ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2901/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1339 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 2604/2005, s-a dispus condamnarea inculpaților D.A.V. și P.D., la pedeapsa de câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, stabilindu-se un termen de încercare de câte 5 ani. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de procuror.

În temeiul art. 255 alin. ultim C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului P.D. să restituie denunțătorului suma de 9.500 Euro. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Denunțătorul I.F. este asociat unic și administrator al SC E.P. SRL București, având ca obiect principal de activitate comerțul cu materiale de construcții. Într-una din zilele perioadei august-septembrie 2003, martora C.M., administrator la SC E. SRL București, se afla împreună cu cei doi inculpați în Parcul Herăstrău pentru a servi masa. Cei doi inculpați s-au întâlnit cu denunțătorul I.F. fără a stabili vreun amănunt legat de achiziționarea unor spații comerciale.

După aproximativ 2 săptămâni de la întâlnirea din Parcul Herăstrău, martora a fost contactată telefonic de inculpatul D.A.V. care a întrebat-o dacă este interesată personal sau firma sa de achiziționarea unor spații comerciale în sectorul 2, ce urmau a fi puse în vânzare de primărie. Întrucât răspunsul martorei a fost negativ, inculpatul D.A.V. a insistat, cerându-i să-i recomande alte persoane interesate. În aceste împrejurări, martora C.M. l-a contactat pe denunțător căruia i-a transmis informația precum și numele inculpatului D.A.V. Denunțătorul a fost pus în legătură cu inculpatul de către martora C.M., iar la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, denunțătorul a primit la sediul firmei sale vizita inculpatului D.A.V.

Acesta i-a prezentat o listă cu spațiile comerciale ce urmau a fi scoase la licitație de Consiliul Local al Sectorului 2, invitându-l să-și aleagă pe acelea pe care dorește să le achiziționeze. În cadrul discuțiilor, inculpatul i-a spus denunțătorului că va face în așa fel încât să câștige licitația iar prețul de achiziție, urmare a subevaluării, să fie mai mic decât cel real, astfel încât din câștig să-și recupereze suma de bani ce trebuia să o dea pentru a fi sigur de obținerea spațiilor dorite. În concret, inculpatul D.A.V. i-a solicitat denunțătorului suma de 20.000 Euro, lăsându-l să creadă că o parte va fi reținută de el, iar o altă parte va fi împărțită între mai multe persoane cu funcții de decizie din cadrul primăriei, persoane ce aveau competența să dispună asupra procedurii de vânzare a spațiilor.

Ulterior, inculpatul împreună cu denunțătorul au vizitat spațiile comerciale vizate, context în care, acesta din urmă a întocmit o cerere către primărie, fiind luată și înregistrată de către inculpatul D.A.V. Remiterea sumei de 20.000 Euro s-a realizat la sfârșitul lunii ianuarie 2004, în numerar, la sediul societății denunțătorului, bani ce i-au fost înmânați inculpatului D.A.V., fără a fi de față și alte persoane, context în care inculpatul D.A.V. l-a asigurat pe denunțător că licitația va avea loc în cel mult 2 luni. Trecând intervalul promis fără ca licitația să aibă loc, denunțătorul a solicitat inculpatului D.A.V. să-l pună în legătură cu persoanele ce vor rezolva, în mod concret obținerea spațiilor.

Inculpatul D.A.V. a dat curs acestei solicitări, prezentându-l pe inculpatul P.D., informându-l totodată că acesta este consilier local, persoană influentă, care se află în relații foarte bune cu martorul P.C. ce îndeplinea funcția de președinte al Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local. După câteva zile, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul P.D., discuțiile fiind purtate în prezența inculpatului D.A.V. Inculpatul P.D. i-a comunicat denunțătorului faptul că nu s-a putut face nimic, deoarece procedura vânzării spațiilor era suspendată, context în care denunțătorul a atras atenția celor doi că nu mai este dispus să aștepte prea mult timp. La dosarul cauzei, denunțătorul a depus o casetă iar din redarea scrisă a acesteia a rezultat atât pretinderea de către inculpatul D.A.V.

a sumei de 20.000 Euro dar și implicarea inculpatului P.D. care era chiar persoana ce trebuia să intervină efectiv pe lângă membrii Comisiei de atribuire a spațiilor. Până la data formulării denunțului, inculpatului D.A.V. a restituit denunțătorului suma de 6.000 Euro respectiv 8.000 Euro iar inculpatul P.D. a restituit suma de 2.500 Euro. În raport de starea de fapt expusă și de probele administrate, instanța de fond a apreciat că faptele săvârșite de inculpații D.A.V. și P.D. realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen., cu referire la art. 5 din Legea nr. 78/2000. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

și inculpatul D.A.V. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei respectiv individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați. Sub primul aspect, procurorul consideră că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 impunându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 257 C. pen., raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000. De asemenea, a solicitat majorarea cuantumului pedepselor și executarea acestora în regim privativ de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare. Inculpatul D.A.V. a criticat hotărârea pentru aspecte de netemeinicie solicitând achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ. Prin decizia penală nr. 16/ A din 13 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a ambelor apeluri. Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei întrucât art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu are influență asupra încadrării juridice a infracțiunii de trafic de influență, care este incriminată prin dispozițiile art. 257 C. pen. Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de apel consideră că nu se impune executarea în regim privativ de libertate, instanța de fond aplicând în mod corespunzător prevederile art. 72 C. pen.

În privința pedepsei complementare, de asemenea, se reține că aceasta nu este obligatorie iar faptele reținute în sarcina inculpaților nu au fost săvârșite în virtutea funcției deținute. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații D.A.V. respectiv P.D. Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Astfel, procurorul consideră că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 78/2000 nu pot fi reținute ca și încadrare juridică a faptelor săvârșite de cei doi inculpați deoarece acestea arată doar care sunt infracțiunile de corupție în înțelesul legii speciale, fiind așadar o normă generală.

Infracțiunile de corupție sunt prevăzute în Secțiunea a 2-a de la art. 6 la art. 9, texte în conținutul cărora sunt prevăzute faptele socialmente periculoase precum și sancțiunile aplicabile. De asemenea, se apreciază că se impune casarea hotărârilor și în cadrul rejudecării aplicarea celor doi inculpați a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și executarea pedepselor principale în regim privativ de libertate. Inculpații au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor și menținerea dispozițiilor art. 81 C. pen., relativ la suspendarea condiționată a executării pedepselor. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Instanțele au stabilit corect starea de fapt constând în aceea că inculpații în înțelegere unul cu altul, în perioada septembrie – octombrie 2003 au pretins iar în luna ianuarie 2004 au primit suma de 20.000 Euro de la martorul denunțător F.I., pentru a interveni, pe baza pretinsei influențe, pe lângă funcționarii competenți din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 București, în vederea obținerii de către firma denunțătorului, la un preț subevaluat, a 4 spații comerciale, și vinovăția inculpaților D.A.V. și P.D. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, Înalta Curte reține că aceasta presupune realizarea de către instanța de judecată a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.

Prin încadrarea juridică a faptei se stabilește textul din legea penală care prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă care face obiectul cauzei penale. Pe de altă parte se impune a se avea în vedere faptul că norma penală specială prevede care faptă de pericol social este considerată infracțiune. Norma penală are trei elemente: ipoteza (fiind descrise împrejurările în care fapta prevăzută de legea penală constituie infracțiune și ce fel de infracțiune), dispoziția (conduita pe care trebuie să o aibă membrii societății de a face sau de a se abține de la ceea ce pretinde legea) și sancțiunea (consecința nerespectării ipotezei și a dispoziției). În speță, norma penală specială care prevede că fapta constituie infracțiune se circumscrie dispozițiilor art. 257 C. pen.

Dispozițiile cuprinse în art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 sunt prevăzute în același capitol, respectiv Capitolul III, Infracțiuni, neavând influență asupra încadrării juridice a faptei. Prin urmare, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 257 C. pen., raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000 în art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din aceeași lege, întrucât în art. 5 se face o prezentare generală și o enumerare a infracțiunilor de corupție, printre care și infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., pe când în textul de la art. 6 din legea specială, cuprinsă în același capitol, se reia în integralitate conținutul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 72 C. pen., stabilind sancțiuni de natură a asigura atingerea scopului instituit prin art. 52 C. pen. Pedeapsa este o normă de constrângere dar și mijloc de reeducare. Ca normă de constrângere aceasta are nu numai o finalitate represivă, ci și una de exemplaritate, prin dezaprobarea legală și judiciară a faptei comise și a făptuitorului. Reeducarea, ca finalitate a pedepsei, poate fi considerată ca realizată dacă există suficiente probabilități că inculpatul nu va mai săvârși o nouă infracțiune. În speță, instanțele ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute în textul de incriminare (2 la 10 ani) de vârsta inculpaților, ocupația, nivelul cultural, lipsa antecedentelor penale, conduita acestora după declanșarea cercetărilor, le-a aplicat o pedeapsă de câte 3 ani închisoare, suficientă pentru reinserția lor socială.

Existând astfel, suficiente elemente care să convingă că scopul pedepsei poate fi atins, chiar fără executarea acesteia, în mod judicios au fost aplicate dispozițiile art. 81 C. pen. Cât privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, urmează a se reține, pe de o parte, că aceasta nu este obligatorie în speță, iar pe de altă parte, pedeapsa principală a fost suspendată condiționat. Raportat la datele, anterior pronunțate, urmează ca recursul declarat de inculpatul D.A.V. să fie respins ca nefondat. Sub aspectul recursului declarat de inculpatul P.D., Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care „nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc.

pen., nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea permite această cale de atac”. Cum inculpatul P.D. nu a exercitat calea de atac a apelului și cum apelul procurorului a fost respins, recursul acestuia este inadmisibil. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpatul D.A.V. împotriva deciziei penale nr. 16 din 13 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.D.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și de inculpatul D.A.V. împotriva deciziei penale nr. 16 din 13 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 120 RON (câte 1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2006.