribunalului Neamț, precum și pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 543/18 decembrie 2009 a Judecătoriei Roman. În baza art. 36 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale menționate și s-a aplicat inculpatului G.I.F. pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă principală rezultantă de 11 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare stabilite, astfel cum au fost evidențiate anterior și s-a aplicat inculpatului G.I.F.
pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. S-au anulat mandatele de executare emise în baza sentințelor penale nr. 135/2008 a Tribunalului Neamț, nr. 543/2009 și respectiv nr. 328/2010 ale Judecătoriei Roman și s-a dispus emiterea uni nou mandat de executare. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 27 aprilie 2009 la zi. În baza art. 348 C. proc. pen., s-au desființat integral filele C.E.C. și biletele la ordin falsificate. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicare hotărârii, după rămânerea ei definitivă, O.R.C.
de pe lângă Tribunalul Neamț. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Prin aceeași hotărâre au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații G.I.F. și G.C., și ca tardiv apelul formulat împotriva aceleiași sentințe de către inculpatul I.P. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de numitul G.V. privind ridicarea sechestrului asigurător aplicat în etapa urmării penale asupra sumei de 9.350 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat, prioritar, că apelurile exercitate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și de inculpații G.I.F. și G.C. a fost formulate cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc.
pen. În ceea ce privește apelul formulat de inculpatul I.P., s-a constatat că acesta a fost depus după termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac întrucât, conform dovezilor de comunicare existente la dosar, inculpatului i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe, la toate adresele cunoscute, la data de 26 aprilie 2011, iar la adresa din comuna Trifești, Sat Miron Costin, jud. Neamț acesta a semnat personal dovada de primirea hotărârii, iar calea de atac a fost exercitată de parte la data de 12 mai 2011, când a trimis la instanță, prin fax, o cerere intitulată „ recurs”.
În raport de această situație, constatând că susținerile inculpatului I.P., în sensul că a luat cunoștință de existența hotărârii doar la data de 11 mai 2011, nu sunt susținute de niciun fel de dovezi ca, de altfel, nici împrejurările invocate la termenul din 15 noiembrie 2011 referitoare la existența unui caz fortuit care l-ar fi împiedicat să depună declarația de apel în termenul prevăzut de lege, instanța de prim control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpat este tardiv. În ceea ce privește celelalte apeluri exercitate în cauză, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt, recunoscută de altfel de către inculpați, care au solicitat ca în conformitate cu dispozițiile art. 320 l C. proc.
pen., judecata să se realizeze pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale. S-a mai constatat că prima instanță a stabilit și o corectă încadrare juridică a faptelor comise de inculpați, reținând, în mod judicios, că în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (89 acte materiale) și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. (89 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., I.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.
(89 acte materiale) și art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. (89 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și G.I.F. (fost V.) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (40 acte materiale) și art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (40 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. În ceea ce privește însă pedepsele aplicate inculpaților G.C.
și G.I.F., instanța de apel a constatat că, în raport cu activitatea infracțională desfășurată de aceștia, condițiile concrete de săvârșire, numărul mare al actelor materiale comise în baza aceleiași rezoluții infracționale și intervalul de timp în care inculpații au acționat, premeditarea și modalitatea în care au săvârșit faptele, valoarea mare a prejudiciilor create părților civile și nerecuperate, precum circumstanțele personale ale inculpaților, pedepsele aplicate acestora nu sunt proporționale, chiar și în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu gravitatea faptelor de care se fac vinovați și nu sunt în măsură să conducă la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
S-a reținut în acest sens că, deși are o vârstă relativ tânără și a recunoscut infracțiunile deduse judecății, uzând de procedura prevăzută de art. 320 l C. proc. pen., inculpatul G.C. nu se afla la prima încălcare a legii penale, acesta suferind anterior încă trei condamnări, dintre care una pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, iar una pentru evaziune fiscală, împotriva acestuia fiind pusă în mișcare acțiunea penală în alte două dosare penale în care era cercetat, printre altele, tot pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. În partida inculpatului G.I.F. s-a reținut, deopotrivă, că a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa în actul de sesizare al instanței, uzând de procedura prevăzută de art. 320* C. proc.
pen., dar și aspectul că acesta a suferit anterior trei condamnări la pedeapsa închisorii, dintre care două pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, împotriva sa fiind, totodată, pusă în mișcare acțiunea penală în alte două dosare pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune. În raport de reținerile anterioare, instanța de apel a apreciat că, deși în cauză este obligatorie, conform art. 320 alin. (7) C. proc.
pen., reducerea cu o treime a limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați, nu se justifică orientarea pedepselor aplicate acestora spre limita minimă prevăzută de lege (astfel cum acesta a fost redusă), perseverența infracțională de care inculpații au dat dovadă prin comiterea în continuare a aceluiași gen de infracțiuni, numărul infracțiunilor comise după același tipar și prejudiciile mari cauzate și nerecuperate conducând la concluzia că acest gen de activități a devenit un mod de viață pentru inculpați, singurul în care își procură veniturile, împrejurare care sporește gravitatea faptelor și impune aplicarea unui regim sancționator mai sever.
Față de aceste considerente, instanța de apel a constatat că fiind fondate criticile formulate în apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna în ceea ce privește cuantum
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.