ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1341/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1341/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursurilor penale de

față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința 238 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția

penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din două

infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994

[al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005]

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (una reținută în sarcina

inculpatului I.G. și una reținută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracțiuni

în formă tentată de înșelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1) C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G. și una reținută în

sarcina inculpatei I.L.).

Inculpatul I.G., fără antecedente penale,

a fost condamnat la:

- 1 an închisoare pentru infracțiunea de

înșelăciune în formă tentată prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat

la art. 215 alin. (1) C. pen.;

- 5.000 RON amendă penală pentru infracțiunea

de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar

prevăzută și pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A fost privat inculpatul de exercițiul

drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în

condițiile și pe durata prevăzută art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui

termen de încercare de 3 ani.

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile

art. 83 C. pen.

Inculpata I.L., fără antecedente penale,

a fost condamnată la:

- 1 an închisoare pentru infracțiunea de

înșelăciune în formă tentată prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat

la art. 215 alin. (1) C. pen.;

- două pedepse a câte 5.000 RON amendă

penală pentru două infracțiuni de refuz al administratorului de a preda documentația

contabilă lichidatorului judiciar prevăzută și pedepsită de art. 147 din Legea

nr. 85/2006.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

d) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A fost privată inculpata de exercițiul

drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în

condițiile și pe durata prevăzută art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui

termen de încercare de 3 ani.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile

art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G. pentru infracțiunea

de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C.

pen.

S-a respins cererea de daune materiale

formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., reprezentate de D.G.F.P.

Hunedoara, cu sediul în Deva, str. A.I.

A fost lăsată nesoluționată latura civilă

raportat la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin.

(3) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara, înregistrat la această instanță sub nr. 1590/97/2010, s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților

I.G. și I.L., primul pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de art.

11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 13 C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C.

pen. și refuzul administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului

judiciar prevăzut de art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar cea din urmă pentru infracțiunea

de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei

conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și două infracțiuni de refuz al administratorului

de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzut de art. 147 din

Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul laturii penale

fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se

regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 13 C. pen., reținută în sarcina fiecărui inculpat, instanța

de fond a reținut că:

La data de 25 octombrie 2001 a fost deschisă

procedura falimentului față de SC D. SRL Hunedoara, cu consecința ridicării debitoarei

dreptului de a-și administra bunurile și de a-și conduce activitatea.

Procedura s-a derulat până în anul 2004

când, prin sentința nr. 540/CA/2004 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Hunedoara,

s-a dispus închiderea procedurii lichidării judiciare față de SC D. SRL Hunedoara.

La data de 21 noiembrie 2003, deși era

în procedura de insolvență și avea ridicat dreptul de administrare și conducere

a SC D. SRL, inculpatul I.G., în calitate de reprezentant legal (asociat unic) al

acestei societăți, a vândut cumpărătoarei SC A.G.A.M. SRL imobilul situat în Hunedoara,

str. I.L.C. Societatea cumpărătoare SC A.G.A.M. SRL avea ca asociați și administratori

pe inculpatul I.G. și pe soția sa, inculpata I.L. Prețul de vânzare al imobilului

a fost de 50.000 RON, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la

Biroul Notarului Public F.L. din 21 noiembrie 2003. Vânzarea imobilului nu a fost

înregistrată în evidența contabilă a SC D. SRL în luna noiembrie 2003, odată cu

transferul dreptului de proprietate, ci doar în luna ianuarie 2004, iar factura

fiscală a fost emisă cu data de 21 iunie 2004, cu o valoare de 59.500 RON, din care

9.500 RON TVA în evidența contabilă a SC A.G.A.M. SRL operațiunea s-a efectuat în

luna iunie, în baza facturii din 21 iunie 2004, la care s-a făcut referire anterior.

Înregistrarea cu întârziere a operațiunii

a fost făcută de către cei doi inculpați cu scopul de a obține rambursarea de TVA

în sumă de 9.500 RON. Această manoperă frauduloasă s-a realizat în contextul în

care SC A.G.A.M. SRL a devenit plătitoare de TVA începând cu data de 1 aprilie 2004,

cu precizarea că deducerea de TVA pentru bunuri mijloace fixe este posibilă dacă

acestea au fost achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare

ca plătitor de TVA. Dacă operațiunea s-ar fi înregistrat la data transferului de

proprietate (noiembrie 2003), rambursarea de TVA nu putea fi cerută întrucât SC

A.G.A.M. SRL nu era plătitor de TVA.

Cu același scop, în lunile mai și iunie

2004, SC A.G.A.M. SRL a achiziționat de la SC D. SRL, printr-un număr de 14 facturi

cu plaja de numere cuprinse între X1 și X2, respectiv între X3 și X4, materiale

de construcții și alte bunuri (ciment, cărămidă, var, gips, adeziv, gled, plăci

rigips carton, cabluri electrice, scară curbată mansardă, tâmplărie). Aceste materiale,

care au fost refacturate către SC A.G.A.M. SRL pentru suma de 73.666,63 RON, cu

un TVA în sumă de 13.996,66 RON, au fost achiziționate de către SC D. SRL în perioada

1 octombrie 2003-21 noiembrie 2003 și înregistrate în contul 231 „Investiții în

curs”. S-a precizat, că materialele înregistrate în contul de investiții în curs

privesc imobilul situat în Hunedoara, str. I.L.C., care a fost vândut de SC D.

SRL la data de 21 noiembrie 2003 către SC A.G.A.M. SRL.

Și după data de 21 noiembrie 2003 SC

D. SRL a achiziționat și înregistrat în contul 231 „Investiții în curs” atât materiale

de construcții (ciment, var, rigips, adeziv, etc.), cât și diverse alte bunuri (executat

și montat ferestre termopan, executat și montat confecții inox, etc.) care au fost

refacturate către SC A.G.A.M. SRL printr-un număr de opt facturi (nr. X5-X6 și

nr. X7-X8). Taxa pe valoare adăugată înscrisă în aceste facturi este de 9.619,75

RON.

Este evident, a apreciat instanța de fond,

că refacturarea bunurilor către SC A.G.A.M. SRL a fost strict formală, pentru a

se obține deducere de TVA, în contextul în care imobilul căruia îi erau destinate

materialele a fost înstrăinat în 21 noiembrie 2003, înainte ca această societate

să devină plătitor de TVA.

Prin sentință, s-a considerat că inculpații

I.G. și I.L., în calitate de asociați și administratori ai SC A.G.A.M. SRL, au solicitat

rambursarea TVA fără a avea acest drept, după ce, în prealabil, au efectuat manoperele

frauduloase descrise anterior. Suma totală pentru care organul de control fiscal

D.G.F.P. Hunedoara nu a acordat dreptul de deducere este de 33.116,41 RON (9.500

RON + 13.996,66 RON + 9.619,75 RON), astfel că, a constatat instanța, nu s-a produs

nici un prejudiciu.

Prima instanță a considerat că faptele

inculpaților de a încerca să obțină fără drept suma de 33.116,41 RON cu titlu de

rambursare TVA, după efectuarea în evidența contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operațiuni

frauduloase constituie infracțiune.

În ceea ce privește încadrarea juridică

instanța a apreciat că acțiunea antisocială a inculpaților îmbracă forma infracțiunii

de înșelăciune în formă tentată prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1) C. pen.

S-a arătat că este evident că faptele reținute

în sarcina inculpaților nu se încadrează în dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea

nr. 87/1994 [al cărei conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005] care incriminează fapta de omisiune în tot sau în parte, a evidențierii,

în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate

sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale,

în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția.

Nici dispozițiile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 241/2005, a precizat instanța, nu sunt incidente în speța de față chiar

dacă acest text de lege incriminează tocmai genul de faptă care face obiectul cauzei

de față. Această concluzie este consecința constatării că la momentul săvârșirii

faptei (anul 2004) legea nu incrimina ca infracțiune de evaziune fiscală fapta contribuabilului

care cu rea credință stabilește taxele cu scopul de a obține fără drept sume de

bani cu titlu de rambursare.

Legea penală, a menționat instanța, se

aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare și nu se aplică

faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni.

Cum faptele din prezentul dosar nu erau

incriminate ca infracțiuni în Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale,

art. 8 din Legea nr. 241/2005 nu poate retroactiva.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat, faptele

inculpaților constituie tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., motiv pentru care s-a procedat,

în baza art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni

de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei

conținut se regăsește în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului

I.G. și una reținută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracțiuni de înșelăciune

în formă tentată.

al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar prevăzut

de art. 147 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond a reținut că:

La data de 25 ianuarie 2008, la Registrul

Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a înregistrat sentința nr. 2285/CA

din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a dispus dizolvarea SC

A.G.A.M. SRL, ca urmare a nedepunerii bilanțului pe anul 2006 și expirării termenului

pentru sediu social.

La data de 13 mai 2008, prin sentința

nr. 554/F/2008, Tribunalul Hunedoara a admis cererea creditoarei SC E.C. SRL și

a dispus deschiderea procedurii de lichidare judiciară a SC A.G.A.M. SRL, numind

lichidator judiciar pe H.C. IPURL Orăștie.

Lichidatorul judiciar a solicitat inculpaților

I.G. și I.L. (asociați și administratori ai societății debitoare) să predea documentația

contabilă, însă aceștia nu au dat curs solicitării. Inculpații au declarat că nu

au cunoscut această obligație, însă la dosar există confirmări de primire a notificărilor

pe adresa societății. De altfel, inculpații nu au predat documentația nici după

ce au fost invitați la organele de cercetare penală.

Situația este asemănătoare și în cazul

SC M.A.G. SRL, unde administratori au fost inculpata I.L. și numitul I.G. (față

de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, cu consecința aplicării unei

sancțiuni administrative de 1.000 RON amendă).

Începând cu data de 30 iunie 2005, pentru

această societate, nu au mai fost depuse bilanțurile contabile la administrația

financiară, astfel că SC M.A.G. SRL figura cu obligații neachitate la bugetul de

stat de 14.154 RON. În acest context s-a intrat în procedura de lichidare judiciară,

sub incidența Legii nr. 31/1990, fiind numit lichidator judiciar H.C. IPURL Orăștie.

Lichidatorul judiciar a notificat administratorii

să prezinte documentația contabilă cerută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006,

însă aceștia nu s-au conformat. Și în acest caz notificarea are confirmare de primire.

Faptele inculpaților descrise anterior,

a constatat instanța, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni prevăzute

de art. 147 din Legea nr. 85/2006 în cazul inculpatei I.L., iar în cazul inculpatului

I.G. a unei infracțiuni prevăzute de art. 147 din același act normativ.

La individualizarea pedepselor au fost

avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și anume: limitele speciale de pedeapsă

prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, pericolul social concret al acestora,

împrejurările în care au fost comise și persoana inculpaților.

Având în vedere că inculpații se află la

primul contact cu legea penală, instanța a apreciat că scopul pedepselor poate fi

atins și fără executare, și în consecință, în baza art. 81, art. 82 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepselor pe durata unor termene de încercare

de 3 ani.

prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., reținută în sarcina inculpatului

I.G., instanța a reținut că:

La data de 25 iulie 2003, inculpatul I.G.,

în calitate de asociat al SC A.G.A.M. SRL a încheiat cu partea vătămată SC E.C.

SRL Deva, administrată de H.E., contractele de antrepriză, având ca obiect achiziționarea

de materiale de construcții și prestări servicii.

Pe parcursul derulării lucrărilor, inculpatul

a plătit părții vătămate în numerar suma de 15.417,20 RON, fiind eliberate 10 chitanțe

pe societatea contractoare SC A.G.A.M. SRL.

La terminarea lucrărilor, în luna octombrie

2003, H.E. a solicitat inculpatului diferența de preț, context în care I.G. a comunicat

administratorului SC E.C. SRL, că firma sa SC A.G.A.M. SRL are dificultăți financiare

și a cerut celui dintâi să factureze toată lucrarea pe o altă societate SC D.

SRL (care se afla în procedură de lichidare). Consecutiv discuției cu H.E., inculpatul

a plătit acestuia suma de 2.500 RON, iar primul a emis facturile nr. X9 și nr. X10

din 28 octombrie 2003. La solicitarea inculpatului de a fi emise alte chitanțe și

pe sumele deja încasate, tot pe SC D. SRL, H.E. nu a fost de acord, însă după ce

s-a consultat cu contabilul societății, au menționat pe chitanțele anterioare „pentru

investiția SC D. SRL”.

I.G. nu a mai plătit diferența de preț,

motiv pentru care SC E.C. SRL a solicitat Judecătoriei Deva, ca prin ordonanță,

să oblige debitoarea SC A.G.A.M. SRL să-i plătească creanța de 6.106 RON.

Prin ordonanța nr. 642 din 14

februarie 2007 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin sentința civilă nr.

2746/2007 a aceleiași instanțe, SC A.G.A.M. SRL a fost obligată să plătească societății

creditoare suma datorată. Inculpatul a motivat refuzul de plată pe calitatea necorespunzătoare

a lucrărilor.

Raportat la această stare de fapt instanța

a apreciat că litigiul dintre părți este unul de natură comercială și că solicitarea

inculpatului de a se

factura

lucrarea pe o altă societate aflată în procedura de lichidare judiciară nu îmbracă

forma ilicitului penal.

De altfel, a reținut instanța, partea vătămată

a uzat de acțiune în justiție pentru recuperarea banilor, a obținut un titlu în

acest sens, însă nu a putut executa debitorul. Executarea silită se putea face în

patrimoniul SC A.G.A.M. SRL, iar imposibilitatea de executare nu se datorează facturării

lucrării pe SC D. SRL.

Față de cele expuse, s-a arătat că se impune

achitarea inculpatului I.G. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. Temeiul juridic al soluției îl reprezintă

dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)

C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Sub aspectul laturii civile,

s-a precizat că, în cazul infracțiunilor

descrise la pct. 1 din prezentele considerente, D.G.F.P. Hunedoara s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 33.116,41 RON, reprezentând daune materiale.

S-a considerat că această cerere este nefondată

întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu, inculpații I.G. și I.L. solicitând rambursarea

cu titlu de TVA a sumei arătate anterior, însă cererea a fost respinsă de partea

civilă.

În cazul SC E.C. SRL, care s-a constituit

parte civilă cu suma de 16.945,69 RON reprezentând daune materiale, s-a menționat

că, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., acțiunea civilă rămâne nesoluționată,

cu precizarea că pentru o parte din suma solicitată (6.106 RON) partea civilă a

obținut hotărâre judecătorească definitivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă Statul Român prin

A.N.A.F., D.G.F.P. Hunedoara și inculpații I.G. și I.L.

Prin decizia penală nr. 99/A din 12 septembrie

2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a fost admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara declarat împotriva sentinței penale

nr. 238 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar penal

nr. 1590/97/2010 și în consecință:

A fost desfințată sentința penală apelată

numai în ceea ce privește pe inculpatul I.G. și cu privire la soluția de achitare

a acestuia pentru infracțiunea prevăzut de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

și la modul de soluționare a laturii civile în raport de această faptă și, procedând

la o nouă judecată în aceste limite:

S-a aplicat inculpatului I.G. pedeapsa

de 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de

art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

A fost descontopită pedeapsa aplicată inculpatului

și repuse pedepsele aplicate aceluiași inculpat în individualitatea lor.

În temeiul art. 33 lit. a) și art 34

lit. d) C. pen. s-au contopit pedepsele de: 1 an închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. și 5.000 RON

amendă penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 și

1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de

art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 81-art. 82 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, ce constituie

termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

Au fost interzise inc. I.G. drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen. și raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea

executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării

pedepsei.

S-a constatat că nu există constituire

de parte civilă în raport de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215

alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Au fost menținute celelate dispoziții ale

sentinței penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de partea civilă Statul român prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P.

Hunedoara și de inculpații I.G. și I.L. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut că, cu respectarea exigențelor impuse de art. 334 C. proc. pen.

s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de evaziune

fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 [al cărei conținut se

regăsește în art. 9 alin. (1) litb din Legea nr. 241/2005] cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G.

și una reținută în sarcina inculpatei I.L.) în două infracțiuni în formă tentată

de înșelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C.

pen. (una reținută în sarcina inculpatului I.G. și una reținută în sarcina inculpatei

I.L.).

S-a arătat că, jurisdicția inferioară a

analizat ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale și a cercetării

judecătorești cu respectarea exigențelor impuse e de art. 63 alin. (2) C. proc.

pen.

Mijloacele de probă administrate pentru

lămurirea cauzei, a subliniat instanța de apel, au fost:

- plângerile penale ale D.F.G.F.P. Hunedoara,

D.,

- plângerea penală a lichidatorului judiciar,

- plângerea penală a SC E.C. SRL,

- declarații martori,

- rapoarte de inspecție fiscală a D.G.F.P.

Hunedoara, D.,

- notificările lichidatorului judiciar,

- comunicări ale Registrului Comerțului,

D.G.F.P. Hunedoara, D., Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cereri de

lichidare judiciară și hotărâri ale instanțelor de judecată,

- citări ale învinuiților,

- declarații învinuiți,

- constituiri de parte civilă, coroborat

cu constituirea de parte civilă a Ministerulu Finațelor Publice, decizia din 20

iulie 2005 a Ministerului Finanțelor Publice și documentele anexă acestui înscris,

hotărâri pronunțate de Tribunul Hunedoara în procedura insolvenței judiciare, înscrisurile

depuse de către inculpați în apărare, declarațiile date de inculpați în faza instanței

la termenul din 1 iulie 2010, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Hunedoara, declarația martorilor S.O., H.E., O.L., P.S.A.,

planșe foto, raport de expertiză contabilă-judiciară întocmit de expert contabil,

economist P.G., raport de expertiză tehnică. întocmit de expert inginer B.T., decizia

din 30 iulie 2010 a Ministerului Finanțelor Publice, decizia din 22 decembrie 2006.

Coroborând ansamblul probator administrat

în cele două etape ale procesului în primă instanță, cu mențiunea că înscrisurile

depuse de către inculpații apelanți după încheierea dezbaterilor nu pot fi avute

în vedere la stabilirea stării de fapt în raport de faza procesuală în care au fost

depuse și exigențele impuse de art. 289 și art. 290 C. proc. pen., Curtea a reținut

că starea de fapt relativ la faptele pentru care inculpații au fost condamnați a

fost corect reținută și menționată în considerentele hotărârii atacate.

în forma tentativei, pentru care au fost condamnați cei doi inculpați urmare schimbării

încadrării juridice, s-a menționat că legiuitorul stabilește în conținutul art.

215 alin. (1) C. pen.: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul

de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit

o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.”

Din perspectiva stării de fapt incidente

situației juridice analizate, Curtea a stabilit faptul că, ulterior deschiderii

procedurii insolvenței cu privire la SC D. SRL Hunedoara și în timpul derulării

acesteia în fața judecătorului sindic, în circumstanțele în care debitoare avea

ridicat dreptul de a-și administra bunurile și conduce activitate, inculpatul apelant

I.G. a vândut prin act autentic (contractul din 21 noiembrie 2003), neînregistrat

în evidențele contabile ale firmei vânzătoare, firmei SC A.G.A.M. SRL imobilul situat

în Hunedoara, str. I.L.C. Societatea cumpărătoare avea ca asociați și administratori

de inculpați.

Operația impunea, a precizat instanța,

emiterea unei facturi fiscale, pe care au încheiat-o cu data de 21 iunie 2004, alta

decât data tranzacției când operațiunea a fost evidențiată în actele privind tranzacția.

S-a constatat că factura are menționată

valoarea de 29.500 RON, din care 9.500 RON reprezintă TVA, solicitat la rambursare

în raport de data emiterii facturii și înregistrării acesteia în evidențele contabile

ale cumpărătoarei.

Aceeași manoperă, a constatat instanța,

a fost folosită și la emiterea celor 14 facturi fiscale ce atestă achiziționarea

de bunuri de către SC A.G.A.M. SRL de la SC D. SRL Hunedoara, achiziționate de vânzătoare

în perioada 1 octombrie 2003-21 noiembrie 2003, înregistrat în contul 231 „Investiție

în curs” și care au fost refacturate către cumpărătoare pentru suma de 73.666,63

RON, din care TVA este 13.996,66 RON. Aceste materiale privesc imobilul vândut de

SC D. SRL prin act autentic, anterior precizat.

Prima instanță a constatat că documentele

contabile evidențiază faptul că ulterior încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare

menționat inițial, SC D. SRL a achiziționat și înregistrat în contul 231 „Investiție

în curs” și alte bunuri, ulterior refacturate către firma SC A.G.A.M. SRL, fiind

vorba de 8 facturi a căror taxă pe valoarea adăugată este în sumă totală de 9.619,75

RON.

Sumele anterior menționate, ca reprezentând

TVA, au fost solicitate D.G.F.P., pentru rambursarea de inculpații-asociați și administratori

ai SC A.G.A.M. SRL, iar cererea a fost respinsă, suma totală fiind de 33.116,41

RON.

Prima instanță de control judiciar a apreciat

că, în mod corespunzător judecătorul fondului a stabilit că statul nu a suferit

niciun prejudiciu în contextul în care TVA nu a fost rambursat prin respingerea

cererilor formulate și nu a obligat inculpații la această sumă.

Fapta astfel reținută, a arătat instanța

de apel, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune

în formă simplă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 215 C. pen.

S-a constatat că, la stabilirea încadrării

juridice s-au avut în vedere elementele materiale ale infracțiunii, legea penală

aplicabilă actelor și faptelor comise de cei doi inculpați, din perspectiva operațiunilor

desfășurate de aceștia, în vederea inducerii în eroare a statului, reprezentat prin

Ministerul Finațelor Publice, prin prezentarea ca adevărată a unor operațiuni comerciale

încheiate în vederea rambursării TVA.

Împrejurarea că nu s-a pricinuit statului

român o pagubă prin refuzul autorităților de a acorda rambursarea justifică reținerea

acestei infracțiuni sub formă de tentativă în contextul în care actul de executare

nu și-a produs efectul scontat de către inculpați.

Curtea de Apel Alba Iulia a considerat

că motivarea inculpaților apelanți în sensul greșitei încadrări juridice nu este

sustenabilă în contextul operațiunilor efectuate de către acești inculpați pentru

recuperarea TVA-ului, pe de o parte, iar pe de altă parte, critica din motivele

de apel, în sensul că inculpații ar fi trebuit judecați exclusiv pentru infracțiunea

de evaziune fiscală pentru care au fost trimiși în judecată și achitați deoarece

faptele nu erau prevăzute de legea penală la data consumării lor reprezintă o simplă

aserțiune juridică înfrântă de situația juridică specifică momentului consumării

faptelor, de dispozițiile imperative ale art. 334 C. proc. pen. grefate pe obligația

impusă de art. 4 C. proc. pen. judecătorului fondului.

Instanța de apel a arătat că, în mod corect,

a fost reținut de către judecătorul fondului că la data consumării actelor materiale

dispozițiile în materia evaziunii fiscale nu existau.

Referitor la condamnarea inculpatului I.G.

pentru infracțiunea de înșelăciune, s-a apreciat că probele administrate în cauză

raportat la acuzațiile aduse prin rechizitoriu dovedesc faptul că, deși SC D.

SRL era în procedura insolvenței cu toate consecințele juridice relativ la actul

de administrare a bunurilor și managementul firmei, inculpatul a determinat pe H.E.,

administratorul SC E.C. SRL să factureze o parte dintre lucrările obiect al contractelor

de antrepriză (încheiate de inculpat în numele SC A.G.A.M. SRL cu firma administrată

de H.E.) pe numele firmei în insolvență judiciară, i-a creat premise necesare convingerii

acestuia cu privire la solvabilitate și bună-credință plătind suma de 2.500 RON

și l-a determinat să factureze lucrarea pe numele societății aflate în lichidare

judiciară, precum și să încheie alte chitanțe pe sumele deja încasate, pe numele

aceleiași firme.

Ulterior a refuzat plata obligând firma

beneficiară a contractelor de antrepriză să uzeze de proceduri judiciare pentru

recuperarea datoriei de la SC A.G.A.M. SRL.

Instanța de apel a apreciat că susținerile

fondului și ale inculpatului apelant, în sensul că aceste manopere sunt de natură

comercială și exced dispozițiilor relativ la art. 17 C. pen., nu pot fi admise pentru

următoarele considerente:

- Inculpatul Ionescu a determinat pe administratorul

SC E.C. SRL să acționeze în felul arătat anterior creând premise false la momentul

încheierii unei tranzacții comerciale, pe care, dacă acesta le-ar fi cunoscut nu

ar fi încheiat raportul contractual;

- A obținut un folos material injust constând

în valoarea chitanțelor;

- Fapta a fost săvârșită cu intenție directă.

Fapta inculpatului astfel cum a fost reținută,

a menționat instanța de apel, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune, care impun desființarea hotărârii atacate și rejudecarea în limita

reținerii în sarcina inculpatului I.G. a infracțiunii prevăzute de art. 215

alin. (1) și alin. (3) C. pen. și a modului de soluționare a laturii civile cu privire

la această faptă.

Curtea a procedat la individualizarea judiciară

a pedepsei aplicate inculpatului I.G. în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.,

ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute

în sarcina sa, constatând că prezintă un grad mediu de pericol social raportat la

contextul factual în care acesta a acționat și luând în considerare datele furnizate

de Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara în caracterizarea conduitei

inculpatului. S-a considerat că nu sunt incidente cauzei circumstanțe atenuante,

aplicând inculpatului I.G. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune

prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În ceea ce privește critica inculpaților

în sensul lipsei gradului de pericol social al unei infracțiuni din perspectiva

reținerii în sarcina lor a infracțiunii de refuz al administratorului de a preda

documentația contabilă lichidatorului judiciar, Curtea a apreciat susținerile inculpaților

ca nefondate în considerarea stării de fapt reținute în sarcina acestora, a comportamentului

manifestat ulterior solicitării de către administratorul judiciar a documentației

contabile raportat la procedura insolvenței inițiată prin:

- sentința nr. 2225/CA din 4 decembrie

2007 a Tribunalului Hunedoara

- sentința civilă nr. 554/FF/2008 a Tribunalului

Hunedoara coroborat cu principiul de drept potrivit căruia „necunoașterea sau cunoașterea

greșită a legii nu înlătură caracterul penal al faptei”.

Totodată, susținerea inculpaților că fapta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, a fost apreciată, ca nefondată,

în contextul condițiilor impus de art. 18

1

C. pen.:

I. Legiuitorul impune ca fapta prevăzută

de legea penală să adusă o atingere minimă uneia dintre valorile apărate de lege.

Această condiție, s-a considerat că nu

este realizată în speța dată deoarece, solicitarea lichidatorului judiciar, desemnat

de către instanță, de predare a documentației contabile a firmei SC A.G.A.M.

SRL este precedată de notificarea adresată inculpaților în calitatea de administratori

ai societății debitoare cu dovada de primire a acesteia.

Potrivit Legii nr. 85/2006: „Art. 147

- Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului

executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune

la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului,

în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute la

art. 28 alin. (1) lit. a)-lit. f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de

a întocmi documentația respectivă se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani

sau cu amendă.”

În

considerarea interesului legiuitorului de a proteja administrarea

eficientă a societăților comerciale de abuzul terților și de a salva patrimoniul

creditorilor în circumstanțele reglementate de Legea nr. 85/2006, împrejurarea de

a legifera drept infracțiune o astfel de acțiune sau inacțiune generează de jure,

a arătat instanța, premisele săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală și

sancționată potrivit dispozițiilor art. 17 C. pen.

În

acest context, s-a considerat că, nu se poate vorbi de o atingere

minimă adusă unei valori apărate de legea penală.

II. Legiuitorul impune ca, în conținutul

ei concret fapta să fie lipsită în mod vădit de importanță.

Curtea de Apel Alba-Iulia a apreciat că

nepredarea documentelor solicitate lichidatorului judiciar poate genera blocarea

procedurii și, implicit, ineficiența dispozițiilor în materia procedurii insolvenței

judiciare.

Apărarea inculpaților potrivit căreia nepredarea

s-ar datora intenției de a-și asigura dreptul al apărare, s-a considerat a fi superfluă.

Raportat la consecințele actelor inculpaților,

a subliniat instanța, nu se poate vorbi de faptul că, actele de nepredare a documentelor

contabile a unei firme sunt lipsite în mod vădit de importanță față de împrejurarea

că dizolvarea SC A.G.A.M. SRL a fost generată de nedepunerea bilanțului pe anul

2006 și expirarea termenului pentru sediul social.

Instanța de apel a arătat că această acțiune

trebuie raportată la contextul factual în care inculpații s-au manifestat și care

este expus la punctul I în considerarea analizei obiective impuse de art. 18

1

alin. (2) C. pen.

Nu se poate susține că faptele inculpaților

sunt lipsite în mod evident de importanță din perspectiva condițiilor cumulative

impuse de art. 18

1

alin. (1) și alin. (2) C. pen. pentru a putea fi încadrată

drept faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Din această perspectivă, Curtea a reținut

că, în mod corespunzător jurisdicția inferioară a stabilit că inculpata I.L. și

coinculpatul I.G. au săvârșit cu intenție directă și rea-credință, care prezintă

pericol social, faptele fiind încadrate juridic în sensul dispozițiilor art. 147

din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, instanța de apel a considerat

că, în raport de exigențele art. 72 C. pen., temeinic analizate în considerentele

hotărârii penale s-au stabilit în sarcina inculpaților pedepse ce reflectă gradul

de pericol social al infracțiunii de refuz al administratorului de a preda documentația

contabilă lichidatorului judiciar.

Critica părții civile Ministerul Finanțelor

Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara în sensul că, sumele menționat cu titlu

de prejudiciu în plângerea penală formulată în data de 30 mai 2005 trebuiau să-i

fie adăugate și accesoriile calculate până la data efectuării plății, s-a apreciat

ca fiind nefondată deoarece astfel cum apare precizat în considerentele hotărârii

atacate și în expunerea stării de fapt, partea civilă nu a suportat nici un prejudiciu

deoarece a respins solicitările de rambursare a TVA echivalentei sumei de 33.116,41

RON cu care s-au constituit parte civilă. Această sumă, a subliniat instanța, este

echivalentul faptelor reținute în sarcina inculpaților, de tentativă la infracțiunea

de înșelăciune menționate la pct. 1 din hotărârea atacată.

S-a constatat că judecătorul fondului a

motivat pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina inculpaților aspectele

referitoare la latura civilă, iar în apel partea civilă apelantă nu a adus argumente

suplimentare sau probe care să înlăture susținerile jurisdicției inferioare în raport

și de acuzațiile cu privire la care inculpații au fost condamnați (tentativă la

infracțiunea de înșelăciune).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs

partea civilă Statul român, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva și inculpații

I.G. și I.L.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpații I.G. și I.L. nu au indicat,

prin declarația de recurs, nici cazul de casare și nici motivele de recurs. Motivele

de recurs au fost arătate ulterior, prin motivarea scrisă, depusă la dosar pentru

termenul din 17 aprilie 2013, adică cu depășirea termenului prev. de art. 385

10

C. proc. pen. (primul termen de judecată în recurs fiind la 23 ianuarie 2013). Se

constată însă că acestea se circumscriu unor cazuri de casare care se iau în discuție

din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

În

temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 13 și pct. 17 C. proc. pen., s-a criticat greșita încadrare juridică dată faptei,

reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu ca fiind infracțiunea prevăzută

de art. 11 lit. c) din Legea nr. 84/1994 [al cărei conținut se regăsește în

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005], în infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., învederându-se că, la data faptei

(anul 2004), aceasta nu era prevăzută de lege, fiind ulterior incriminată prin

art. 8 din Legea nr. 241/2005.

S-a mai susținut, totodată, că nici nu

a existat o inducere în eroare, deoarece la nivelul anilor 2003-2004, tranzacțiile

comerciale au fost perfect legale și au fost prinse în contabilitatea ambelor societăți

comerciale.

S-a solicitat achitarea în temeiul

art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea

nr. 241/2005.

În

acord cu instanța de apel, Înalta Curte consideră că fapta,

constând în încercarea de a obține, fără drept, suma de 33.116,41 RON cu titlu de

rambursare TVA, după efectuarea în evidența contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operațiuni

frauduloase, la momentul comiterii, în anul 2004, era incriminată și sancționată

de legea penală, prin dispozițiile C. pen., reprezentând tentativă la infracțiunea

de înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1).

Argumentele aduse de inculpați, că nu s-a

ținut seama de caracterul special al raportului juridic fiscal existent, în raportul

cu Statul, și nici de calitatea specială a inculpaților, aceea de contribuabili,

nu conduc la concluzia că inculpații au fost condamnați pentru o infracțiune care,

în anul 2004, nu era prevăzută de legea penală, având în vedere că dispozițiile

legale, C. pen., care incriminau înșelăciunea nu erau circumstanțiate la anumite

persoane sau anumite raporturi juridice între între subiectul pasiv și subiectul

activ al infracțiunii.

Așadar, împrejurarea că, ulterior, prin

art. 8 din Legea nr. 241/2005, s-a incriminat, distinct, printr-o lege specială,

faptele de natura celei comise de inculpați în anul 2004, nu înseamnă că până la

acel moment, acestea nu erau prevăzute de legea penală, în raport de conținutul

C. pen.

În

consecință, nu este incident cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. care prevede că hotărârile sunt supuse

casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de

legea penală, cererea de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., fiind

neîntemeiată.

Dintr-o altă perspectivă, încadrarea juridică

a faptei în dispozițiile art. 8 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ar

aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac deoarece

minimul special de 1 an și 6 luni închisoare, corespunzător acestei infracțiuni

în forma tentativei, este mai mare decât minimul special prevăzut de lege pentru

tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru care minimul

special este de 3 luni închisoare.

Motivul de recurs referitor la inexistența

acțiunii de inducere în eroare nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. (care a fost indicat prin motivarea scrisă,

întrucât acesta vizează greșita încadrare juridică dată faptei), dar nici cazului

de casare prevăzut la pct. 12 teza I al aceluiași art. (în baza căruia este posibilă

invocarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii numai prin raportare

la situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată), după cum nu se subsumează

nici cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (deoarece

nu s-a invocat eroarea gravă de fapt).

Înalta Curte mai constată că este prevăzută

de legea penală fapta ce s-a considerat, prin decizia atacată, că reprezintă infracțiunea

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., nefiind incident,

nici în această situația, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

13 C. proc. pen.

Fapta, astfel cum a fost stabilită de Curtea

de Apel Alba Iulia, rezidă în aceea că, în relația comercială dintre SC A.G.A.M.

SRL și partea vătămată SC E.C. SRL, inculpatul I.G., în

calitate de asociat și administrator al

primei societăți, a prezentat o situație de fapt mincinoasă ca fiind reală (pe parcursul

derulării contractelor de antrepriză), în scopul de a nu-și îndeplini obligația

de plată. Astfel, în timp ce SC D. SRL era în procedura insolvenței, inculpatul

a determinat pe H.E., administratorul SC E.C. SRL, să factureze o parte dintre lucrările

obiect al contractelor de antrepriză (încheiate de inculpat în numele SC

A.G.A.M. SRL cu firma administrată de H.E.) pe numele firmei în insolvență judiciară,

și a creat premise necesare convingerii acestuia, cu privire la solvabilitate și

bună-credință, plătind suma de 2.500 RON, determinându-l să factureze lucrarea pe

numele societății aflate în lichidare judiciară, precum și să încheie alte chitanțe

pe sumele deja încasate, pe numele aceleiași firme, ulterior refuzând plata.

De altfel, în realitate, apărarea inculpatului

relevă că instanța de apel nu a interpretat corespunzător efectele contractelor

de antrepriză, care sunt guvernate de legea civilă (comercială). Aprecierea materialului

probator nu se poate realiza pe calea recursului, ca a doua cale ordinară de atac,

prin intermediul căreia cauzele devoluează, în principal, în drept, în limitele

cazurilor de casare, excepție făcând, cazul de casare prevăzut la pct. 18 al

art. 385

9

C. proc. pen., care permite o examinare în fapt a pricinii,

situație care nu se regăsește în speță, în raport de motivul de recurs prin care

nu s-a susținut eroarea gravă de fapt.

Prin decizia în interesul Legii nr. 8/2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat că

din conținutul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 18 C. proc. pen. nu se poate exclude posibilitatea instanței de recurs de a-și

exercita cenzura și asupra modului în care instanțele ierarhic inferioare au apreciat

conținutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite

de importanță a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului

social al unei infracțiuni, sau, dimpotrivă, la evidențierea gradului de pericol

social, cu consecința neaplicabilității dispozițiilor art. 18

1

C.

pen.

Eventualele constatări privind gradul de

pericol social al unei anumite fapte pot fi consecința unor aprecieri determinate

de raționamente bazate pe erori esențiale în reținerea faptelor și a împrejurărilor

în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului așa încât astfel

de erori se pot răsfrânge grav asupra justei rețineri a gradului de pericol social

al făptuitorului, cu consecința aplicării unui tratament penal inadecvat, având

relevanță în justa determinare a gradului de pericol social în accepțiunea prevederilor

art. 18

1

C. pen.

Analizând, așadar, din perspectiva cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

prt.18 C. proc. pen., motivul de recurs

al inculpaților privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit b

1

) cu aplicare art. 18

1

C. pen., pentru infracțiunea

de refuz al administratorului de a preda documentația contabilă lichidatorului judiciar

prevăzută și pedepsită de art. 147 din Legea nr. 85/2006, instanța de recurs consideră

că acesta este neîntemeiat.

Faptele inculpaților I.G. și I.L. care,

în calitate de administratori ai SC A.G.A.M. SRL nu au predat documentația contabilă

solicitată de lichidatorul judiciar, precum și fapta inculpatei I.L., administrator

al SC M.A.G. SRL, de a refuza să predea documentația contabilă către lichidatorul

judiciar, prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prevăzute de art. 147

din Legea nr. 85/2006, prin urmările periculoase socialmente ale acestor fapte,

care sunt potențate de activitatea infracțională mai amplă a inculpaților ce au

comis și alte infracțiuni în legătură cu afacerile comerciale ale firmelor lor.

Prin urmare, prin hotărârea atacată nu

s-a comis o eroare gravă de fapt referitor la faptele și împrejurările cu reală

semnificație pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele

la care se referă dispozițiile art. 18

1

alin. (1) și alin. (2) C.

pen.

Prin declarația de recurs, partea civilă

Statul român, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, Deva, a solicitat admiterea recursului

și modificarea deciziei . atacate în sensul admiterii apelului și obligării inculpaților

la plata sumelor pentru care s-a formulat constituirea de parte civilă în cauză.

S-a învederat că suma de 331.164.125 ROL reprezintă prejudiciul adus bugetului general

consolidat, la care se adaugă și accesoriile calculate până la data efectuării efective

a plății, întrucât inculpații au urmărit să obțină, fără drept, sume de bani cu

titlu de rambursări TVA, în condițiile în care știau că, potrivit prevederilor legale,

nu erau îndeplinite condițiile pentru aceasta.

Înalta Curte constată că, instanța de apel,

în baza materialului probator și în acord cu prima instanță, a reținut că tentativa

la infracțiunea de înșelăciune constă în faptele inculpaților de a încerca să obțină,

fără drept, suma de 33.116,41 RON cu titlu de rambursare TVA, după efectuarea în

evidența contabilă a SC A.G.A.M. SRL de operațiuni frauduloase.

De altfel, prin cererea de constituire

de parte civilă, depusă la prima instanță, prin adresa din 31 mai 2010, Ministerul

Finanțelor Publice, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara, a arătat, de altfel, că suma

de 331.164.125 ROL reprezintă TVA „solicitat nejustificat la rambursare”.

Așadar, hotărârea de a săvârși acțiunea

de amăgire cu scopul de a obține un profit material a fost pusă în executare, dar

executarea începută a rămas fără rezultat, adică actele de executare nu au reușit

să producă urmarea imediată și consecința ei păgubitoare.

Având în vedere această situație de fapt,

prin care nu s-a izbutit inducerea în eroare și nu s-a provocat o pagubă,

Înalta Curte consideră că nu s-a făcut o greșită aplicare a legii și decizia nu

este contrară legii prin respingerea cererii de despăgubiri materiale solicitate

de recurenta parte civilă, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., căruia i se subscrie motivul

de recurs examinat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de părțile civile Statul român, A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Hunedoara, Deva și de inculpații I.G. și I.L. împotriva deciziei penale nr. 99/A

din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen vor fi obligați recurenții inculpați la plata, sumei de câte 500 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând

onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de părțile civile Statul român, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Hunedoara și de inculpații

I.G. și I.L. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 12 septembrie 2012 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei

de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17

aprilie 2013.