ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1341/2013

Deliberând asupra recursurilor penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința 238 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din două infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G. și una reținută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracțiuni în formă tentată de înșelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G.

și una reținută în sarcina inculpatei I.L.). Inculpatul I.G., fără antecedente penale, a fost condamnat la: - 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă tentată prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.; - 5.000 RON amendă penală pentru infracțiunea de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzută și pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani. S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. Inculpata I.L., fără antecedente penale, a fost condamnată la: - 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă tentată prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.; - două pedepse a câte 5.000 RON amendă penală pentru două infracțiuni de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzută și pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A fost privată inculpata de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută art. 71 C. pen. În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 3 ani. S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. S-a respins cererea de daune materiale formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., reprezentate de D.G.F.P.

Hunedoara, cu sediul în Deva, str. A.I. A fost lăsată nesoluționată latura civilă raportat la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la această instanță sub nr. 1590/97/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților I.G. și I.L., primul pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

și refuzul administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar cea din urmă pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și două infracțiuni de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul laturii penale 1. Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., reținută în sarcina fiecărui inculpat, instanța de fond a reținut că: La data de 25 octombrie 2001 a fost deschisă procedura falimentului față de SC D. SRL Hunedoara, cu consecința ridicării debitoarei dreptului de a-și administra bunurile și de a-și conduce activitatea. Procedura s-a derulat până în anul 2004 când, prin sentința nr. 540/CA/2004 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Hunedoara, s-a dispus închiderea procedurii lichidării judiciare față de SC D. SRL Hunedoara.

La data de 21 noiembrie 2003, deși era în procedura de insolvență și avea ridicat dreptul de administrare și conducere a SC D. SRL, inculpatul I.G., în calitate de reprezentant legal (asociat unic) al acestei societăți, a vândut cumpărătoarei SC A.G.A.M. SRL imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C. Societatea cumpărătoare SC A.G.A.M. SRL avea ca asociați și administratori pe inculpatul I.G. și pe soția sa, inculpata I.L. Prețul de vânzare al imobilului a fost de 50.000 RON, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la Biroul Notarului Public F.L. din 21 noiembrie 2003. Vânzarea imobilului nu a fost înregistrată în evidența contabilă a SC D. SRL în luna noiembrie 2003, odată cu transferul dreptului de proprietate, ci doar în luna ianuarie 2004, iar factura fiscală a fost emisă cu data de 21 iunie 2004, cu o valoare de 59.500 RON, din care 9.500 RON TVA în evidența contabilă a SC A.G.A.M.

SRL operațiunea s-a efectuat în luna iunie, în baza facturii din 21 iunie 2004, la care s-a făcut referire anterior. Înregistrarea cu întârziere a operațiunii a fost făcută de către cei doi inculpați cu scopul de a obține rambursarea de TVA în sumă de 9.500 RON. Această manoperă frauduloasă s-a realizat în contextul în care SC A.G.A.M. SRL a devenit plătitoare de TVA începând cu data de 1 aprilie 2004, cu precizarea că deducerea de TVA pentru bunuri mijloace fixe este posibilă dacă acestea au fost achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de TVA. Dacă operațiunea s-ar fi înregistrat la data transferului de proprietate (noiembrie 2003), rambursarea de TVA nu putea fi cerută întrucât SC A.G.A.M.

SRL nu era plătitor de TVA. Cu același scop, în lunile mai și iunie 2004, SC A.G.A.M. SRL a achiziționat de la SC D. SRL, printr-un număr de 14 facturi cu plaja de numere cuprinse între X1 și X2, respectiv între X3 și X4, materiale de construcții și alte bunuri (ciment, cărămidă, var, gips, adeziv, gled, plăci rigips carton, cabluri electrice, scară curbată mansardă, tâmplărie). Aceste materiale, care au fost refacturate către SC A.G.A.M. SRL pentru suma de 73.666,63 RON, cu un TVA în sumă de 13.996,66 RON, au fost achiziționate de către SC D. SRL în perioada 1 octombrie 2003-21 noiembrie 2003 și înregistrate în contul 231 „Investiții în curs”. S-a precizat, că materialele înregistrate în contul de investiții în curs privesc imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C., care a fost vândut de SC D. SRL la data de 21 noiembrie 2003 către SC A.G.A.M.

SRL. Și după data de 21 noiembrie 2003 SC D. SRL a achiziționat și înregistrat în contul 231 „Investiții în curs” atât materiale de construcții (ciment, var, rigips, adeziv, etc.), cât și diverse alte bunuri (executat și montat ferestre termopan, executat și montat confecții inox, etc.) care au fost refacturate către SC A.G.A.M. SRL printr-un număr de opt facturi (nr. X5-X6 și nr. X7-X8). Taxa pe valoare adăugată înscrisă în aceste facturi este de 9.619,75 RON. Este evident, a apreciat instanța de fond, că refacturarea bunurilor către SC A.G.A.M. SRL a fost strict formală, pentru a se obține deducere de TVA, în contextul în care imobilul căruia îi erau destinate materialele a fost înstrăinat în 21 noiembrie 2003, înainte ca această societate să devină plătitor de TVA.

Prin sentință, s-a considerat că inculpații I.G. și I.L., în calitate de asociați și administratori ai SC A.G.A.M. SRL, au solicitat rambursarea TVA fără a avea acest drept, după ce, în prealabil, au efectuat manoperele frauduloase descrise anterior. Suma totală pentru care organul de control fiscal D.G.F.P. Hunedoara nu a acordat dreptul de deducere este de 33.116,41 RON (9.500 RON + 13.996,66 RON + 9.619,75 RON), astfel că, a constatat instanța, nu s-a produs nici un prejudiciu. Prima instanță a considerat că faptele inculpaților de a încerca să obțină fără drept suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în evidența contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operațiuni frauduloase constituie infracțiune.

În ceea ce privește încadrarea juridică instanța a apreciat că acțiunea antisocială a inculpaților îmbracă forma infracțiunii de înșelăciune în formă tentată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. S-a arătat că este evident că faptele reținute în sarcina inculpaților nu se încadrează în dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] care incriminează fapta de omisiune în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția.

Nici dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a precizat instanța, nu sunt incidente în speța de față chiar dacă acest text de lege incriminează tocmai genul de faptă care face obiectul cauzei de față. Această concluzie este consecința constatării că la momentul săvârșirii faptei (anul 2004) legea nu incrimina ca infracțiune de evaziune fiscală fapta contribuabilului care cu rea credință stabilește taxele cu scopul de a obține fără drept sume de bani cu titlu de rambursare. Legea penală, a menționat instanța, se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare și nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni. Cum faptele din prezentul dosar nu erau incriminate ca infracțiuni în Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, art. 8 din Legea nr. 241/2005 nu poate retroactiva.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat, faptele inculpaților constituie tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., motiv pentru care s-a procedat, în baza art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G. și una reținută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracțiuni de înșelăciune în formă tentată.

2. Cu privire la infracțiunile de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond a reținut că: La data de 25 ianuarie 2008, la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a înregistrat sentința nr. 2285/CA din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a dispus dizolvarea SC A.G.A.M. SRL, ca urmare a nedepunerii bilanțului pe anul 2006 și expirării termenului pentru sediu social. La data de 13 mai 2008, prin sentința nr. 554/F/2008, Tribunalul Hunedoara a admis cererea creditoarei SC E.C. SRL și a dispus deschiderea procedurii de lichidare judiciară a SC A.G.A.M. SRL, numind lichidator judiciar pe H.C.

IPURL Orăștie. Lichidatorul judiciar a solicitat inculpaților I.G. și I.L. (asociați și administratori ai societății debitoare) să predea documentația contabilă, însă aceștia nu au dat curs solicitării. Inculpații au declarat că nu au cunoscut această obligație, însă la dosar există confirmări de primire a notificărilor pe adresa societății. De altfel, inculpații nu au predat documentația nici după ce au fost invitați la organele de cercetare penală. Situația este asemănătoare și în cazul SC M.A.G. SRL, unde administratori au fost inculpata I.L. și numitul I.G. (față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, cu consecința aplicării unei sancțiuni administrative de 1.000 RON amendă).

Începând cu data de 30 iunie 2005, pentru această societate, nu au mai fost depuse bilanțurile contabile la administrația financiară, astfel că SC M.A.G. SRL figura cu obligații neachitate la bugetul de stat de 14.154 RON. În acest context s-a intrat în procedura de lichidare judiciară, sub incidența Legii nr. 31/1990, fiind numit lichidator judiciar H.C. IPURL Orăștie. Lichidatorul judiciar a notificat administratorii să prezinte documentația contabilă cerută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, însă aceștia nu s-au conformat. Și în acest caz notificarea are confirmare de primire. Faptele inculpaților descrise anterior, a constatat instanța, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 în cazul inculpatei I.L., iar în cazul inculpatului I.G.

a unei infracțiuni prevăzute de art. 147 din același act normativ. La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, pericolul social concret al acestora, împrejurările în care au fost comise și persoana inculpaților. Având în vedere că inculpații se află la primul contact cu legea penală, instanța a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins și fără executare, și în consecință, în baza art. 81, art. 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepselor pe durata unor termene de încercare de 3 ani. 3. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., reținută în sarcina inculpatului I.G., instanța a reținut că: La data de 25 iulie 2003, inculpatul I.G., în calitate de asociat al SC A.G.A.M.

SRL a încheiat cu partea vătămată SC E.C. SRL Deva, administrată de H.E., contractele de antrepriză, având ca obiect achiziționarea de materiale de construcții și prestări servicii. Pe parcursul derulării lucrărilor, inculpatul a plătit părții vătămate în numerar suma de 15.417,20 RON, fiind eliberate 10 chitanțe pe societatea contractoare SC A.G.A.M. SRL. La terminarea lucrărilor, în luna octombrie 2003, H.E. a solicitat inculpatului diferența de preț, context în care I.G. a comunicat administratorului SC E.C. SRL, că firma sa SC A.G.A.M. SRL are dificultăți financiare și a cerut celui dintâi să factureze toată lucrarea pe o altă societate SC D. SRL (care se afla în procedură de lichidare).

Consecutiv discuției cu H.E., inculpatul a plătit acestuia suma de 2.500 RON, iar primul a emis facturile nr. X9 și nr. X10 din 28 octombrie 2003. La solicitarea inculpatului de a fi emise alte chitanțe și pe sumele deja încasate, tot pe SC D. SRL, H.E. nu a fost de acord, însă după ce s-a consultat cu contabilul societății, au menționat pe chitanțele anterioare „pentru investiția SC D. SRL”. I.G. nu a mai plătit diferența de preț, motiv pentru care SC E.C. SRL a solicitat Judecătoriei Deva, ca prin ordonanță, să oblige debitoarea SC A.G.A.M. SRL să-i plătească creanța de 6.106 RON. Prin ordonanța nr. 642 din 14 februarie 2007 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin sentința civilă nr. 2746/2007 a aceleiași instanțe, SC A.G.A.M.

SRL a fost obligată să plătească societății creditoare suma datorată. Inculpatul a motivat refuzul de plată pe calitatea necorespunzătoare a lucrărilor. Raportat la această stare de fapt instanța a apreciat că litigiul dintre părți este unul de natură comercială și că solicitarea inculpatului de a se factura lucrarea pe o altă societate aflată în procedura de lichidare judiciară nu îmbracă forma ilicitului penal. De altfel, a reținut instanța, partea vătămată a uzat de acțiune în justiție pentru recuperarea banilor, a obținut un titlu în acest sens, însă nu a putut executa debitorul. Executarea silită se putea face în patrimoniul SC A.G.A.M. SRL, iar imposibilitatea de executare nu se datorează facturării lucrării pe SC D. SRL.

Față de cele expuse, s-a arătat că se impune achitarea inculpatului I.G. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. Temeiul juridic al soluției îl reprezintă dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Sub aspectul laturii civile, s-a precizat că, în cazul infracțiunilor descrise la pct. 1 din prezentele considerente, D.G.F.P. Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 33.116,41 RON, reprezentând daune materiale. S-a considerat că această cerere este nefondată întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu, inculpații I.G. și I.L. solicitând rambursarea cu titlu de TVA a sumei arătate anterior, însă cererea a fost respinsă de partea civilă.

În cazul SC E.C. SRL, care s-a constituit parte civilă cu suma de 16.945,69 RON reprezentând daune materiale, s-a menționat că, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., acțiunea civilă rămâne nesoluționată, cu precizarea că pentru o parte din suma solicitată (6.106 RON) partea civilă a obținut hotărâre judecătorească definitivă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., D.G.F.P. Hunedoara și inculpații I.G. și I.L. Prin decizia penală nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara declarat împotriva sentinței penale nr. 238 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar penal nr. 1590/97/2010 și în consecință: A fost desfințată sentința penală apelată numai în ceea ce privește pe inculpatul I.G.

și cu privire la soluția de achitare a acestuia pentru infracțiunea prevăzut de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și la modul de soluționare a laturii civile în raport de această faptă și, procedând la o nouă judecată în aceste limite: S-a aplicat inculpatului I.G. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. A fost descontopită pedeapsa aplicată inculpatului și repuse pedepsele aplicate aceluiași inculpat în individualitatea lor. În temeiul art. 33 lit. a) și art 34 lit. d) C. pen. s-au contopit pedepsele de: 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.

și 5.000 RON amendă penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 și 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza art. 81-art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de încercare. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. Au fost interzise inc. I.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. și raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în raport de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. Au fost menținute celelate dispoziții ale sentinței penale atacate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Statul român prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Hunedoara și de inculpații I.G. și I.L. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, cu respectarea exigențelor impuse de art. 334 C. proc. pen. s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) litb din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G. și una reținută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracțiuni în formă tentată de înșelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G. și una reținută în sarcina inculpatei I.L.). S-a arătat că, jurisdicția inferioară a analizat ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești cu respectarea exigențelor impuse e de art. 63 alin. (2) C. proc. pen. Mijloacele de probă administrate pentru lămurirea cauzei, a subliniat instanța de apel, au fost: - plângerile penale ale D.F.G.F.P. Hunedoara, D., - plângerea penală a lichidatorului judiciar, - plângerea penală a SC E.C.

SRL, - declarații martori, - rapoarte de inspecție fiscală a D.G.F.P. Hunedoara, D., - notificările lichidatorului judiciar, - comunicări ale Registrului Comerțului, D.G.F.P.

Hunedoara, D., Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cereri de lichidare judiciară și hotărâri ale instanțelor de judecată, - citări ale învinuiților, - declarații învinuiți, - constituiri de parte civilă, coroborat cu constituirea de parte civilă a Ministerulu Finațelor Publice, decizia din 20 iulie 2005 a Ministerului Finanțelor Publice și documentele anexă acestui înscris, hotărâri pronunțate de Tribunul Hunedoara în procedura insolvenței judiciare, înscrisurile depuse de către inculpați în apărare, declarațiile date de inculpați în faza instanței la termenul din 1 iulie 2010, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, declarația martorilor S.O., H.E., O.L., P.S.A., planșe foto, raport de expertiză contabilă-judiciară întocmit de expert contabil, economist P.G., raport de expertiză tehnică.

întocmit de expert inginer B.T., decizia din 30 iulie 2010 a Ministerului Finanțelor Publice, decizia din 22 decembrie 2006. Coroborând ansamblul probator administrat în cele două etape ale procesului în primă instanță, cu mențiunea că înscrisurile depuse de către inculpații apelanți după încheierea dezbaterilor nu pot fi avute în vedere la stabilirea stării de fapt în raport de faza procesuală în care au fost depuse și exigențele impuse de art. 289 și art. 290 C. proc. pen., Curtea a reținut că starea de fapt relativ la faptele pentru care inculpații au fost condamnați a fost corect reținută și menționată în considerentele hotărârii atacate.

1. Referitor la infracțiunea de înșelăciune în forma tentativei, pentru care au fost condamnați cei doi inculpați urmare schimbării încadrării juridice, s-a menționat că legiuitorul stabilește în conținutul art. 215 alin. (1) C. pen.: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.” Din perspectiva stării de fapt incidente situației juridice analizate, Curtea a stabilit faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenței cu privire la SC D. SRL Hunedoara și în timpul derulării acesteia în fața judecătorului sindic, în circumstanțele în care debitoare avea ridicat dreptul de a-și administra bunurile și conduce activitate, inculpatul apelant I.G.

a vândut prin act autentic (contractul din 21 noiembrie 2003), neînregistrat în evidențele contabile ale firmei vânzătoare, firmei SC A.G.A.M. SRL imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C. Societatea cumpărătoare avea ca asociați și administratori de inculpați. Operația impunea, a precizat instanța, emiterea unei facturi fiscale, pe care au încheiat-o cu data de 21 iunie 2004, alta decât data tranzacției când operațiunea a fost evidențiată în actele privind tranzacția. S-a constatat că factura are menționată valoarea de 29.500 RON, din care 9.500 RON reprezintă TVA, solicitat la rambursare în raport de data emiterii facturii și înregistrării acesteia în evidențele contabile ale cumpărătoarei.

Aceeași manoperă, a constatat instanța, a fost folosită și la emiterea celor 14 facturi fiscale ce atestă achiziționarea de bunuri de către SC A.G.A.M. SRL de la SC D. SRL Hunedoara, achiziționate de vânzătoare în perioada 1 octombrie 2003-21 noiembrie 2003, înregistrat în contul 231 „Investiție în curs” și care au fost refacturate către cumpărătoare pentru suma de 73.666,63 RON, din care TVA este 13.996,66 RON. Aceste materiale privesc imobilul vândut de SC D. SRL prin act autentic, anterior precizat. Prima instanță a constatat că documentele contabile evidențiază faptul că ulterior încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare menționat inițial, SC D. SRL a achiziționat și înregistrat în contul 231 „Investiție în curs” și alte bunuri, ulterior refacturate către firma SC A.G.A.M.

SRL, fiind vorba de 8 facturi a căror taxă pe valoarea adăugată este în sumă totală de 9.619,75 RON. Sumele anterior menționate, ca reprezentând TVA, au fost solicitate D.G.F.P., pentru rambursarea de inculpații-asociați și administratori ai SC A.G.A.M. SRL, iar cererea a fost respinsă, suma totală fiind de 33.116,41 RON. Prima instanță de control judiciar a apreciat că, în mod corespunzător judecătorul fondului a stabilit că statul nu a suferit niciun prejudiciu în contextul în care TVA nu a fost rambursat prin respingerea cererilor formulate și nu a obligat inculpații la această sumă. Fapta astfel reținută, a arătat instanța de apel, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă simplă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 215 C. pen.

S-a constatat că, la stabilirea încadrării juridice s-au avut în vedere elementele materiale ale infracțiunii, legea penală aplicabilă actelor și faptelor comise de cei doi inculpați, din perspectiva operațiunilor desfășurate de aceștia, în vederea inducerii în eroare a statului, reprezentat prin Ministerul Finațelor Publice, prin prezentarea ca adevărată a unor operațiuni comerciale încheiate în vederea rambursării TVA. Împrejurarea că nu s-a pricinuit statului român o pagubă prin refuzul autorităților de a acorda rambursarea justifică reținerea acestei infracțiuni sub formă de tentativă în contextul în care actul de executare nu și-a produs efectul scontat de către inculpați.

Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că motivarea inculpaților apelanți în sensul greșitei încadrări juridice nu este sustenabilă în contextul operațiunilor efectuate de către acești inculpați pentru recuperarea TVA-ului, pe de o parte, iar pe de altă parte, critica din motivele de apel, în sensul că inculpații ar fi trebuit judecați exclusiv pentru infracțiunea de evaziune fiscală pentru care au fost trimiși în judecată și achitați deoarece faptele nu erau prevăzute de legea penală la data consumării lor reprezintă o simplă aserțiune juridică înfrântă de situația juridică specifică momentului consumării faptelor, de dispozițiile imperative ale art. 334 C. proc. pen. grefate pe obligația impusă de art. 4 C. proc.

pen. judecătorului fondului. Instanța de apel a arătat că, în mod corect, a fost reținut de către judecătorul fondului că la data consumării actelor materiale dispozițiile în materia evaziunii fiscale nu existau. Referitor la condamnarea inculpatului I.G. pentru infracțiunea de înșelăciune, s-a apreciat că probele administrate în cauză raportat la acuzațiile aduse prin rechizitoriu dovedesc faptul că, deși SC D. SRL era în procedura insolvenței cu toate consecințele juridice relativ la actul de administrare a bunurilor și managementul firmei, inculpatul a determinat pe H.E., administratorul SC E.C. SRL să factureze o parte dintre lucrările obiect al contractelor de antrepriză (încheiate de inculpat în numele SC A.G.A.M.

SRL cu firma administrată de H.E.) pe numele firmei în insolvență judiciară, i-a creat premise necesare convingerii acestuia cu privire la solvabilitate și bună-credință plătind suma de 2.500 RON și l-a determinat să factureze lucrarea pe numele societății aflate în lichidare judiciară, precum și să încheie alte chitanțe pe sumele deja încasate, pe numele aceleiași firme. Ulterior a refuzat plata obligând firma beneficiară a contractelor de antrepriză să uzeze de proceduri judiciare pentru recuperarea datoriei de la SC A.G.A.M. SRL. Instanța de apel a apreciat că susținerile fondului și ale inculpatului apelant, în sensul că aceste manopere sunt de natură comercială și exced dispozițiilor relativ la art. 17 C. pen., nu pot fi admise pentru următoarele considerente: - Inculpatul Ionescu a determinat pe administratorul SC E.C.

SRL să acționeze în felul arătat anterior creând premise false la momentul încheierii unei tranzacții comerciale, pe care, dacă acesta le-ar fi cunoscut nu ar fi încheiat raportul contractual; - A obținut un folos material injust constând în valoarea chitanțelor; - Fapta a fost săvârșită cu intenție directă. Fapta inculpatului astfel cum a fost reținută, a menționat instanța de apel, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, care impun desființarea hotărârii atacate și rejudecarea în limita reținerii în sarcina inculpatului I.G. a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și a modului de soluționare a laturii civile cu privire la această faptă.

Curtea a procedat la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului I.G. în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, constatând că prezintă un grad mediu de pericol social raportat la contextul factual în care acesta a acționat și luând în considerare datele furnizate de Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara în caracterizarea conduitei inculpatului. S-a considerat că nu sunt incidente cauzei circumstanțe atenuante, aplicând inculpatului I.G. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În ceea ce privește critica inculpaților în sensul lipsei gradului de pericol social al unei infracțiuni din perspectiva reținerii în sarcina lor a infracțiunii de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar, Curtea a apreciat susținerile inculpaților ca nefondate în considerarea stării de fapt reținute în sarcina acestora, a comportamentului manifestat ulterior solicitării de către administratorul judiciar a documentației contabile raportat la procedura insolvenței inițiată prin: - sentința nr. 2225/CA din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Hunedoara - sentința civilă nr. 554/FF/2008 a Tribunalului Hunedoara coroborat cu principiul de drept potrivit căruia „necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii nu înlătură caracterul penal al faptei”.

Totodată, susținerea inculpaților că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, a fost apreciată, ca nefondată, în contextul condițiilor impus de art. 18 1 C. pen.: I. Legiuitorul impune ca fapta prevăzută de legea penală să adusă o atingere minimă uneia dintre valorile apărate de lege. Această condiție, s-a considerat că nu este realizată în speța dată deoarece, solicitarea lichidatorului judiciar, desemnat de către instanță, de predare a documentației contabile a firmei SC A.G.A.M. SRL este precedată de notificarea adresată inculpaților în calitatea de administratori ai societății debitoare cu dovada de primire a acesteia. Potrivit Legii nr. 85/2006: „Art.

147 - Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-lit. f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.” În considerarea interesului legiuitorului de a proteja administrarea eficientă a societăților comerciale de abuzul terților și de a salva patrimoniul creditorilor în circumstanțele reglementate de Legea nr. 85/2006, împrejurarea de a legifera drept infracțiune o astfel de acțiune sau inacțiune generează de jure, a arătat instanța, premisele săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată potrivit dispozițiilor art. 17 C. pen.

În acest context, s-a considerat că, nu se poate vorbi de o atingere minimă adusă unei valori apărate de legea penală. II. Legiuitorul impune ca, în conținutul ei concret fapta să fie lipsită în mod vădit de importanță. Curtea de Apel Alba-Iulia a apreciat că nepredarea documentelor solicitate lichidatorului judiciar poate genera blocarea procedurii și, implicit, ineficiența dispozițiilor în materia procedurii insolvenței judiciare. Apărarea inculpaților potrivit căreia nepredarea s-ar datora intenției de a-și asigura dreptul al apărare, s-a considerat a fi superfluă. Raportat la consecințele actelor inculpaților, a subliniat instanța, nu se poate vorbi de faptul că, actele de nepredare a documentelor contabile a unei firme sunt lipsite în mod vădit de importanță față de împrejurarea că dizolvarea SC A.G.A.M.

SRL a fost generată de nedepunerea bilanțului pe anul 2006 și expirarea termenului pentru sediul social. Instanța de apel a arătat că această acțiune trebuie raportată la contextul factual în care inculpații s-au manifestat și care este expus la punctul I în considerarea analizei obiective impuse de art. 18 1 alin. (2) C. pen. Nu se poate susține că faptele inculpaților sunt lipsite în mod evident de importanță din perspectiva condițiilor cumulative impuse de art. 18 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen. pentru a putea fi încadrată drept faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Din această perspectivă, Curtea a reținut că, în mod corespunzător jurisdicția inferioară a stabilit că inculpata I.L.

și coinculpatul I.G. au săvârșit cu intenție directă și rea-credință, care prezintă pericol social, faptele fiind încadrate juridic în sensul dispozițiilor art. 147 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, instanța de apel a considerat că, în raport de exigențele art. 72 C. pen., temeinic analizate în considerentele hotărârii penale s-au stabilit în sarcina inculpaților pedepse ce reflectă gradul de pericol social al infracțiunii de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar. Critica părții civile Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Hunedoara în sensul că, sumele menționat cu titlu de prejudiciu în plângerea penală formulată în data de 30 mai 2005 trebuiau să-i fie adăugate și accesoriile calculate până la data efectuării plății, s-a apreciat ca fiind nefondată deoarece astfel cum apare precizat în considerentele hotărârii atacate și în expunerea stării de fapt, partea civilă nu a suportat nici un prejudiciu deoarece a respins solicitările de rambursare a TVA echivalentei sumei de 33.116,41 RON cu care s-au constituit parte civilă. Această sumă, a subliniat instanța, este echivalentul faptelor reținute în sarcina inculpaților, de tentativă la infracțiunea de înșelăciune menționate la pct. 1 din hotărârea atacată.

S-a constatat că judecătorul fondului a motivat pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina inculpaților aspectele referitoare la latura civilă, iar în apel partea civilă apelantă nu a adus argumente suplimentare sau probe care să înlăture susținerile jurisdicției inferioare în raport și de acuzațiile cu privire la care inculpații au fost condamnați (tentativă la infracțiunea de înșelăciune). Împotriva acestei decizii au formulat recurs partea civilă Statul român, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva și inculpații I.G. și I.L. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Inculpații I.G.

și I.L. nu au indicat, prin declarația de recurs, nici cazul de casare și nici motivele de recurs. Motivele de recurs au fost arătate ulterior, prin motivarea scrisă, depusă la dosar pentru termenul din 17 aprilie 2013, adică cu depășirea termenului prev. de art. 385 10 C. proc. pen. (primul termen de judecată în recurs fiind la 23 ianuarie 2013). Se constată însă că acestea se circumscriu unor cazuri de casare care se iau în discuție din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. În temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 13 și pct. 17 C. proc.

pen., s-a criticat greșita încadrare juridică dată faptei, reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu ca fiind infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 84/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005], în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., învederându-se că, la data faptei (anul 2004), aceasta nu era prevăzută de lege, fiind ulterior incriminată prin art. 8 din Legea nr. 241/2005. S-a mai susținut, totodată, că nici nu a existat o inducere în eroare, deoarece la nivelul anilor 2003-2004, tranzacțiile comerciale au fost perfect legale și au fost prinse în contabilitatea ambelor societăți comerciale.

S-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005. În acord cu instanța de apel, Înalta Curte consideră că fapta, constând în încercarea de a obține, fără drept, suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în evidența contabilă a SC A.G.A.M.

SRL de operațiuni frauduloase, la momentul comiterii, în anul 2004, era incriminată și sancționată de legea penală, prin dispozițiile C. pen., reprezentând tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1). Argumentele aduse de inculpați, că nu s-a ținut seama de caracterul special al raportului juridic fiscal existent, în raportul cu Statul, și nici de calitatea specială a inculpaților, aceea de contribuabili, nu conduc la concluzia că inculpații au fost condamnați pentru o infracțiune care, în anul 2004, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere că dispozițiile legale, C. pen., care incriminau înșelăciunea nu erau circumstanțiate la anumite persoane sau anumite raporturi juridice între între subiectul pasiv și subiectul activ al infracțiunii.

Așadar, împrejurarea că, ulterior, prin art. 8 din Legea nr. 241/2005, s-a incriminat, distinct, printr-o lege specială, faptele de natura celei comise de inculpați în anul 2004, nu înseamnă că până la acel moment, acestea nu erau prevăzute de legea penală, în raport de conținutul C. pen. În consecință, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen. care prevede că hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cererea de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., fiind neîntemeiată.

Dintr-o altă perspectivă, încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 8 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ar aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac deoarece minimul special de 1 an și 6 luni închisoare, corespunzător acestei infracțiuni în forma tentativei, este mai mare decât minimul special prevăzut de lege pentru tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru care minimul special este de 3 luni închisoare. Motivul de recurs referitor la inexistența acțiunii de inducere în eroare nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.

(care a fost indicat prin motivarea scrisă, întrucât acesta vizează greșita încadrare juridică dată faptei), dar nici cazului de casare prevăzut la pct. 12 teza I al aceluiași art. (în baza căruia este posibilă invocarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii numai prin raportare la situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată), după cum nu se subsumează nici cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. (deoarece nu s-a invocat eroarea gravă de fapt). Înalta Curte mai constată că este prevăzută de legea penală fapta ce s-a considerat, prin decizia atacată, că reprezintă infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., nefiind incident, nici în această situația, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc.

pen. Fapta, astfel cum a fost stabilită de Curtea de Apel Alba Iulia, rezidă în aceea că, în relația comercială dintre SC A.G.A.M. SRL și partea vătămată SC E.C. SRL, inculpatul I.G., în calitate de asociat și administrator al primei societăți, a prezentat o situație de fapt mincinoasă ca fiind reală (pe parcursul derulării contractelor de antrepriză), în scopul de a nu-și îndeplini obligația de plată. Astfel, în timp ce SC D. SRL era în procedura insolvenței, inculpatul a determinat pe H.E., administratorul SC E.C. SRL, să factureze o parte dintre lucrările obiect al contractelor de antrepriză (încheiate de inculpat în numele SC A.G.A.M.

SRL cu firma administrată de H.E.) pe numele firmei în insolvență judiciară, și a creat premise necesare convingerii acestuia, cu privire la solvabilitate și bună-credință, plătind suma de 2.500 RON, determinându-l să factureze lucrarea pe numele societății aflate în lichidare judiciară, precum și să încheie alte chitanțe pe sumele deja încasate, pe numele aceleiași firme, ulterior refuzând plata. De altfel, în realitate, apărarea inculpatului relevă că instanța de apel nu a interpretat corespunzător efectele contractelor de antrepriză, care sunt guvernate de legea civilă (comercială). Aprecierea materialului probator nu se poate realiza pe calea recursului, ca a doua cale ordinară de atac, prin intermediul căreia cauzele devoluează, în principal, în drept, în limitele cazurilor de casare, excepție făcând, cazul de casare prevăzut la pct. 18 al art. 385 9 C. proc.

pen., care permite o examinare în fapt a pricinii, situație care nu se regăsește în speță, în raport de motivul de recurs prin care nu s-a susținut eroarea gravă de fapt. Prin decizia în interesul Legii nr. 8/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat că din conținutul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu se poate exclude posibilitatea instanței de recurs de a-și exercita cenzura și asupra modului în care instanțele ierarhic inferioare au apreciat conținutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite de importanță a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracțiuni, sau, dimpotrivă, la evidențierea gradului de pericol social, cu consecința neaplicabilității dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

Eventualele constatări privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecința unor aprecieri determinate de raționamente bazate pe erori esențiale în reținerea faptelor și a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului așa încât astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei rețineri a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecința aplicării unui tratament penal inadecvat, având relevanță în justa determinare a gradului de pericol social în accepțiunea prevederilor art. 18 1 C. pen. Analizând, așadar, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385 9 prt.18 C. proc.

pen., motivul de recurs al inculpaților privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit b 1 ) cu aplicare art. 18 1 C. pen., pentru infracțiunea de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzută și pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006, instanța de recurs consideră că acesta este neîntemeiat. Faptele inculpaților I.G. și I.L. care, în calitate de administratori ai SC A.G.A.M. SRL nu au predat documentația contabilă solicitată de lichidatorul judiciar, precum și fapta inculpatei I.L., administrator al SC M.A.G.

SRL, de a refuza să predea documentația contabilă către lichidatorul judiciar, prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006, prin urmările periculoase socialmente ale acestor fapte, care sunt potențate de activitatea infracțională mai amplă a inculpaților ce au comis și alte infracțiuni în legătură cu afacerile comerciale ale firmelor lor. Prin urmare, prin hotărârea atacată nu s-a comis o eroare gravă de fapt referitor la faptele și împrejurările cu reală semnificație pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă dispozițiile art. 18 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen. Prin declarația de recurs, partea civilă Statul român, A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Hunedoara, Deva, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei . atacate în sensul admiterii apelului și obligării inculpaților la plata sumelor pentru care s-a formulat constituirea de parte civilă în cauză. S-a învederat că suma de 331.164.125 ROL reprezintă prejudiciul adus bugetului general consolidat, la care se adaugă și accesoriile calculate până la data efectuării efective a plății, întrucât inculpații au urmărit să obțină, fără drept, sume de bani cu titlu de rambursări TVA, în condițiile în care știau că, potrivit prevederilor legale, nu erau îndeplinite condițiile pentru aceasta. Înalta Curte constată că, instanța de apel, în baza materialului probator și în acord cu prima instanță, a reținut că tentativa la infracțiunea de înșelăciune constă în faptele inculpaților de a încerca să obțină, fără drept, suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în evidența contabilă a SC A.G.A.M.

SRL de operațiuni frauduloase. De altfel, prin cererea de constituire de parte civilă, depusă la prima instanță, prin adresa din 31 mai 2010, Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, a arătat, de altfel, că suma de 331.164.125 ROL reprezintă TVA „solicitat nejustificat la rambursare”. Așadar, hotărârea de a săvârși acțiunea de amăgire cu scopul de a obține un profit material a fost pusă în executare, dar executarea începută a rămas fără rezultat, adică actele de executare nu au reușit să producă urmarea imediată și consecința ei păgubitoare. Având în vedere această situație de fapt, prin care nu s-a izbutit inducerea în eroare și nu s-a provocat o pagubă, Înalta Curte consideră că nu s-a făcut o greșită aplicare a legii și decizia nu este contrară legii prin respingerea cererii de despăgubiri materiale solicitate de recurenta parte civilă, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., căruia i se subscrie motivul de recurs examinat. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile Statul român, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva și de inculpații I.G. și I.L. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen vor fi obligați recurenții inculpați la plata, sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile Statul român, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara și de inculpații I.G. și I.L. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2013.